Dupa mari discutii televizate, la OTV, despre faimosul – deja – Rohonczi Codex (de ce nu Codexul Rohonczi?), iata-l fotocopiat, transcris, descifrat si tradus, dupa cum ne asigura editoarea, Viorica Enachiuc. Alcor Edimpex SRL din Bucuresti s-a insarcinat cu aceasta opera editoriala care, dincolo de orice alte considerente, are un aspect grafic remarcabil (coperta si supracoperta, echivalare franceza a traducerii romanesti, prefata de Mihail Diaconescu si cuvint inainte al editoarei, postfata, bibliografie selectiva, vocabular comparat, harta Daciei in secolele I-II si a fortificatiilor romanesti din secolele VIII-XIII, plus un florilegiu de aprecieri semnate de universitari ca Gheorghe Ciobanu, Ariton Vraciu, Ioan C. Chitimia, Nicolae Dunare si Pandele Olteanu). Pentru amatorii de muzica romaneasca din secolul al XI-lea, se anexeaza la volum si o caseta audio continind descifrarile sonore ale notatiilor misterioase din Codex… (magistrul care a realizat performanta este prof. Ciobanu).
Ce este cu acest codex, totusi? Din cite aflam de la Viorica Enachiuc, este vorba despre un coligat manuscris prins intre coperti de piele, aflat la Arhivele Academiei de Stiinte din Ungaria (cota A 1.173), de 12 pe 10 cm si care s-a pastrat pina in 1907 la Rohoncz. El are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 rinduri, scrise cu pana si insotite de ilustratii („…87 de miniaturi care ilustreaza informatia oferita prin scene laice si religioase, cu caracter militar si stiintific etc.“, p. VIII). El i-ar fi fost daruit in 1838 de groful Bátthyány Gusztáv germanului Jülg Bernát, fost profesor universitar la Innsbruck, spre a fi cercetat, dar expertul si-ar fi declinat competenta. Peste ani, la 1878, Fejérpataki Laszló considera ca manuscrisul nu este decit un fals. Un alt autor tentat de descifrarea semnelor misterioase din acest codex, Németi Kálmán, pomenea constatarea unui anume Briquet, dupa care analiza hirtiei ar fi aratat ca aceasta este originara din nordul Italiei, provenind din 1529-1540. Ottó Gyürk era de parere, in 1970, ca semnele care acopera paginile sint cifre.
Din cite se poate vedea, povestea codicelui este incurcata, din analizele de pina acum rezultind ca: 1. hirtia pe care e scris ar fi italieneasca si ar data din prima parte a secolului al XVI-lea; 2. ca semnele care o acopera, insotite fiind de imagini, par sa aiba sens si nu sint aleatorii; 3. ca ar putea fi si un „fals“, raminind insa de precizat in ce sens se poate utiliza acest cuvint in legatura cu ciudatul coligat, cita vreme el nu pretinde in mod explicit nimic despre sine, despre continutul si valoarea sa.
Meritul incontestabil al Vioricai Enachiuc este ca si-a asumat sarcina dificila de a cerceta, la rindu-i, opul indescifrabil. Vreme de trei decenii, ea s-a aplicat materialului studiat, propunind, in fine, o ipoteza de lucru. Conform acesteia, semnele reflecta o scriere coerenta si descifrabila. „Ductul scrierii este de la dreapta la stinga, iar textul se citeste de jos in sus, primul rind, deci, devenind ultimul din fiecare pagina

