Un fapt demn de
remarcat: la Opera Naţională Bucureşti sălile sînt pline. Chiar dacă destui
melomani de cartier se înghesuie s-o vadă pe soprana de coloratură Elena Udrea
risipind arii retorice şi mititei în Parcul Moghioroş, nu puţini bucureşteni au
lăsat deoparte treburile cotidiene pentru a se bucura de surpriza oferită de
opera bucureşteană.
E vorba despre un
Festival Puccini, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la naşterea
compozitorului italian (22 decembrie 1858, Luca, Italia – 29 noiembrie 1928,
Bruxelles, Belgia), dar şi bine gîndit de cei care fac politica repertorială a
instituţiei. Nu ştim cine gîndeşte – şi programează toate acestea, lucru extrem
de important în activitatea unei instituţii de cultură –, dar se vede că se şi
munceşte cu folos. Între 15 noiembrie şi 23 noiembrie are loc o suită de
manifestări dedicate marelui şi popularului compozitor italian ce ne-a atras în
mod deosebit atenţia. Pentru că nu în fiecare zi-lună-an putem urmări-asculta,
en suivie, cîteva dintre cele mai remarcabile lucrări ale maestrului toscan.
Deschiderea festivalului a avut loc pe 15 noiembrie, cu premiera operei La
Boheme, într-o versiune scenică nouă, în regia lui Ionel Pantea – o surpriză
agreabilă –, şi sub conducerea muzicală a dirijorului Vlad Conta. Un spectacol
închegat şi plin de culoare, scenografia – Ştefan Caragiu, costumele –, Liliana
Cenean, în care vocile lui Călin Brătescu, a Anitei Hartig şi a Dorinei Chesei
s-au contopit firesc şi natural cu soundul corului bine strunit de
experimentatul Stelian Olaru. Nu am urmărit şi al doilea spectacol, din 16
noiembrie, cu o altă echipă de solişti – Hector Lopez, Simona Neagu şi Irina
Iordăchescu, printre alţii, dar sîntem convinşi că ideea unei duble distribuţii
este remarcabilă. Au urmat alte două surprize, premiere la rîndul lor. Opere
cvasinecunoscute în România, precum Le Villi şi Edgar, au fost prezentate în
varianta de concert, gazdă fiind deja cunoscutul Foaier Galben al ONB. Le
Villi, lucrare de tinereţe a lui Puccini, pe un libret de Ferdinando Fontana –
premiera a avut locîn 1884 – a fost
interpretată de soliştii Madeleine Pascu, Vlad Miriţa şi baritonul Eugen
Secobeanu, printre alţii, alături de corul Accoustic, pregătit de Daniel Jinga.
La pian, Luminiţa Beraru, pe care nu de mult am mai ascultat-o într-un frumos
recital la Ateneul Român.
Cealaltă noutate,
tot o premieră, Edgar, lucrare care cunoaşte mai multe versiuni, de la premiera
în patru acte de la Scala din Milano, în 1889, pînă la versiunea ultimă în trei
acte prezentată la faimosul Teatro Colon din Buenos Aires, în 1905 – au şi
operele poveştile lor, nu doar cei care le dau viaţă… –, s-a bucurat de
participarea extraordinară a lui Robert Nagy. Alături de el, Silvia Sorina
Munteanu, Liliana Matei Ciucă şi Ştefan Ignat. La pian, Mihaela Vălcea. Ambele
lucrări au fost prezentate în cadrul unui interesant proiect şi a unei fericite
iniţiative de punere în valoare a unor lucrări puţin cunoscute marelui public.
Muzica lui
Puccini nu are cum să nu placă. Melodiile curg şi ariile se înlănţuie natural
şi firesc, aşa că un anume sentiment al bunei dispoziţii îşi face loc printre
melomani şi printre nemelomani, deopotrivă. Cînd vom reuşi şi noi, aici, în
România, să fredonăm arii din opere cunoscute, precum italienii din toate
categoriile sociale, viaţa ar putea fi considerată acceptabilă, dincolo de
toate sucelile şi răsucelile de care avem parte fiecare dintre noi. Puccini,
influenţat de Verdi şi de Wagner, a reuşit o frumoasă sinteză între romantismul
şi cantabilitatea muzicii italiene şi fastuozităţile armonice orchestrale ale
maestrului din Bayreuth. Călare pe două secole, Puccini preia cîte ceva din
ceea ce plutea în jurul său.
Aşa s-au năsut şi unele dintre marile lui
capodopere care sînt şi ele prezente la festivalul de la Bucureşti. Miercuri,
19 noiembrie, are loc spectacolul Manon Lescaut – dirijor Adrian Morar, solişti
Mariana Colpoş, în rolul lui Manon, şi oaspetele italian Gianluca Zampieri, în
rolul lui Des Grieux, urmat de nu nu mai puţin faimoasele Tosca (pe 22
noiembrie) şi Madame Butterfly (pe 23 noiembrie). În rolul titular din Tosca va
apărea Silvia Sorina Munteanu, alături de tenorul Gianluca Zampieri, de la
Opera din Roma, în Mario, şi baritonul Boris Statsenko, de la Balşoi Teatr din
Moscova, în rolul lui Scarpia. Se prefigurează un spectacol de zile mari, sub
bagheta lui Iurie Florea. De o bună distribuţie se va bucura şi Madame
Butterfly, cu japoneza Mina Taska Yamazaki în frunte – debutantă în rolul Cio
Cio San chiar la Luca, în oraşul natal al lui Puccini – la care se adaugă
Sidonia Nica în Suzuki şi Gabriel Năstase în Pinkerton. Toate spectacolele
merită urmărite cu atenţie, nu se ştie cînd mai apucăm o asemenea serie de
frumoase opere înlănţuite între ele. Să-i mulţumim în posteritate lui Puccini
şi în contemporaneitate celor de la Opera Naţională Bucureşti.
Restula fost, este şi va rămîne, doar muzică. Bună.
Despre concertul
Cvartetului Belcea – va mai fi unul şi în decembrie – şi despre recitalul
violonistului Alexandru Tomescu (Stravinski, Ravel, Debussy), acompaniat de
pianistul Horia Mihail, vom comenta cu proxima ocazie.