OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Institutul European pentru Comunicare este una dintre cele mai respectate organizatii de cercetare in domeniul mijloacelor de informare in masa de pe continent. Infiintat la Manchester, in 1983, cu sprijinul Fundatiei Culturale Europene1, Institutul functioneaza la Düsseldorf, incepind din 1992 (intre timp, a dobindit un sediu si la Paris), ca o entitate privata finantata, partial, de autoritatile din Rhenania de Nord – Westphalia. De-a lungul anilor, Institutul a fost condus, din pozitia de director-general, de personalitati ca George Wedell si Bernd-Peter Lange, cooptind ca presedinti ai consiliului de administratie nume sonore – Karl-Günther von Hase, Pierre Desgraupes si Francisco Pinto Balsemão2.

Actuala conducere este asigurata de Jo Groebel, ca director general (din 1999), si Joan Majo I Cruzate, ca presedinte al consiliului de administratie3. Profesor predind mijloacele de comunicare in masa la Universitatea din Amsterdam, Groebel este bine cunoscut intre decidentii europeni in domeniul politicilor privind media si este, la rindul sau, un bun cunoscator al problemelor, la nivel european. A vizitat, de citeva ori, Romania si a sprijinit, prin pozitia sa, respectarea libertatii de expresie si dezvoltarea mijloacelor de informare in tara noastra. Este interesant de observat si ca personalul – extrem de redus, de altfel – al Institutului reprezinta un mozaic etnic, cercetatorii si referentii provenind din Germania, Franta, Irlanda, Grecia, Regatul Unit, Romania, Ucraina, Serbia si Muntenegru, Turcia si chiar India.
Institutul deruleaza proiecte importante, intre care se cuvin a fi amintite cele privind perspectivele serviciilor publice de radiodifuziune si de televiziune, efectele Directivei Televiziunea fara Frontiere4, protectia minorilor pe Internet, analize comparative privind reglementarile programelor europene de televiziune, intrepatrunderea reglementarilor privind televiziunea cu cele referitoare la Internet, monitorizarea mijloacelor de informare in masa in timpul alegerilor etc. Multe dintre aceste proiecte se concretizeaza in publicatii, rapoarte si dezbateri publice.

Probabil, insa, ca cele mai cunoscute activitati ale Institutului sint acordarea, anuala, la Aachen a Medaliei Carol cel Mare pentru Media Europene, unei personalitati marcante, care a adus o contributie semnificativa la ideea europeana5 si, mai ales, Forumul European de Televiziune si Film.
Forumul a avut prima sa editie in 1989, la Luxemburg, si s-a desfasurat anual6, reunind specialisti din intreaga Europa in jurul unei teme de mare interes, in acel moment – cum ar fi dezbaterile privind diversitatea culturala, cooperarea intre sectoarele de film si televiziune, problemele comune ale media din Vest si din Est, canalele generaliste si cele tematice, revolutia numerica, responsabilitatea mijloacelor de informare in masa, convergenta in noile media etc. Editia de anul trecut a Forumului, desfasurata la mijlocul lunii octombrie, la Barcelona, a avut, din pacate, de suferit de pe urma conditiilor atmosferice7. Totusi, echipa restrinsa a Institutului a facut fata tuturor problemelor si a asigurat un cadru destins al dezbaterilor. Intre participanti, veniti din 28 de tari europene si din Algeria, am remarcat prezenta unui numar mare de romani8 – si datorita eforturilor lui Jo Groebel si ale compatrioatei noastre Alina Kühnel, seful biroului de comunicare din cadrul Institutului.
Tema din acest an a fost Noi piete, noi actori si noua economie in sectoarele televiziunii si cinematografiei. O parte dintre interesantele comunicari sustinute au fost disponibile, in forma tiparita, imediat dupa prezentare. Cele mai multe insa, ca si transcrierea dezbaterilor, au mai asteptat citeva luni pina sa vada lumina tiparului, la mijlocul lunii iunie, in volum. Forumul s-a desfasurat in patru sesiuni plenare plus una impartita in sase grupuri de lucru. Este imposibil de rezumat cantitatea imensa de informatii furnizate participantilor, astfel incit ma voi rezuma la enuntarea citorva dintre problemele dezbatute.

Chiar daca optimismul de la mijlocul anilor ’90 – determinat, atunci, de saltul trecerii la tehnologia numerica – s-a mai temperat (din cauza caderii burselor si a dot-com-urilor, dar si din cauza atacului din 11 septembrie), este imposibil sa nu se constate evolutia spectaculoasa din ultimul deceniu: in 1992, pe teritoriul de astazi al Uniunii Europene functionau 50 de posturi de televiziune; anul trecut erau inregistrate peste 15009, asaltul televiziunilor comerciale asupra serviciilor publice declansind o disperata campanie a statelor nationale pentru protejarea acestora din urma (din pacate, singurul rezultat palpabil al acestei actiuni, pina acum, a fost ruinarea unor canale comerciale). Cresterea atit de spectaculoasa a ofertei a convins publicul sa petreaca ceva mai mult timp in fata ecranelor: britanicul mediu, de exemplu, a ajuns sa stea, in medie, 53 de ore pe saptamina (fata de 37, in 1982). „Sa stea“ nu reflecta intotdeauna, foarte corect realitatea, pentru ca televiziunea tinde sa devina din ce in ce mai interactiva si mai personalizata, ajungind pina la oferirea unor servicii de chat (pe marginea emisiunilor urmarite). Se estimeaza, de altfel, ca, la inceputul viitorului deceniu, televizorul va prezenta destule asemanari cu un ordinator. In SUA, de exemplu, decodoarele cu hard disk sint o realitate (si ele au aparut, deja, si in Europa), permitind telespectatorului sa urmareasca o emisiune in timp ce o alta, de pe un alt canal, este inregistrata, sau sa intrerupa vizionarea unui program, reluindu-l, apoi, de unde ramasese. Totusi, cresterea exponentiala a numarului de canale accesibile nu are cum sa duca si la o crestere asemanatoare de posturi „privite“. Si aceasta, pentru ca respectiva crestere se face printr-o diversificare ce depaseste cu mult numarul optiunilor posibile ale unui telespectator. Atunci cind acesta are de ales intre 10-15 canale muzicale, promovind genuri diferite, de la opera la rap, este foarte probabil ca el se va fixa asupra a doua-trei, care difuzeaza genurile sale preferate.

Un exemplu spaniol de diversificare si de personalizare a televiziunii a fost prezentat in cadrul forumului: In Out TV. De fapt, este vorba despre un adevarat media centre aflat la dispozitia oricui: o instalatie care permite, prin intermediul unei singure telecomenzi, incredibil de multe optiuni. Astfel, utilizatorul poate nu doar intrerupe, in orice moment, urmarirea programului, pentru a-l relua, apoi, din acelasi moment, ci poate chiar opri programul pentru a revedea, de cite ori doreste, o anumita secventa. Aparatul va inregistra, oricum, emisiunea pina la capat. In functie de modul in care este programat, el poate „sari“ sau nu peste pauzele publicitare si, in orice caz, poate recunoaste orice emisiune nedorita, inclusa, neprevazut, de catre postul de televiziune (o emisiune de stiri, de exemplu), astfel incit sa nu o inregistreze si pe aceea. In orice moment, centrul media permite spectatorului sa se informeze cu privire la emisiunile pe care le difuzeaza, exact atunci, toate cele 2400 de posturi de televiziune care pot fi urmarite pe teritoriul Spaniei, prin intermediul eterului sau al satelitului. Alegerea unui film poate fi insotita de intreaga informatie care este facuta disponibila de catre operatorul de televiziune: date despre producatori, regizori si actori, subiectul filmului, opinii ale criticilor despre opera in cauza, legatura la adresa de Internet a filmului etc.

In orice situatie, in urma unor setari personalizate, este posibila cautarea automata a anumitor tipuri de programe. Asemenea unui ordinator, centrul media poate stoca emisiuni in fisiere diferite, dupa citi utilizatori exista in casa, permitind, fiecaruia, sa urmareasca doar ceea ce doreste din noianul de inregistrari realizate pe perioada unui concediu, de pilda, cind intreaga familie a lipsit de acasa. Calitatea imaginilor este cea a unui DVD si, de altfel, centrul media poate rula compact discuri, in orice format, video sau audio. Concomitent cu urmarirea programelor, utilizatorul poate trimite SMS-uri sau mesaje pentru posta electronica, poate intra pe Internet, poate face achizitii electronice etc.
Desigur, deocamdata, acest sistem ramine un vis pentru foarte multe familii europene. In schimb, procesul de digitalizare a receptoarelor este in plin avint. In Suedia, aproximativ 20% dintre familii poseda televizoare digitale, iar problema trecerii la transmisia digitala, pentru toate posturile europene, tinde sa devina tot mai presanta (in Regatul Unit, deja 40% din transmisiile de televiziune sint digitale).

Aceste procese vor antrena cheltuieli din ce in ce mai mari, pentru fiecare gospodarie, in directia satisfacerii nevoii de performanta, pentru mijloacele electronice de informare in masa. Se estimeaza ca, in momentul de fata, 4% din cheltuielile anuale ale unei familii din Uniunea Europeana sint rezervate pentru achizitii din zona media (incluzind, aici, si cumpararea de CD-uri, DVD-uri etc.), la care se mai adauga un punct procentual pentru achizitii dedicate comunicatiilor. Daca aproape toate gospodariile din Uniune sint dotate cu telefon (in fiecare a patra familie exista cel putin si un telefon mobil) si radioreceptor, peste 95% poseda televizoare (dintre care 35% sint conectate la cablu10 sau la satelit), 53% au videocasetofoane si in 44% se gasesc CD player-e. Fiecare a cincea familie din Uniune are un ordinator in casa, 65% dintre acestea avind acces la Internet. Este interesant de observat ca, in ceea ce priveste presa scrisa, majoritatea europenilor sint cititori de reviste saptaminale sau lunare (aproape 85% din familii), in vreme ce ziarele se citesc in doar cu putin peste 20% din gospodarii.

O piata atit de dinamica nu poate scapa de reglementari. Desi, in ultimii ani, se constata consolidarea procesului de liberalizare a reglementarilor (adeseori, prin autoreglementare), Regatul Unit fiind campionul acestei tendinte, piata europeana ramine destul de restrictiva, din cauza regulilor impuse de organismele nationale de reglementare, care pornesc de la principiile sanctionate la nivelul Consiliului Europei si al Uniunii Europene privind garantarea pluralismului de expresie. Astfel, reglementarile nationale sint restrictive atit in ceea ce priveste proprietatea (nepermitind unei persoane sa depaseasca o anumita limita din cota masurata de piata – audienta), cit si relativ la concentrarea media (interzicind unei persoane sa se intinda, peste anumite limite, in intregul sistem al mijloacelor de informare in masa: radiodifuziune, televiziune, presa scrisa). Ambele tipuri de restrictii sint amenintate de convergenta media si de extinderea acestora peste granitele nationale – care permit utilizatorului sa primeasca informatia si prin Internet, in orice colt al lumii s-ar afla. Situatia este perceputa drept dramatica de catre Comisia Europeana, mai ales din cauza ca in ultimii 12 ani (1991-2002), in Uniunea Europeana au aparut peste 1500 de noi posturi de televiziune, dar trei sferturi din piata este controlata de doar 50 de radiodifuzori si doar citeva canale sint, cu adevarat, transnationale. Atingem, aici, o alta problema care individualizeaza televiziunile europene, prin comparatie cu cele americane, percepute drept principalii competitori pe piata productiilor de filme.

In vreme ce posturile americane beneficiaza de avantajul utilizarii limbii engleze de catre intreaga piata de telespectatori, in Europa, operatorii sint limitati la piata data de limba in care emit, singurele mari televiziuni continentale fiind BBC si ZDF/ARD (ambele, de remarcat, posturi publice!). In aceasta situatie, continuarea procesului de dereglementare – atit de dorita de operatorii privati – ar avea drept consecinta avantajarea posturilor americane, pe o piata din ce in ce mai larga pentru anglofoni.
Problema filmului european nu putea fi ocolita, in acest context. S-a observat, din nou, ca punctul cel mai slab al europenilor, in raport cu producatorii americani, il constituie difuzarea filmelor. „Criza europeana“ nu este una a cinematografelor (cita vreme acestea difuzeaza filme americane, la standarde ridicate de confort – adica, in multiplexuri –, ele nu sint abandonate), ci a filmului. Din acest punct de vedere, noile tehnologii (productia de filme cu aparatura video) ar putea permite, cel putin, minimizarea costurilor11. Totusi, problema pare sa fie si una de educatie: ce urmaresc copiii europeni la televizoarele instalate in camerele lor? Care este continutul asa-numitei „culturi de dormitor“12? Din pacate, raspunsul este descumpanitor.

Studiile efectuate au aratat ca sint foarte multi copiii care urmaresc programe cu totul neadecvate virstei lor, doar pentru ca nu au o oferta mai buna. Adeseori, acestea sint expresii ale asa-numitei „culturi nerusinate“: Big Brother, Jerry Springer Show si tot felul de productii gen reality tv, filmate cu sau fara camera ascunsa. De ce au recurs televiziunile la acest gen de productii este simplu de explicat: sint incredibil de ieftine, in comparatie cu emisiunile dedicate vedetelor. De ce se bucura ele de succes, de ce „formatele hibride“ gen Survivor sau Popstars au audienta este ceva mai dificil de inteles – si faptul nu a constituit decit in trecere obiectul discutiilor de la Barcelona, el fiind obiectul unei posibil mai ample dezbateri despre relatia dintre sfera publica si sfera privata in mijloacele de informare in masa.
Revenind la problema distributiei filmelor europene, merita amintite eforturile asociatiei Europa Cnemais, al carei scop este acela de a creste numarul filmelor europene programate in cinematografe, prin favorizarea promovarii si a circulatiei productiilor nationale in afara granitelor lor si prin dezvoltarea unei retele al carei scop este acela de a crea o piata mai mare pentru exportul acestor filme. Reteaua, care beneficiaza de sprijinul Consiliului Europei (prin programul Eurimages), al Comisiei Europene (prin programul Euromed Audiovisual) si al Ministerului francez de Afaceri Externe, a reusit sa se extinda in 230 de orase din 51 de tari, mai ales din Europa si din zona mediteraneana. Programul asociatiei se subsumeaza principiilor fundamentale ale Uniunii Europene, in domeniul audiovizualului, principii care sint in numar de trei:

1. un cadru de reglementare care sa ofere posibilitatea realizarii efective a unei piete comune in audiovizual, cu conditia stabilirii unor reguli care sa protejeze minorii de vizionarea unui continut ce i-ar putea prejudicia;

2. mecanisme de sustinere si de sensibilizare la nivel european, pentru completarea sistemelor existente la nivel national;

3. masuri externe vizind, pe de o parte, sustinerea acquis-ului comunitar, in cadrul procesului de extindere si, pe de alta parte, promovarea diversitatii culturale in cadrul negocierilor comerciale internationale.
Desigur, ultimul principiu reprezinta un indiciu al faptului ca Uniunea Europeana, sub influenta decisiva a Frantei, nu este dispusa sa renunte la faimoasele „cote europene“, desi Lennart van der Meulen, comisarul Autoritatii Olandeze pentru Mijloacele de Informare in Masa (organismul omolog CNA-ului romanesc), prezent la forum, s-a exprimat transant, in raspar cu pozitia oficiala a Uniunii Europene, pentru renuntarea la cote, combinata cu stimularea productiei si nu a difuzarii, ca o masura menita sa intareasca productia audiovizuala!
Editia urmatoare a Forumului va avea loc, la sfirsitul lunii septembrie, la Berlin, si se va concentra asupra temei Tineretul si televiziunea: provocari, riscuri si oportunitati.
________

1. Despre activitatea recenta a Fundatiei (a se vedea si la www.eurocult.org) am mai scris, in citeva numere recente ale Observatorului cultural, intre care: 106, 172 si 178.

2. Ultimul dintre ei, fost prim-ministru al Portugaliei in perioada ianuarie 1981-iunie 1983, fondator al Partidului Popular Democrat, a abandonat politica activa pentru afaceri – raminind, totusi, unul dintre cei mai influenti oameni din mediul politic, fapt atestat si de prezenta sa constanta la conferintele anuale ale Grupului Bilderberg.

3. Acesta din urma, fost ministru al Industriei si Energiei in Guvernul Spaniei (1985-1986) este actualul presedinte al Institutului Catalan de Tehnologie. Este secondat de Jean-Pierre Teyssier. Din consiliu mai fac parte, intre altii, celebra jurnalista Christine Ockrent si secretarul general al Fundatiei Culturale Europene, Gottfried Wagner. Informatii bogate despre Institut se pot afla si de la www.eim.org.

4. Aceasta celebra directiva europeana (Directiva Consiliului 89/552/EEC si Directiva 97/36/CE) constituie cea mai importanta parte a acquis-ului comunitar in domeniul audiovizualului. Una dintre cele mai cunoscute prevederi ale sale este cea referitoare la procentajul majoritar pe care operele europene trebuie sa il constituie in cadrul totalitatii programelor posturilor publice si private de televiziune (cu exceptarea timpului alocat emisiunilor informative si sportive, jocurilor, publicitatii si serviciilor de teleshopping si de teletext).

5. Cele mai recent premiate personalitati sint lordul George Weidenfeld of Chelsea (pentru activitatea din anul 2000) si scriitorul olandez Cees Nooteboom (pentru activitatea din anul 2001).

6. Editiile urmatoare, din 1990 in 2001, au avut loc la Varsovia, Nisa, Sevilla, Istanbul, Liège, Elunda (in Creta), Amsterdam, Lisabona, Helsinki, Praga, Bologna si Dublin.

7. Inundatiile care au afectat aeroportul din Barcelona, chiar in ajunul deschiderii Forumului, au facut ca unii dintre participanti sa isi anuleze calatoria si au determinat organizatorii sa schimbe, in ultima clipa, sala (inundata) aleasa initial cu o alta, ceva mai putin potrivita.

8. In ordine alfabetica, acestia au fost Mihail Constantin Baduna, Mihaela Botnaru, Valentin Andrei Enescu. Lia Lucia Epure, Laura Frunzeti, Anca Gheorghe, Cristina Nichitus, Virgil Stefan Nitulescu, Ruxandra Florina Teodorescu si Dominica Toda. Din pacate, si-au anulat prezenta, in ultimul moment, Brindusa Armanca si Mihai Malaimare. Precizez ca deplasarea mea la Barcelona a fost posibila si datorita unei sponsorizari primite din partea Asociatiei de Comunicatii prin Cablu.

9. In Regatul Unit, de exemplu, in 1982 existau numai 4 posturi de televiziune; in 2002, numarul acestora depasise 250.

10. Olanda este tara cu cea mai mare densitate a cablului, in Uniunea Europeana: 95% dintre locuinte sint conectate la cablu. Pentru comparatie, in octombrie 2001, procentajul gospodariilor romanesti cablate se cifra la 54,6% – potrivit unui studiu efectuat de IMAS.

11. In context, trebuie amintit ca 20% din productia de filme a Frantei este realizata pe aparatura numerica si aceasta proportie creste, de la an la an – fapt care ridica, deja, problema unificarii formatelor numerice, pentru a se asigura o distributie mai eficienta a filmelor.

12. In mod evident, tarile europene in care se inregistreaza cel mai mare numar de ore petrecute de copii in fata televizoarelor – Regatul Unit si Danemarca – sint si cele in care exista cel mai mare numar de receptoare instalate in camerele copiilor.