OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un subtil joc de limbaj sustine programul Festivalului de arta efemera, care evolueaza din acest an sub genericul Maxima Lux.
Prima coordonata, aceea a efemeritatii, se refera la relatia specifica dintre timpul estetic si timpul real, asa cum si-o asuma opera de arta contemporana. Legata printr-un amplu sistem de opozitii si complicitati cu strategiile unei civilizatii a consumului rapid de produse care include, spre deosebire de civilizatiile traditionale, si produsul cultural. Demersul artistic integreaza rapida perimare a semnificatiilor, atitudinilor si a solutiilor de expresie, de informare, de captare a interesului. Efemeritatea poate fi acceptata, desigur, ca sursa a unui dramatism intern al operei de arta, ca libertate fata de orice inchidere in sistem, ca inovatie si ca frivolitate.
Este cimpul acelor produse artistice subsumate termenului deja caduc, de arte alternative. Vom pastra terminologia, nu din cauza provincialismului culturii zonale, in care fenomenele ajung la maturitate mai tirziu si deci se perimeaza intr-un alt ritm, ci fiindca el are calitatea de a reuni – de bine, de rau – un set de comportamente artistice destul de complex diferentiate pentru a solicita analize aplicate.

Celalalt reper impune mai cu seama un cimp operational si o harta a referintei culturale, care pune la dispozitia artistilor posibilitati de actiune la nivelul atitudinii, al situarii fata de adevar in general si fata de adevarul specializat al operei de arta si, in fine, un camp practic, la fel de vast, al variantelor materializarii. De la inceput, referinta la lumina presupune o lectura in doua planuri – cel simbolic, care trimite la relatiile cu o traditie stratificata, la semnificatii contradictorii, care se reunesc si se despart in chiar punctul in care timpul operei se angajeaza in relatia cu metafizicul si cu timpul neerodabil al eternitatii. Pe de alta parte, lumina este un medium, natural si artificial deopotriva, un dat al realitatii, lecturat ca materie si energie, o calitate si punctul de conversiune dintre notiune/calitate si actiune/predicatie. Mergind mai departe cu explorarea posibilitatilor de lectura oferite de conceptul luminii (maxime) evantaiul se desfasoara intre valoarea de continut (simbolic, referential, polemic) si cea de instrumentar. Intre marile sisteme arhitecturale de receptare a luminii si, prin ea, de relationare cosmica a civilizatiilor antichitatii, la reteaua de ecrane luminoase, dependente de lumina-energie, care unesc universul ca blat (queered world) al actualitatii, lumina este suportul si nucleul discursului. Un nucleu explicit sau mascat sub alte straturi ale semnificarii.
Conceptul pune demersul artistic in relatii la fel de fecunde cu universul spiritual al teologiei si al stiintei, ca si universul practic al tehnologiilor in permanenta evolutie. Astfel, el implica intr-un mod mai complex decit expresia atit de nuantat angajata a efemeritatii. Istoria ca timp de referinta al concretului, istoria ca dat tehnologic, istoria ca flux al experientei sociale si al experientei individuale, istoria subiectiva si istoria obiectiva cu deja multiplele-i repere.

Programul manifestarii aflate la a doua editie mizeaza pe aceasta contradictie de fond, exprimata in termeni de limbaj. De altfel, multiplicitatea pozitionala a demersurilor culturale caracterizeaza (dupa Gilles Deleuze, autorul eseului La différence) sistemul deschis al culturii postmoderne, iar ceea ce definim drept cultura actuala nu a elaborat inca – si nici nu a semnalat intentia de a o face – o noua tensiune spre monolitul strategiilor culturale, spre valorizarea unui tip de adevar centripet, spre un nou dogmatism. Cele douazeci si una de proiecte ale editiei 2000 ating aproape toate nivelurile de lectura propuse de acest conflict programatic. Ele evolueaza in zona asumarii grave a dimensiunii efemeritatii, valorizind lumina drept atribut intrinsec al culturii (Ion Grigorescu, Teodor Graur, Mirela Dauceanu, Paul Deheleanu) si al comunicarii (Olimpiu Bandalac, Marilena Preda Sanc, Grupul ATAC, Tudor Vreme), ca relatie asumata cu planul transcendent (Serbana Dragoescu, Suzana Fantanariu, Olimpiu Bandalac), ca iluminare anamnezica (Roxana Trestioreanu, Dan Palade, Malina Ionescu si Adriana Cont), ca „paradis iluzoriu“, problematic (Grupul 2Meta), in fine, ca obiectiv al parodiei (Saviana Stanescu, Francisc Mraz, Cati Orbulescu), lumina ca ritm biologic (Andreea Flondor).
Aceeasi diversitate o regasim la nivelul solutiilor tehnice, care uneori devin obiect al reflexiei (Olimpiu Bandalac, Tudor Vreme, Dan Palade, Grupul ATAC), de la mediumul netraditional la instalatia obiectuala, video, fotografica, la performance, la arta digitala.

Provocarea la nivelul angajarii creatorilor solicita o provocare la fel de eficienta la nivelul lecturii. Festivalul vizeaza subminarea sistemelor de prejudecati care conditioneaza receptarea demersului artistic ca dependent in mod restrictiv de obiectul de arta sau de un tip de satisfactie perceptiva.

(Acest eseu insoteste Festivalul de arta efemera ca text-program)