OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Paris, linga hotelul meu mi-a cazut
sub ochi afisul unuia dintre filmele mele, cu urmatorul slogan: „Cel mai crud regizor din lume“.
Luis Buñuel

In conditiile in care revolta impotriva americanilor a devenit un sport si orice tarabagiu poate exhiba accese de vehementa antiamericana, ne-am astepta ca macar Lars von Trier sa combata nuantat. Stridenta tezista din Manderlay e din pacate una comuna. Von Trier nu e de data aceasta inaintea timpului sau, ci un simplu copil al vremii sale. Ba chiar jongleaza cu o problema fumata demult. Integrarea africanilor americani nu a inceput nici ieri si nici nu se va sfirsi la 1 ianuarie 2007.E drept, abuzurile seculare sint mai greu de uitat, iar in Manderlay ele devin piesa de rezistenta a rechizitoriului. Ce ar mai fi, deci, de asteptat de la un film mutilat de fierea antiamericana a regizorului?

Probabil ca nimic daca Manderlay nu ar fi un film genial. Naduful impotriva yankeilor e doar un inconvenient periferic. La urma urmei, cine poate respinge Razboi si pace doar din cauza exceselor ideologice ale autorului? Nici aici Von Trier nu este capabil sa scuipe doar pe obrazul Americii. Sint flegme aruncate in fata umanitatii, caci povestea ar fi putut avea loc oriunde altundeva. Manderlay este o capodopera macabra, o parabola povestita cu acelasi rinjet de creator al unei farse dracesti. in Manderlay, mai mult decit oriunde, se vede cum Von Trier construieste doar pentru a jubila sadic, demolind, doar pentru a avea suficient moloz sub care sa isi ingroape personajele.

Desi Dogville are constructia unei opere de sine statatoare aparent inegalabile, a doua parte a trilogiei America – Land of Opportunities o depaseste in complexitate pe prima. in Manderlay, Grace Margaret Mulligan intilneste o noua comunitate americana dupa experienta nefericita din Dogville. Acolo, Grace fusese primita dupa toate legile ospitalitatii, insa santajabila din cauza cautarilor politiei, ea va sfirsi prin a indura umilinte din ce in ce mai mari. Fiecare ajunge sa simta ca nedenuntind-o pe Grace are drepturi asupra ei. Cu fiecare vizita a politiei, nefericirea ei creste. Este un oras fara de care lumea ar fi mai buna, proclama Grace la finalul primei parti. Cu puterea oferita de tatal sau, ea extermina comunitatea din Dogville. Cu aceeasi putere va incerca sa o salveze pe cea din Manderlay.
Ciinele Moise este singurul supravietuitor al masacrului din Dogville. in Manderlay, Grace isi asuma rolul biblicului Moise pentru a izbavi niste sclavi, la aproape 70 de ani de la abolirea sclaviei, si a-i transforma in prosperi intreprinzatori americani. Comunitatea de negri trebuie sa treaca de la simplitatea unui sistem sclavagist condus de o femeie, in fond un tatuc, dupa cum sugereaza indirect numele – Mam –, la un sistem elaborat, in care totul este hotarit democratic, inclusiv ora exacta.

incercarea de trecere de la sclavie la un sistem avansat democratic preconizata de Grace se realizeaza, simptomatic, sub supravegherea gangsterilor din banda tatalui sau, iar instrumentul sau cel mai valoros este un caiet odios numit „Legea lui Mam“, dupa care comunitatea era condusa inainte de eliberare. Tipologia cinica expusa in acea pravila, si creata doar pentru a controla si inventaria sclavii, nu o va ajuta pe Grace sa vada dincolo de impostura. in raspar cu naivitatea si idealurile inalte ale lui Grace, clarviziunea apartine doar nelegiuitilor. Gangsterii sint cei care atrag atentia asupra intirzierii lucrarilor pe plantatie. Iar Dr. Hector, trisorul, face dovada unui inalt nivel de intelegere a psihologiei negrilor eliberati.

Repovestirea de catre tatal eroinei a intimplarii cu canarul pe care copilul Grace il elibereaza, spre a-l gasi dimineata inghetat, este profetica. „Sa speram ca de data asta nu vine gerul“, mai adauga povestitorul, referindu-se la eliberarea negrilor. Faradelegea este alegerea celor lucizi, pare sa insinueze rinjind Von Trier. Acest gen de luciditate ii lipseste lui Grace. Entuziasmul sau salvator ii va aduce o noua dezamagire. Ce ramine de facut cu niste oameni care si-au arogat libertatea de a alege sclavia? Probabil ar folosi bucuroasa inca o data puterea tatalui sau pentru ca, loveste Von Trier prin vocea naratorului, „si Manderlay era un loc fara de care lumea ar fi mai buna“.

Experientele sexuale ale lui Grace esentializeaza toate trairile sale in cele doua orase. in Dogville, sexul da masura umilintei lui Grace si semnificativ e faptul ca singurul barbat cu care nu are relatii sexuale este cel pe care il iubeste. in Manderlay, sexul este semnul apropierii dezastrului. Eros nu isi face aparitia decit in tandem cu Thanatos. Odata cu senzualitatea crescinda a lui Grace, moartea se insinueaza in comunitate, iar experientele sexuale, fie ca e vorba de masturbare sau de acuplarea propriu-zisa, se sincronizeaza cu moartea mai multora dintre fostii sclavi. in plus, prin experienta sexuala ultima este umilita atit femeia cit si salvatoarea Grace.

Povestea lui Grace din Manderlay este o varianta mai dura si mai agresiva a fabulei din Viridiana. Si filmul lui Buñuel se dezvolta in jurul idealurilor filantropice ale unui personaj feminin. Si Viridiana are datoria morala de a-i salva pe cei de la marginea societatii si, prin acestia, pe ea insasi. Din idealurile eroinei lui Buñuel nu mai ramine decit un viol, la capatul unei parodii a Cinei de taina. Experienta este fatala atit pentru visele, cit si pentru feminitatea ei. Viridiana va esua intr-o atmosfera domestica si dubioasa in acelasi timp. Von Trier pastreaza o parte din ingrediente si arata ca poate fi si mai necrutator acest gen de elanuri civilizatoare.
Sfirsitul celei de a doua parti a trilogiei este mai aproape de vocea ratacita in anamneza din The Element of Crime decit de clopotele din Breaking the Waves. in Breaking the Waves si Dancer in the Dark, Bess si Selma isi pastreaza inocenta pina la capat; moartea le scapa pe amindoua de umilinta si renuntare. Grace insa trebuie sa traiasca si plateste pentru asta. Rafalele concluzive din Dogville sint razbunatoare la fel ca biciul din Manderlay. Grace nu este un personaj al trilogiei „Golden Heart“, ca Bess sau Selma, ci al „trilogiei americane“. Prima Grace nu poate duce povara lui Iov pina la capat, pentru cea de a doua e prea greu toiagul lui Moise.

S-au spus mai multe despre disparitia unora dintre actorii din prima parte. Mult mai interesante decit substituirea lui Nicole Kidman cu Bryce Dallas Howard si a lui James Caan cu Willem Defoe ni se par citeva recurente. in primul rind, redistribuirea in roluri similare a doi dintre actorii din Dogville. Este vorba, pe de o parte, de Lauren Bacall, care este in Dogville patroana (Ma Ginger) unui mic magazin. Magazinul devine o plantatie in Manderlay, regizorul atribuindu-i rolul lui Mam. Tot un rol similar soferului Ben din Dogville joaca si Zeljko Ivanek. in Manderlay este calatorul, legatura cu exteriorul si in acelasi timp trisorul Dr. Hector („Fac mai mult decit sa joc. Trisez.“). Remarcabila este si intoarcerea „batrinei doamne“. Avem o „banca a batrinei doamne“ in Dogville, iar in Manderlay o „gradina a batrinei doamne“. Este destul de probabil sa regasim si pe cei doi actori ca si fantoma batrinei doamne, in partea a treia, Washington. La urma urmei, o patroana, un mesager si lucrurile impregnate de prezenta unei „batrine doamne“ par a fi inevitabile in orasele fara de care lumea ar fi mai buna.