OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Zoltan Bela, Transition Icons

Galeria Carini&Donatini

13.03-26.04.2009

www.galleriacarini.com

Golirea şi umplerea cu mesaje ideologice a operelor de artă stă la îndemîna politicului. Aşa se face că istoria politică este îngropată în opere de artă, morminte de imagini, urme ale iconoclasmului, în cazul propriu al realismului socialist comunist. Distrugerea icoanelor comuniste începe la 25 februarie 1990, cînd cîteva zeci de persoane s-au adunat în Piaţa Presei Libere, pentru a protesta faţă de menţinerea statuii lui Lenin în această zonă a oraşului. Cei prezenţi au lipit pe soclu afişe pe care scria: „Oare a dispărut comunismul din România? Atunci cerem să dispară şi simbolul lui – statuia lui Lenin“; „învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi din cei 45 de ani de comunism“; „Bun de clopot“. Lenin fusese aşezat pe soclul de granit roşu la 21 aprilie 1960.

Pictura lui Zoltan Bela este o explorare a răzbunărilor ori a ataşării oamenilor de obiecte, situaţii şi chiar elemente de peisaj, mai curînd ruine urban-industriale. „După 45 de ani de comunism am rămas fără spirit civic, sîntem individualişti şi observăm că tranziţia durează mai mult decît ne aşteptam. Sînt progrese, dar din cauza rănilor lăsate de comunism evoluţia societăţii e înceată“, mărturiseşte artistul. Fără a le cosmetiza, ori îmbunătăţi estetic, aceste realităţi pictate surprind vechile obiceiuri ale oamenilor care au pierdut lupta în faţa „maşinii“ ori a sistemului comunist.

Eşecul industrializării lasă în urmă un peisaj dezolant recuperat puternic de tendinţe artistice estetice şi nu numai, precum: „factory lyrics“ ori „industrial vintage“. Declinul „culturii proletarilor“ este însă conservat în amintirea uneltelor şi a sculelor ce îşi pierd funcţionalitatea. Încărcate de trecutul superproducţiei pentru care au fost destinate, acum sînt mîncate de rugină şi umplute de praf.

Partea interesantă abia acum urmează. Iar pictura lui Zoltan Bela înregistrează aceste alăturări surprinzătoare. „Mastodonţii“ şi uneltele nu au fost îndepărtate pentru că oamenii au creat un ataşament afectiv şi chiar nostalgic faţă de ele. Aşa că, deşi par pedepsite, prigonite într-o lume digitală, postmodernă, viaţa lor mută continuă. În aceste fabrici dezafectate, printre mastodonţi şi utilaje vechi practic inutile, oamenii s-au reprofilat şi fac loc altor munci, fără să fie deranjaţi ori să le deranjeze pe acestea.

Seria de picturi ce reprezintă automobilul Dacia este un alt canal de revalorificare a emblemelor socialismului. Imagistic, Dacia se suprapune încă peste ideea generică de maşină, funcţionînd ca loc comun ori stereotip vizual.

Deşi adevărate, realităţile din pictura lui Zoltan Bela pot părea a aparţine unei lumi imaginate. Pentru a ascuţi atmosfera picturilor sale, Zoltan alătură în expunerea seriei fabricilor şi cîte un ready-made industrial.

Întîlnirea acestor lumi în prezent este un fel de teleportare deschisă prin intermediul ferestrei picturilor sale.

Prin urmare, lucrările lui Zoltan Bela funcţionează ca o terapie ideologică de exorcizare a fantomelor trecutului, îmblînzindu-le la nivel artistic.