OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Campania electorală pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale începe deja să fierbinţească spiritele politice autohtone. Şi aşa încinse după ultimii trei ani de controverse, averse şi perverse combinaţii, dar şi acerbe lupte intestine pentru o efemeră, dar profitabilă, ascensiune la putere. Glorioase clipe de momentană satisfacţie, meschine sacrificii pe termen lung. Vorba lungă sărăcia omului: partidele de 30% din România sînt în mare ambara ca să-şi pregătească noile strategii electorale. Cine cu cine, care pe care. Strategii care să fie, ori funcţionale pînă la noua recoltă viticolă din acest an, ori gata pentru orice sincopă de planificare politică. Ce vrem noi să consemnăm este că partidul de stînga ce se consideră urmaşul lui I.C.Frimu şi Donca Simu a purces la o nouă ofensivă de primenire a cadrelor. Pe mai vechea formulă că femeile şi tineretul vor salva doctrinar şi organizatoric ceea ce a mai rămas din revoluţionarismul patetic angajat de iubitele Dolores Ibarruri, Zoe Kosmodemianskaia şi Lina Ciobanu. Apelul actualei conduceri a PSD la o nouă generaţie de mioare militante – termenul de „amazoane“ a produs deja iritare printre actantele de serviciu –, asezonat cu o nouă serie de progenituri june de ambele sexe, ar putea părea logic, dacă nu s-ar şti bine despre ce este vorba.

 

Ca şi reacţia patetică a conducerii operative PSD la fuste lungi şi costumaţii monahale, fără crăpături, fisuri laterale, spărturi pe margini şi adînci decolteuri centrale ce ar atrage voturi, precum şi mînia pudibond-proletară, resuscitînd misoginia, adînc înrădăcinată, nu doar a lui Mircea Geoană. La timpuri noi e nevoie de militante sportive, fără nuri şi vino-ncoace, dar cu un musculos sentiment asexuat al convingerii că doar cu voi şi cu noi putem face totul pentru voi. Neştiind bine cine e cu noi şi cine lucrează pentru voi, adică ei. Chestiunea este ambiguă. Da, femei militante, vrea Mircea Geoană, dar nu oricum prezentate şi defilînd decent prin faţa alegătorilor. Oare are dreptate sau nu?

În ceea ce priveşte tineretul, am mai spus-o, dar repetăm, el nu poate fi altfel decît bătrînetul, aşa cum nu vedem mare diferenţă între prestaţia tenace-virilă a lui Ponta, Ţurcanu, Guşă, Boagiu şi Daciana Sârbu şi cea aparent mofluză, dar extrem de viclean abilă, a lui Hrebengiuc, Andronescu, Mitrea, Durbacă şi Morega, Buruiană şi Paula Ivănescu, luînd exemple de pe peste tot. Generaţiile nu despart şi nu elimină aceleaşi mentalităţi şi disponibilităţi ale căpătuielii, prin orice mijloace şi „procedee specifice“, cum se spune în limbajul tehnic al specialităţilor operative. Ni se comunică/propun şi procente – 30% gen femeiesc, 30% gen tineresc – pentru viitoarea conducere social-democrată a României.

 

După opinia noastră, nu e nici bine, nici rău. Nu există „politicieni femei“ sau „politicieni tineri“, ci doar politicieni buni sau răi. Asta e tot, restul sînt jocuri de culise. Dacă doar 4% din inginerii americani sînt femei, înseamnă că este o chestiune de eficienţă şi nu de discriminare. Dacă Mircea Geoană ar putea scoate un scor de 70% la parlamentare cu tanga, fuste scurte şi bermude, sîntem convinşi că ar renunţa la fasoanele ipocrite de azi. Este limpede că nu coafura şi lookul le-au împins pe doamnele PD-L-iste să fie primele pe listele celor care se ocupă de comunicare şi imaginea partidului, ci doar o mai puţin vizibilă ambiţie şi putere de muncă. Ceea ce ar fi de apreciat la un popor de mărime medie în UE, dar cu veleităţi şi fasoane de mare putere zonală. Iar pentru Victoria Finală, totul ar putea fi permis. Vremea cînd naţional-socialiştii germani formulau pentru femelele Reich-ului teoria celor 3K (Kuche, Kinder, Kirche – bucătărie, copil, biserică) a apus. Acum este vremea egalităţii şanselor, după decenii de militantism acerb.

 

Ce ar putea aduce femeile în mod particular în politică? Puţină graţie şi sensibilitate, tandreţe şi bune maniere? Sau devin, după model masculin, nişte creaturi lipsite de scrupule, masculinizate după tipare negative şi cu un aplomb retoric suplimentar? Iar tineretul o să fie oare însufleţit de o dorinţă acerbă şi virilă de căpătuială, de ascensiune socială rapidă, de îmbogăţire fără scrupule, tot după modelul mascul de politician adult? Nu femeile şi tineretul pot schimba esenţial faţa unei noi clase politice, ci un nou mod de a gîndi şi practica politica. În concordanţă cu angajamentele noastre internaţionale, în conivenţă cu ridicarea, chiar aşa, „a nivelului de trai al maselor largi“. Fără a schimba din temelii întregul eşafodaj politic-social-cultural nu putem primeni „doar“ clasa politică implantînd femei şi tineri pe un sol mocirlos-mîlos. Prea e mare clivajul dintre „elite“ şi „gloată“. Poate că vacanţa de vară să mai limpezească ideile şi strategiile organizatorice ale principalilor apostoli ce vor gestiona şi viitoarea noastră viaţă politică. În ceea ce o priveşte pe Alanis Morisette, dacă tot vorbim de mobilizarea maselor, cu cei 10.000 de spectatori ai ei cu tot, a făcut o palidă şi slabă impresie celor care au trăit decenii în şir cu imaginea lui Mick Jagger şi John Lennon.