OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În plin Cuptor, ne-a îngheţat sîngele în vine. Am fost martorii unei decizii parlamentare a cărei veritabilă semnificaţie a rămas, deocamdată, ascunsă. Este vorba de generalizarea înţelepciunii funariste.

Rezultatele sînt binecunoscute. După cum desigur vă amintiţi, Hegel atrăgea atenţia asupra faptului că, de cele mai multe ori, omul este un instrument inconştient al desfăşurării spiritului în istorie. Era vorba de spiritul libertăţii. Acum se dovedeşte însă că, tot aşa cum Napoleon Bonaparte era inconştient, deşi prin cuceririle sale aducea asupra Europei spiritul Revoluţiei Franceze, Gheorghe Funar, batjocorit de electoratul clujean la ultimele alegeri locale, dar rămas membru al Senatului, a devenit instrumentul inconştient al anti-spiritului care pune stăpînire pe noi. V-aţi gîndit ce nenorocire se putea întîmpla dacă, în urmă cu aproximativ patru ani, Funar ar fi fost reales primar la Cluj şi, serios cum îl ştim, ar fi renunţat la fotoliul de parlamentar? Să vă spun eu, dacă nu v-aţi gîndit: noi, clujenii, am fi avut în continuare bănci şi coşuri de gunoi vopsite tricolor, dar voi, ceilalţi, aţi fi fost lipsiţi de ocrotirea sănătăţii voastre psihice.

Noua lege are, totuşi, un defect, dar el este remediabil. Propun să fie extinsă asupra producţiei intelectuale în general şi nu restrînsă la mass-media. Cum propunerea funarist-ghişeistă fusese în prealabil aprobată de comisia senatorială condusă de Adrian Păunescu, voi exemplifica la ce mă refer cu ajutorul operei marelui poet. O eventuală reeditare a poeziilor acestuia nu ar trebui să includă versuri cum ar fi Stafia lui Bălcescu sau Mormîntul lui Bălcescu. Este deprimant să ni se reamintească încă din titlu că marele revoluţionar nu mai e cu noi. Poezia Mormînt de miel va fi publicată numai şi numai în compania versurilor intitulate Mieii primi – ca să nu distrugem echilibrul e-cologic, şi, preferabil, şi a Donaţiilor la Mioriţa – ca să arătăm că, în cele din urmă, românul becalic este generos din firea lui, iar binele va triumfa asupra răului. Vom fi restaurat în acest fel şi Realismul Socialist, care îndemna „inginerii sufletelor umane“ să creeze „eroi tipici în situaţii tipice“. Tipicul fiind, vă reamintesc, atipic. Iată cît de facil ar fi să revenim la ceea ce un „semiromân“ (l-am numit pe Norman Manea, descris astfel de C. Stănescu în mai 1992), pe deasupra şi transfug, numea „fericirea obligatorie“. Numai să nu ne toarne Manea iarăşi la americani, cum îi e obiceiul, potrivit unui frust poet român de prin împrejurimile Washingtonului (vezi Observator cultural, nr. 341, 5 octombrie 2006).