OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mircea ELIADE
Intilnirea cu sacrul
Volum ingrijit de Cristian Badilita,
in colaborare cu Paul Barbaneagra, Editura Echinox,
Colectia „Cartea vie“, Cluj-Napoca,
2001, 136 p., f.p.


Acest volum de interviuri ingrijit de Cristian Badilita vine in completarea editiei omagiale dedicate implinirii a 90 de ani de la nasterea lui Mircea Eliade, volum aparut in 1997 la Polirom si intitulat Eliadiana, precum si in prelungirea celor doua filme realizate de Paul Barbaneagra. Arhitectura si geografie sacra si Mircea Eliade si redescoperirea sacrului, publicate in volum la aceeasi editura ieseana acum doi ani.

Asa cum ne anunta insusi ingrijitorul editiei in cuvintul inainte, cartea este o „reintilnire cu omul Eliade“, un sumar, dar nostalgic portret al savantului si scriitorului asa cum se contureaza din patru interviuri acordate unor prestigiosi jurnalisti francezi in perioada 1979-1986, precum si din alte patru interviuri despre Eliade cu Al. Paleologu, Paul Barbaneagra, Natale Spineto si Juan Martin Velasco. Dincolo de discutiile previzibile despre yoga, alchimie, mituri, sacru si profan, religii etc., interviurile ne ofera si citeva informatii surprinzatoare. Istoricul religiilor vedea in ideologia comunista al doilea mare mit al societatii contemporane (dupa cel al progresului infinit, stiintific si industrial): „Gindirea lui Marx a fost marcata de un mit mesianic: lupta claselor, interpretata ca o batalie apocaliptica intre fortele Binelui si ale Raului, apoi victoria fortelor Binelui, in urma careia rezulta societatea fara clase, paradisiaca s…t mitul marxist poseda toate caracteristicile unei religii din moment ce da – sau dadea – o semnificatie globala vietii umane, din moment ce justifica – sau justifica – lumea si Istoria“ (pp. 28-29). Iata cum teoria religiei politice a lui Eugen Negrici isi gaseste un premergator notoriu neasteptat.
Mircea Eliade se refera de mai multe ori la miscarea americana a anilor ’60, flower-power, cu care pare sa simpatizeze profund oferind-o ca exemplu pentru intoarcerea paradoxala, in plina era a rationalitatii si tehnicii, a tinerilor la „sacralitatea cosmica, sau a naturii, regasind, de fapt, o experienta religioasa premozaica“, o intoarcere la spiritual cu sensul unei probe initiatice. „Ei abandonau totul, nu voiau sa aiba nimic. O chitara, citeva flori, citeva cintece. [...] Acesti baieti si aceste fete se acuplau, dansau si cintau, reveneau, intr-un mod inconstient, poate, dar cu un soi de beatitudine nemaiintilnita, la o experienta religioasa de structura cosmica, sa spunem, la un paginism premonoteist“ (p. 44).

Din a doua parte a cartii retinem ca extrem de interesant interviul luat de Toader Paleologu lui Alexandru Paleologu despre optiunile politice ale lui Eliade din perioada interbelica, atit de controversata din acest punct de vedere. Spune Al. Paleologu: „Nu era liberal, adica nu gusta preceptele principale ale liberalismului, nu gusta nici originea ideologica a liberalismului si nici prezenta in societate a partidelor liberale“. Cu Oceanografie (1935), Eliade „a vrut sa marcheze ca el nu era antisemit, dar accepta un program mai radical si mai national [...] avind ca model eseistica spaniola, in principal Miguel de Unamuno“ si inca „Solutia de extrema dreapta, la care au aderat Eliade si toata generatia lui, nu a fost o consecinta si o dezvoltare a unui nationalism de tip didactic, sau de tip patriotard, sau tricolor, sau institutional [...] in perioada aceea dezamagirile aduse de democratie si liberalism dupa primul razboi mondial, dupa pactul de la Versailles, erau destul de evidente si de o ineficienta care lor li se parea flagranta“ (p. 60).

Alexandru Paleologu subliniaza si contextul de moda intelectuala si politica a epocii, vorbeste despre influenta lui Nae Ionescu, despre carlisti, despre prefata la De doua mii de ani, care n-ar fi un text antisemit (Sebastian a fost, totusi, siderat), precum si despre lipsa totala de talent literar a romancierului Eliade (problema care n-ar trebui, totusi, expediata cu atita usurinta; Al. Paleologu gaseste ca doar Nunta in cer ar fi interesant).
In final, volumul cuprinde si o serie de fotografii cu Mircea Eliade si Georges Dumézil, C.G. Jung, Nae Ionescu s.a., care dau un aer de intimitate placuta lecturii acestor interviuri cu si despre Eliade.