OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In timp ce unii vedeau Babel la Cannes, eu am mers sa vad cum si-a petrecut Mitulescu sfirsitul lumii...adica un soi de Tata e plecat in calatorie de afaceri romanesc, bonus Lalalilu vrea sa-l impuste pe Ceausescu etc. Mega-bonus, Scorsese si cu Wenders si-au pus numele pe generic si au girat filmul (macar simbolic). Eram curios de reactia unei sali pline, linga mine un asiatic a stat in tensiune tot filmul, de parca era in fata lui Mao, din cind in cind risete, chicoteli, dar mai in surdina. Ma intrebam daca ei prind macar 10% din referintele culturale care curgeau pe ecran si care ma loveau ca un scroll al memoriei, de la eugenii la portretul Cirmaciului de deasupra tablei negre...

Acuma, daca un film ii place lui Scorsese nu-i musai sa-mi placa si mie, pentru ca Scorsese a trait in Mica Italie si nu cu Tomberone cu soia, iar Wenders a stat de partea care trebuie a Zidului, acolo unde se puteau face graffiti-uri fara sa te-mpuste nimeni. OK. Ne aflam in acest sfirsit al unei lumi, nu in Facerea lumii (un film de Vitanidis, scris de Eugen Barbu), nici in Armageddon, ci in toamna lui 1989, intr-o mahala din Bucuresti. Nu m-am prea identificat cu locul, iar subiectul l-am fumat, nu stiu cum era „la ei“, dar temporal eu am fost de fata, am terminat liceul cam pe-atunci si E pericoloso sporgersi, primul film al lui Nae Caranfil, a explicat care era starea acelei generatii. Dar de, intr-o democratie exista pareri si amintiri diferite.

Fiecare cu ale lui. Le prefer pe cele ale lui Radu Muntean, hirtia da, a fost, este si va fi albastra. Movulie chiar. Sau profesorul alcoolic din A fost sau n-a fost. N-a fost. Si a fost. Paradoxal. Fundamental. Mioritic. Manelist. Dar cum a fost acest sfirsit mitulescian, mie nu mi-a fost. Nu mi-a placut deloc integrarea in poveste a lui Ceausescu, foarte decorativa si usor de cumparat pentru cineva din afara, o gogorita pentru cineva care a trait perioada respectiva (capcana facila fabulatorie la care a renuntat Titus Muntean in actul final din Examen). Si modelele Fellini (Amarcord), Tornatore (copilul, care era dezlipit din Nuovo Cinema Paradiso), Kusturica (best of).
Nu mi-a dat rapeluri Nicu Alifantis, dar mi-a placut Jean Constantin, intr-un rol altfel decit „Limba“ al lui Nicolaescu sau din spectacolele lui de la Constanta. Care mi-a adus aminte de filmele cu Comisari, amintirile mele de guilty pleasures din perioada de „trista amintire“. Fiecare cu sfirsiturile lui.