OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Georg Christoph LICHTENBERG
Aforisme
Traducere si prefata de I. Negoitescu, Editura Paralela 45, Colectia „Cartea de filozofie“, Pitesti, 2001, 184 p., f.p.

G.C. Lichtenberg, profesor de matematici la Universitatea din Göttingen dar, in acelasi timp, preocupat si de limbi straine, literatura, fizica, filozofie, psihologie, astronomie etc., este o figura aparte a culturii germane de la jumatatea secolului XVIII. Desi autor al mai multor lucrari cu caracter stiintific, in special din fizica experimentala (in 1777 savantul descopera asa-numitele figuri ale lui Lichtenberg), este cunoscut si apreciat indeosebi pentru scrierile sale aforistice si cu caracter filozofic. Nietzsche considera Aforismele lui Lichtenberg printre primele 5 capodopere ale literaturii germane.
Cocosat, anemic si mai mereu bolnav, Lichtenberg a dus o viata relativ retrasa, avind pasiuni bizare. Fascinat de fiziognomie, ii placea sa-i priveasca pe oameni ore indelungate, vizita spitale, tribunale, asista la executiile capitale, era fermecat de prostituatele londoneze etc. Ceea ce nu-l impiedica, insa, sa aibe contacte si relatii strinse cu Schiller, Kant, von Baader, fratii Humboldt s.a. (prezentarea vietii lui Lichtenberg din prefata lui Negoitescu este un mic roman).

Kantian, spinozist, cititor al lui Boehme, Swedenborg, Cagliostro, Fichte, ii aprecia in literatura pe Milton, Shakespeare, Swift, Sterne, Molière, La Rochefoucauld, Pascal Montesquieu, Rousseau, Helvetius s.a. si nu suferea Werther. Rationalist de formatie, Lichtenberg percepe lumea cu rigorile stiintei. Pierderea credintei in divinitatea lui Iisus, inca de la 16 ani, nu-l impiedica sa se roage si sa aibe nostalgia unei credinte perfecte.
Aforismele lui sint pline de umor, ironie, sarcasm („… m-am intrebat daca pe tronul Frantei te simti tot atit de bine ca pe oala de noapte“), uneori poezie („Ochii unei femei inseamna pentru mine atit de mult [...] imi trec atitea prin minte in rastimpul cind ii privesc, incit daca eu n-as fi alcatuit decit dintr-un cap, fetele ar putea sa fie pentru mine numai ochi“) si nu lipsite de o profunzime care deseori lasa aerul unei simplitati dezarmante („Cind bat un cui numai pentru a fixa ceva, ma gindesc intotdeauna ce se va intimpla oare pina in clipa cind il voi scoate din nou“, „Reprezentarile alcatuiesc si ele o viata si o lume“, „Indoiala nu trebuie sa fie altceva decit prudenta, altfel poate deveni primejdioasa“…).

Mai degraba insemnari intime decit riguroase constructii, Lichtenberg marturiseste ca scrie pentru ca scrisul „desteapta in el sin omt intotdeauna ceva ce-i era necunoscut inainte, desi zacea in adincul fiintei sale“ (p. 64). Multe dintre aforisme sint astfel insemnarile unui om de mare spiritualitate, prin care isi raspunde propriilor cautari si nedumeriri, privind indelung lumea si oamenii. Deosebit de atent la detalii, Lichtenberg descopera in banal mult farmec: „M-a durut de multe ori faptul ca de 20 de ani n-am mai stranutat dintr-o rasuflare si nu m-am mai lovit la cot“ sau „N-am dat inca de nimeni care sa nu spuna: mi-ar face placere sa tai staniol cu foarfecele“.

Temele mari si marunte alterneaza ametitor, insa cu aceeasi pasiune a observatiei. Alteori, simple fraze ramin doar insemnari zilnice nu lipsite de o oarecare neliniste: „In ziua de 7 martie mi s-a luat singe, un singe negru, dar totusi mai bun decit la Londra“ sau „Observat semnele orbirii, la 9 aprilie 1775“. Aforismele trezesc pe rind nedumerire, amuzament, uimire, neliniste, satisfactie si se remarca extrem de usor aerul lor necaznit, firesc, precum si extrema actualitate a problematicii lor: „Daca urmasii nostri ar gasi niste vesminte femeiesti complet descusute (mai degraba, in loc de urmasi un alt soi de fapturi rationale) si ar vrea sa alcatuiasca din ele figura femeii ce le-a purtat, ce figura ar iesi, Doamne, de aici!“ (p. 176).

Sa mai luam, in final, citeva exemple din sectiunea Academia scriitoriceasca: „Ar trebui sa numim carte numai tipariturile care contin ceva nou“, „Printre cele mai mari descoperiri ale mintii omenesti din ultima vreme se numara arta de a critica o carte fara sa o fi citit“, „Nu cred ca exista pe lume o marfa mai ciudata decit cartile. Tiparite de oameni care nu le inteleg, vindute de oameni care nu le inteleg, legate, recenzate si citite de oameni care nu le inteleg – si acum scrise chiar de oameni care nu le inteleg, s…t lucrarile care au un titlu atragator si cu pricepere ales rareori pretuiesc ceva. A fost poate ticluit inaintea cartii, adeseori poate chiar de catre altcineva“. No comment!