OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mihai SORA
Filosoficale
Editura Elion, Colectia „Eseuri“, Bucuresti, 2000, 200 p., f.p.

Prezenta carte a lui Mihai Sora aduna cinci fragmente intitulate Locuri comune, in fapt, o mai veche colaborare din 1982 la Viata Romaneasca, urmate de trei sectiuni grupate tematic si compuse din articole de ziar si interviuri aparute in periodice in anii ’90.
Locurile comune deschid cartea printr-un grupaj de mici fragmente, „simburi teoretici“, asa cum autorul insusi le numeste, insemnari facute pentru propriul uz in vederea unei abordari ulterioare mai dezvoltate, dar care au ajuns in paginile Vietii Romanesti la insistentele regretatului Ioanichie Olteanu. Fragmentele, mai mult sau mai putin legate intre ele, abordeaza diferite problematici cu perspective si formulari care au atras la inceputul anilor ’80 ridicarea dreptului de semnatura (de unde si schimbarea titlului in Koinói Tópoi si semnarea sub pseudonim).

Dialogul presupune „doi subiecti liberi si egali in demnitate“, iar „a te preda cu miinile legate unei teze a carei formulare nu din strafundurile tale izvoraste, cu care deci nu faci una, ci in care (asta-i termenul) te aliniezi“ e, totusi, un fel de a crede; exista „doua tipuri de puteri: puterea (absolut neconstringatoare) a Fiintei si puterea constringerii“ (p. 26). Pseudoconceptului „traditie“, promovat absurd de ideologia oficiala comunista, Mihai Sora ii „dedica“ citeva fragmente abordind problematica inovatiei: „Traditia reala, dimpotriva, e continua inovatie (intemeiata). Dupa cum inovatia reala e insasi traditia (genuina)“ (p. 13).
Stiinta si temeiul valorilor cautat in verbele limbajului, valorile finale, date prin insasi firea lucrurilor, prin firea lumii, prin firea firii“ (p. 33), valorile instrumentale „construite“ continua lungul sir al fragmentelor. Pentru Mihai Sora, poetul este cel care are curajul de a pune la punct „un cod explicit pe care-l extrage preformat din propriul cod implicit existent in zona cea mai intim personala a pre-verbalului continuu“ (p. 44), iar poezia trebuie „sa recurga in mod deliberat la sintagme «incongruente» prin descheieturile careia logicul sa se scurga pina la ultima lui picatura aidoma stingerii treptate a brumei de logos care insufletise realul insusi“.

In sectiunea intitulata Civicale, filozoful se apleaca asupra unor probleme de actualitate postdecembrista (prioritati social-economice, spatiul privat si public, regimul totalitar, cultura, intelectualii si datoria lor in societate etc.) si trateaza fiecare aspect (chiar si pe cele umile, cum ar fi intretinerea casei scarilor unui bloc) cu seriozitate maxima.
In citeva interviuri, grupate sub titlul Politicale, acordate lui Vitalie Ciobanu, Dan Stanca, Tudorel Urian s.a., Mihai Sora vorbeste despre rezistenta intelectualilor in Europa de Est, revolutia din ’89, guvernul provizoriu din care a facut parte, societatea civila, religia si Biserica, dezideologizarea invatamintului si chiar schiteaza o serie de proiecte de reforma in invatamint.
Amplul dialog cu Stefan Aug. Doinas se constituie in jurul sintagmei „paradisul iresponsabilitatii“ individului in fata propriei constiinte sau a celorlalti membri ai societatii, dar nu ocoleste nici problema elitelor intelectuale de stinga pe care Romania nu le-a avut.
Constient ca rolul intelectualului e „sa-si arunce ochii si asupra societatii“, Mihai Sora se dovedeste, de-a lungul intregii carti si a diferitelor subiecte luate in discutie, un fin analist politic si un comentator interesant al societatii noastre in schimbare. Textele nu sint simple articole de revista, ci adevarate invataturi pentru cetate, din specia Filosofia militans.