Autor: 
Categoria: 
Perioadele de criză economică nu sînt prea favorabile
măsurilor care promovează oportunităţile egale; cele care, ştim bine, se pot
referi la noi toţi, indiferent de etnie, gen, vîrstă, orientare sexuală –
cunoaştem lista prea bine, retoric, probabil, ni s-au fixat termenii,
vrînd-nevrînd, de voie sau de nevoie. Ceea ce însă ne-a lipsit pentru a le
introduce în legislaţia românească – voinţa de a le implementa prin măsuri
concrete şi prin fonduri adecvate, chiar impuse de sus în jos, în măsura în care
legislaţia trebuie impusă, punerea lor efectivă în practică la diverse niveluri
locale, nemaivorbind despre schimbarea modului nostru de gîndire cu privire la
ce înseamnă ele sau măcar despre o dezbatere publică pe măsura importanţei
temei – se pare că ne va lipsi şi de acum încolo. Sau ne va lipsi şi mai mult.
O fi de vină criza economică? Mai precis, modul în care ea se defineşte şi se
gestionează? Sau faptul că supravieţuirea materială ne va ocupa tot timpul?
Şi/sau că unii vor reuşi să ne dea de lucru cu această preocupare, în timp ce
ei îşi vor rezolva, neobservaţi, propriile interese? Sau faptul că pasiunea
comunicării în masă continuă să se manifeste prin scandalurile din marea
politică? Este vorba aici pur şi simplu de schimbarea puterii, proces de-a lungul căruia dispar anumite lucruri
care erau cît de cît fixate? Desigur, nu se schimbă legile de pe o zi pe alta.
Mă refer aici, în primul rînd, la ordonanţe de urgenţă, la notificări
ministeriale şi la alte tipuri de reglementări, mai vulnerabile în condiţiile
schimbării de regim sau, cel puţin, de culoare guvernamentală. Sau vom fi
confuzi în legătură cu această temă ca urmare a combinaţiei între o „dreaptă“
şi o „stîngă“ (e drept, de mult fiind de neidentificat cu valorile cu care
le-am asociat), care va crea sau nu o mixtură între ideologia/practica
meritocraţiei şi aceea a recunoaşterii/eliminării inegalităţilor sociale
produse de sistem?
Oricum, această etapă în care tocmai am intrat este marcată
de mulţi factori şi este mult mai complexă, desigur, decît pot eu s-o descriu
în acest articol, lucru pe care, de fapt, nici nu-mi propun să-l fac. Doresc
doar să atrag atenţia asupra unui singur aspect al „economisirii“ pe care o
vedem începută deja ca o reacţie la criza economică, şi anume cel care are repercusiuni
asupra temei articolului. Planul de economisire este, cu siguranţă, indicat din
perspectiva cheltuielii chibzuite a banilor publici. Dar ne putem teme că acest
lucru nu va bate neapărat acolo unde ar trebui, ci mai degrabă în lucrurile
fragile, considerate neimportante, cum ar fi iniţiativele de oportunităţi
egale, care afectează grupurile oricum expuse la excluziune socială (mai puţin
primejdioase decît acelea care „contează“ în definirea priorităţilor).
„Economisirea“ şi grupurile vulnerabile
Referindu-ne mai concret la programele implementate în anii
precedenţi ca „programe pentru romi“, trebuie să observăm că această practică
de „economisire“ poate pune în pericol poziţii cum ar fi aceea a mediatorului
şcolar sau a mediatorului sanitar sau a expertului pentru romi din
administraţiile locale – şi asta, în condiţiile în care, la nivel naţional,
organismul care ar trebui să asigure (printre altele) monitorizarea
implementării politicilor pentru romi (Agenţia Naţională pentru Romi) trece şi
ea printr-un proces de transformare. Astfel, „economisirea“ nu mai este ceea ce
se doreşte să pară a fi, adică un proces pur economic, neutru din punct de
vedere etnic sau social sau de gen (căci ne-am putea întreba şi despre soarta
mecanismelor de promovare a femeilor acolo unde ele sînt o categorie supusă
inegalităţilor structurale sau procedurilor integratoare de gen sau a celor de
gender budgeting, în măsura în care au existat ele pînă acum), ci ea devine un
mecanism de (re)adîncire a inegalităţilor şi a nedreptăţilor – căci lasă fără
acoperire grupurile devenite (şi mai) vulnerabile în condiţiile economiei de
piaţă şi a crizei înseşi – şi, totodată, o procedură care trece în mod ipocrit
peste deficienţele în materie de asigurare pentru toţi a drepturilor universale
ale omului.
Dar pînă una-alta mai sînt şi inerţii în acest sistem
(dătătoare de speranţe, spre deosebire de gîndirea economicistă limitată), şi
mai sînt şi proiectele inspirate de Europa socială de care România beneficiază
ca stat membru, asumîndu-şi responsabilitatea în ceea ce priveşte derularea
lor. Este vorba, printre altele, de programul amplu de fonduri structurale,
desfăşurat în diferite domenii, precum şi de Fondul Social European, tocmai în
sfera creării unei societăţi incluzive (care înseamnă, precum am mai auzit,
nu-i aşa?, oportunităţi egale pentru toţi, dreptul la nediscriminare, la
respect etc.). În cele ce urmează, nu doresc să mă refer la cum anume
funcţionează acest program în România; el este abia la început – va veni şi
vremea analizei sale din multe puncte de vedere. Însă vreau să semnalez riscul
neimplementării unor programe care au cîştigat fonduri în urma competiţiei din
2008 (programele pentru romi, de exemplu), din cauza unor
restructurări/„economisiri“ care vor afecta negativ acele poziţii despre care
am amintit mai sus şi pe care au fost clădite proiecte întregi.
Proiecte pentru romi. Ne amintim? „Problema romilor“ era una
prin care abilitatea de aderare a României la Uniunea Europeană a fost măsurată
multă vreme şi cu mare atenţie. Politicienii noştri au „scăpat“, desigur, de
această povară, iar presiunea dinspre Bruxelles şi Strassburg nu îi mai apasă
acum. Mai ales că între timp Europa a rămas în urmă faţă de ea însăşi atunci
cînd a trebuit să soluţioneze prompt abuzurile puterii politice din Italia în
ceea ce-i priveşte pe romi, pe români, pe imigranţi. Totuşi... Să ne gîndim şi
din acest punct de vedere la multiplele implicaţii ale gestionării crizei. Ce
înseamnă pe termen lung (în raport atît cu formalele realizări din trecut, cît
şi cu perspectivele de viitor) , din punctul de vedere al oportunităţilor
egale, aceste reduceri de personal din domeniul public? Sau ce înseamnă mai
departe reducerile din sfera politicilor educaţionale care vizează categoriile
defavorizate şi/sau minorităţile? Sau din domeniul ocupării? Sau al accesului
la sănătate publică, la locuinţe, la asigurări sociale şi aşa mai departe? Sau
ce înseamnă supralicitarea stării de criză (în sensul de a crea panică şi de a
ne îndepărta atenţia de la orice altceva) din punctul de vedere al asigurării
drepturilor omului – de exemplu, al dreptului de a avea acces la educaţie de
calitate? Sau, şi mai concret, ce înseamnă asta din punctul de vedere al
impunerii politicii de desegregare şcolară a copiilor romi (obligaţie asumată
de Guvernul vechi prin notificările ministeriale din 2004 şi 2007)?
Proiectul „Egalitate prin diferenţă. Accesul femeilor rome
pe piaţa muncii“
La vremea în care am cîştigat finanţare de la Uniunea
Europeană pentru acest proiect, prin Programul Operaţional Sectorial pentru
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 (Fondul Social European „Investeşte în
oameni!“), problema sugerată mai sus nu părea atît de acută. Cadrele
legislative şi voinţa politică formală privind oportunităţile egale, nediscriminarea,
incluziunea socială a romilor, promovarea femeilor etc. erau cît de cît fixate,
aveam „doar“ de creat şi de pus în funcţiune, prin acest proiect, condiţiile
necesare pentru asigurarea accesului femeilor şi al tinerilor de etnie romă la
munci plătite care să le asigure siguranţă, un trai decent şi respect în
propriile lor comunităţi şi în societate, în general. Implementarea proiectului
a început în noiembrie 2008 printr-un parteneriat între Asociaţia Femeilor
Ţigănci „Pentru copiii noştri“ din Timişoara (organizaţia coordonatoare),
Fundaţia Desire din Cluj, Asociaţia Parudimos din Timişoara, Agenţia Naţională
pentru Romi din Timiş, Primăria Municipiului Timişoara şi Fundaţia Autonómia
din Ungaria. În elaborarea lui, am pornit de la concepţia conform căreia
„problema“ nu o constituie, nici în acest domeniu, romii în sine, ci relaţia
dintre ei şi populaţia majoritară; deci dacă se caută soluţii la ea, cele din
urmă trebuie să se aplice acestei relaţii, şi nu separat romilor. Această
relaţie are multe aspecte, desigur, printre ele şi pe cele culturale, şi ea s-a
format şi cristalizat în forma în care se manifestă de multe decenii, chiar
secole, am putea spune (chiar dacă nu trecutul în sine, ci modul în care el
este utilizat în prezent influenţează stările curente). Cum poate cineva să-şi
închipuie că va produce o schimbare vizibilă (dincolo de legislaţie şi de
drepturile formale asigurate) în spaţiile vieţii cotidiene, în modurile
reciproce de gîndire şi în atitudinile faţă de „celălalt“, identificat de multe
ori prin culoarea pielii, şi/sau în situaţiile dezavantajoase ale vieţii în
care, întîmplător, o persoană se naşte şi creşte? De unde să începi
intervenţia, dacă toate se leagă de tot şi interdependenţele fac ca implicările
foarte punctuale să rămînă, într-un final, nereuşite?
Proiectul nostru se aplică asupra unor comunităţi din
Timişoara (chiar dacă, cum voi arăta un pic mai încolo, unele activităţi ale
sale se desfăşoară în mai multe regiuni ale ţării) şi – ceea ce este mai
important – acţionează asupra mai multor factori care, împreună, împiedică
accesul femeilor rome la munci plătite decent şi, prin asta, la demnitate,
stimă de sine, independenţă economică, dreptate socială; printre aceşti factori
(care, la rîndul lor, sînt condiţionaţi de o serie de alte elemente) amintim:
lipsa educaţiei şcolare sau gradul ei redus, lipsa de acte de identitate, lipsa
de informaţii despre posibilităţile de calificare/recalificare şi de ocupare
profesională, constrîngerile de ordin familial, normele comunitare tradiţionale,
referitoare la rolurile femeilor, relaţiile de gen, lipsa de încredere şi de
stimă de sine pe care femeile rome şi-o cultivă ca urmare a devalorizării lor
atît în comunităţile proprii, cît şi în rîndul populaţiei majoritare,
dificultatea reconcilierii vieţii de familie cu activitatea profesională,
cantitatea de munci neplătite pe care femeile rome le prestează în sfera domestică, cu lipsurile
inerente infrastructurii subdezvoltate a mediului în care trăiesc (lipsa de
apă, electricitate, transport, drumuri etc.), atitudinea angajatorilor faţă de
romi, în general, şi faţă de femeile rome, în special, bazată pe stereotipuri
şi prejudecăţi, precum şi practicile discriminatorii rezultate din acestea,
lipsa de informaţii privind legislaţia oportunităţilor egale şi aceea a
antidiscriminării, imaginea negativă despre romi promovată de mass-media,
imagine care îi descurajează pe angajatori, tratamentul inegal al persoanelor
de etnie romă în instituţiile administraţiei publice şi în şcoli, cu repercusiuni
negative asupra relaţiei cu autorităţile şi asupra şanselor ocupării unui loc
de muncă.
Cu ele, pentru demnitate, dreptate socială şi independenţă economică1
Planurile activităţilor noastre le-am elaborat pornind de la
conştientizarea aspectelor de mai sus. Prin activităţile sale de informare,
consiliere, mediere şi plasament, desfăşurate în cadrul programelor de
calificare/recalificare, precum şi la locurile de muncă (desfăşurate în
regiunea de Vest), proiectul va apropia angajatorii de persoanele aflate în
căutarea unui loc de muncă. Activităţile de consiliere psihologică vor
contribui la consolidarea motivaţiei pentru participarea celor din urmă la
educaţie şi la formare profesională, dar şi la cultivarea stimei de sine şi a
cunoaşterii abilităţilor proprii. Recunoscînd diferenţele, structurate pe gen
şi vîrstă, din interiorul comunităţilor de romi, pentru a le susţine în
căutarea unui loc de muncă, vom elabora planuri personalizate de acţiune, de
exemplu, pentru femeile cu educaţie şcolară redusă sau fără şcoală, pentru
femeile care se reîntorc din străinătate, pentru femeile care doresc să se
angajeze după o perioadă lungă de creştere a copiilor, pentru femeile
calificate, dar fără loc de muncă, precum şi pentru femei şi bărbaţi tineri (în
primul rînd, studenţi sau absolvenţi), de etnie romă, care se confruntă cu
şomajul. Prin acţiunile de mediere (între ofertanţii de cursuri de
calificare/recalificare şi angajatori, pe de o parte, şi persoanele de etnie
romă, pe de altă parte) şi prin cele de plasament, prin oferirea unor subvenţii
şi burse, vom contribui la creşterea şanselor de angajare efectivă.
Activităţile de acompaniere (dedicate îngrijirii şi educaţiei copiilor
preşcolari şi şcolari ale căror mame învaţă sau lucrează) vor asigura femeilor
şansa să-şi reconcilieze viaţa profesională cu aceea de familie.
În cadrul proiectului nostru se vor derula şi activităţi de
informare şi de formare (desfăşurate pe plan naţional – respectiv,
multiregional – prin mai multe campanii şi sesiuni), care urmăresc sensibilizarea
faţă de principiul oportunităţilor egale şi al nondiscriminării, precum şi
eliminarea prejudecăţilor şi a practicilor discriminatorii din partea
angajatorilor sau din partea personalului din şcoli şi din administraţia
publică, precum şi din reprezentările mediatice ale romilor, în general, şi ale
femeilor rome, în mod special. Şi ca să deschidem şi mai larg aria noastră de
acţiune, prin conferinţa internaţională privind integrarea romilor şi, în mod
particular, a femeilor de etnie romă pe piaţa muncii şi, poate, mai ales prin
publicarea unei reviste internaţionale a femeilor rome din Europa (cu articole
în limba engleză, română şi romani), sperăm să determinăm un public cît mai
larg să conştientizeze problemele din acest domeniu, experienţele femeilor
rome, creionate la intersecţia dintre genul şi etnia lor, şi nevoia de a acorda
atenţie adecvată acestora la diferite niveluri şi în diferite spaţii ale vieţii
publice. Nevoile grupurilor-ţintă implicate în proiect vor fi identificate prin
mijloacele cercetării socio-culturale (ancheta sociologică, studiul de caz
etnografic/antropologic, focus-grupul), desfăşurate pe plan multiregional ca
forme ale cercetării în şi pentru acţiune. Pe de altă parte, colectarea de
informaţii despre programele de formare profesională şi despre locurile de
muncă, precum şi studiul pieţei forţei de muncă (în regiunea de Vest) vor
genera date care să faciliteze medierea între nevoile femeilor şi ale tinerilor
de etnie romă şi ofertanţii unor astfel de programe sau angajatori. Rezultatele
acestor cercetări ne vor face capabili să transformăm proiectul nostru de
intervenţie socială dintr-un proiect „pentru oameni“ (elaborat pe baza unor
preconcepţii despre ce anume le-ar trebui) într-un program de dezvoltare care
se face „cu oamenii“ cărora acesta li se adresează (pornind de la nevoile şi
experienţele lor şi creîndu-le condiţii în care ei îşi pot exercita capacitatea
de a lua decizii şi de a-şi îmbunătăţi viaţa).
Egalitatea prin diferenţă
Proiectul nostru afirmă că asigurarea prin acţiuni
afirmative (care nu se reduc, precum ştim, la contestatele sisteme de cote) a
oportunităţilor egale efective între femei şi bărbaţi şi, în special, între
femei şi bărbaţi de etnie şi vîrste diferite este – pe lîngă recunoaşterea
formală a dreptului la egalitate şi la nediscriminare – unul dintre elementele
cruciale ale incluziunii sociale. Cea din urmă, la rîndul ei, este atît un
proces cultural, cît şi unul social-economic, deoarece presupune eliminarea
stereotipurilor culturale (care legitimează şi susţin practicile
discriminatorii şi, într-un final, inegalitatea socială), dar şi schimbarea
stărilor de fapt, caracterizate prin lipsa accesului la locuinţă, loc de muncă,
educaţie, asigurare medicală etc. Categoriile sociale dezavantajate şi expuse
riscului excluziunii sociale, precum sînt femeile şi tinerii de etnie romă, au
nevoie de şanse egale şi de respect atît din partea comunităţilor proprii, cît
şi din partea populaţiei privilegiate pentru a se putea afirma, printre altele,
pe piaţa muncii (să aibă acces la munci plătite decent), în acord cu nevoile,
aspiraţiile şi interesele lor.
Dincoace şi dincolo de acest proiect, scopul nostru este să contribuim la crearea unor condiţii în care egalitatea nu înseamnă asimilare, tot aşa cum nici diferenţa nu înseamnă inegalitate. Sau, altfel spus, la crearea unui context social care favorizează realizarea egalităţii prin diferenţă, ceea ce înseamnă: recunoaşterea diferenţelor şi a faptului că ele se formează şi dobîndesc semnificaţie prin procese de socializare, prin mijloace culturale şi în cadrul unor relaţii de putere; recunoaşterea faptului că indivizii trebuie să se realizeze în viaţă cu ajutorul sau în pofida diferenţelor care îi marchează; recunoaşterea faptului că diferenţele se pot transforma în inegalitate şi că, în aceste cazuri, ele trebuie luate în considerare cu scopul de a neutraliza efectele negative ce decurg din acestea; recunoaşterea faptului că egalitatea privind şansele de afirmare în viaţă trebuie să se realizeze în pofida diferenţelor dintre indivizii aparţinînd unor categorii sociale care au puncte de pornire diferite în viaţă; respectul faţă de diferenţele culturale înrădăcinate în tradiţii, dar şi în procesul de socializare, în măsura în care ele nu contravin asigurării drepturilor universale ale omului pentru toate persoanele, indiferent de etnia, de genul, de vîrsta şi de alte caracteristici ale lor. Totodată, adresîndu-se cazului particular al femeilor rome, proiectul nostru tratează şi fenomenul discriminării multiple şi intersecţionale, adică al tratamentului inegal şi nedrept practicat pe baza mai multor criterii, în mod paralel sau simultan. De aceea, are relevanţă atît în raport cu politicile pentru romi, cît şi cu politicile pentru femei, combinînd principiul abordării integratoare de gen (gender mainstreaming) cu acela al acţiunii specifice adresate femeilor aparţinînd unor grupuri vulnerabile de romi. Dar, înainte de toate, sperăm ca proiectul „Egalitate prin diferenţă“ să aibă efect pe plan local, să ajungă într-adevăr la femeile rome, să le vadă, să le audă şi, împreună cu ele, să transmită mai departe experienţele şi viziunile lor despre cum ar merita să fie trăită viaţa.
_______________
1. Ideea că obiectivul major al proiectului nostru este, de fapt, asigurarea acestor deziderate, împreună cu toată concepţia proiectului, s-a creionat în urma colaborării mele cu prietena şi colega mea Letiţia Mark, preşedinta Asociaţiei Femeilor Ţigănci „Pentru copiii noştri“.
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters