OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sectiunea SuperNova

Gangs of Rio de Janeiro

Fernando MEIRELLES

Pentru a duce la bun sfirsit filmul sau Cidade de Deus (in tradu-cere, Orasul Domnului, inclus anul trecut in selectia oficiala a Festivalului de la Cannes si prezentat in deschiderea oficiala a TIFF-ului), regizorul brazilian Fernando Meirelles s-a infiltrat intr-unul dintre cele mai periculoase ghetouri din lume. Iata-l povestind aceasta experienta care era sa-l coste viata, sfirsind in cele din urma prin a i-o schimba definitiv...

Probabil ca de vina a fost criza de virsta prin care treceam. Aveam 43 de ani, produsesem mai multe programe de televiziune si documentare si devenisem unul dintre cei mai aclamati regizori de clipuri publicitare din Brazilia. Un salariu bunicel, premii cu duiumul, o reputatie solida si un vid sufletesc enorm. Ajunsesem in punctul in care nu stiam ce-as mai putea face in continuare. Arsesem toate etapele. Dobindisem gloria. Blazarea ma pindea dupa colt. Si-atunci, un prieten al meu mi-a dat sa citesc romanul Cidade de Deus, sugerindu-mi o posibila adaptare a lui pentru ecran.

N-am prizat in viata mea cocaina si nici nu ma interesa foarte tare acest subiect. Nu eram la curent cu viata din favelas (ghetourile braziliene) sau cu traficul intens de droguri din tara. Dar m-am hotarit totusi sa citesc cartea. Iar cine spune ca o lectura iti poate schimba viata are dreptate. Asa mi s-a intimplat mie. Autorul acestei carti, Paulo Lins, a crescut intr-una din aceste favelas. Vorbind despre ele din interior, mi-a revelat o lume paralela care m-a fascinat instantaneu. Fara sa stau prea mult pe ginduri, am cumparat drepturile cartii, fara sa evaluez dificultatile care aveau sa se iveasca. Daca as fi chibzuit ceva mai mult, poate ca n-as fi facut pasul asta.
Prima oara cind am fost acolo, pentru a lua contact direct cu o lume despre care doar citisem, am parcat masina pe o strada aglomerata si am patruns intr-unul dintre aceste cartiere rau famate insotiti fiind (eu si producatorul) de un apropiat al traficantilor de droguri, tocmai pentru a preintimpina orice situatie neplacuta. Abia daca am facut 30 de metri pe acel teritoriu, ca un copil inarmat cu un pistol enorm, argintiu, a tisnit din spate, tintindu-ma cu arma. Venise gata de actiune. Ghidul nostru s-a asezat imediat intre noi si a lamurit treaba. In acele conditii, orice persoana intreaga la minte ar fi trebuit sa se intoarca pe calciie si sa fuga, uitind pentru ce a venit. Cel putin, asa gindeau maica-mea si nevasta-mea. Dar mi-am dat seama in secunda urmatoare ca Paulo Lins nu inventase nimic: totul era cum nu se poate mai real. Prin urmare, am avut toate motivele sa nu ma opresc din drum si sa merg mai departe.

Pentru outsideri ca mine, favelas sint ca un stat in stat, guvernat dupa reguli total diferite de cele cunoscute. Acolo, politia e vazuta ca o amenintare, nu ca o institutie menita sa te protejeze de necazuri. Bosii acestor favelas sint asa-numitii „lorzi ai drogurilor“, si ei decid in toate problemele care pot aparea: de la chestiuni personale pina la cele care tin de administratia publica. Aprobarea de a filma in favelas am primit-o nu de la primarie, ci de la unul dintre traficantii-sefi care, desi era in inchisoare, tragea in continuare sforile intregului cartier. El ne-a asigurat securitatea intregii productii, dar numai dupa ce a citit scenariul. I-a placut si ne-a raspuns: „Filmati-l cit mai realist posibil, dar, va rog, sa nu semene cu un film american“. 19 dintre acolitii lui ne-au fost tot timpul in preajma si nimeni nu ne-a amenintat.
Am facut castingul impreuna cu co-regizoarea Katia Lund. Am intervievat peste 2000 de pusti din diferite favelas din Rio si, timp de 6 luni, am lucrat intens cu cei 200 pe care i-am ales, intr-un hangar inchiriat in centrul orasului. In fiecare zi, le propuneam sa improvizeze diverse scene, cerindu-le in mod expres nu sa joace, ci sa le traiasca si sa reactioneze asa cum ar fi facut-o daca ele ar fi avut loc pe bune. Nu le spuneam decit care erau intentiile personajelor. In cele din urma, 70% din dialogurile filmului au fost create de ei insisi. De unde senzatia de imediat, de autentic a rezultatului final.

Construirea unui intreg film numai din improvizatii cere foarte mult timp si enorm de multa munca si, desi am petrecut 12 ore pe zi timp de 10 luni cu copiii, ei au ajuns sa inteleaga povestea mai bine decit mine. In loc sa-mi pierd vremea in lungi si plictisitoare intilniri cu directori de agentii sau manageri de marketing, am stat tot timpul in preajma pustilor, descult si in pantaloni scurti, ascultindu-le povestile si inventind tot soiul de jocuri cu ei. Entuziasmul lor a fost contagios. Anul pe care l-am petrecut in compania lor s-a dovedit a fi unul dintre cei mai fericiti din intreaga mea viata.
La capatul acestei experiente, am realizat un lucru contradictoriu, care poate parea fals, desi nu e: favelas sint niste locuri extrem de violente, iar aceasta realitate trebuie combatuta fara mila. In acelasi timp insa, cei care traiesc in aceste cartiere stiu sa se distreze mai bine ca noi. Vorba ’ceea: carpe diem. Pustii de-aici sint adevarati experti in chestia asta. Nu e de mirare ca scolile de samba, unele dintre cele mai explozive si mai exuberante manifestari de pe intreaga planeta, s-au nascut in sinul acestor favelas, fara bani de la Nike si lipsite de orice interese comerciale. E o pura manifestare a fericirii de a fi in viata. Obsedati cum sintem de cariera si de viitor, uitam adeseori sa ne bucuram de viata. Aceasta lectie pe care am invatat-o in favelas si procesul de transformare pe care l-am traversat a fost unul dintre cele mai importante aspecte ale realizarii acestui film. In mod cu totul paradoxal, am facut un film despre saracie si violenta, iar la capatul lui am invatat ce-nseamna sa fii cu adevarat fericit.

____________

P.S. Dupa incheierea filmarilor, atit Meirelles cit si Katia Lund au devenit parinti-surogat pentru 60 dintre pustii orfani care au jucat in film. Acestia il viziteaza pe Meirelles in fiecare week-end si au grija de copiii lui. Mai mult decit atit: cei doi autori ai filmului au creat o organizatie nonguvernamentala care le-a imbunatatit copiilor conditiile de viata, de la scolarizare si pina la a le oferi un acoperis deasupra capului. Meirelles insusi a construit o casa pentru unul dintre copii si familia lui. Multi dintre ei se gindesc serios la o cariera in film.


Sectiunea Documentar

Fani adevarati

Mihai CHIRILOV

Cinemania nu e titlul acelui CD-ROM miraculos care ne scoate din incurcatura atunci cind avem nevoie de o informatie cit de mica referitoare la un film anume, ci este titlul unui portret documentar a cinci dintre cei mai inraiti cinefili din lume. Voi, cei care pretindeti ca va pricepeti la filme: un pas inapoi, va rog... Nu le ajungeti nici la degetul mic.

Faceti cunostinta cu Jack, un tip de treizecisiceva de ani, care-si planifica viata de zi cu zi in functie de orarele cinematografelor de arta din New York si care da telefon inainte pentru a se interesa ce proiectionist este de serviciu in ziua respectiva. Sau cu Roberta, o pensionara care colecteaza toate brosurile festivalurilor de film si careia i-a fost interzis accesul intr-o sala de cinema pe motiv ca a incercat sa-l gituie pe usierul care i-a rupt biletul. Sau pe Harvey, de 50 de ani, care inca locuieste cu maica-sa, cunoaste durata oricarui film si colectioneaza toate soundtrack-urile lor pe vinyl, desi nu are pick-up. Ma rog, v-ati cam facut o idee. Cu exceptia lui Bill, nici unul dintre acesti fanatici nu are slujba si isi finanteaza „viciul“ cotidian de a vedea filme uzind de cele mai neasteptate stratageme...
Singurul repros (previzibil!) adus celor doi regizori, americanul Stephen Kijak si nemtoaica Angela Chriestlieb, de cinefilii „subtiri“ din New York a fost ca se folosesc de subiectii lor intr-un mod nu tocmai cinstit, exploatindu-le mania si facind misto de intreaga tagma a iubitorilor de film. Spune Kijak, in apararea sa: „Publicul din intreaga lume unde a fost proiectat Cinemania ne-a spus ca, din contra, am facut un portret plin de compasiune si cum nu se poate mai real al acestor excentrici asociali. Nu ne batem joc de ei, ci ii simpatizam pentru ceea ce fac. Iar daca ne amuzam de excentricitatile lor, o facem cu afectiune si cu respect“.

Barry Gifford – presedintele juriului TIFF


Giffordia

Andrei CODRESCU

Poate ca nu frematati la auzul acestui nume. Daca o sa va spunem insa ca Barry Gifford este autorul scenariilor a doua dintre filmele lui David Lynch, Wild at Heart si Lost Highway, o sa ziceti c-asa mai venim de-acasa. Daca o sa va mai spunem ca este unul dintre cei mai mari scriitori americani in viata, o sa va doriti ca romanele lui sa fie traduse in romana de urgenta. Daca vreti sa stiti mai multe despre el, mergeti la www.barrygifford.com, unde o usa se va deschide (literalmente), lasindu-va sa intrati in plin univers giffordian. Daca vreti sa-l cunoasteti, veniti la Cluj-Napoca, unde Barry va ateriza direct de la San Francisco, via Frankurt, pentru a vedea si a juriza cele 13 filme din competitie, pentru a prezida un workshop de scenaristica si pentru a insoti proiectiile filmului de debut al lui Matt Dillon, Afaceri dubioase (City of Ghosts), la care a co-semnat scenariul. Daca vreti sa fiti pregatiti cit de cit pentru aceasta intilnire, cititi mai jos prefata pe care i-a scris-o Andrei Codrescu la antologia The Rooster Trapped in the Reptile Room: The Barry Gifford Reader. Iar daca ulterior veti dori sa-i multumiti cuiva pentru ca ati avut sansa de a-l cunoaste pe Barry Gifford, stiti de unde sa-l luati pe Andrei Codrescu…

Scriitura lui Gifford se „tine“: ea ramine proaspata de cite ori o recitesti si, ce-i mai important, pe masura ce o recitesti, iti doresti s-o iei de la capat, pentru ca personajele par a-ti fi vechi prieteni. Fictiunea lui e la fel de vivace ca si memorialistica sa, la fel de ravasitor de sentimentala ca si poezia lui, la fel de stilizata ca si eseurile sale si vice-versa, da capo: eseuri vivace, memorialistica ravasitoare, fictiune stilizata. Nu e vorba doar despre faptul ca Gifford nu respecta genurile, lasindu-le sa se prelinga unul intr-altul. E mai mult decit atit: motorul specific al fiecarui gen e alimentat de ceva inefabil – stilul Gifford. Ca si Hemingway, Saroyan, Kerouac, Salinger, Brautigan si Bukowski, Gifford poseda un stil.

Este un mare realist comic care face cu o rasucire de fraza ce face un maestro zen cu o mingiiere de pensula. Universul lui Gifford este giffordian, dar si unul american prin excelenta, populat de o umanitate grandioasa si adorabila care se lasa purtata de un riu tragic de energie a excesului. Odata adusa la viata in pagina, ea nu poate fi dislocata pentru ca traieste vesnic. Marble Lesson, Sailor, Lula, Baby Cat Face sau Consuelo vin de pretutindeni dar nu pleaca nicaieri: devin locatari permanenti ai literaturii noastre. Gifford si-a dat seama, si bine a facut, ca asa numita „comedie umana“ a lui Balzac, Saroyan si Kerouac este si proiectul lui si, ca si ei, si-a delimitat cu energie teritoriul, creindu-si o umanitate specifica, care-i doar a lui. Puscariasele lesbiene, vagabonzii nelegiuiti, indragostitii damnati, predicatorii si lumpen-spiritualistii viermuiesc in aceasta mitica (dar geografic precisa) lume giffordiana, dar nu sint nici marionete, nici caricaturi (desi au seducatoarea vioiciune a benzilor desenate si a teatrului de umbre), ci seminte incoltite ale dementei ultimei jumatati de secol americane. In tot cazul, Gifford nu e un critic social. E, in primul si in primul rind, o zeitate benevolenta si mult implicata care contempla cu curiozitate si compasiune creatiile sale. Dar, mai presus de toate, e un scriitor original care se revendica din vena inca pulsinda a realismului american de dupa Mark Twain, pe care teoriile de orice fel n-au reusit s-o epuizeze. Scriitori ca Gifford irump cu forta, spre dezolarea academicienilor. Viata insurgenta care-i insufleteste proza sa baroca si fertila se manifesta in personajele marginale si violente al caror geniu lingvistic si introspectiv e sublim, dar nu-i salveaza nici de la tragedie, nici de la absurditate. Daca aceasta marginalitate nu pare a-i deranja pe inversunatii strajeri cu stilouri, cu siguranta ca limbutia incontrolabila a (anti)eroilor o face, ca si dispretul jovial al lui Gifford pentru minia lor crescinda. Acest lucru nici n-ar fi trebuit mentionat in aceasta introducere, daca n-ar constitui, in sine, o garantie a autenticitatii.

Marea familie a scriitorilor americani din care Gifford face parte este una a outsider-ilor. Dintre cei mentionati anterior, doar Hemingway si Salinger sint canonizati, si acest efort pare sa fi secatuit fragilele energii ale exegetilor nostri. Altii, ca Tom Robbins, Ken Kessey sau Jim Harrison, au captat fidelitatea publicului, dar continua sa fie tratati drept niste serpi de catre establishment-ul literar. Acest lucru demonstreaza un esec paradoxal: America amuza lumea intreaga cu produse exuberante ale culturii pop, uneori suficient de complexe ca sa-si genereze propriile etaloane ale maretiei, de la creatiile genuin luminoase ca Sailor si Lula, la bizarele si superbele creature de televiziune ca Homer Simpson sau Hank Hill. Instinctul critic autodidact al oamenilor care indraznesc sa se gindeasca la cultura ca la dreptul lor cotidian, ca la apa calda sau la Stop ’n’ Go, e inca suspect pentru gardienii obositi ai culturii „inalte“. Criticii europeni nu au insa asemenea probleme, cel putin nu cu cultura americana, pe care o pretuiesc intocmai pentru aceasta libertate ireverenta. E firesc atunci ca Gifford, ca si ceilalti scriitori deja mentionati, sa fie mai respectati in Europa decit in tara lor de bastina. Analogia cea mai apropiata e, evident, jazz-ul, care a contaminat Europa inainte de-a se intoarce in triumf in tara nativa. Barry Gifford e, simultan, un scriitor cult si unul mare. In Europa, unde cultul si proza sa nu au intrat in conflict, este citit ca un american original care satisface apetitul cititorilor pentru spiritul violent al pionierilor. In cele din urma, va fi citit si aici in acelasi fel. Criticii nu vor avea alta solutie decit sa renunte la groaza lor in fata fertilitatii si a incrucisarii genurilor si ii vor citi opera pentru pura placere pe care o genereaza, la fel ca si adevaratii cititori.


Sectiunea 3x3

Lukas Forever

Lukas Moodysson s-a nascut la Malmo, in Suedia, in 1969. Primul sau film, Fucking Amal, a constituit un punct de cotitura in cinematografia suedeza. Refuzat de mai multe companii de consultanta din industria filmului si produs cu un buget minim, Fucking Amal a devenit curind o pelicula clasica, unanim apreciata. Regizorul, cindva considerat un poet razvratit, a devenit, la rindul sau, „salvatorul filmului suedez“. Dupa succesul inregistrat cu Fucking Amal (rebotezat Show Me Love in unele tari mai pudice) si Together (care a putut fi vazut anul trecut la TIFF), a publicat un nou volum de versuri, urmat de un nou film – Lilya 4-ever –, turnat la Trollhattan si in Rusia. Dorinta lui Moodysson este ca filmele lui sa schimbe lumea. Intr-un interviu, s-a caracterizat ca un regizor care, desi nu are geniul lui Lars von Trier, face filme mai bune decit acesta. Indubitabil, e un regizor care pune povestea si mesajul personal inaintea formei, interesat de oameni mai mult decit de aspectul estetic al filmelor sale. TIFF il omagiaza proiectindu-i toate cele trei filme realizate pina acum si-i da cuvintul pentru un interviu (preluat de pe website-ul BBCfilms) referitor la ultimul sau opus, devastatorul Lilya 4-ever. Lilya este o adolescenta parasita de parinti, care paraseste la rindul ei Rusia cu speranta ca Suedia o va primi cu bratele deschise...

Este Lilya, eroina acestui film, un simbol al Rusiei de astazi?
Nu. In opinia mea, filmul nu e nici despre Rusia, nici despre Suedia, ci, mai degraba, despre prapastia dintre bogati si saraci, de pilda. Fara ca asta sa-nsemne neaparat ca Rusia e saraca, iar Suedia – bogata.
Scenariul e al naibii de intunecat.
Pentru a-l scrie, a trebuit sa ma pun in pielea unei fete care e violata zilnic. N-avea cum sa iasa foarte luminos.

Este traficul de carne vie descris in film o epidemie majora in Suedia?
E un fapt cum nu se poate mai real, pe care multa lume il ignora, dar totusi nu cred ca-n Suedia e la fel de groaznic ca-n Italia, unde sint aduse fatuci albaneze la gramada. Oricum, se-ntimpla peste tot in lume si pur si simplu iti vine sa urli cind stii ca se intimpla.
Cum ai lucrat cu actorii rusi? Nu vorbesti o boaba ruseste.
Nu garantez ca ceea ce spun in film e corect. Am putut insa stapini nivelul emotional si jocul lor. Prima zi de filmare a fost foarte dificila: era umed, noroios, iar actorii nu jucau grozav. Prin urmare, le-am spus sa improvizeze, pentru ca pina atunci respectau scenariul la milimetru. Asa ca au inceput sa vorbeasca liber, in vreme ce eu habar n-aveam ce spuneau. Mi-aduc aminte doar ca am cazut in noroi, pentru ca era un haos complet, dupa care m-am complacut in el.

La fel ca David Lynch in Lost High-way, folosesti muzica celor de la Rammstein pentru a sublinia gravitatea situatiei.
N-am vazut Lost Highway. Am vazut niste graffiti-uri cu Rammstein pe zidurile unei cladiri din Tallinin, unde am filmat, drept care m-am gindit sa includ citeva elemente realiste in travaliul fictional al filmului.
Ce parere ai despre criticile acute ale tinerei generatii de cineasti suedezi la adresa lui Ingmar Bergman?
E trist. Doar pentru ca omul a avut cindva putere si-acum e batrin, oamenii il vorbesc de rau. Nu zic sa nu-l critici, dar trebuie sa-l si respecti in acelasi timp. Bergman locuieste intr-o casa imensa pe o insula mica. Sotia lui a murit si a ramas singur. Si eu sint un singuratic si incerc sa-mi imaginez cum voi arata la 82 de ani, undeva pe o insula departe de lume, in vreme ce restul vor spune: „Lukas Moodysson, nu mai ai de gind sa mori naibii odata? Ne-am saturat de mutra ta“. Sumbra viziune...


Sectiunea Fara limite

Un caz de intelepciune viscerala

Alex. Leo SERBAN

Ultimul film al cineastului/fotografului/agentului provocator american Larry Clark este Ken Park – care a avut premiera la a 59-a Mostra Venetiana. Este, de fapt, co-regizat de Clark in colaborare cu Ed Lachman, directorul de imagine al unor regizori celebri ca Jean-Luc Godard, Werner Herzog, Wim Wenders, Bernardo Bertolucci s.a.m.d. si – la prima vedere – nu pare nimic altceva decit o continuare a controversatului Bully, filmul precedent, cu Brad Renfro si Nick Stahl. Decorul este – iarasi – California, distributia este in majoritate formata din adolescenti (sigur, mai apare si Amanda Plummer, exceptionala in rolul unei mame insarcinate de 40-si de ani), iar scenariul cuprinde obisnuitul amestec de sex, droguri si skateboard-uri care a devenit logo-ul lui Clark. In plus: scenele de sex sint cele mai explicite scene de sex filmate vreodata de Clark – un pas curajos in directia aratarii sexului pe ecran!...

Distributia lui Ken Park este o lista de inca-ne-staruri hollywoodiene – doar daca nu cumva, a aparea in aceasta poveste revelatoare a angoasei si a spleen-ului adolescentin ar putea sa insemne certificatul de deces pentru tinerele staruri in devenire; unii dintre ei sint formidabil de naturali, au o inocenta-kamikaze (Stephen Jasso=Claude, James Bullard=Shawn, Tiffany Limos= Peaches), altii sint doar niste nimeni tatonind o ultima sansa la celebritate (Maere Grial, o sosie perfecta a lui Bo Derek &Olivia Newton-John) in timp ce unul este in asemenea masura extraordinar (James Ransone=Tate), incit te si temi pentru viitoarea lui cariera... Actorii pusi deoparte, filmul se tine ca un exemplu meserias de sexualitate pervers-blazata combinata cu disperare melancolica – fara indoiala, cea mai reusita revenire la tema clarkiana din Another Day in Paradise: pustii ca victime sigure ale unei societati in care adultii sint ulii. Ken Park (=Adam Chubbuck) este pustiul care se sinucide in pregeneric. Isi trage un glonte in creier, lasindu-ne sa intelegem ca marasmul sau existential este comun unei intregi generatii; cadrul ales pentru gestul sau disperat – un teren de skateboard – este revelator: Ken Park isi ia viata printre camarazii sai, sugerind prin asta ca angoasa este la ordinea zilei chiar si in sportul preferat al „teenculturii“. El scoate o videocamera si-si filmeaza sinuciderea.

Pustii se aduna in jurul trupului, acordindu-i o ultima privire indiferenta si un ramas-bun in graba. Exista multa violenta dupa acest soc initial, si ea nu are de-a face cu sexul; in realitate, cele mai violente scene din Ken Park sint cele care implica parinti – sau adulti – abuzind, fizic sau psihic, de adolescenti: tatal vitreg al lui Shawn, distrugindu-i acestuia skateboard-ul intr-un acces de furie, gospodina placida care-l foloseste pe prietenul fiicei ca jucarie pentru sex oral, un tata, maniac religios, care-l rupe in bataie pe iubitul fiicei, iar apoi o supune pe aceasta unei grotesti „casatorii mistice“ – in fine, acelasi tata vitreg de la inceput, venind acasa beat pulbere si incercind sa-si violeze fiul... Chiar si scenele detensionate – cum ar fi aceea, amuzanta, in care un bunic senil il insala pe nepotul sau la Scrabble – transpira violenta; atunci cind acelasi nepot isi va ucide brutal bunicii cu cutitul de bucatarie – si se va „captusi“ cu o erectie din cauza asta! –, nu exista nici o compasiune pentru adultii abuzivi. In general abraziv, cinematograful lui Clark face aici un pas inapoi spre subtilitate. In timp ce asteptam sa se produca drama/dramele, nu putem decit sa ridem in hohote in fata stupiditatii stupefiante a sotiei-si-mame (Tirfa Americana, a carei aparare e casnicia si a carei momeala e fitness-ul), in fata stupidei fervori morale a tatalui vaduv (Ciudatul American, al carui alibi e religia si-al carui unic scop in viata e virginitatea fiicei), in fata somnolentei morale senil-stupide a celor in virsta (Ratatii Americani, al caror „joc“ este predica ipocrita si al caror adevarat joc este cistigul cu orice pret)...

Chiar si scena explicita de masturbare (Tate frecindu-si-o si ejaculind in timp real, cu o curea legata de clanta usii si un meci de tenis-femei la televizor) este hilara – privire crud-provocatoare asupra unui act intim, care este deopotriva benign de grotesca si teribil de „exacta“! Partida de sex in trei dintre fata (Peaches) si cei doi baieti (Claude si Shawn) este lovitura de maestru a lui Clark. Este emotionanta, eliberatoare si in mod straniu poetica – ilustrare indrazneata a unui paradis iluzoriu si totusi tangibil, carnal si totusi melancolic. Si, mai ales, aceasta scena aproape-finala cirmeste filmul, cu multa delicatete, spre deznodamintul „climactic“; epuizati de pasiune si de sexplorari reciproce, cei trei joaca un fel de „Ghici cine?“: Peaches ii intreaba cine e in continuare prezent in mintile lor, desi nu mai traieste printre ei... Claude si Shawn nu stiu raspunsul, asa ca fata le spune: Ken Park. Filmul face o intoarcere de 180 de grade, si sintem iarasi in trecut, inainte de pregeneric – un trecut in care Ken Park ii marturiseste unei colege de scoala cit de nefericit se simte si cum nu intrevede nici un viitor; colega il intreaba: „Ai fi preferat ca maica-ta sa te avorteze?“. Este ultima replica a filmului.

Asa cum era de asteptat, filmul lui Clark si Lachman a fost aprig dezbatut imediat dupa proiectie. Viziunea aceasta fara speranta asupra culturii tineretului american a provocat, logic, scandalul de rigoare, dar au existat si voci care au analizat „oferta“ si au dat dreptate autorilor... In ce ma priveste, consider ca este cel mai bun film al lui Clark de pina acum. Viziunea sa este clar expresionista, asa incit vehementa critica pare inutila; iar exprimarea acestei viziuni combina naturalismul cu hiperrealismul intr-un mod care trimite atit la propriile fotografii ale lui Clark (cariera sa de artist a inceput ca fotograf), cit si la acelea ale unor artisti problematici si provocatori precum Andres Serrano sau Robert Mapplethorpe. El nu este un formalist, totusi; dar – fortind barierele cinematografului si cartografiind, cu indrazneala, teritorii toride – el se alatura acelor cineasti vizionari ale caror opere au ridicat acest medium la un nivel de intelepciune viscerala ce a facut sa arda suprafata peliculei si simturile noastre: Ferreri, Oshima, Pasolini si nou-venitul austriac Ulrich Seidl.

__________

Text aparut, in limba engleza, in revista Art Photo, Nr. 2/ 2003.


Selectia integrala

Competitie

Blue Moon / Luna plina (Austria, 2002)
Regia: Andrea Maria Dusl. Cu: Josef Hader, Viktoria Malektorovych, Detlev W. Buck.
Occidentalul Johnny Pichler se aventureaza pe coclaurii Europei de Est in cautarea dragostei, ajungind intr-o Odessa neprimitoare. Filmul e o poveste moderna a iubirii dintre est si vest, un road movie amplasat in zone ascunse pina nu demult de Cortina de Fier.
Marele Premiu la Festivalul Filmului Austriac Diagonale (Graz) 2003

Edi (Polonia, 2002)
Regia: Piotr Trzaskalski. Cu: Henryk Golebiewski, Jacek Braciak, Aleksandra Kisio.
Edi, un sarantoc si nu foarte apetisant colector de fier vechi, primeste o oferta de munca surprinzatoare: doi frati ii propun sa-i dea meditatii surorii lor de 17 ani pe care o inchid in casa ca s-o fereasca de alti oameni. Insa ea scapa de sub supraveghere, ramine insarcinata si il acuza pe Edi c-ar fi tatal copilului.
Marele Premiu la Festivalul de la Varsovia 2002.

Furia (Romania, 2002)
Regia: Radu Munteanu. Cu: Dorina Chiriac, Dragos Bucur.
Luca si Felie intra in circuitul curselor ilegale de masini, imprumutind bani de la Gabonu, un tartore local. Luca indrazneste sa cistige o cursa pe care trebuia s-o piarda si, de aici, necazurile. E povestea unor tineri care incearca sa se adapteze unei lumi nemiloase.

Getting My Brother Laid / Fratele meu, vampirul (Germania, 2002)
Regia: Sven Tadicken. Cu: Roman Knizka, Hinnerk Schönemann, Marie-Luise Schramm.
Filmul urmareste aventurile nebunesti si pline de umor ale unei familii bizare ai carei membri sint obsedati de propria lor sexualitate. Nic, o voyeur-ista de 14 ani vrea sa-si piarda virginitatea, iar fratele ei Josch nu vrea decit sa faca sex cu prietena celui de-al treilea frate, Mike.
Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Rotterdam, 2002; Cel mai bun scenariu la Festivalul de film de dragoste de la Mons, 2003

Intacto (Spania, 2002)
Regia: Juan Carlos Fresnnadillo. Cu: Leonardo Sbaraglia, Eusebio Poncela, Max Von Sydow
O poveste enigmatica despre patru oameni pe care destinul ii aduce impreuna. Ei vor descoperi ca norocul e un lux de care nu se pot dispensa atita timp cit pariaza pe cele mai inalte mize posibile, intr-un joc mortal din care doar unul singur va iesi nevatamat.
2 premii Goya pentru Cel mai bun debut regizoral si actor tinar; Cel mai bun film si scenariu la festivalul Fantasporto

Long Way Home / Lungul drum spre casa (SUA, 2002)
Regia: Peter Sollett. Cu: Victor Rasuk, Judy Marte, Altagracia Guzman.
Victor savureaza fiecare clipa a adolescentei. Locuind intr-un apartament inghesuit cu toata familia, Victor se crede cel mai mare playboy din cartier. Insa atunci cind se afla ca s-a culcat cu o fata obeza, e in pericol sa ajunga de risul lumii. Trebuie sa seduca o fata frumoasa.
Marele Premiu la Festivalul de la Deauville, 2002; Premiul Made in Spanish la Festivalul de la San Sebastian, 2002.

Noi Albinoi / Noi, albinosul (Islanda, 2002)
Regia: Dagur Kari. Cu: Tómas Lemarquis.
Sa fie el idiotul satului sau un geniu deghizat? Intr-un indepartat fiord din nordul Islandei, Noi, un baiat de 17 ani, trece prin viata ca gisca prin apa. El viseaza sa scape din inchisoarea de zapada impreuna cu Iris, o fata de la oras care lucreaza la o statie de benzina
Cel mai bun film nordic si Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Göteborg, 2003.

Pleasant Days / Zile senine (Ungaria, 2002)
Regia: Kornel Mundruczo. Cu: Tamas Polgar, Orsi Toth.
Filmul portretizeaza un grup de tineri perdanti sufocati de plictisul provinciei unguresti. Peter pleaca dintr-un centru de corectie pentru a-si vizita sora, Maria. Cind ajunge la spalatoria unde aceasta lucreaza, vede, socat, cum o necunoscuta naste si cum Maria cumpara copilul.
Leopardul de Argint la Festivalul de la Locarno, 2002; Marele Premiu la Festivalul de la Sofia 2003

Remake (Bosnia, 2002)
Regia: Dino Mustafic. Ermin Bravo, Aleksandar Seksan, François Berleand.
In ajunul izbucnirii razboiului in Bosnia, Tarik trimite la un concurs din Franta un scenariu despre cel de-al doilea razboi mondial si despre tatal sau care e eliberat din lagar in urma unui schimb de ostatici. Povestea tatalui se repeta in viata fiului sau, la cincizeci de ani distanta.

Shake It All About / Care cu care (Danemarca, 2001)
Regia: Hella Joof. Cu: Mads Mikkelsen, Troels Lyby, Charlotte Munch.
Doi oameni se indragostesc: Caroline si Jacob. Nimic mai banal, doar ca Jacob are o relatie cu Jorgen, iar Caroline e casatorita cu Tom, fratele lui Jorgen. Tom e complet aerian si nu observa jocul amoros, dar Jorgen se prinde si il someaza pe Jacob sa recunoasca.
4 premii la Danish Academy Awards 2002 (printre care si Premiul publicului).

Slepa Pega / Punct mort (Slovenia, 2002)
Regia: Hanna A. W. Slak. Cu: Manca Dorrer, Kolja Saksida.
Lupa il culege de pe strazi pe drogatul Gladik si-l tine prizonier intr-o camera, sperind sa-l dezintoxice. Cei doi se lupta sa supravietuiasca intr-un spatiu ingust, in timp ce prietenia dintre ei le expandeaza orizontul.
Cea mai buna actrita (Manca Dorrer) la Festivalul de la Salonic 2002.

Tan de repente / Hodoronc-tronc (Argentina, 2002)
Regia: Diego Lerman. Cu: Carla Crespo, Tatiana Saphir, Veronica Hassan.
Marcia, o vinzatoare solitara si cam timida traieste cufundata intr-o rutina exasperanta. Intr-o zi, este urmarita pe strada de Mao si Lenin, doua punkiste lesbiene care o provoaca cu franchetea lor brutala: Mao ii sugereaza ca trebuie sa faca o partida de sex in trei.
Premiul FIPRESCI, Viennale 2002; Leopardul de Argint si o mentiune speciala pentru intreaga distributie, Locarno 2002.

Wild Bees / Albinele salbatice (Cehia, 2002)
Regia: Bohdan Slama. Cu: Zdenek Rauser, Tatiana Vilhelmova, Marek Daniel.
Wild Bees este o fresca tandru-grotesca a vietii la tara. O privire dulce-amara asupra oamenilor dominati de visuri si iubiri secrete intr-un satuc uitat de lume din Moravia de Nord unde viata se scurge lent intre a nu face nimic acasa si a bea la bufetul comunal. Se apropie insa balul traditional...
Marele Premiu la Festivalurile de la Rotterdam si Cottbus 2002; Premiul FIPRESCI la Soci, 2002.

Supernova

24 Hour Party People / Clubarii (Marea Britanie, 2002)
Regia: Michael Winterbottom. Cu: Steve Coogan, Shirley Henderson, Andy Serkis.
Manchester, 1976: Tony Wilson e bulversat de un concert Sex Pistols si decide sa infiinteze casa de discuri Factory Records, semnind cu o pleiada de trupe destinate sa ajunga uriase. O poveste cu muzica, sexul, drogurile si personajele extravagante care populau faimosul club The Hacienda.
Cea mai buna productie la Premiile britanice de film independent, 2002.
Breve Traversee / Scurta intilnire (Franta, 2002)
Regia: Catherine Breillat. Cu: Sarah Pratt, Gilles Guillan.
Un feribot spre Anglia. Thomas, un adolescent francez, face cunostinta cu Alice, o englezoaica de vreo treizeci de ani. Femeia intra in vorba cu Thomas, iar dialogul se transforma intr-un joc al seductiei, in care baiatul se lasa antrenat de buna voie.
Prezentat la Festivalul de la Salonic 2002.

Cidade de Deus / Orasul Domnului (Brazilia, 2002)
Regia: Fernando Meirelles. Cu: Matheus Natchergale, Alexandre Rodrigues.
In Cidade de Deus, un pusti de 16 ani se afla la apogeul vietii sale. Stie ca daca e norocos, mai are de trait inca trei sau patru ani. Are toate sansele sa moara repede si se indreapta nonsalant spre sfirsit, sfidind legile autoconservarii. Insa descopera fotografia.
8 premii la Festivalul de film latino-ameri-can de la Havana.

Divine Intervention / Interventie divina (Palestina, 2002)
Regia: Elia Suleiman. Cu: Elia Suleiman, Manal Khader.
In Nazareth, intre un palestinian din Jerusalem si o palestinianca din Ramallah ia nastere o poveste de dragoste. Barbatul penduleaza intre tatal sau falit si dragostea sa. Insa indragostitii nu pot fugi de realitatea ocupatiei.
Premiul juriului si Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Cannes 2002.

The Hours / Orele (SUA, 2002)
Regia: Stephen Daldry. Cu Nicole Kidman, Julianne Moore, Meryl Streep, Ed Harris.
Filmul acopera trei perioade, concentrindu-se asupra existentelor care se intrepatrund, a trei femei: scriitoarea Virginia Woolf, casnica Laura si newyorkeza Clarissa. Precum romanul Virginiei Woolf, ziua incepe cu Clarissa cumparind flori, si se sfirseste cu o sinucidere.
Oscar si Globul de Aur pentru Cea mai buna actrita in rol principal – Nicole Kidman; Ursul de Argint la Berlin 2003 pentru Cea mai bun actrita in rol principal, ex aequo Nicole Kidman, Julianne Moore, Meryl Streep.

Hukkle / Hic! (Ungaria, 2002)
Regia: Gyorgy Palfi. Cu: Ferenc Bandi.
Un batrin sughite pe o banca, un tinar sforaie intr-o caruta, o babuta culege flori de liliac, niste barbati joaca popice intr-o crisma, un stupar amesteca mierea si, in tot acest timp, politistii investigheaza o crima. In esenta, Hukkle este un film mut.
„Descoperirea Europeana a Anului“ la Premiile Academiei Europene de Film 2002, Premiul Special la Cottbus 2002; Cel mai bun debut la San Sebastian si Saptamina Filmului Maghiar 2002

Kukushka / Cucul (Rusia, 2002)
Regia: Alexsander Rogozhkin. Cu: Anni-Kristiina Juuso, Ville Haapasalo, Viktor Bychkov.
Finlanda, 1944. Un lunetist finlandez legat de nemti cu lanturi de o strinca si un capitan rus arestat de catre Securitate pentru presupuse comentarii politice se elibereaza si sint nevoiti sa-si imparta traiul intr-o casa cu o tinara lapona.
5 premii la Festivalul de la Moscova 2002 (printre care Cel mai bun film, Cel mai bun actor) si Premiul FIPRESCI.

Magdalene Sisters / Surorile de la azilul Magdalene (Marea Britanie, 2002)
Regia: Peter Mullan. Cu: Geraldine McEwan, Anne-Marie Duff, Nora-Jane Noone.
Azilul Magdalene din Irlanda este condus de surori de caritate catolice. Tinerele de aici, trimise de familii sau de orfelinate, sint tinute prizoniere, umilite, batute si obligate sa-si ispaseasca „pacatele“. Filmul este o fictiune din nefericire adevarata.
Leul de Aur la Venetia 2002; Discovery Award la Festivalul de la Toronto 2002.

Spider (Marea Britanie-Canada, 2002)
Regia: David Cronenberg. Cu: Ralph Fiennes, Miranda Richardson.
Spider se chinuie sa scape de o trauma teribila, un eveniment tragic din copilarie care i-a marcat existenta. Dupa o indelungata sedere la o clinica psihiatrica, Spider hotaraste sa acorde vietii o a doua sansa si se intoarce la Londra, in cartierul copilariei sale.
Cel mai bun film canadian la Festivalul de la Toronto 2002; inclus in selectia oficiala a Festivalului de la Cannes, 2002.

Sweet Sixteen / Un baiat de zahar (Marea Britanie, 2002)
Regia: Ken Loach. Cu: Martin Compston, William Ruane.
Mama lui Liam va fi eliberata din inchisoare cind el va implini 16 ani. De data aceasta insa, Liam e hotarit sa schimbe starea lucrurilor. Viseaza la viata pe care n-a avut-o niciodata. Dar mai intii trebuie sa stringa bani. Planurile lui demente atrag ghinioane teribile.
Cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes, 2002; Premiul FIPRESCI, Academia Europeana de Film, 2002; Cel mai bun film si cel mai promitator debut (Martin Compston) la British Independent Film Awards; Marele premiu la Festivalul de la Valladolid.

Warm Water Under a Red Bridge / Apa calda sub un pod rosu (Japonia, 2001)
Regia: Shohei Imamura. Cu: Koji Yakusho.
Filmul este povestea unui barbat care calatoreste intr-un satuc din Peninsula Noto. Acolo, aproape de riu, intilneste o femeie stranie care secreta apa atunci cind are parte de placere fizica; barbatul care se imbaiaza in asemenea ape isi redescopera vitalitatea...
Cel mai bun actor (Koji Yakusho) la Festivalul de la Chicago; inclus in selectia oficiala a Festivalului de la Cannes, 2001.

Year of the Devil / Anul dracului (Cehia, 2002)
Regia: Petr Zelenka. Cu: Jaromir Nohavica, Cechomor, Karel Plihal, Jaz Coleman.
Un folkist ceh, o trupa de muzicieni pentru inmormintari si un regizor olandez isi condimenteaza viata participind intr-un turneu muzical. Filmul imbina faptele si fictiunea intr-o aventura magica populata de ingeri pazitori care-i ajuta pe oameni sa-si descopere melodiile interioare.
Marele Premiu la Festivalul de la Karlovy-Vary 2002; 7 premii (inclusiv cel mai bun film) la Premiile Filmului Ceh 2002; Premiul FIPRESCI la Cottbus 2002.

Steaua polara
(Cinema Nordic)

101 Reykjavik (Islanda, 2001)
Regia: Baltasar Kormakur. Cu: Victoria Abril, Hilmir Snaer Gudnason.
Un somer de douazeci si ceva de ani isi pierde ziua navigind pe site-uri pornografice iar noaptea batind barurile din cartierul sic al Reykjavik-ului cu prietenii si iubita lui. Pina se indragosteste de prietena mamei sale, o profesoara spaniola de flamenco pe nume Lola.
Premiul juriului tinar, Locarno, 2000.

Jalla! Jalla! (Suedia, 2001)
Regia: Josef Fares. Cu: Fares Fares, Torkel Petersson.
Mans si Roro lucreaza ca ingrijitori intr-un parc si sint cei mai buni prieteni. Roro e indragostit de o suedeza pe nume Lisa, in timp ce Mans are probleme de potenta care o deprima pe iubita lui, Jenny. Familia libaneza a lui Roro incearca sa-i aranjeze o casatorie.
Premiul publicului la Festivalul de la Bratislava, 2002.

Okay (Danemarca, 2002)
Regia: Jesper Nielsen. Cu: Paprika Steen, Ole Ernst, Troels Lyby.
Nete este preocupata de familie si de serviciu si ii vine greu sa renunte la cei dragi. Afla ca tatal ei este foarte grav bolnav si ca mai are de trait cel mult trei saptamini. Insista sa se mute la ea. Insa batrinul incepe sa simta din ce in ce mai bine. Nu si familia.
Cea mai buna actrita (Paprika Steen) la Danish Academy Awards 2002.

Cinema
American Independent

City of Ghosts / Afaceri dubioase (2002)
Regia: Matt Dillon. Cu: Matt Dillon, James Caan, Gerard Depardieu.
Jimmy Cremmins lucreaza ca director al unei firme dubioase de asigurari infiintata de mentorul sau Marvin. In urma unui uragan, firma este asaltata de cereri de plata din partea asiguratilor afectati. Jimmy se duce in Asia, in cautarea lui Marvin, desi acesta nu are chef sa fie gasit.
Prezentat la Festivalul de la Sundance 2003.

Gerry (2002)
Regia: Gus Van Sant. Cu: Matt Damon, Casey Affleck.
Doi prieteni o iau de-a lungul autostrazii ca sa faca autostopul spre salbaticie. Decizia lor de-a se abate de la drum are consecinte neprevazute pentru ca se ratacesc pe un teren ostil. In timp ce hoinaresc prin peisajul de o frumusete austera, devin coplesiti de gravitatea situatiei.
Mentiune speciala la Festivalul de la Toronto, 2002.

Ghost World / O lume de fantome (2001)
Regia: Tery Zwigoff. Cu: Tora Birch, Steve Buscemi.
Filmul pune problema nonconformismului intr-o lume in care a fi nonconformist reprezinta mai degraba regula decit exceptia. Este vara, liceul s-a incheiat, iar Enid si Rebecca sint in vacanta. Mereu in contratimp cu cei din jur, fetele au acum libertatea de a-si trai viata dupa pofta inimii.
Premiul special al juriului si Cea mai buna actrita (Thora Birch) la Festivalul de la Deauville 2001; Cel mai bun scenariu si Cel mai bun actor intr-un rol secundar (Steve Buscemi) la Premiile Independent Spirits, 2001.

Love Liza / Te iubesc. Liza (2002)
Regia: Todd Luiso. Cu: Philip Seymour Hoffman, Kathy Bates.
Wilson Joel este distrus de sinuciderea sotiei sale. Nu isi poate reveni din soc si refuza sa deschida scrisoarea lasata de Liza. In loc sa se inece in alcool sau droguri, alege o solutie nu mai putin eficienta: se-apuca de inhalat aurolac si de teleghidat jucarii.
Cel mai bun scenariu la Festivalul de la Sundance, 2002.

Rules of Attraction / Regulile atractiei (2002)
Regia: Roger Avary. Cu: James Van Der Beek, Shannyn Sossamon, Ian Somerhalder, Faye Dunaway.
Sean este un traficant de droguri care crede ca Lauren ii trimite scrisori de dragoste. Ea insa e o pseudo-boema care isi pastreaza virginitatea pentru cel mai bun prieten al lui Sean, Victor, aflat in excursie in Europa. In tot acest timp, bisexualul Paul este atras de partea intunecata a lui Sean.

Noul film francez

Carnages / Carnagiu (2002)
Regia: Delphine Gleize. Cu: Lucia Sanchez, Angela Molina, Chiara Mastroianni, Jacques Gamblin.
In Spania, se crede ca rozmarinul are puteri vindecatoare. Romero („rozmarin“, in spaniola), un taur, moare in arena... Noaptea urmatoare, coarnele, oasele, ochii si carnea acestuia sint luate de la abator si livrate in toata Europa, unde tulbura existente aparent obisnuite.
Prix de la Jeunesse la Festivalul de la Cannes, sectiunea Un Certain Regard, 2002; Cel mai bun scenariu la Festivalul de la Stockholm; Cel mai bun film de debut la Festivalul de la Londra.

Parlez moi d’amour / Vorbeste-mi de dragoste (Franta, 2002)
Regia: Sophie Marceau. Cu: Judith Godreche, Niels Arestrup.
Justine si Richard s-au despartit: au fost impreuna timp de 15 ani si au trei copii. La un an de la separare, cei doi se revad pentru prima data. E Craciunul, timpul prin definitie al rememorarilor sentimentale, iar cei doi sint suspendati intre trecut si viitor...
Cea mai buna regie la Festivalul de la Montreal 2002.

Le doux amour des hommes / Tandretea barbatilor (2002)
Regia: Jean Paul Civeyrac. Cu: Renaus Becard, Claire Perot.
Raoul se indragosteste si dez-indragosteste de pe o zi pe alta, in cautarea iubirii adevarate si a femeii ideale. Intr-o zi o cunoaste pe Jeanne, care a ales sa duca o existenta libera, dar tragica. O salveaza de la inec, dar Jeanne dispare la scurt timp.

Novo (2002)
Regia: Jean Pierre Limosin. Cu: Anna Mouglalis, Eduardo Noriega, Paz Vega.
Graham are o rara maladie a creierului. O trauma i-a afectat memoria: nu-si mai poate aduce aminte ce s-a intimplat in urma cu zece minute. Iubita lui crede ca solutia este sa-si aminteasca ea pentru amindoi, pina cind lui Graham ii trece boala. Dar asta dureaza.

La vie nouvelle / O noua viata (2002)
Regia: Philippe Grandrieux. Cu: Anna Mouglalis, Zack Knighton.
Seymour este un tinar soldat american care se afla in Sofia – oras macinat de saracie si coruptie. Soldatul cunoaste o prostituata, prada usoara a sclaviei sexuale si se angajeaza sa o salveze de la moarte sigura, precum un Orfeu modern sacrificind totul pe altarul dorintei.
Prezentat la Festivalurile de la Toronto, Sitges, Viena, Stockholm.

Umbre (filme
fantastice si de groaza)

Demonlover (Franta, 2002)
Regia: Olivier Assayas. Cu: Connie Nielsen, Chloe Sevigny, Charles Berling, Gina Gershon.
Doua firme se bat pentru suprematia imaginii Volf pe Internet: Mangatronics si Demonlover. Prima companie o angajeaza pe Diane sa distruga concurenta din interior. Singura ei sansa este sa se abandoneze realitatii virtuale din care, dealtfel, face parte de la bun inceput.
Prezentat in competitia oficiala a Festivalului de la Cannes, 2002.

Dark Water / Ape tulburi (Japonia, 2001)
Regia: Hideo Nakata. Cu: Hitomi Kuroki, Rio Kanno.
Yoshimi este divortata si spera sa obtina custodia fetitei sale de sase ani. Vrea sa inceapa o noua viata, dar apartamentul pe care si-l permite se afla intr-un bloc amarit. Cladirea mai ascunde un secret bizar: pe acoperis, linga rezervorul de apa, fetita gaseste un ghiozdan rosu plin cu jucarii.
Corbul de Argint la Festivalul de film fantastic de la Bruxelles; Marele Premiu si Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Gerardmer; Prezentat la Festivalul de la Berlin, 2002.

Ring / Avertizarea (SUA, 2002)
Regia: Gore Verbinki. Cu: Naomi Watts, Martin Henderson, Brian Cox.
Nu e doar o legenda urbana, se intimpla cu adevarat: te uiti la o caseta video cu imagini de cosmar, dupa care primesti un telefon anonim prin care esti instiintat ca mai ai sapte zile de trait. Rachel ajunge in posesia casetei si o vizioneaza. Evident, suna telefonul.

Soft for Digging / Numai bun de ingropat (SUA, 2002)
Regia: JT Petty. Cu: Edmond Mercier.
Un batrin se aventureaza in padure pentru a-si cauta pisica. Vede cum un barbat si o fetita se chinuie sa ingroape un cadavru, dupa care barbatul stranguleaza copilul si-i ingroapa trupul. Virgil e incapabil sa dovedeasca ceva autoritatilor si decide sa dezlege misterul pe cont propriu.
Prezentat la Festivalurile de la Stockholm, Londra si Sundance, 2002.

Filme Documentare

Cinemania (SUA-Germania, 2002)
Regia: Angela Christlieb si Stephen Kijak.
Cinemania e un documentar de lungmetraj despre 5 dintre cei mai inveterati si excentrici cinefili din New York, obsedati care vad zilnic filme nu doar din placere, ci si dintr-o necesitate fiziologica. De cele mai multe ori sint someri sarantoci, dar stau zi si noapte in cinematografe, indiferent de cost.
Prezentat la Festivalurile de la Seattle, Munchen, Locarno, Edinburgh, Palm Springs, Rotterdam.

Zur lage / Starea unei natiuni (Austria, 2002)
Regia: Barbara Albert, Ulrich Seidl, Michael Glawogger, Michael Sturminger.
Ca sa fii la curent cu evenimentele din Austria poti sa citesi ziarele. Sau sa vorbesti cu oamenii din baruri, sa incerci sa explici Austria strainilor sau sa calatoresti de-a lungul si de-a latul tarii, pretinzind ca incerci s-o cunosti pentru prima data. Filmul le bifeaza pe toate acestea.
Mentiunea Juriului la Festival dei Popoli, Florenza, 2002; prezentat in cadrul Festivalurilor de la Locarno si Londra 2002.

Fara limita

Les choses secretes / Chestiuni secrete (Franta, 2002)
Regia: Jean Claude Brisseau. Cu: Sabrina Seyvecou, Coralie Revel.
Sandrine si Nathalie stiu sa manipuleze barbatii prin jocurile erotice si isi folosesc farmecele pentru a accede. Se angajeaza la o banca unde ii vineaza pe perversi. Ajung la Cristophe, fiul sefului cel mare, care insa le vine de hac; fetele vor trebui sa joace dupa regulile lui.
Prezentat la Festivalul de la Rotterdam, 2003.

Dans ma peau / In propria-mi piele (Franta, 2002)
Regia: Marina de Van. Cu Marina de Van, Laurent Lucas.
Intr-o noapte, in timp ce se plimba in curtea unei case, Esther se impiedica de un obiect taios care o juleste zdravan. Pe moment, ignora rana, dar, dupa citeva zile, cu corpul ei incep sa se intimple tot felul de ciudatenii. Unde poti ajunge cind propriul trup devine obiectul unei manipulari distructive?
Prezentat la Festivalurile de la San Sebastian, New York, Hong Kong, San Francisco.

Ken Park (SUA, 2002)
Regia: Larry Clark. Cu: Tiffany Limos, James Ransone, Stephen Jasso.
Filmul se concentreaza asupra vietii a trei baieti si a unei fete si asupra parintilor acestora care traiesc intr-un oras izolat din California. Dincolo de aparente, ni se dezvaluie o existenta dominata de violenta, sex, ura, dragoste si o mare confuzie emotionala.
Prezentat la Festivalurile Venetia, Valladolid, Rotterdam, Londra si Salonic, 2002.

Polissons et gallipettes / Nazbitii si ghidusii (Franta, 2002)
Regia: Michel Reilhac.
Inca de la primele filme mute, aparatul de filmat a fost instrumentul ideal de surprindere a actului sexual. O retea interlopa de producere a filmelor porno s-a pus pe picioare rapid, oferindu-le colectionarilor voyeur-isti ocazia de a-si satisface viciul secret.
Prezentat la Festivalurile de la Cannes (Quinzaine des réalisateurs) si Londra, 2002.

Spun (SUA, 2002)
Regia: Jonas Akerlund. Cu: Mickey Rourke, Jason Schwartzman, John Leguizamo, Mena Suvari, Patrick Fugit, Deborah Harry, Eric Roberts, Brittany Murphy.
Meth este amfetamina numarul 1 in SUA si omoara comunitati intregi. Ross e un loser care ajunge sa petreaca trei zile drogindu-se, cumparind reviste porno, pierzind notiunea timpului, ideea de moralitate si propriul sine. Are vreo sansa sa recupereze toate astea?
Prezentat la Festivalul de la Toronto, 2002.

Erotic Tales / Povestiri erotice
Can I Be Your Bratwurst, Please? / Cian de Craciun (Germania)
Regia: Rosa von Praunheim.
On Top Down Under / Deasupra...Dedesubt... (Islanda-Australia)
Regia: Fridrik Thor Fridriksson.
The Gas Station / Statia de benzina (Olanda)
Regia: Jos Stelling.
Trei povestiri: o comedioara canibala in care joaca legendarul star porno Jeff Stryker, in primul sau rol serios; o poveste de iubire intre doi indragostiti aflati fiecare la capatul celalalt al lumii si un raid sexi de zile mari, pe o autostrada la ora de virf.

3x3
Lukas Moodysson

Fucking Amal / Al naibii Amal (Suedia, 1998)
Cu: Alexandra Dahlstrom, Rebecka Liljeberg, Erica Carlson, Mathias Rust, Stefan Horberg.
Amal e un orasel uitat de lume unde si moda ajunge cu mare intirziere. Tinara Elin are o reputatie proasta vizavi de baieti, dar adevarul e ca este virgina. Agnes e indragostita in secret de ea, neavind insa curajul sa-si marturiseasca sentimentele.
Premiul MovieZone la Festivalul de la Rotterdam, 1999; Premiul publicului si Premiul FIPRESCI, Karlovy-Vary, 1999; Premiul Teddy pentru cel mai bun film, Berlin, 1999.

Tillsammans / Impreuna (Suedia, 2000)
Cu: Lisa Lindgren, Michael Nyqvist, Emma Samuelsson, Sam Kessel, Gustaf Hammersten, Anja Lundqvist, Jessica Liedberg, Ola Norell, Axel Zuber.
E 1975. Elizabet isi ia cei doi copii si pleaca de acasa. Fratele ei traieste intr-o comunitate permisiva si le ofera un acoperis deasupra capului. Membrii acestei stranii comunitatii traiesc in comun, iar principiile lor ii socheaza nu numai pe vecini, ci si pe copiii Elizabetei.
Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Stockholm; Cel mai bun film la Festivalurile de la Troia, Flanders, Gijon, Newport.

Lilya 4-ever / Intotdeauna Lilya (Suedia, 2002)
Cu: Oksana Akinshina, Artiom Bogucharskij, Elina Beninson, Pavel Ponomarev.
Lilya are 16 ani si traieste intr-o suburbie sordida din fosta Uniune Sovietica. Mama ei a plecat in Statele Unite iar Lilya asteapta sa fie chemata. Intr-o zi, Lilya se indragosteste de Andrei si speranta ii reinvie in suflet cind acesta ii propune sa-l insoteasca in Suedia.
5 premii la Guldbagge Awards (Oscarurile suedeze): cel mai bun film, regizor, actrita (Oksana Akinshina), imagine si scenariu.
Pedro Almodovar
Carne tremula / Singe fierbinte (Spania, 1997)
Cu: Javier Bardem, Francesca Neri, Liberto Rabal, Angela Molina, Jose Sancho, Penelope Cruz, Pilar Bardem.
Atunci cind Victor incearca sa o seduca pe toxicomana Elena, nu reuseste decit sa intre la inchisoare pentru sase ani. Dupa eliberare, Victor o intilneste din nou si face tot ce-i sta in puteri pentru a o cuceri, chiar daca asta inseamna razbunare.

Todo sobre mi madre / Totul despre mama mea (Spania, 1999)
Cu: Cecilia Roth, Marisa Paredes.
In seara majoratului lui Esteban, acesta asteapta in ploaie sa-i ceara un autograf actritei lui preferate. Este insa lovit de o alta masina si e ucis pe loc. Mama lui se hotaraste sa plece la Barcelona, sa-i spuna tatalui baiatului ce s-a intimplat, desi acesta nu stie c-a avut un fiu.
Cea mai buna regie, Cannes 1999; Oscar pentru cel mai bun film strain, 2000.

Hable con ella / Vorbeste cu ea (Spania, 2002)
Cu: Javier Camara, Dario Grandinetti, Leonor Wattling, Rosario Flores, Geraldine Chaplin, Mariola Fuentes, Paz Vega.
Lydia, prietena lui Marco, a fost macelarita de un taur in timpul unei coride si se afla in coma. La rindul sau, Benigno are grija de Alicia, o tinara balerina aflata la rindul ei in coma. Este inceputul unei frumoase si agitate prietenii intre cei doi barbati...
Cel mai bun film, Academia Europeana de Film, 2002; Globul de Aur si Oscar pentru cel mai bun film strain, 2003.
Lucian Pintilie
Duminica la ora 6 (Romania, 1965)
Cu: Irina Petrescu, Dan Nutu.
1940. Un baiat cunoaste o fata. Se indragostesc, fara a sti insa care este adevarata identitate a celuilalt. Ambii lupta pe ascuns impotriva fascismului, ducind o viata palpitanta, dar periculoasa.

Balanta (Romania, 1992)
Cu: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Victor Rebengiuc.
Bucuresti, 1988. Nela, o tinara profesoara al carei tata moare, pleaca in provincie, la Copsa Mica, unde a fost repartizata la o scoala. Il cunoaste pe doctorul Mitica, care, asemeni Nelei, nu accepta nici un compromis. Amindoi reusesc sa-i destabilizeze pe cei din jur.

Terminus Paradis (Romania, 1998)
Cu: Costel Cascaval, Dorina Chiriac.
Norica, o tinara chelnerita, il intilneste pe Mitu, porcar. Ceea ce parea o relatie de scurta durata se transforma in dragoste. S-ar casatori, daca Norica n-ar prefera sa se marite cu patronul ei, un tip la vreo 50 de ani. Mai mult, Mitu, trebuie sa plece in armata pentru doi ani.
Premiul Special al Juriului La Festivalul de la Venetia, 1998.

Evenimente speciale

Din groazele lumii (Romania-Ungaria, 1920)
Regia: Jeno Janovics. Cu: Mihaly Fekete, Lili Poor, Margit Izsaky, Erzsi Baroti.
In 1920, Jeno Janovics si scenaristii Levatidi si Gyalui au folosit o impresionanta poveste melodramatica ca fundal al unui film de propaganda antisifilis. O cintareata de opera duce un trai fericit alaturi de sotul si fetita sa, pina cind sotul, care o insala cu o actrita, descopera ca are sifilis.

Iacob (Romania, 1988)
Regia: Mircea Daneliuc. Cu: Dorel Visan, Cecilia Birbora, Ion Fiscuteanu, Maria Seles, Livia Baba, Florin Zamfirescu
Iacob e povestea unui miner ardelean care se confrunta cu atmosfera brutala a orasului dominat de industria miniera. Suspectat de catre autoritati care ancheteaza disparitia aurului din mina, inconjurat de informatori si de hoti, Iacob incepe sa bea si devine excesiv de gelos.

Ilustrate cu flori de cimp (Romania, 1975)
Regia: Andrei Blaier. Cu: Carmen Galin, Elena Albu, Draga Olteanu Matei, Dan Nutu.
Laura pleaca dintr-un orasel de pe malul Dunarii pentru a scapa de o sarcina nedorita. Ea face gestul iresponsabil de-a se incredinta cu totul in miinile Irinei si a mamei acesteia care o vor ucide. Coplesita de vina, Irina n-are alta scapare decit sa se sinucida.

Ursul impaiat (Romania-Marea Britanie, 2002)
Regia: Bruno Coppola. Cu: Carmen Ungureanu, Dragos Huluba, Silviu Biris.
O bizara comedie romaneasca contemporana. Florin, ultimul impaietor din Bucuresti si fratele sau Dragos, un escroc neobosit, viseaza sa ajunga in Londra. Pina una alta intilnesc un american beat care vrea sa impaieze ilegal un urs pe care l-a vinat.


Zilele filmului romanesc

Examen (Romania, 2003)
Regia: Titus Muntean. Cu: Marius Stanescu, Gheorghe Dinica, Clara Voda, Gheorghe Visu, Coca Bloos, Valentin Uritescu, Alexandra Mutu
In timp ce se bucura din plin de viata anilor ’70, in Romania comunista, un tinar este arestat si acuzat de o crima oribila. Eliberat citiva ani mai tirziu si marcat de sinistra experienta, el incearca sa inteleaga ce s-a intimplat. Are dreptul sa se razbune?

Maria (Romania, 2003)
Regia: Calin Netzer. Cu: Diana Dumbrava, Horatiu Malaele, Serban Ionescu, Luminita Gheorghiu, Florin Calinescu, Rona Hartner, Florin Zamfirescu
Cel de-al saptelea copil al Mariei si al lui Ion vine pe lume in intuneric, in suferinta si neintelegere. Maria incearca sa gaseasca ceva de lucru, dar nimeni nu o ajuta. Parasita de sot, Maria refuza sa-si vinda un copil si devine prostituata...

3 pazeste (Romania, 2003)
Regia: Ovidiu Georgescu. Cu: Marius Bodochi, Marcel Iures, Gabriela Crisu, Serban Pavlu, Rares Parlog, Andrei Aradits
Gelu invirte afaceri tulburi prin Romania si prin strainatate. In tren spre Bucuresti o intilneste pe Mira. Tinara vine din Republica Moldova, iar Gelu o invita sa locuiasca la el o vreme si ea accepta, neavind nici cea mai vaga idee care e rolul ei in planul lui Gelu.

Tancul (Romania, 2003)
Regia: Andrei Enache. Cu: Mihai Bratila, Laura Cret, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Dragos Bucur, Ioana Flora.
Lae, patron de circiuma in satul natal, descopera in ograda sa un tanc. Tinarul incearca fara nici un rezultat sa alerteze satul amortit intr-o zi de week-end, undeva intre un bucolic minim reminiscent, un socialism rural si aspiratia entuziasta NATO-UE.

Binecuvintata fii, inchisoare (Romania, 2002)
Regia: Nicolae Margineanu. Cu: Maria Ploae, Dorina Lazar, Ecaterina Nazarie, Victor Cocias, Maria Rotaru, Iulia Lazar.
O tinara intelectuala, Nicole, este arestata in anii stalinismului pentru singura vina ca facea parte activa dintr-un partid de opozitie. Singura intr-o celula, ea se analizeaza cu profunzime si descopera puterea credintei care ii va da forta necesara pentru a rezista.

Faraon (Romania, 2003)
Regia: Sinisa Dragin. Cu: Stefan Iordache, Adriana Butoi, Olga Tudorache.
Numele lui e Costache Nicolau, zis Faraonul. E batrin, dus putin cu mintea, traieste din maruntisul obtinut pe strada. Si a fost detinut politic timp de patruzeci de ani – in Siberia...
Destule date ca sa devina subiectul unui reportaj...

Turnul din Pisa (Romania, 2002)
Regia: Serban Marinescu. Cu: Ioana Flora, Gheorghe Dinica, Valentin Uritescu, Dorel Visan.
Ioana se pregateste de nunta. „Furata“ in timpul ceremoniei, Ioana este dusa la ea acasa, unde niste hoti tocmai ii jefuiesc casa. Necunoscutii mascati o violeaza. Pe ultimul dintre ei, Ioana il loveste in cap si-l omoara. Este condamnata la zece ani de inchisoare.

Raport despre starea unei natiuni (Romania, 2003)
Regia: Ioan Carmazan. Cu: Emil Hostina, Irina Dinescu, Remus Margineanu, Lucia Muresan, Valentin Teodosiu, Victor Rebengiuc.
Pasiunea pe care doi tineri reporteri o pun intr-o ancheta provoaca decopertarea unor vechi drame umane, a complicitatilor si a tacerilor condamnabile ale multor persoane si structuri provenite dintr-o perioada ce aparent s-a dizolvat, dar care este inca prezenta...

Pagini realizate de Anca GRADINARU si Mihai CHIRILOV