OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Presupunind ca toata miuta pseudoconstitutionala din martie-aprilie 2007 ar putea trece examenele etice si juridice de intrare in lumea civilizata, ca era necesar gestul suspendarii pentru impiedicarea „dictaturii Basescu“ si ca Guvernul si Parlamentul Romaniei sint legitime intr-un mod rezistent unei critici riguroase, nu doar ca urmare a unor mizerabile jocuri de culise (care isi vor arata roadele amare), marile probleme legate pe care le-au dat la iveala evenimentele politice ale acestei primaveri ramin in picioare. Sint multe si ar trebui sa dea de gindit oricui isi inchipuie ca Romania este o democratie de facto.

Facind abstractie de persoanele implicate, problemele ne ramin in fata, dar putini sint cei care par dispusi sa le observe ca atare, deconectate de interese si jocuri „democratice“. intrebarea de pe buletinul de vot a fost pusa in asa fel incit sa favorizeze un anumit raspuns. (Initiativa esuata, data fiind repartitia judicioasa a inteligentei si, deci, si a capacitatii de a depasi starile de confuzie.) Data referendumului si conditiile de votare au fost stabilite in spiritul descurajarii participarii, cu o perfecta acoperire legala. in acelasi mod se pot schimba si regulile jocului pe parcursul desfasurarii acestuia. (Nu ar trebui sa implice acest lucru un nou fluier de start? Cred ca si copiii care se joaca printre blocuri fac asta!) „Timpii de antena“ s-au impartit intr-un mod aberant, pur si simplu pentru ca s-a putut gasi o justificare pentru aceasta. Minciunile, violenta de limbaj si elucubratiile au abundat. E drept, cu marele cistig general ca, fiind exacerbate, si-au devorat emitatorii. Dar cea mai revoltatoare situatie, pe care nimeni nu pare dispus s-o trateze ca atare, este cea a populatiei si a distribuirii acesteia.

inca de pe vremea ultimului guvern PSD economia este tinuta in viata de romanii plecati sa munceasca in strainatate. Astazi sint, probabil, de citeva ori mai multi decit anunta statisticile oficiale, devenite ridicole. Spaniolii vorbesc de o jumatate de milion doar in provincia Castellon, italienii de o jumatate de milion la Roma, britanicii de sute de mii la Londra. Sint romani (in proportii interesante statistic, nu doar „rataciti“) si in Portugalia, Grecia si Germania. in nordul Italiei este practic imposibil sa mergi pe strada citeva ore fara sa auzi vorbindu-se romaneste. Peste ocean sint plecati mai putini – cu zecile de mii –, conditiile fiind mai drastice. Exemple sint destule si fiecare a auzit destule. in acest caz, in contextul referendumului, devin evidente doua lucruri.

Contactul cu autoritatile romane este traumatizant
Primul este jocul mizerabil si paradoxal al Ministerului de Externe, care a trimis in strainatate doar cu putin peste sase sute de mii de buletine. Acest numar nu este inca foarte important, chiar daca frizeaza ridicolul – n-ar trebui sa ne miram daca un studiu serios al problemei ar ajunge la concluzia ca sint cam de zece ori mai multi cetateni romani plecati in strainatate. Numarul sectiilor de votare este insa ridicol. 178, printre care se numara, desigur, si cele din Africa de Sud, Albania, Coreea de Nord, Kazahstan s.a.m.d. Cum in fiecare sectie ar fi putut vota maxim 3.000 de oameni (relatarile din presa arata ca, de fapt, doar in citeva sectii s-a reusit o organizare suficient de eficienta pentru a permite 1.000 de voturi sau ceva mai mult), numarul de romani care ar fi putut vota in strainatate este chiar mai mic decit numarul de buletine trimise de MAE.

Din acest punct de vedere, ministerul s-a dovedit chiar generos. Dar ceilalti? Nimeni nu stie citi sint, dar probabil nu e o problema pentru nici o minte intreaga sa isi dea seama ca milioane de romani din strainatate nu au votat. Pot fi chiar multe milioane: 4, 5 – nimeni nu stie exact si nici nu pare interesat de asta. in loc sa duca o politica pentru cetateni, reactionind prompt in cazuri mai mult sau mai putin convenabile (si folosind, astfel, masa compusa de acesti cetateni pentru a schimba imaginea Romaniei in strainatate), cei din afacerile externe sint preocupati sa-i impiedice pe acestia sa-si exercite drepturile de cetateni romani, sa-i taxeze si sa le aminteasca de cite ori apare ocazia ca vin dintr-o tara in care contactul cu autoritatile este traumatizant. Ar fi fost o buna ocazie sa aflam citi romani sint in strainatate si ce optiuni politice au. Politicienilor le este insa frica de aceste date – le prefera pe cele false, furnizate de specialisti mediocri, avizi de sinecure.

Alegatorii „destupati“ din strainatate
A doua problema, strins legata de prima, se afla in tara. Institutii care ar trebui sa faca obiectul de studiu al teratologilor, de genul Biroului Electoral Central, anunta cu o ridicola pompa bilbiita datele rezultate in urma referendumului. in cazul rezultatelor, un procent apropiat de cel relevat de unele sondaje de opinie, ceea ce – dupa cum am putea vedea daca am fi interesati – releva falsitatea acestora din urma. in cazul prezentei, a fost anuntata una minoritara: in jur de 44%. Cine considera aceasta cifra reala este fie rau intentionat, fie naiv. Este evident ca, daca scadem din cele 17,5 milioane de cetateni cu drept de vot milioanele care nu s-au aflat in tara la data referendumului – si care au fost transformate in citeva sute de mii, adica in mai putin de 10% din ponderea lor reala –, numarul celor care s-ar fi putut prezenta la vot in Romania scade simtitor, iar numarul celor care s-ar fi prezentat la vot (daca ar fi avut ocazia) in strainatate creste. in aceste conditii, putem spune ca prezenta reala la vot in tara a fost majoritara. De asemenea, prezenta totala reala a fost scazuta semnificativ de actiunile orchestrate de MAE pentru a impiedica romanii din strainatate sa voteze, dar si de tertipurile elaborarii unor conditii generale contrare spiritului actiunii (consultam populatia, dar cind vrem noi, cu program redus si cit mai partial cu putinta). Putem specula, introducind niste cifre estimative, dar mi se pare irelevant un astfel de exercitiu. Ceea ce ar fi de notat este ca rezultatele trebuie judecate separat.

Cele de la sectiile din tara trebuie ponderate sub aspectul prezentei la urne, in asa fel incit sa reflecte participarea reala, mult mai mare decit cea anuntata de BEC. Cele din strainatate ar trebui tratate cu mare atentie, deoarece astazi sint false: ma indoiesc ca gestul de a-i astupa gura interlocutorului imediat dupa ce a inceput sa vorbeasca, sustinind ca stii ce vrea sa spuna, are vreo legatura cu „libertatea de optiune/exprimare“. La alegerile urmatoare romanii din strainatate ar trebui tratati cu mare atentie, pentru ca reprezinta un segment important de alegatori (poate chiar 25%), in buna masura mai „destupati“ de experientele de acolo. Orice pozitie din tara se va regasi acolo amplificata de lipsa de inhibitie, de experienta democratica si de discernamintul bun dat de detasarea de patimi si de dorinta de a vrea mai binele unui loc in care ai vrea sa te intorci pentru a ramine.

Mai putine malformatii rationale si morale
Toate acestea cred ca demonstreaza cit se poate de limpede ca marile probleme ale Romaniei nu stau in incultura maselor, in reminiscentele comunistoide sau in tot felul de concepte vagi pe care pseudoanalistii si specialistii de nisa intunecata le flutura prin ziare si pe la televiziuni. Ele vin din gindiri funciar viciate, care instrumenteaza actiuni cu motivatii si forme de neinteles pentru un occidental. Acesta este si motivul pentru care „expertii“ consilieri occidentali nu vor putea niciodata sa descilceasca in intregime itele democratiei figurative din Romania. Ministrul de interne din 2004 avea doi consilieri britanici pe probleme de coruptie. Acest fenomen este astazi endemic in Romania, iar ceea ce fac organizatiile de tip Transparency International sau Banca Mondiala – ai caror experti nu au habar de principalele determinatii ale conceptului „coruptie“, folosindu-se de termeni teoretici defectuosi, fara a fi capabili sa depisteze corespondentii acestora in realitate – s-a dovedit ineficient si va ramine astfel indiferent de sumele si fortele alocate pentru combatere. Staff-urile de campanie ale liderilor PNL si PSD au cuprins prezumtiosi „experti“ in stiinte obscure, cu rezultate mai mult sau mai putin inventate, in cu totul alte ambiente politice si cu alte mecanisme.

Trecind peste faptul ca un antrenament in comunicare inseamna in primul rind un antrenament in minciuna – si deci, pe fondul problemei, liderii care au solicitat o astfel de asistenta nici nu-si dadeau seama ca, de fapt, ei ar putea da lectii expertilor chemati –, lectiile preluate ca atare de liderii autohtoni i-au transformat in mici capcauni cu purtari ininteligibile uneori chiar si pentru propriii fani. Sa ne mai miram de propunerile debile privind aducerea acasa a romanilor din strainatate sau de pozitiile nerusinate de a sustine taxe „la ciupeala – cit o merge“?
Unde sint cheile schimbarii? Raspunsul este simplu si poate fi dedus chiar si fara ajutorul direct ginditorilor politici veritabili, din pacate complet absenti din spatiul romanesc: in interior. Pina cind nu se va forma o masa critica de persoane independente, dotate cu un simt moral minimal, dezinteresate si inteligente (intr-un mod mai inalt decit cel al maruntei abilitati de a trage sfori) in sinul clasei politice, orice schimbare constitutionala sau de regim va fi inutila.

Rezultatul va fi intotdeauna o echipa (divizata formal in doua) care participa la meciuri demonstrative, cu scoruri negociate la vestiare, astfel incit sa asigure prezenta acelorasi oameni in teren si in rundele urmatoare. Pentru formarea acelei mase este nevoie mai intii de o presa cu mai multa greutate si cu mai putine malformatii rationale si morale, de intelectuali si de experti mai bine pregatiti si – ideal – mai drepti si mai independenti financiar. Altfel spus, de o presa veritabila si de intelectuali publici veritabili. Deocamdata nu este cazul – evenimentele si situatiile expuse mai sus sint graitoare in privinta lipsurilor la aceste capitole. Nu avem nici pe departe atitia ziaristi si intelectuali pe cit ar arata un inventar mass-media, nu cunoastem cifrele reale ale economiei romanesti, ale populatiei, ale coruptiei etc. (dar lucram nonsalant „cu ce avem“). Tot ce facem azi s-ar putea numi fals in cifre publice.