OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Viorel VIZUREANU
Descartes
Editura Paideia, Seria Monografica. Filosofi, Bucuresti, 2000, 226 p., 45000 lei


Monografia lui Virgil Vizureanu despre Descartes nu este o premiera pe piata romaneasca de carte. Totusi, noutatea consta in introducerea citorva capitole care au in vedere registrul stilistic, precum si receptarea postuma a sistemului filozofic cartezian.
In prima sectiune, Destinul personal, exegetul ne ofera amanunte privind ascendenta filozofului, primii ani de scoala la colegiul iezuit La Flèche, calatoriile prin Europa (Germania, Silezia, Pomerania, Elvetia, Ungaria, Olanda – la Leyda, locul unde se va stabili pentru a-si scrie opera, izolat de lume) necesare, dupa parerea lui Descartes, pentru a-i servi ca esafodaj in noua stiinta pe care avea sa o intemeieze. Tot aici sint trecute in revista obiectiile, mai ales pe marginea Discursului despre metoda si a Meditatiilor, dar si opiniile favorabile cu privire la Principiile filozofiei, acceptate „atit timp cit duc la cercetarea adevarului“.

Operei omnia (Reguli pentru indrumarea mintii, Discurs despre metoda, Meditatii metafizice si Principiile filozofiei) ajustate si revizuite cu ajutorul polemicilor si a numeroaselor observatii venite din partea contemporanilor ii revine capitolul cel mai amplu. Vizureanu explica, analizeaza si argumenteaza din belsug conceptele si ideile pe care Descartes, inca din timpul studiilor la colegiul La Flèche, le va dezvolta in cadrul filozofiei sale: existenta lui Dumnezeu, cunoasterea bazata pe experienta, ideile innascute, intuitia, deductia, cogito-ul, morala provizorie, mathesis universalis, facultatile cognitive, lucrurile clare si distincte, dualismul substantelor, rigoarea rationamentelor matematicii si geometriei aplicabile, in conceptia sa, la toate celelalte stiinte, indoiala metodica.
Prezenta in lume traseaza un autoportret al filozofului francez si perceptia atit in epoca, cit si in secolele urmatoare, a sistemului filozofic si a ideilor stiintifice carteziene. Ultima sectiune, Destinul postum, il plaseaza pe Descartes drept centru al canonului filozofiei occidentale, cel care promoveaza fiinta si gindirea ca fundamente ale filozofiei moderne, preluate si prelucrate ulterior de Spinoza, Malebranche, Locke, Leibnitz, Kant, Husserl, Heidegger si chiar de Noam Chomsky in elaborarea gramaticii sale generative.

Comentatorul evita, pe cit posibil, monotonia si analiza unidirectionata, inserind permanent comentarii critice, comparatii cu doctrina scolastica respinsa de Descartes, pasaje din corespondenta filozofului francez cu persoane influente sau cu alti filozofi ai vremii (de pilda, Galilei, marchizul de Newcastle, printesa Elisabeta care il considera pe Descartes „persoana cea mai in masura din lume de a-i corecta defectele“, p.130), referiri la unele idei care in alte opere apar doar in structura de suprafata. Perspectiva este una didactica: se mentioneaza mai intii anul de aparitie, apoi traducerile, se continua cu o caseta tehnica, urmata de un rezumat al lucrarii si de receptarea sa in epoca si in secolele urmatoare. Merita mentionata si editia de referinta Adam &Tannery, la care interpretul textelor carteziene recurge mereu pentru a cita sau pentru a-si construi demersul analitic.
Bibliografia vasta, glosarul de concepte carteziene, tabelul cronologic al vietii si operei filozofului francez, toate incluse in Addenda, interpretarea lucida care ia forma dezbaterii, stilul fara pretiozitati si citatele abundente ne aduc in centrul atentiei, o data in plus, „un spirit francez prin excelenta, din care rationalismul francez a facut de mult timp portdrapelul sau“ (p.172).