OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-un sondaj de opinie realizat de Radio 4 la sfirsitul secolului trecut, topul celor mai populare personalitati ale mileniului era condus de Shakespeare urmat de Churchill, Charles Darwin si Miss Piggy. Articolul de ziar care comenta acest top era ilustrat cu o caricatura reprezentindu-l pe Shakespeare care primea, cu obisnuitele lacrimi de emotie, o statueta asemanatoare Oscarului. Despre destinatarul multumirilor sale nu se specifica nimic, dar putem deduce cine ar putea fi: nu familia, nici Elisabeta, nici doamna bruna din sonete, ci insasi cea de-a saptea arta, datorita careia opere canonice au devenit populare sub forma de superproductii cinematografice sau seriale. Faptul ca ecranizarile nu si-au pierdut publicul in fata puternicei concurente a fost confirmat de programele TV in general si de programul de duminica trecuta in special. Surpriza oferita de Romania 1 a coincis cu continuarea difuzarii unui serial pe TVR 2, coincidenta care ar impune o selectie in consemnarea celor doua momente. Insa, cu riscul injumatatirii spatiului acordat fiecaruia, declar alegerea (deci renuntarea la unul din subiecte) imposibil de facut.

Pe TVR 2 s-a incheiat de curind difuzarea serialului Fiice si sotii, ecranizare realizata in 2000 de BBC dupa un roman de Elizabeth Gaskell (autoare, printre altele, a unei biografii faimoase a lui Charlotte Brontë). A urmat o alta ecranizare, realizata tot de BBC in acelasi an si ajunsa duminica trecuta la episodul al doilea. Titlul serialului spune totul, indicind chiar si sursa literara: Doamna Bovary. Printre motivele pentru care merita sa fie urmarit s-ar putea numara nominalizarea lui Francis O’Connor la Globul de Aur 2000 pentru rolul Emmei Ronault si fidelitatea adaptarii, care respecta datele esentiale ale romanului fara sa renunte la detaliile atmosferei si moravurilor de provincie. Inceputul primului episod fixeaza imaginea de „Don Quijote feminin“ o data cu plecarea Emmei de la minastire, unde doua maici comenteaza faptul ca fata reprezinta o cauza pierduta, dovada fiind cartea socanta gasita in sertarul ei. Aceasta carte corespunde lecturilor (mentionate pe larg in roman) carora li se datoreaza confuzia iluzie-realitate si inrudirea personajului lui Flaubert cu cel al lui Cervantes. Imaginatia Emmei, stimulata de Walter Scott sau de Paul si Virginia, romanul lui Bernadin de Saint-Pierre, de idoli ca Maria Stuart, Jeanne d’Arc si Héloïse, isi proiecteaza fantasmele asupra plecarii la Tostes alaturi de Charles Bovary. Pe masura derularii episoadelor importante din roman (de exemplu, filmul a acordat atentia cuvenita balului unde Emma are constiinta rupturii dintre realitate si vis, continuind sa o refuze pe cea dintii), se contureaza imaginea credibila a personajului a carui interpretare reuseste sa redea varietatea de stari si experiente consacrate sub numele de bovarism.

Cu cea de-a doua ecranizare avuta in vedere ne intoarcem la favoritul sondajului de opinie mentionat la inceput. Tot duminica seara a fost difuzata pe Romania 1 ecranizarea piesei Zadarnicele chinuri ale dragostei de William Shakespeare, in regia lui Kenneth Branagh. Pentru ca problema popularizarii lui Shakespeare prin film (fenomen in care Branagh are un rol principal), ar extinde rubrica de fata la dimensiunea unui volum-caramida, ne vom limita la citeva exemple de adaptari care au marcat sfirsitul de secol. Tendinta generala a fost de a transpune actiunea pieselor in epoci diferite: Romeo si Julieta in regia lui Baz Luhrmann se petrecea in California anilor ’90; Richard III, realizata de Jan McKellen si Richard Loncraine (cu Annette Bening, Robert Downey jr, Kristin Scott-Thomas) plasa razboiul rozelor prin anii ’30, folosind conventiile musicalului, jazzul si stilul camp; anii ’90 din nou in Hamlet cu Ethan Hawke si Bill Murray; Visul unei nopti de vara (cu Calista Flockhart si Michelle Pfeiffer) era asociat cu sfirsitul secolului al XIX-lea ca si Hamlet al lui Branagh. Numele lui Kenneth Branagh a fost legat de cele mai multe ori de Shakespeare in anii ’90 (ca actor si regizor) de la Henry V, Othello (in regia lui Oliver Parker), Hamlet, Mult zgomot pentru nimic (cu Emma Thompson si Keanu Reeves), la Zadarnicele chinuri ale dragostei, produs in 1999, prezent si in cinematografele romanesti in toamna trecuta, in cadrul Festivalului de Film Britanic. In aceasta varianta, Zadarnicele... devine un musical plasat in anii ’30, pentru care textul original a fost modificat, inlocuindu-se partile mai dificile cu cintece scrise de Cole Porter, Irving Berlin si George Gershwin, ale caror versuri continua replicile originale. Lor li se adauga scene de dans gen Fred si Ginger si un sfirsit in care printesa Frantei (Alicia Silverstone) si doamnele ei pleaca cu avionul, intr-o scena inspirata din Casablanca si Brief Encounter. Cunoscatorii stiu ca Branagh este autorul ecranizarii integrale a piesei Hamlet, fara prescurtari sau modificari in text, dar inovatiile sale sint cele care au cistigat publicul de partea lui Shakespeare. Se pare ca urmatoarele pe lista sint Macbeth si Cum va place, deci avem motive sa asteptam noi metamorfoze cinematografice ale pieselor cunoscute si sa speram ca le vom vedea pe marele sau pe micul ecran.