OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dacă fracturismul ar reprezenta avangarda generaţiei 2000 (să ne imaginăm, totuşi, o tablă de şah şi să acceptăm varianta deschiderii, fie şi cu doi pioni, deşi, în cazul Fracturilor, relaţia cu revistele de avangardă se justifică), de ce n-ar fi Celebrul animal ariergarda ei?

Asemeni Dicţionarului de vise al lui V. Leac, o carte epuizată într-un tiraj onorabil, care a confuzat zeci de librari, aducînd sute de comenzi telefonice, pînă să se afle că e un volum de versuri, Celebrul animal „ascunde“ o titulatură fabuloasă, misterioasă şi tonică. De unde vine? Ce-a inspirat-o? Cine-a inventat-o? şi, mai ales, Cu ce scop?, devin elemente strict secundare. Titlul te acaparează cu totul, ca şi cum ai intui că l-a dat o ursitoare dintre cele bune.

Pornit în căutarea Celebrului animal, am reperat urme certe de normalitate. Nici o sirenă, nici un ciclop, nici un „cadavru“. Celebrul animal e aproape un joc. Cu reguli, cod, jucători (împătimiţi), spectatori, început şi sfîrşit. O poveste în care literatura şi prietenia nu-şi pun coarne şi nu se exclud.

Celebrul Animal a funcţionat ceas. Jocul odată pornit şi piesele urmîndu-şi rolul, era normal ca să asistăm la un timing bun. În timp record, „mişcarea“ a bifat trofeele sportului literar de performanţă. Cu alte cuvinte, Personal best-ul a devenit Season best-ul. Ce-şi putea dori o grupare literară? O editură, un organ de presă, o librărie, o prezenţă susţinută la tîrgurile de carte. Le-a avut pe toate. Pe bune, în acte. Şi mai mult de-atît.

Bîjbîind după prize şi împămîntări, grupusculele (era să zic vulcanii) generaţiei au funcţionat ca nişte lanterne. Dacă cei mai mulţi (ghidaţi sau teleghidaţi, înghiţiţi sau îngheţaţi, folosiţi sau ponosiţi prematur) şi-au dorit să ajungă, lucrînd cu baterii financiare fie şi de împrumut, în punctul de a face lumină (pe stadioane, prin cluburi, în spaţii neconvenţionale sau personale), Celebrul animal şi-a propus, vorba lor, să recupereze manuscrise.

De ce s-a autodizolvat Celebrul animal? Poate pentru că ajungînd rapid şi sigur la punctul simbolic al aşteptărilor (sindromul cărţii tipărite), gruparea a înţeles că războiul cu marketingul nu poate fi cîştigat. Pariul cu literatura aici şi acum nu poate continua fără o detaşare obiectivă. Au produs tricouri şi au deschis un post de radio literar, dar, culmea, deşi aveau un programator şi un web designer printre ei, n-au urmat logica sistemică. Mai apoi, aventura acestei generaţii s-a mutat iremediabil pe net, în discuţii şi proiecte care-şi propun premii şi arhivări. Un fel de monopoly, cu cartiere şi proprietăţi. Interminabil!

Idealişti şi generoşi, liberi şi independenţi, cei de la Celebrul animal au închis o epocă şi au rămas fideli unui fel de a înţelege literatura. Fără cicluri olimpice sau congrese locale. Ca nişte sportivi dezinteresaţi de gloria mediatică, deşi ajunşi în culmea succesului tradiţional (ca sistem complet de promovare, faliment curat în România), aceşti adevăraţi sprinteri (n-ai spune!), membrii şi simpatizanţi cu ştate literare, au purtat o ştafetă simbolică. Cu siguranţă vom mai auzi de ei, chiar şi-n această formulă. Dar nu într-o întrecere olimpică, pe care nu o consideră, în context, nici importantă, nici măcar plictisitoare. Tocmai de aceea, poziţionarea membrilor grupării faţă de haiducii, divele, playboy-ii şi artizanii generaţiei începe de la un termen probat în practică: profesionalism. Oare cîţi au încercat măcar să-l despartă în silabe?