OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desi pina de curind definita mai degraba numai ca spatiu de tranzit spre „consumul de cultura“, galeria Clubului Prometheus a inaugurat, prin expozitia deschisa in 4 martie, un nou program curatorial. Se urmareste ca, prin formula unei echipe de curatori – Aurelia Mocanu, Oana Tanase, Pavel Susara si Alexandru Radvan –, cu sprijinul responsabililor evenimentelor artistice si media (Ioana Virsta si Adrian Berinde) ai Clubului, sa fie promovat un segment provocator si dinamic al artei contemporane romanesti.
Expozitiile, organizate cu o ritmicitate de o luna, vor prezenta, alternativ, atit lucrari recente ale artistilor maturi si bine pozitionati in contextul artei actuale, cit si etape ori segmente ale creatiei tinerilor.

Una dintre ratiunile acestei initiative de program poate fi ghicita cu usurinta in insasi imaginea galeriei – un spatiu elegant, septic si excelent adaptat functiunilor sale; in plus, flexibilitatea programului de vizitare a acestui spatiu (10.00-24.00), singurul cu un astfel de orar din Bucuresti, si vecinatatea ori chiar intersectia cu diverse evenimente, cu caracter multidisciplinar (teatru, muzica, literatura, arte vizuale), au sansa sa atraga un public tot mai numeros si sa faciliteze contacte culturale cit mai variate.
Fara inspiratie (4-30 martie) vine dupa Fara titlu (2002) in traseul expozitional personal al lui Gili Mocanu, la fel cum titlul si motivul lucrarii Gili a murit veneau, acum aproape doi ani, ca o concluzie ironica dupa Planul nu a reusit. Si vreau sa fixez aceste „titluri“ inainte de a povesti cam cind s-a nascut (1971) si pe unde a mai expus artistul (Bucuresti, Constanta, Timisoara, Paris, Roma, Tripoli), caci ele sint, asemenea imaginilor, si teoretice, si grele.

Despre Gili? E inconstant ca optiune pentru un sistem sau altul de reprezentare, reprosindu-i-se uneori ca e un oportunist stingaci si ca prea se arunca ba in abstractie si minimalism, ba in neorealism ori pop art. Cred insa ca, daca nu inventeaza si nici nu omite vreo atare formula vizuala, e pentru ca interogheaza validitatea fiecarei credinte plastice si, prin acest proces, deconstruieste, dizolva genuri, planuri, linii ori griuri. (Doua citate „inrudite“ cu aceasta atitudine: „Iubesc orice este lipsit de stil: dictionarele, fotografiile, natura, eu insumi, pictura mea, caci stilul inseamna violenta, iar eu nu sint violent“ – Gerhard Richter; „Trebuie sa ma straduiesc sa ma contrazic, pentru a ma feri sa ma conformez propriului gust“ – Marcel Duchamp.)

Initial, Gili Mocanu desena obsesiv, doborit de negru, pentru a propune mai apoi, ca proiect de diploma la absolvirea Universitatii de Arte din Bucuresti, o serie de Ferme primitive si decupate geometric, in rosu si albastru. Colajul si decolajul sint favorizate (imagini gata produse), fie ca sint abordate tehnic (de la taieturi din reviste cu interioare leningradene la fotografie, carte postala, revista porno si material textil), fie ca sint operatori imagistici (un ochi de peisaj decupat in cerc, trintit pe un fond neutru ori intr-un vid care devine vizibil doar pentru ca lasa loc unei imagini). Gili are o aplecare spre astfel de surprize si dezvaluiri teatrale, seria de lucrari din atelierul libanez de la Tripoli (unde Gili s-a aflat cu o bursa in toamna anului 2001), in care draperia ori cortina facea vizibila o scena cu Biblii ori cu zgirie-nori, fiind lamuritoare pentru aceasta tema.

Expozitia Fara inspiratie a lui Gili Mocanu este structurata in doua registre. Pe de o parte, este propus un ciclu de reprezentari ale unor structuri grafice si cromatice simple, in care multiplicarea si serialitatea motivului – fie el figurativ ori geometric – determina cimpuri decorative: straturi limpezi, insolite prin optiunea pentru obiectul de reprezentat (de la luminari – si le stim si pe cele ale lui Richter – la cutite infipte in luna, de la cruci si turnuri ale unor utopice cimitire la portrete). Pe de alta parte, ca predicat al acestei sintagme plastice, este propus peisajul, in varianta lui soft, de Apus peste lac, cu nuante si imbinari voit naive si spectaculoase. Dincolo de o rezolvare sintetica si bine echilibrata, apare surpriza: un Apus dublu, repetat in adincime, descriptiv pina la un punct sau pina la o pata, hipnotic, magnetic. Ori un apus si un val suspendate ca miscare si decupate pe fundal. Cred ca ecuatia se discuta in termeni de singular/multiplu, centru/periferie (cimp decorativ), micro-/macrocosmos, formal/informal. Sau inspiratie/fara inspiratie, ca atunci cind artistul, cu luciditate, este interesat sa descrie nu imaginea, ci momentul plasmuirii ei mentale.