OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un concert inedit, cel puţin pentru preferinţele mele, din aceste ultime zile de festin muzical, a fost cel al prestigioasei orchestre britanice Saint Martin in The Fields care, la a doua sa apariţie în acest festival, fără Murray Perahia en vedette, a prezentat sub bagheta unui uluitor dirijor, Jaime Martin, un program foarte special. Tulburătorul Verklärte Nacht (Noapte transfigurată) op. 4 de Arnold Schönberg, Concertul pentru două piane şi orchestră de coarde de Dinu Lipatti – rar abordat, din păcate, şi puţin frecventat –, la care s-a adăugat o minunată Serenadă pentru orchestră de coarde în Mi Major op. 23 de Antonin Dvorak. Totul a fost la superlativ. Orchestra a făcut corp comun cu dirijorul, iar soliştii, doi minunaţi pianişti – Luiza Borac şi Viniciu Moroianu – s-au întrecut pe sine. Un concert special pentru cei care (chiar) au venit să asculte muzică şi să se lase vrăjiţi de armoniile ei. Serenada lui Dvorak şi două bisuri cu valsuri de Johann Strauss au mărit gradul de efuziune al unui public entuziamat, care nu se mai îndura s-o ia la fugă spre Sala Palatului, ca să-l prindă şi pe Zubin Mehta, cu Simfonia a V-a de Mahler. Cum am întîrziat şi eu, trebuie să-i mulţumim, alături de alţi întîrziaţi la cursa de cros, domnului Adrian Iorgulescu, pentru intervenţia salutară a domniei sale. Am reuşit să ne strecurăm în ultimul moment ca să ascultăm marea orchestră simfonică din Israel.

De altfel, aceste curse pentru melomani între Ateneu şi Sala Palatului, filmate cum se cuvine, ar fi la fel de spectaculoase şi amuzante precum cele de la Pamplona, unde tauri şi spectatori fug de mama focului ca să prindă un dram de amuzament. Dacă nu cumva de eternitate. Nu mă pot să nu-mi exprim admiraţia pentru concertul orchestrei Kremarata Baltica, unde solist virtuoz şi dirijor discret a fost marele violonist Gidon Kremer, un vechi prieten şi oaspete al României.

Ce mare diferenţă între virtuozitatea spectaculoasă – uneori de-a dreptul găunoasă, dincolo de ropotele de aplauze cu care a fost onorat, a lui Vadim Repin (în concertul de Ceaikovski şi în bisul ultrastrălucitor cu variaţiunile pe tema Carnaval la Veneţia, care fac întotdeauna deliciul publicului) – şi expresivitatea reţinută şi celestă prin care Gidon Kremer l-a onorat pe iconoclastul Glenn Gould, prin intermediul muzicii lui Bach. Un aranjament orchestral pe teme bachiene,The Art of Instrumentation – J.S. Bach Project, interpretat măiastru de muzicienii lui Gidon Kremer, a premers minunatul Octuor în Do Major op. 7 al lui George Enescu.

 

Da, cum era şi firesc, muzica lui Enescu a fost onorată în grad înalt la acest festival. La fiecare nouă versiune ascultată din muzica lui Enescu, putem spune că avem parte de muzică aleasă. Enescu merită tot acest efort organizatoric, răsplătit de muzica oferită de oaspeţii festivalului. Octuorul a rămas la loc de cinste şi în această ediţie, în cadrul căreia, pe lîngă Enescu, am ascultat cîteva simfonii de Mahler şi multă muzică rusească.

Aşa au trecut repede cele trei săptămîni de festival. În sunetele fastuos-elegante – ce trimiteau la un infinit accesibil – ale Bolero-ului de Ravel s-a încheiat ediţia a XX-a a Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“. Concertul de închidere a fost onorat în doi timpi de către Orchestre National de France, sub bagheta dirijorului Daniel Gatti.

În prima apariţie pe scena Sălii Palatului – generoasa gazdă a multor formaţii şi solişti de talie mondială – a muzicienilor francezi, programul a cuprins Simfonia a IX-a în Re Major de Gustav Mahler. Scrisă în 1909, Simfonia a IX-a de Mahler este ultima lucrare terminată de marele creator. Piesă de ample dimensiuni şi variate sonorităţi, lucrare cu inflexiuni dramatice şi pasaje lirice dintre cele mai subtile, simfonia pune în valoare o viziune polifonică a compozitorului, într-o sinteză originală. Regăsim teme folclorice, dar şi spiritul eroic beethovenian; demonicul se conjugă cu grotescul, alcătuind ideea poetică a operei. Una dintre cele mai complexe simfonii din istoria muzicii a fost prezentată exemplar de muzicienii francezi sub bagheta dirijorului italian Daniel Gatti. Trăim o internaţionalizare a muzicii, care exprimă, cumva firesc şi natural, esenţa lumii în care trăim. Au fost momente de graţie pentru melomanii bucureşteni.

Pentru ultima zi a festivalului, la concertul final, Daniel Gatti şi muzicienii francezi ne-au pregătit un program variat. În deschiderea concertului am audiat poemul simfonic Ucenicul vrăjitor de Paul Dukas – piesă mult cîntată şi mult îndrăgită de melomanii de pretutindeni. A urmat apoi Simfonia concertantă pentru violonel şi orchestră în Si Minor op. 8 de George Enescu, avînd-o ca solistă pe violoncelista sud-coreeană Han-Na Chang. Tehnică exemplară, frazare elegantă, sunet curat, nu ştiu ce a lipsit, cînd,  aparent, totul a fost perfect. Sau poate tocmai de aceea.