OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In prima parte a lunii iulie, la Budapesta, am participat, in cadrul cursurilor de vara de la Central European University (CEU), la un seminar special, pe tema Language, Gender and Society. Directorul de program, Louise Vasvari, profesoara newyorkeza, s-a dovedit a fi o leoaica stahanovista: a construit un adevarat curs de bombardare asupra participantilor, stind cu biciul asupra lor pentru a le explica ce inseamna gender, transsexualitate, feminism, queerspeak etc. Am fost nauciti de atita improscare cu idei si concepte, nu am avut timp nici sa rasuflam, dar, recunosc, cursul a fost un experiment interesant. Nu a fost deloc o vacanta la Budapesta, ci o inchisoare libera, drapata in concepte si dezbateri. Ceva exagerat si tendentios functiona, totusi, in Louise Vasvari, in ciuda exceptionalitatii ei ca profesor: se dorea a fi in mod excesiv o femeie-barbat, spunindu-ne chiar la un moment dat ca, pentru a supravietui in lumea barbatilor, o femeie trebuie sa fie asijderi acestora. Autoritarismul cursului ei le-a iritat mai ales pe rusoaicele participante. A fost sufocant si obositor, dar, repet, experimentul a fost interesant pentru mine. Cu o corectie necesara: Louise Vasvari putea fi barbat, ca sa razbeasca in lumea barbatilor, dar de ce, oare, trebuia sa fie barbat si in lumea noastra, a femeilor, asta era mai greu de priceput si cel putin cinci dintre noi am incercat sa deslusim acest lucru (Nigina, azerbaidjanca, Nil, turcoaica, Natasa din Samara, Vica, basarabeanca, si semnatara acestor rinduri).

Isi impusese atit de mult sa fie virila si se antrenase intr-atit pentru a fi o dura, incit aproape uitase ca este femeie (in ciuda fizicului sau de femme fatale). La evaluarea finala, colegele mele, care nu au facut diferenta intre competenta profesionala de exceptie a Louisei Vasvari si tendinta ei dictatoriala, au taxat-o aspru. Concluzia mea in privinta acestui seminar a fost aceea ca este bine ca femeile sa nu uite ca sint femei, in sensul cel mai bun cu putinta, feminitatea fiind un dar al lumii noastre, fara a fi necesar sa fie injectata cu o virilitate tendentioasa. Feminitate impetuoasa si impecabila, dar nu mimetic-barbatoasa. Oricit misoginism si oricite cutume patriarhale ar exista pe lumea aceasta (postmoderna sau post-postmoderna), nu cred ca sansa femeilor este aceea de a da cu pumnul in masa si de a se viriliza ritualic si demonstrativ pentru a razbi. Am uitat sa spun ca seminarul nostru a prilejuit vizionarea a doua filme iesite din comun: Paris is burning, un documentar despre drag queens (transsexualii) de culoare din New York, si Bedrooms and Hallways, un film artistic, de data aceasta, ironic la adresa descoperirii sexualitatii de toate tipurile (hetero, homo) prin inculcare psihologica.

In a doua jumatate a lunii iulie, am participat, in Grecia, pe malul lacului Prespes, la Forumul Interbalcanic de literatura feminina. Alaturi de mine, din Romania, ar mai fi trebuit sa participe Mariana Codrut si Grete Tartler. Am ramas singura romanca, intrucit haosul organizatoric al gazdelor le-a facut pe cele doua poete sa renunte la calatorie. Eu insami mi-am asumat un drum riscant pina acolo, dar am ajuns cu bine, fiindca am perceput totul ca pe o aventura. In plus, sint o mediteraneana ca fire si o grecoaica prin adoptiune, asa incit, daca ar fi cu putinta, as merge in fiecare vara in Elada. Spre deosebire de Budapesta, la Prespes feminismul nu a mai fost supravirilizat si tendentios, ci lax. De altfel, scriitoarele tinere erau un fel de ac in carul cu fin (vreo trei), in comparatie cu majoritatea maturelor si a ultramaturelor (vreo douazeci). Destul de laxe au fost si interventiile teoretice, reflectind un fel de feminism al aflarii in treaba, atos si fara o directie clara. Participantele (din Grecia, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Cipru si Romania) au prezentat cite un text teoretic despre literatura feminina din tara lor (cu exceptia mea, care m-am limitat la a-mi citi poeziile). In ce ma priveste, am intilnit la Prespes o foarte buna poeta albaneza, Luljeta Lleshanaku (pe care o voi si traduce in revista Steaua), o foarte inteligenta si ironica (dar ironia este intotdeauna binevenita) eseista din Serbia, Adriana Marcetic, si o alta poeta albaneza, dar o hitra de data aceasta, Natasha Lako. Am renuntat sa caut un sens evident al intilnirii de la Prespes si m-am lasat in voia peisajului teribil si a ospitalitatii grecesti care, ce-i drept, a fost naucitoare. Pitoresti au fost calatoria noastra pe lacul Prespes si escaladarea stincilor pina la chiliile parasite ale unor eremiti din secolul al XIV-lea, precum si recitalul de poezie care a avut loc intre ruinele celebre ale bisericii Aghios Achillios (ridicata in secolul al XI-lea). Din tot ceea ce s-a intimplat la Prespes, mai practic avea sa se dovedeasca proiectul publicarii textelor si a poemelor citite intr-o antologie bilingva (greceasca-engleza).
Care ar fi concluzia acestui text: ca atit feminismul dur si obligatoriu, emfatic construit, cit si cel anarhic sint la fel de nepotrivite. E drept, cel de-al doilea este mai putin obositor, dar nu mai mult de atit.