OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Autobuzul cu cocosati* strabate arsita verii, strazile desfundate ale orasului. E un oras din Balcani. Sam si Minodora un cuplu bizar, Benedict fiul lor. Terente si Istovitu prieteni de familie. Si cum se intimpla de regula in Balcani, istoria acestei familii e istoria unor imigranti. Ramasi aici, plecati de acolo. In capetele lor dospesc ramasitele si atitudinile din Kakania, din monarhia romana, din dictatura socialista. La acest talmes-balmes se mai adauga si deruta libertatii. Si cum se intimpla de regula in poeziile Norei Iuga, acesta e doar primul nivel de receptare a textelor, cel narabil, de sub care isi scot capetele permanent la lectura enigme tragi-comice, rostirea pe jumatate sau rostirea deloc. Autoarea isi minimalizeaza personalul cu competenta si buna-stiinta, facind sa para totul simplu si usor abordabil.

Tocmai datorita acestui procedeu poeziile sint niste jocuri viclene. Minimalizarea deschide aici o lume tipica pentru Balcani si totusi una care depaseste aceste limite. Lumea balcanica ramine ea insasi, dar reuseste cu atit mai mult sa fie pretutindeni. Si pentru ca acest Balcan se deschide peste tot prin detaliile specifice, in jurul tuturor personajelor se inchide un cerc atit de strimt incit ele se dizolva intr-un tablou de grup, dar pot fi, totodata, si o singura persoana. Fiecare ramine palpabil pentru sine, palpabil si derutant in acelasi timp; pentru ca isi traieste zilele haotic, intr-o debandada a simturilor si a situatiilor in care e pus, isi scapa singur din mina. Dar toate personajele la un loc sint in acelasi timp si o urzeala de insusiri generale, ingramadita intr-un singur om, care pindeste in noi toti, facindu-ne cind asa, cind altfel, dupa necesitati sau fara sa avem habar, pentru ca intimplarea vine mai repede decit e gindul in stare sa vada.

In timp ce citim ne identificam pe nesimtite cu fiecare din aceste personaje, ne surprindem ca, fie printr-o complicitate nedorita sau luati de val sau neobservati de altii, cunoastem acest tumult, il caram cu noi, o scoatem la capat cu el cind mai bine, cind mai asa, cind deloc. Ni se prezinta maruntisurile din care sint facute zilele, cele din Balcani, cele din toata lumea. Se telefoneaza, se scriu scrisori, se plateste lumina, se asculta radioul, se face siesta, se cinta la flaut, se lucreaza in schimbul de noapte, se viseaza la cum s-o stergi in alta tara. Se prind pesti, se poarta cocoase si din cind in cind se schimba ceva pe-un cocos. Se face politica cu tot ce rezulta de aici: erori, maimutareli, refuzuri – si, de ce nu, toate la un loc. Se face chiar si dreptate, adica ce se crede ca ar fi ea. Personajele sint nobili inchipuiti, mica burghezie alaturi cu drumul, proletariat de asfalt adus la sapa de lemn – toate la un loc. Totul in toate zilele. O harababura in incompatibilitatea dintre propria carne si faptele din jurul ei. In schimbul vertiginos dintre iubire si parasire ziua devine un piedestal pe care se insala cu credinta si se calomniaza cinstit. Iubirea e ceruta si pierduta zgomotos si cu frica. Bigota si nerusinata, carnea isi arata „inteligenta sexuala“. Autoarea spune intr-un interviu ca inteligenta sexuala nu doar exista, ba chiar intrece ratiunea. Si tot ea mai spune ca pune cu scrisul „botnita lucrurilor“.

Fiecarui personaj din aceasta carte ii sint intoarse pe dos, cit ai clipi, si cele gindite, si cele infaptuite. Totul e intors pe dos de-a fir a par, scinteiaza o clipa inteligent si stupid ca un noroc golit de sens care, pentru a nu deveni un dezastru, te impinge sa vorbesti. Fiecare personaj e posedat de rabia vorbirii; se vorbeste maniacal si excesiv, se jura, se cerseste, se chiuie, se injura. Se vorbeste pina cind rostirea mai intoarce inca o data pe dos lucrurile si asa pe dos. Aici viata trebuie sa se petreaca pe limba. Si chiar daca se petrece la nesfirsit pe limba tot e scoasa din rosturi, dar a fi scos din rosturi e un fel de celalalt capat al normalitatii. S-ar putea spune ca esecul este degustat pina incepe sa fie pe placul limbii. Prin prelungirea lui in cuvint esecul devine, in mod permanent, insuportabil pentru fiinta noastra, dar prin permanenta personajele se obisnuiesc cu insuportabilul. Asfaltul isi prezinta strazile drept autobuze cu cocosati, ciinii drept ingeri. Apa isi prezinta lebedele drept pisici, cerul ingerii drept ciini. Minodora, Sam, Benedict, Istovitu si Terente sint in mijlocul orasului si in afara lor. Nimic nu-i ajuta, vor avea nevoie unii de altii pina la sfirsitul zilelor, pentru ca fiecare isi apartine si celuilalt ii este, o data in plus, punct de sprijin si teren alunecos. Ei incearca viata mereu in alt fel, se momesc unii pe altii si la urma isi sint totusi unul altuia „o momeala prea mica“. Inteligenta lor consta in faptul ca prin repetarea dezastrelor nu invata cum sa-si faca viata mai buna, ci doar cum s-o suporte mai usor. Orice dezastru isi pastreaza biletul de intoarcere si se intoarce cu certitudine, cum anunta atit de clar frumoasele titluri ale poemelor: „sint foarte sigur spune sam“ sau „mi-e frica l-am auzit pe istovitu spunind“ sau „frate fa ceva scoate-ma din puscarie“.

Nora Iuga a publicat pina acum in Romania 15 volume de versuri continuindu-si, de la unul la altul, marea tema a vietii ca farsa tragica. In volumul Capricii periculoase se poate citi urmatoarea poezie:
„noaptea vin uneori cu lampase
nu cei ce sint
cei care ii impiedica sa fie
trec de pe-o parte pe cealalta parte a orizontului
au muzicute si ciini castrati
sint sfintii ciinilor
intelegi acum de ce tac de ce ma ascund“.

Traducere de
Norina ILIE
______

* Postfata la volumul de poeme Der Autobus mit den Buckligen de Nora Iuga, (Edition Solitude, Stuttgart, 2003, 72 p.), traducere in limba germana – semnata de Ernest Wichner – a volumului Autobuzul cu cocosati (Editura Vinea, Bucuresti, 2002 – v. comentariul din Observator cultural Nr. 133/10-16.09.2002).