OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fondul Monetar Internaţional este un organism financiar internaţional la care au aderat nu mai puţin de 185 de state de pe întreg globul. Pentru a asigura un soi de echilibru şi de bună funcţionare a pieţei financiare mondiale. Cu mijloace de producţie şi forţă de muncă necesare. Esenţa capitalismului este realizarea de plusvaloare – acel p al mult hulitului astăzi în România, dar studiat în draci prin SUA, Karl Marx –, de oriunde ar proveni aceasta. Din pieţe interne de producţie şi de desfacere, din pieţe externe de export al produselor manufacturate, al materiilor prime sau al capitalului, din terţe pieţe de investiţii sau de speculaţii financiare. În general, din orice şi oricum. Bani să iasă, restul e istorie. Sau tăcere, dacă intervin şi numeroase Servicii Secrete sau oculta Internaţională a marilor corporaţii transnaţionale. Ideea ar fi să funcţioneze maşinăria-jucărie. Economico-financiară. Dacă se strică – aşa cum s-a întîmplat în diverse perioade de după cel de-al Doilea Război Mondial, cînd a fost creat FMI-ul –, atunci nu e bine.

 

Că au fost criza Canalului Suez, Războiul de Şase Zile, criza petrolului sau războaiele din Afganistan şi Irak. Iar globalizarea de astăzi face ca efectul negativ al unei proaste rînduieli dintr-un colţ al lumii să se propage peste tot. Criza şi crizele economice fac parte din mecanismul asumat al capitalismului, şi nu ar trebui să ne îngrozească. Ele sînt de multe ori controlate, iar efectele sînt minime. Alteori, nu. Doar că, de multe ori, muzica dă tonul. Şi ceea ce s-a întîmplat acum doi ani în Wall Street are şi n-are legătură cu mizeriile noastre autohtone. Politicienii noştri au tot dat vina pe criza mondială. Ca şi cum la noi consumul de usturoi e mic şi gurile noastre miros doar a vanilie şi a trandafir. Criza a început de prin 2005 şi, într-o formă sau alta, continuă şi astăzi. Ce am făcut noi? Unde au fost experţii în economie mondială, grupul de la Trocadero, cei şcoliţi după 1989 prin facultăţi de prestigiu ale lumii, cu Ghiţă Ionescu, Maynard Keynes şi Fergusson, şi nu cei scoşi pe bandă de un ASE care a produs doar „gagici“, pe sub mantaua savanţilor din clasa lui Alexandru Bîrlădeanu şi a lui Manea Mănescu. Ce am făcut, cine a stat cu braţele încrucişate?

 

Am căscat gura şi am pierdut timp. Simplu şi vizibil cu ochiul liber. Din motive politicianiste, ne-am tot duşmănit, care pe care, ciordeala şi corupţia au funcţionat din plin, Statul a fost numai bun de jumulit. Mai bine să se aleagă praful de ţară decît să cîştige adversarii politici. Nu e greu de priceput, e suficient să privim ce s-a întîmplat în ultimii ani de prezidenţiat băsescian. Cînd ciondăneala politicianistă şi hărmălaia vieţii politice au grevat deciziile şi măsurile economico-financiare ce se impuneau.

Sîntem unde sîntem. Astăzi şi acum.

Dar stătea cineva să-l asculte pe „pesedistul“ Mihai Tănăsescu, chiar dacă el ne spunea exact unde sîntem şi ce ar trebui să facem? Ştim şi nu ştim exact care este situaţia reală, acum, pentru a decide soluţii anti-criză. Criză care ba a fost şi nu mai este, ba a fost şi o să mai fie, declaraţiile liderilor noştri politici din linia întîi fiind absolut halucinante, la diferenţe de doar cîteva luni.

Aşa că este greu de abordat alt subiect decît acela privind scrisoarea către FMI şi reducerea pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 25 %. Avem mari rezerve că planul de austeritate şi de solidaritate al bugetarilor-pensionarilor va da roade.

Degeaba tot se ţîfnoseşte prim-ministrul dinaintea populaţiei României şi o ţine precum gaia maţul. Grevele anunţate pentru sfîrşitul lunii mai şi începutul lunii iunie vor atrage din nou atenţia. Atît pe cea a Executivului, care se ţine tare, cît şi pe cea a preşedintelui, care ar putea s-o lase mai moale, dar tot ar vrea să pară iar un fel de salvator al naţiunii. Toate aceste „tăieri“, fără o politică realmente coerentă de relansare a economiei, nu vor da roade şi nu ne vor duce nicăieri. Ce se va mai întîmpla doar Dumezeu poate şti şi FMI-ul, evalua. Eventual.