Faţa şi reversul

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Politic | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Este o frumoasă povestire de Albert Camus, dacă numele lui Camus mai are vreo relevanţă într-un spaţiu şi timp unde clopotele bat doar pentru Traian Băsescu şi Elena Udrea. Sîntem bombardaţi zi de zi cu aceleaşi ştiri, fără însemnătate, legate de mişcările browniene ale celor doi. Şi de nefericirile lui Mircea Cărtărescu. Dacă Băsescu nu e, România nu mai are nici un sens. Tristeţe mare, ce mai, fie pîinea cît de rea tot mai bine-i la Berlin. Asta aşa, ca să-l parafrazăm pe hîtrul Asztalos şi să-i dorim spor la scris amicului Mircea Cărtărescu.

Revenim la caltaboşii şi legumele noastre: doar plimbăreala celor doi demnitari ne mai aţine interesul. Azi la Costineşti, mîine la Olăneşti, poimîine la Bălineşti, numai Dumnezeu şi SPP-ul mai pot şti ce urmează. O ţară întreagă urmăreşte această telenovelă la nivel înalt, unde un preşedinte se vîntură de colo-colo lansînd „prostimii“ fel de fel de teme de pritocit, iar ministresa Turismului cheltuie cu iresponsabilă nonşalanţă banii de promo ai unui minister, altminteri inutil, care doar face valuri, fără să aducă şi turişti. E criză în afirmaţii, situaţia reală este cumva ireală. „Contracţia“ bugetului şi a deficitului bugetar – am desluşit de unde a preluat dl ministru Pogea „contracţia“ – un false friend, altminteri – de la Mr.J.Francks, şeful Fondului Monetar Internaţional, care ne-a spus neted, pe englezeşte, unde ne aflăm şi ce avem de făcut. Româneşte.

Ţîfnosul nostru prim-ministru a repetat pe ton răspicat cam ce-am avea de mestecat în lunile ce vin. De la o zi la alta distracţia-contracţia continuă şi nu sînt semne că s-ar opri. Poate doar după ce va fi reales Traian Băsescu, după un nou congres. Mare minune dacă nu vom avea nu majoritate, ci chiar unanimitate! Poate nu întîmplător au ieşit pe micul ecran şi şefii a două servicii de informaţii româneşti – încredere şi siguranţă, nu trebuie să ne temem de nimic, voi trăiţi bine acolo unde sînteţi, că de ce este grav, important şi duşmănos ne ocupăm noi. Afirmaţiile lui Traian Băsescu, după care se ghidează populaţia cu drept de vot şi concedii plătite, au devenit deja un fel de cartă a naţiunii române, care caută în ele dezlegarea marilor mistere ale vieţii. Şi, mai nou, ale morţii. Afirmaţia lui Traian Băsescu despre „România muribundă“ deja a trecut în plan secund, căci a venit delegaţia FMI-ului care a trasat noile sarcini şi directive de viaţă vajnicilor noştri guvernanţi. Faţa prezenţei FMI-ului, ar fi direcţionarea şi gestionarea unei noi tranşe de bani acordată României şi românilor, iar reversul ar fi cum să facem să cîştige alegerile prezidenţiale actualul preşedinte.

Unde este România muribundă, ne întrebăm, totuşi, după încheierea negocierilor cu FMI-ul şi începerea discuţiilor din Cişmigiu? Mai sînt bani de pensii şi salarii sau e deja groasă? Cît de rea e situaţia? Doar din afimaţiile şi plimbărelile preşedintelui Băsescu nu reiese nimic. Ce avem de făcut? Nu ştim.

SRI şi SIE ne monitorizează oricum, caută informaţii în „surse deschise“. Aferim! O voce din off strigă unui ofiţer de informaţii cu cioculeţ, ce se dedă declaraţiilor televizate, să nu facă nici un fel de comentariu. Ţîrcovnicul cu burtică de dom’ plutonier ne spune că în presă sînt şi multe informaţii inutile. Corect. Şi mai ce? Ideea ar fi să stăm cuminţi şi în linişte să lucrăm pentru binele Ţării şi al Neamului Românesc. Faţa şi reversul sînt acoperite. România muribundă e mai vie ca niciodată. Se moare doar pe autostrăzi sau la baie, la mare, la soare, sau de prea multă mîncare.

Preşedintele nu avea voie în calitate de şef al statului să facă astfel de afirmaţii necontrolate. Nu eşti mai cu moţ decît poporul pe care-l reprezinţi şi administrezi. Preşedintele trebuie să fie alături de oameni prin fapte şi decizii şi nu doar prin acţiuni de imagine. Preşedintele este parte a Naţiunii Române, nu un moţ pus peste acoperişul Parlamentului. România nu este muribundă, este o prostie scăpată, noroc că se uită repede şi vin altele. Nu ce spune preşedintele a devenit important, ci să fie văzut şi adulat zi de zi. S-au mai văzut cazuri prin istorie. Şi de autocraţi şi de adulatorii lor necondiţionaţi. Fum, pagini de letopiseţ. Acum avem Internetul, SMS-urile, telemobilurile, blogurile, vorbele, serviciile strict secrete.

Şi mai ce? Avem NATO, care ne păzeşte bostănăria, şi Uniunea Europeană care ne dirijează fonduri, şi FMI-ul, care ne apără fundurile să nu ducem ţara de rîpă. Din ambiţie prostească sau din ignoranţă tovărăşească.Şi Constituţia aceea de care ni se tot pomeneşte pînă la saţietate. Şi care tot nu ţine de cald în lipsa unor măsuri clare, eficiente şi pragmatice de a scoate ţara şi poporul român din criza pe care o traversăm cu vinovată inconştienţă.

O femeie în vîrstă – nu reiese din text nimic în plus ca să putem spune mai multe – primeşte pe neaşteptate o mică moştenire de pe urma surorii ei. Cinci mii de franci, o sumă frumuşică, nu foarte mare, dar, desigur, îndestulătoare ca femeia să-şi schimbe viaţa. Ce să facă ea cu banii ăştia veniţi pe neaşteptate în viaţa ei? Hazardul funcţionează iar. I se oferă şansa să cumpere un cavou somptuos din marmură neagră, cu doar patru mii de franci. O investiţie sigură în vremuri nesigure. Şi din restul de bani femeia fericită şi asigurată de viitorul ei pune să i se graveze cu litere de aur numele. Şi se ataşează de acest cavou, unde va fi dusă după ce moare. Şi vine în fiecare duminică să-şi vadă locul de veci, apoi zilnic, are acum de ce să trăiască. Viaţa are un sens. La fel şi preşedinţia dlui Traian Băsescu. Viaţa are un sens cu jucăria preşedinţiei la îndemînă. De aceea nu are altă preocupare decît ea. Aşa, în sine. „A fi activ înseamnă tot aţi pierde timpul...“, spune fericit naratorul lui Camus. Ca şi preşedintele Băsescu, un om fericit printre oameni nefericiţi şi de tot felul.

Recomanda articolul prin: