OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Rasfoind nostalgic plictisit Desantul, am ramas nauc citind fraza cu care incepea textul lui Mircea: „Stau in scaunul cu rotile si ascult Bach“. Cuvintele atrag realitatea sau, in magia scrisului sau, prozatorul devine un vizionar tacut, ascuns, alchimic? Am discutat odata cu Mircea pe aceasta tema. Era uimit, speriat chiar. Noaptea trudise la romanul sau – o scena puternica, in care cineva, vrind sa fure struguri, era ucis de catre paznicul viei. Dimineata, Mircea avea sa afle de la Gigi, sora lui, ca un tigan din Fundulea fusese omorit asa cum scrisese el in roman. Realitatea isi dictase – tainic si de la distanta – propriul ei text. E cu neputinta sa nu te clatini citeva secunde. Tu scrii realitatea sau realitatea te scrie pe tine? Cine pe cine controleaza? Ca intr-un complicat sistem de vase comunicante, cuvintul devine fapt si invers. Te zidesti intr-un text si, brusc, realitatea se substituie Fictiunii.

In ultimii ani, Mircea evita sa vorbeasca despre boala lui. Daca era cazul, te anunta rece si grabit, ca intr-un comunicat de presa, despre rezultatul ultimelor analize. Isi impunea o gindire pozitiva, minimaliza sau, pur si simplu, voia sa te protejeze. In realitate, ajunsese la o superstitie a cuvintului. Cita dreptate avea spunind ca ultimul sau roman, Zodia scafandrului, era strins legat de boala sa! Mai mult ca oricine, simtea ca nu poti scrie decit cu propria ta viata. Orice adevar e patetic si intransigent. La inceput a fost cuvintul. Totul incepe si se sfirseste cu el.
Intr-un tablou ciudat si strain de obsesiile lui vegetale, Ion Dumitriu pictase trei cruci, proiectate intr-un asfintit aburos de toamna. Gheorghe Craciun s-a suparat ca Ion isi incepuse expozitia de la „Simeza“ cu acest tablou (de ce tocmai cu el?). Mircea a cazut doar pe ginduri. El a inteles. Pictind, Ion conversa, de fapt, cu destinul. Nu peste mult timp, Ion Dumitriu va muri, repede si neanuntat. La aproape un an de zile, Mircea il urma. Acum, tot la un an distanta, Mireille Bonein – prietena care l-a ajutat enorm pe Mircea sa lupte cu boala – se va stinge intr-un cumplit accident rutier. Sa fim, totusi, optimisti. Din toate aceste intimplari ramine arta – tabloul cu trei cruci potopite de iarba, in lumina calda si protectoare a unui asfintit de toamna. Ramin cartile scrise de Mircea.