OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-un tren care goneste fantomatic prin canicula, intr-un vagon foarte concret, doua femei isi astern minutios pe banchete cearsafurile roz inca mirosind a nisip. Se intorc de la mare cu multe bagaje, palariute de soare, margele de scoici si prietenii lor. Isi delimiteaza teritoriile cu gesturi line, nelasind nici o cuta din bumbacul roz sa dauneze intimitatii cvasinuptiale a cabinei. Un budoar roz, intr-un tren cenusiu. Blonda se ghemuieste somnoroasa pe doua locuri, cu talpile impingind in coapsa partenerului. Acesta din urma, exilat in patratelul de linga geam, isi deschide o carte, fara sa ia in seama impunsaturile. Pare ca nu citeste, ci doar ca s-a refugiat acolo, intre coperti. Alaturi, bruneta s-a asezat pe cearsaf cu genunchii la piept.

Casca de-i trosnesc falcile in timp ce mingiie spinarea barbatului de linga ea. El ii raspunde tot cu un cascat. Timpul trece agale. Ai spune ca blondina a atipit cu gura intredeschisa, dar hotomana studiaza printre gene fiecare miscare a barbatului de la picioarele ei. Ca o pisica la pinda, asteapta, mai in joaca, mai in serios, sa-l prinda intre pernute, sa-l induplece sa sparga tacerea. Pare sa astepte degeaba. Timp de citeva ore s-au tot perindat, prin compartimentul cu cearsafuri roz, nasul, vinzatorii de nimicuri, calatori, insa cei doi amorezi nu au schimbat o vorba. Doar partea muiereasca a mieunat slab, schimbindu-si ostentativ pozitia, „adormind“ in cele mai voluptoase pozitii, fara nici un rezultat. Barbatul e ferm in supararea lui, protestind tacut cu ochii in carte, agitindu-si nevinovatia fara sa faca nici cea mai mica miscare. A suferit o mare nedreptate sau doar se alinta?

In linistea stinjenitoare a compartimentului, ceilalti doi incearca sa faca putina conversatie, asezonata cu zbenguieli. Blonda intra in joc, emite judecati, „ar fi bine sa mai asteptati, preturile sint marite artificial“. Are vocea moale si rugatoare. De fapt spune: „Vino linga mine, promit sa fiu cuminte“ si alte vorbe de impacare si dulci promisiuni. Prietenul ei o priveste intens, pariez ca intelege adevaratul mesaj, dar se retrage iar in carapace. Exasperata, lovita in amorul propriu, toata lupta lor surda capteaza atentia intregului compartiment, femeia schimba tactica: autovictimizare. I se face rau, acuza o arsita neinduratoare, cere „o gura de apa“, sufera cit mai credibil, atenta sa nu-si schimonoseasca fizionomia. Doar buzele i se aduna intr-un botic alintat de fetita: „Imi dai putina apa?“. Prietenul se grabeste sa-i intinda sticla si, parca furios pe faptul ca a cedat atit de rapid, aplica o corectie, „vezi, bea si tu cu paharul“. Ah, ce badaran!

Cum putea sa o banuiasca de o asemenea nedelicatete? Ea deja apucase, gratioasa, un pahar de unica folosinta. Ii tremura mina de indignare. Si toata lumea era martora la indignarea ei! Nu-i nimic, e pe drumul cel bun. Prima victorie. Prima reactie verbala, primul gest adresat explicit ei. O sa-l imblinzeasca. Are rabdare.
Au mai trecut alte doua ore foarte lungi in care nu s-a intimplat nimic. „Autistul“ si prietena lui au adormit, el cu mina pe talpile ei, ea imbujorata si aproape fericita. In gara Birlad, agitatia si strigatele ii trezesc din amorteala. Blonda si bruneta ies pe culoar sa vada trecatorii si sa inhaleze miros de pucioasa. Isi aprind tigarile, isi dezmortesc picioarele cu salturi mici si rid din orice. Sonore si colorate, in pantaloni scurti, atrag fluieraturi si vorbe obscene. Cel mai tacut om din tren reactioneaza iar, iese si el la fereastra si isi cuprinde iubita de mijloc. E a lui si e frumoasa. Fata chicoteste, mai marcheaza un punct si il invita in cabina: „hai sa dormi si tu, pui capul pe genunchii mei, tot drumul te-ai chinuit asa“. El, mai nu, mai se lasa.

Ca intr-un cadru cinematografic derulat cu repeziciune, pozitiile celor doi amorezi se schimba, de parca vor sa recupereze tot drumul in care au stat imbufnati. Fata la geam, cuprinsa de bratele lui, el cu capul in poala ei si degete multe in par, ea somnoroasa cu capul pe genunchii lui si tot asa. El ii tot spune vorbe la ureche, ea ride surprinsa si amuzata de fiecare data. Cartea sta acum inchisa linga fereastra si abia pot sa disting cu miopia mea pacatoasa ce a citit cu atita indirjire barbatul cel mai tacut din tren: De ce iubim femeile, auzi.