OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Duminica, 2 martie, Asociatia Criticilor de Film din cadrul UCIN si Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc au organizat, cu sprijinul Institutului Cultural Roman si al Centrului National al Cinematografiei, un preambul al Premiilor Gopo: colocviul international Filmul romanesc azi.

Sala de conferinte in care s-a desfasurat evenimentul s-a dovedit mult prea mica pentru participantii romani, dornici sa asculte ce au de spus despre cinematografia autohtona cei zece invitati sositi din Belgia, Croatia, Israel, Italia, Marea Britanie, Spania si SUA. Principala atractie a fost probabil prezenta lui Scott Foundas, autorul celebrului (la noi) articol din L.A. Weekly intitulat „How Do You Say «Oscar Scandal» in Romanian?“. O intrebare la care a tinut sa raspunda criticul Alex. Leo Serban, cel care a moderat colocviul, alaturi de Magda Mihailescu. Cineastii romani cel mai des amintiti in cadrul colocviului au fost Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu si Radu Muntean.

Puncte de vedere si dispute
Pentru a rezuma cit mai bine dezbaterea, am extras cele mai importante afirmatii din interventiile oaspetilor straini, pastrind ordinea enuntarii lor.
David Robinson (critic si istoric de film britanic): Este foarte dificil sa gasesti caracterul specific al „noului val“ romanesc. Important este sa descoperi care este principala sa valoare si sa te zbati sa pastrezi intacta acea valoare. Cred ca marea forta – si, in acelasi timp, marea problema – a cinematografiei romanesti actuale este faptul ca acest grup de regizori a revenit la elementele esentiale ale cinema-ului. Este un lucru cu adevarat uimitor. Ei fac filme intr-un mod aparent primitiv, dar acesta este de fapt modul cel mai bun, pe care ei il redescopera. Acesti regizori ar trebui sa ramina fideli lor insisi. Cred ca ei au o personalitate si o constiinta puternice si sper ca nu isi fac calcule cum sa urmeze vreo moda.

Toti cineastii au personalitati diferite, dar intre filmele lor exista o anumita similaritate tematica, in sensul ca toate vorbesc despre fiinte umane – sau grupuri de oameni – imediat recognoscibile (nu despre personaje extraordinare), aflate sub o anumita presiune. Eu unul sint foarte atasat de Chaplin si de o anumita cruzime pe care o regasim in filmele sale. Consider ca multi regizori romani au ceva asemanator: abilitatea de a introduce momente comice intr-o poveste in esenta dramatica.
Stjepan Hundic (jurnalist si critic de film croat): Pentru mine e clar ca in cinematografia romaneasca a aparut o noua generatie, mi-e greu sa cred ca e vorba doar de o coincidenta. Nu stiu insa cit a contribuit sistemul la nasterea acestei generatii.
Ronald Bergan (critic, istoric si profesor de cinema britanic): Libertatea este foarte ametitoare, dar cred ca te poti trezi mahmur. Ceea ce ma ingrijoreaza in legatura cu cinematografia romaneasca este ca mai toate aceste filme foarte bune au actiunea plasata in trecut, sint filme de epoca. Cred ca e timpul ca regizorii romani sa se confrunte cu prezentul. Toate „noile valuri“ din cinematografie au facut filme despre viata contemporana; asta e si ideea din spatele unui „nou val“.

Dominique Nasta (critic, istoric si profesor de cinema belgian): Nu sint de acord cu Ronald, nu toate filmele romanesti sint despre trecut. Ma gindesc, de exemplu, la Occident sau la Legaturi bolnavicioase. Ceea ce s-a intimplat in cinematografia romaneasca, dupa mine, este ca regizorii au simtit nevoia sa recupereze trecutul. intr-un anumit sens, trecutul a devenit prezentul lor. Daca vrei sa faci ceva important si durabil, trebuie ca, inainte de a ajunge la prezent, sa-ti revizitezi trecutul. Si cineastii cehi sau rusi combina cele doua directii. Nu cred ca tinerii regizori pot sa recupereze peste noapte trecutul care le este inca viu in memorie.
Jay Weissberg (critic de film american): Acum citiva ani, regizorul italian Francesco Rossi a fost intrebat de ce nu se fac filme despre Berlusconi, iar el a raspuns ca e nevoie de cel putin 15 ani de la evenimente pentru a intelege ce s-a intimplat si de abia apoi poti sa creezi filme pornind de la acele evenimente. Cinematografia romaneasca reprezinta o exemplificare perfecta a acestei idei.

Scott Foundas (jurnalist si critic de film american): Exista doua optiuni pentru cineastii dintr-un „nou val“: fie continua sa faca filme la ei acasa (ca francezii), fie emigreaza la Hollywood si fac filme in cadrul unei alte culturi (precum cehii sau austriecii) – este o tendinta pe care o regasim in toata lumea. Cred ca, pentru ca aceasta perioada minunata a filmului romanesc sa dureze, este important ca regizorii sa ramina aici si sa faca filme in si despre cultura lor. De exemplu, nu mi se pare ca vreun film facut de Milos Forman in SUA se ridica la nivelul celor realizate de el in Cehoslovacia. E amuzant faptul ca regizorul Cristian Mungiu a recunoscut ca filmele lui Milos Forman l-au influentat foarte mult. Exista similaritati in modul in care cei doi regizori abordeaza o tema specifica, asa cum este avortul in 4, 3, 2.

Floreal Peleato (critic de film si scenarist spaniol): Sint de acord cu Jay: avem nevoie de 15, 20 sau poate chiar 25 de ani pentru a procesa un eveniment istoric. in Spania, chiar si astazi multor oameni le e teama sa vorbeasca despre dictatura franchista.
Nick Roddick (jurnalist si critic de cinema britanic): Cred ca regizorii romani si-au exorcizat, in filmele lor, experientele din urma cu doua decenii. Cel putin asa se vad lucrurile daca te iei dupa filmele romanesti care ajung la mari festivaluri. Chiar exista o tendinta a selectionerilor de la aceste festivaluri sa aleaga filme istorice, si nu de actualitate. Acelasi lucru se poate spune despre cinematografia britanica: productiile englezesti care calatoresc prin lume sint in general filme de epoca, precum Atonement. Si cinematografiile din Cehia, Ungaria sau Polonia, dupa caderea comunismului, au incercat sa reinvie o traditie care disparuse. in Romania, cred ca filmele facute in perioada comunista nu au lasat cu adevarat urme in constiinta cinematografica. Adevaratul pericol nu este ca regizorii romani sa continue sa faca filme despre trecut – nici nu e cazul ca noi sa le spunem ce filme sa faca –, ci ca restul lumii sa se astepte de la ei sa faca astfel de filme. Am observat in scurtmetraje o hotarire puternica de a readuce prezentul in cinematografia romaneasca.
Costel Safirman (critic si istoric de film israelian): „Noul val“ din Romania nu s-a nascut pe un teren sterp. Trebuie sa ne amintim ca Palme d’Or-ul lui Cristian Mungiu a fost precedat de alte premii luate, tot la Cannes, de Gopo, Liviu Ciulei sau Mirel Iliesiu.

Este foarte important ca un „nou val“ care se naste sa nu fie considerat un nou inceput pe un teren pe care nu mai exista nimic. Au existat niste mari personalitati ale filmului romanesc, care au activat in conditii dificile, in timpul regimului comunist. Cei mai cunoscuti sint Liviu Ciulei si Lucian Pintilie, adusi din teatru de Victor Iliu, pentru a da un impuls cinematografiei romanesti. De asemenea, au mai existat doua personalitati care nu s-au bucurat de recunoasterea pe care ar fi meritat-o: Mircea Saucan (cel mai nedreptatit si cel mai cenzurat regizor de film roman) si Alexandru Tatos (un cineast care ar fi putut fi, intr-un regim democratic, un autentic sef de scoala).
Ronald Bergan: Eu nu spun ca nu ar trebui sa-ti exorcizezi trecutul, insa, in acelasi timp, trebuie si sa privesti catre prezent, catre ceea ce se intimpla acum. Ceea ce vad deseori este un realism care se reduce la a aseza camera de filmat pe trepied si a urmari cum se comporta niste oameni, ceea ce nu mai este suficient. Regizorii romani trebuie sa depaseasca realismul. Asta ma ingrijoreaza pe mine in legatura cu tinerii cineasti romani. Desigur, uneori trebuie sa astepti chiar si 25 de ani pentru un film despre trecut. De exemplu, francezii au facut primele filme despre colaborationisti la 25-30 de ani dupa razboi. Cred ca este o perioada critica pentru Noul Cinema Romanesc si sper ca el sa depaseasca realismul.

Scott Foundas: Nu cred ca regizorii dintr-un „nou val“ ar trebui sa faca filme asemanatoare. Va pot da contraexemplul celui mai cunoscut „nou val“, cel francez, care includea cineasti cu personalitati foarte diferite. De fapt, cred ca tocmai varietatea vocilor face interesant un „nou val“, ea creeaza o miscare cinematografica.
Nick Roddick: Pentru un „nou val“ nu este neaparat nevoie de un manifest sau de un background teoretic al reprezentantilor sai. E important ca un asemenea moment sa fie perceput ca un nou inceput sau ca o ruptura de trecut, ceea ce se intimpla aici. Cineastii romani au acum sansa de a beneficia de pe urma acestei rupturi.
Cristiana Paternò (jurnalist si critic de film italian): in cinema, poti avea o poveste plasata in trecut, dar prin ea sa vorbesti, de fapt, despre prezent (cum este cazul lui 4, 3, 2, care nu vorbeste doar despre o epoca, ci si despre un sentiment universal). Vad Romania de azi ca pe o tara trecind prin schimbari majore, care dau nastere unei lumi noi si, in acelasi timp, unor conflicte sociale. Cred ca filmele romanesti ar trebui sa reflecte aceasta renastere a unei natiuni, iar Moartea domnului Lazarescu, A fost sau n-a fost? sau 4, 3, 2 au reusit asta.

Ronald Bergan: Cele mai multe miscari cinematografice sint legate de situatia sociala si politica din tara de origine. Ma gindesc, de exemplu, la situatia interbelica din Rusia si Germania si miscarile cinematografice nascute atunci. Cred ca exista multe lucruri extraordinare de spus despre Romania de azi. Sint povesti foarte interesante, care vor veni cu timpul. Regizorii romani nu ar trebui sa se gindeasca la ce vor intelege din filmele lor criticii straini. Cu cit un film este mai national, cu atit el devine mai international.
Floreal Peleato: Una dintre impresiile mele este ca fictiunea a absorbit documentarul; filmele de fictiune romanesti sint niste bune documentare. in consecinta, filmele sint emotionante, dar nu si sentimentale, si refuza climaxul (in sens hollywoodian) sau muzica. intregul film este emotionant, nu doar o secventa luata separat. Lungimea unor secvente este surprinzatoare si creeaza tensiune dramatica. Regizorii au capacitatea de a descrie realitatea folosind si umorul negru. Este un cinema inspirat de viata, nu tot de cinema.
Dominique Nasta: in ultimii ani, regizorii au devenit regii „minimalismului“ cinematografic; pentru ei, less is more. Ei realizeaza cu foarte putine elemente atit de multe lucruri, incit intrec ceea ce au realizat altii inaintea lor. Lucian Pintilie a folosit in Reconstituirea (1970) numai muzica diegetica (de la radio), devenind astfel un parinte al „minimalismului“ cinematografic romanesc.

La sfirsitul filmului Hirtia va fi albastra, cintecul Nanei Mouskouri include o parte din emotia filmului, care se prelungeste astfel dupa ultimul cadru.
David Robinson: Eu nu as vorbi despre „minimalism“, ci despre o economie a mijloacelor artistice, determinata de lipsa banilor. Mi se pare ca nu conteaza unde si cind iti plasezi povestea, atit timp cit personajele tale sint vii si credibile. Contextul nu este relevant pentru valoarea unui film.
Scott Foundas: Toate aceste filme „minimaliste“ dovedesc un excelent simt al naratiunii. Multa lume vorbea si scria despre Noul Cinema Romanesc inainte de Palme d’Or, ceea ce a ajutat la cresterea audientei sale. Noul Cinema Romanesc a devenit echivalentul Noului Cinema Argentinian de acum citiva ani, despre care s-a scris pina la exasperare. Filmele argentiniene insa, desi au avut mare succes la public, nu au cistigat premii atit de importante la Cannes precum filmele romanesti. De aceea, cred ca trebuie sa distingem intre opiniile criticilor si cele ale spectatorilor.
David Robinson: Criticii de cinema trebuie si ei sa fie educati. inainte, la festivaluri, multi critici ieseau din sala de la un film romanesc, pentru ca era „doar un film romanesc“; acum, insa, ei n-ar mai indrazni sa faca asta.

Concluzii?
Probabil nici una pe care criticii de film romani sa n-o fi stiut inainte de colocviu. Obiectivele evenimentului („sa puna in valoare importanta internationala a cinematografului romanesc recent si perspectivele sale de dezvoltare si promovare“, cum se preciza in comunicatul de presa al organizatorilor) au fost in mare bifate, asa ca toti participantii au plecat acasa cu cugetul impacat. Cui ii serveste un asemenea eveniment? in primul rind, imaginii in rindul breslei a celor doua asociatii organizatoare. Apoi, sa speram, imaginii internationale a cinematografiei romanesti, dar asta doar cu conditia ca oaspetii straini sa se fi intors in tarile lor cu o parere buna despre potentialul filmului autohton. in ceea ce ii priveste pe participantii locali, ei au putut observa cit de divizate, contradictorii si, uneori, eronate sint opiniile internationale despre Noul Cinema Romanesc. Din fericire, daca vorbele zboara, filmele ramin.