Criza gazului şi cursul leu-euro sînt, de departe,
subiectele care au încins topicurile pe forumuri şi pe bloguri la începutul
anului 2009. Sînt subiecte care ne dor şi care ne lovesc direct, mult mai
interesante decît împărţirea caşcavalului la Palatul Victoria ori decît criza
din PSD cauzată de renumirea lui Virgil Ardelean – ardelean de Cluj, mai exact
– la şefia serviciului secret din Ministerul de Interne. Despre aceste subiecte
cu adevărat importante, iată cîteva rînduri adunate de pe bloguri.
Criză? Da, dar nu pentru toată lumea
Vlad Petreanu scrie pe blogul său că această criză a gazului
este o ocazie excelentă să faci bani. Sigur, pentru cei cu acces la sferele
înalte ale puterii, pentru că acum se vor da nişte contracte prin negocieri
directe, impuse de criză: „apropo de impunerea stării de urgenţă în domeniu,
anunţată azi de ministrul Videanu, se înţelege că principala caracteristică
este posibilitatea de a achiziţiona combustibil prin negociere directă, fără
parcurgerea procedurilor greoaie de licitaţii publice, contestaţii etc. Zău? Ia
gîndiţi-vă, cam cîţi furnizori de combustibili ştiţi în ţara asta? De cîte
licitaţii, contestaţii şi încurcături aţi auzit în ultimii ani? Sau vreodată?
Mie mi se pare că e, aşa, o tăcere de şuţi la treabă, în domeniul ăsta… Ah! Ce
mai negocieri directe urmează zilele astea…“. Corect, pînă acum; iată deci că
această criză are şi o latură pozitivă.
www.petreanu.ro
În aceeaşi linie scrie şi Şuţu pe blog, dar de data aceasta
despre gazele lui Berceanu: „Hai să vă dau încă o declaraţie! A lui Radu
Berceanu. E mai veche, din 1999, dar, după ce o veţi citi, veţi înţelege mai
bine declaraţia lui Putin de joi. Dacă vom lua numai de la Gazprom, vom fi
mereu la mîna ruşilor. […] Ucraina are rezerve proprii de gaze naturale,
exploatate de companii americane şi canadiene, care nu au putut vinde pe piaţa
ucraineană pentru că acolo sunt preţuri mici şi au preferat să vină cu gazele
în România. Ca să înţelegeţi şi mai bine, vă reamintesc că Ucraina nu are
rezerve de gaze. Contractul negociat de Berceanu, în 1999, cu Ucraina. a fost
înlocuit, în 2001, de un nou contract cu Gazprom, încheiat sub bagheta altor
dirijori-magicieni, Dan Ioan Popescu şi Adrian Năstase. Nu vă daţi seama cîţi
bani se scot din contractele astea...“.
www.sutu.ro
Băsescu, trimis la plimbare de Putin
România are şi un preşedinte-jucător care, normal, s-a
implicat în rezolvarea crizei gazului. Cu ce rezultate? Pe blogul ciutacu.ro,
Victor Ciutacu scrie inspirat articolul Trăian, trimis după ţigări de Volodea:
„Pentru dialogurile telefonice instituţionale între şefii de state şi/ sau de
guverne, există aşa-numitul fir roşu. La care demnitarii apelează, în general,
în situaţii de criză şi cînd urgenţa impune un salt peste intermedierea formală
a Externelor... Am urmărit azi-dimineaţă, după ce aseară n-am auzit la tv decît
o relatare telefonică, imaginile cu modul în care, după telefonul cu pricina,
i-a răspuns, într-o conferinţă de presă televizată, prin intermediul
corespondentului TVR, Putin lui Băsescu. Mai mare umilinţă politică rar mi-a
fost dat să văd. Şi am văzut multe în contextul în care o întreagă Europă stă
cu ochii pe tv şi cu mîinile pe calorifere, e trist să te dai ditamai capătu’
de Axă şi să te trimită duşmanu’ după ţigări…“
www.ciutacu.ro
Criza, tratată cu raţiune
Unii bloggeri încearcă să înţeleagă criza gazului şi merg pe
un fir raţional. Deşi numai de raţiune nu avem parte zilele acestea. Robintel
face mai multe exerciţii de imaginaţie în urma cărora ar trebui să înţelegem
care este personajul pozitiv şi care este cel negativ în toată povestea asta
complicată: „Criza gazelor explicată copiilor. Fragment. Noi avem alternative
la gazul rusesc. Ruşii nu au alternative la banul european (citatul îmi
aparţine). Ştiu că s-a tot vorbit despre ea şi s-au dezbătut toate feţele
problemei. Eu am obosit să văd tot felul de păreri, de genul: e gazul ruşilor,
fac ce vor cu el; ucrainienii fură; războiul din Georgia n-are nicio legătură
cu actuala criză; Rusia are dreptul să ne taie gazul dacă NATO a ajuns pînă în
coasta ei; scutul antirachetă american este o formă de agresiune. Mă obosesc şi
mă oftică treburile astea. Din moment ce acele cantităţi de gaz au fost contractate,
acel gaz nu mai este al ruşilor, ci al celor care îl plătesc. Exerciţiul de
imaginaţie 1: Io am o firmă care produce varză. Şi vine unul şi contractează
varza, adică o cumpără, cu un contract ferm. No, varza aia nu mai este a mea. E
a lui ăla de a contractat-o, urmînd să mi-o plătească conform contractului. Aşa
şi cu gazul. Din moment ce este un contract pe el, ruşii nu au dreptul să-l
taie, că nu mai e al lor. E al ălora de l-au contractat. A fost al lor pînă
l-au vîndut. Procesul de vînzare-cumpărare nu presupune întotdeauna plata
simultană vînzării. Că altfel am avea fise la contorul de curent sau la ăla de
apă...“.
www.robintel.ro
Raţional este şi Dan Şelaru, care face o analiză pe conducte
a crizei gazului, unde România este o victimă colaterală, deşi ar putea fi un
cîştigător, dacă îşi joacă inteligent cartea: „Răfuiala actuală ruso-ucrainiană
are ca miză stabilirea sferelor de influenţă, viitorul politic al Ucrainei.
Aceasta, ruptă, ca populaţie şi mentalităţi, între Rusia şi Occident, se
clatină sub presiunea rusească. Economic slabă, Ucraina nu poate plăti preţul
gazului, scoasă din traseul acestuia, este practic victimă sigură. Geopolitic,
o Ucraină rusească, aşa cum e Belarusul, ne face vecini din nou cu Rusia.
Cacealmaua lui Putin vrea să arunce încă un subiect de zîzanie între noi şi
ucrainieni, care nu pot să cumpere nici de la noi gazul, că n-au cu ce. Pe noi
ne-ar ajuta un South Stream pentru că am lua taxe de tranzit, am pune presiune
pe Bulgaria, ţeava venind la Constanţa nu la Varna, e mai scurtă şi deci mai
ieftină şi mai rapid de construit. Germania a dat prima lovitură Ucrainei prin
North Stream. Rusia se bazează pe noi ca s-o dăm pe a doua, cea fatală.
Trecerea Ucrainei sub influenţă rusească cu ajutor românesc este practic un
gest necugetat pentru noi. România ajută Rusia la refacerea URSS, fiind plătită
s-o facă...“.
http://romaniadeieri.blogspot.com
Se înviorează flacăra la aragaz?
Sînt semnale că această odisee, episodul de iarnă 2008-2009,
se apropie de finiş. Sau nu. Eduard Dobre scrie pe blogul său: „Deşi livrarea
gazelor către Europa ar trebui reluată urgent, Gazprom se face că plouă şi
susţine că nu a fost anunţată de nicio decizie finală. La o adică ce mai
înseamnă una-două zile de frig, nu? Las să rabde poporul european şi să vadă
cine face, cu adevărat, legea pe continent“.
http://eduardobre.wordpress.com
Cu sau fără gaz, de la ruşi vine iarna. O ştim de mult. Avem
o soluţie clasică, populară, la criza gazului. O reîntîlnim la Groparu, pe
blog: „Nu este soluţia mea, fincă io nu plagiez decît fără să mă prindeţi voi.
Este soluţia dată de un comentator de pe forumu’ Evenimentul Zilei: consumaţi,
din abundenţă, fasole. Atît!“.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters