OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Liberalii si democratii tot saluta si saluta ideea fuziunii dintre PNL si PD. Dar ramin cu salutatul caci, acum, in ianuarie 2006, sint tot acolo unde erau in ianuarie 2005. Adica sub impresia lasata de declaratia lui Traian Basescu, care, atunci ca si acum, incerca sa deblocheze proiectul initial propus de Valeriu Stoica. De atunci si pina acum, liberalii si democratii au avut timp sa se cunoasca, sa stie unul ce poate pielea celuilalt, au avut timp sa se certe de mai multe ori si sa se impace tot de atitea ori, incit relatia pare ca incepe sa se reconsolideze.

Nu mai au nevoie decit de un alt contract prenuptial caruia sa-i spuna „protocol“, caci cel vechi nu prea mai este conform cu noile realitati.
Una dintre aceste realitati pare sa fie schimbarea raportului de forte din Alianta. Toata lumea este de acord ca PNL-ul a pierdut in fata PD-ului la capitolul imagine si incredere politica. Cum se face ca... intotdeauna partidul care detine prim-planul este si cel care trage mai degraba de proiectul unificarii celor doua entitati politice? Cind PNL-ul era pe val, marsa din plin catre ideea de a absorbi PD-ul, care s-a dat sfios ca o fata mare, dar nu s-a grabit la maritat si i-a dus cu vorba pe liberalii lipsiti de lideri cu viziune politica. Lucrurile au evoluat, PD-ul si-a revizuit doctrina politica in cel mai pragmatic chip cu putinta si, ajutat in sondaje de Presedintele Basescu, le face cu ochiul liberalilor, tavaliti de tavalugul guvernarii. Initiatorul proiectului, Valeriu Stoica, spunea ca unificarea „nu trebuie sa se faca in jurul unui partid sau al celuilalt“. Un punct de vedere prevazator si optimist. Dar poate ca proiectul nu a fost sustinut suficient de conducerea PNL-ului de atunci, pentru ca propunerea a venit tocmai din partea fostului lider liberal, iar succesul acestui proiect ar fi fost asimilat figurii acestuia, lucru de care Tariceanu si camarila lui se temeau.

Si pentru ca ambele parti, si liberalii si democratii, daca e vorba de fuziune, vor sa o faca in jurul lor, isi propun acum, dupa un an de cind salutau ideea, termene diferite. Liderul PD, Emil Boc, a declarat ca problema fuziunii „se va transa in urmatoarele sase luni“, adica pe cit posibil mai aproape – realist vorbind – de momentul actual in care PD-ul are prim-planul. Presedintele liberal, Calin Popescu Tariceanu, da un termen mult mai larg, in speranta ca PNL-ul isi va reconsolida pozitia in alianta, spune el, „cel mult un an si jumatate“, adaugind bineinteles ca „noua formatiune politica trebuie sa aiba o componenta liberala puternica“.
Scenariile proiectului politic liberalo-pedist sint trei: continua colaborarea si merg ca o alianta, in vreme ce-si renegociaza protocolul; fuzioneaza si devin unul, propunind o scena politica in care concureaza cu PSD; se despart si isi vede fiecare de drumul lui.

Proiectul fuziunii intre cele doua partide, ocupate peste cap si de proiectele guvernarii, este unul de mare finete. Doar luarea deciziei va provoca nenumarate frictiuni si va presupune cintarirea multor argumente care tin de compatibilitate, de experienta comuna pe care o au, de rezulatele guvernarii, de istoricul celor doua partide si, bineinteles, de proiectul politic imaginar caruia i s-ar putea dedica. Inainte de decizia propriu-zisa a fiecaruia dintre parteneri, fiecare in parte va trebui sa constientizeze o problema comuna (cistigarea urmatoarelor alegeri?), sa-si evalueze starea de fapt proprie (alte sondaje?), sa-si evalueze alternativele si sa-si coordoneze activitatile cu un curs al actiunii astfel calculate. Fara aceste operatiuni nimeni nu va baga mina in foc pentru atingerea obiectivului – mult salutata fuziune.
In primul rind cele doua entitati trebuie sa fie compatibile, iar guvernarea, succesul ei, este sansa pe care o au pentru a-si proba compatibilitatea. La o prima privire, orgoliul liberal nu se potriveste cu tifnosenia democrata. Respectul reciproc este mai degraba cordialism formal, lipsit de continut, cu puseuri de personalitate.

In momentul de fata, riscul mai mare este la PNL. Situatia partidului nu este favorabila la inceputul acestui nou an, 2006. Abordarea expectativei denota prudenta, dar si neincredere in fortele proprii. Daca trendul din Alianta se mentine, partidul va deveni marginal si cu totul la mina democratilor. Va plati singur factura guvernarii, spune cliseul de exprimare.
Daca se va alatura PD-ului mai repede de un an, va lasa gol spatiul doctrinar liberal, care, ca orice vid, are tendinta sa se umple. Se va gasi imediat un liberal cu bani, un Patriciu, un Catarama, care sa fluture iarasi steagul galben-albastru. Iar o asemenea manevra, coroborata cu adeziunea la Internationala Liberala, ar roade cu siguranta din voturile unei formatiuni reiesite in urma fuziunarii actualului Partid National Liberal cu Partidul Democrat.

In tot acest timp nu ar fi exclus ca penelistii sa ajunga o factiune liberala printre populari, care va blestema pentru posteritate tradarea adusa Bratienilor. Asteptarea pare, pentru moment, sa fie o carte mai sigura, dar presiunea asupra echipei de conducere creste de la o zi la alta in lipsa unui proiect politic clar si definit pe termen lung.
Paradoxal, liberalii mai au o sansa. Paradoxul vine din cultura conjugala moderna sub forma factorului interes (concept bine surprins in productia Hustle&low) care suna cam asa: cel care se arata mai putin interesat de o relatie este, de fapt, cel care conduce relatia, deoarce este mai putin interesat sa faca compromisuri.