OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Milan KUNDERA
Insuportabila usuratate a fiintei
Traducere de Jean Grosu,
Editura Univers, Bucuresti, 1999,
310 p., f.p.


Cu totii am citit capodopera lui Milan Kundera, Insuportabila usuratate a fiintei, la timpul potrivit. Sa vedem insa ce spune acest roman celebru la relectura si, mai ales, cum este abrodata tema erotismului, atit de dezbatuta la Kundera.
Tomas o intilneste pe Tereza in provincie, iar atunci cind fata, marcata pe viata de barbatul abordat intimplator, vine sfioasa la Praga ca sa-l revada, acesta se indragosteste fara voie de „vrabiuta“ ajunsa la tarmul lui „ca un copil intr-un cosulet de nuiele“. Preschimbarea se petrece astfel: Tomas intelege ca nu ar putea supravietui mortii Terezei si se intreaba daca aceasta este dragostea. Apoi, desi ezita, o va primi pe femeia-vrabiuta in lumea sa si o va iubi. Pina atunci, Tomas schimbase puzderie de amante pe care nu le lasa sa doarma in casa lui, dupa ce actul sexual se consuma. Dar linga micuta Tereza, ajunsa la el intr-un „cosulet de nuiele“, adoarme si se lasa adormit. „Cu metaforele nu-i de joaca!“ scrie Kundera, fiindca atit de problematica dragoste se poate naste, iata, dintr-o metafora.

Divortat si temator fata de structura acaparatoare a femeilor, Tomas cultiva la amantele sale formula numita „prietenie erotica“, fara vreo forma de posesivitate asupra libertatii partenerului sexual. Iar aceasta lejeritate il face sa construiasca un sistem ramificat de prietenii erotice, in care se amesteca, neintilnindu-se niciodata, amantele permanente cu cele pasagere. Cele permanente erau numite astfel pentru ca puteau fi pastrate ani de zile, daca actul sexual se consuma rar. Cele pasagere ardeau repede in carnalitatea excesiva si, in cele din urma, otioasa. Ca sa nu se dezica de donjuanismul sau, Tomas va incerca sa o indeparteze efemer pe Tereza: el este deja nelinistit ca a putut sa doarma alaturi de ea, „caci somnul impreuna era socotit corpul delict al dragostei“. Pina la urma insa Tereza se va instala la Tomas si cei doi vor dormi impreuna, fie ca dragostea trupeasca a fost epuizata sau nu. Acest somn devine el insusi erotic, fiind vorba de somnul in doi ca dat al dragostei. O perioada, Tomas mai cultiva poligamia si infidelitatea, dar treptat descopera el insusi gelozia, imaginindu-si posibile impreunari amoroase ale Terezei cu alti barbati.

Odinioara, din repulsie fata de mama sa (concentrata ca trup expus si frumusete deteriorata), Tereza voise sa fie mai mult decit trup si asa isi descoperise cu disperare sufletul: trist, timid, timorat. Sufletul ei il alesese pe Tomas, pentru ca simtise numai in acel barbat alesul si predestinatul. Revelatia lui Tomas, in schimb, a fost mult mai lenta si a durat ani de zile, in ciuda intuitiei sale initiale. Visele Terezei, apoi, sint impregnate de donjuanismul iubitului sau: pina si in vis ea il proiecteaza pe Tomas ca pe un pradator de femei, chiar daca, in realitate, ii accepta infidelitatile. Mica femeie, „vrabiuta“, este geloasa, dar iubeste chiar si in aceasta stare si inca are puterea de a fi generoasa. Fara nici o perversitate, ea ii propune lui Tomas sa o ia cu el la intilnirile cu amantele sale: Tereza vrea sa fie aghiotantul lui Tomas, iar trupurile celorlalte femei sa-i devina jucarii de vizionat. Mai tirziu, Tereza doreste ca trupul ei sa dispara si doar sufletul sa-i ramina pentru Tomas.

Cind isi justifica inselaciunile, Tomas sustine ca dragostea si actul amoros sint lucruri si lumi diferite. Pentru Tereza, in schimb, ele alcatuiesc o singura lume; dar, impinsa de Tomas, ea rivneste sa verifice, la rindu-i, diferenta dintre dragoste si sexualitate si asista pe propria-i piele la despartirea dintre suflet si trup. Tomas „are pe lista“ vreo doua sute de femei, dupa cum declara, repartizate timp de douazeci si cinci de ani: infidelitatea a devenit, la el, cronica – din pricina curiozitatii si a cautarii unicitatii (infime) din fiecare femeie. Exista doua tipuri de Don Juan pe lumea aceasta, precizeaza Kundera: romanticii care se cauta pe ei insisi in femeie (schimbindu-le din deceptie) si libertinii care vor sa stapineasca lumea femeilor in toata diversitatea ei. Tomas face parte din ultima categorie, fiind un colectionar de curiozitati. Ca libertin, el are revelatia diferentei dintre dragoste si ne-dragoste: cea dintii este limpede, nu o mai explic; cea de-a doua, ne-dragostea, este actul amoros in care barbatului ii place femeia, dar mai apoi nu isi mai aduce aminte detalii legate de trupul si sexualitatea acesteia (cit despre suflet, acesta nici nu este mentionat). Or, singura femeie care si-a lasat amprenta in memoria lui Tomas este Tereza.

Compasiunea este, la inceput, motorul dragostei lui Tomas. Dupa citiva ani de trai cu Tereza, desi continua sa ii fie infidel („Nu avea puterea sa-si stapineasca pofta de alte femei“), el este, in acelasi timp, plictisit de amante si incompatibil sexual cu ele: ca sa le suporte, trebuie sa se alcoolizeze. Amantele, la rindul lor, il percep ca fiind deceptionant si decazut in donjuanismul sau. De ce se intimpla toate acestea este evident: Don Juan s-a preschimbat in Tristan. Dragostea nu este grea, asa cum credea Tomas, „ci ceva lipsit de orice greutate“, o insuportabila usuratate. Anii trec cu toate persecutiile la care cei doi sint supusi de regimul comunist, peste care survenise si Primavara de la Praga din 1968, dar si invazia trupelor sovietice. Retrogradati social si retrasi in mediul rustic, Tomas renunta la celelalte femei, Tereza isi pierde pentru totdeauna gelozia si ambii constientizeaza fericirea si deplinatatea in umilinta.

Dar Insuportabila usuratate a fiintei se ocupa si de un alt cuplu, pentru care povestea erotica este exact pe dos: Franz se preda ca prizonier absolut iubitei sale Sabina (fosta amanta permanenta a lui Tomas). Spre deosebire de Tereza („vrabiuta“), Sabina este o provocatoare erotica si, asemeni lui Tomas, o infidela. Or, Franz este un „amant-pui“, „un catel urias ce se alapta la sinul ei“. El este un barbat-bebelus, pe care Sabina refuza sa-l hraneasca erotic la nesfirsit, tocmai fiindca acesta a facut din ea o religie. Cuplul destramat Franz – Sabina este gindit de autor ca fiind invers celui alcatuit din Tomas si Tereza. Aceste cupluri privite in paralel pun in evidenta potrivirea care exista intre cei care detin puterea erotica (vinatorii, freneticii, energicii) si cei care sint detinuti de aceasta (vinatii, sfiosii, fragilii): Franz si Tereza isi corespund, la fel cum se potrivesc Tomas si Sabina; dar, cu toate acestea, Sabina nu va cunoaste pasiunea si nici placerea alaturi de Franz, in timp ce Tomas va ajunge sa inteleaga tihna fericirii alaturi de Tereza (si chiar sa moara alaturi si in acelasi timp cu ea).

Tinta capodoperei lui Milan Kundera este aceea de a demonstra ca dragostea poate fi intimplatoare, fara sa aiba intotdeauna, de la inceput, un sens tare si grav. Ca dragostea este alcatuita din stari mici care de-abia in timp, adunate, dau un sentiment stabil, consistent, adinc si inefabil. Ca dragostea incepe aproape intotdeauna prin incercarea corporalitatii si de-abia, mai tirziu, cristalizeaza intr-un continut sufletesc vinos. Ca inauntrul trupescului degustat (si numai inauntrul, iar nu in afara lui) germineaza acel miez sufletesc care desavirseste dragostea. Ca exista, pe lumea aceasta, iubiri mari si mici (poate chiar si mijlocii), iar o iubire mare poate sa para la inceputuri a fi doar o iubire mica. Dragostea se poate naste inclusiv din indiferenta, pentru ca ea functioneaza oricum ca un destin. Iubirea sufleteasca nu exista nici ea, cu surle si trimbite, de la inceput, ci se face simtita mai intii printr-o adiere, apoi printr-o imbiere, apoi printr-un zvicnet care trezeste pentru totdeauna. Milan Kundera dezbate aceasta dialectica, dar si metafizica trup-suflet prin intermediul cuplului Tomas – Tereza, „cobaii“ sai magnifici si atit de omenesti.