Săptămîna
trecută, cinefilii bucureşteni interesaţi de cinematografii europene slab
reprezentate pe ecranele noastre au fost nevoiţi să opteze între două
evenimente care ar fi trebuit să fie complementare, nicidecum concurente:
Zilele Filmului Polonez de la Cinema Eforie şi Săptămîna Filmului Maghiar de la
Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română“. Aşadar, o alegere deloc uşoară
între două cinematografii, cu o tradiţie respectabilă şi antecesori iluştri,
care, judecînd după filmele prezentate la Bucureşti, au în comun, în momentul
actual, o puternică tendinţă către comercialul de extracţie locală, deseori în
dauna profunzimii şi a semnificaţiilor universale – un pericol evident pentru
succesul internaţional.
Există, desigur,
şi excepţii, printre care se numără inovatorul şi fermecătorul film
(pseudo)poliţist maghiar Investigatorul de Attila Gigor, care „prinde“ atît la
publicul comun, cît şi la cel festivalier, în diverse părţi ale lumii. Din
nefericire, industria de film din ţara vecină trece printr-o perioadă de criză
acută (datorată şi reducerii alarmante a finanţărilor), astfel încît chiar şi o
comedie concepută în special pentru audienţa locală (de unde prezenţa în
distribuţie a doi actori foarte populari), cum este Aventurierii de Béla
Paczolay, nu a reuşit să strîngă mai mult de 70.000 de spectatori. Iar succesul
savurosului documentar – ca punct de plecare, pentru că aventurile de pe ecran
ale personajelor reale sînt în bună măsură ficţionalizate – Barthalo! (Noroc
bun!) de Robert Lakatos (regizor originar din România) ţine exclusiv de
circuitul său internaţional festivalier şi de televiziune. Pentru comparaţie,
producţia poloneză Testosteron de Tomasz Konecki şi Andrzej Saramonowicz, o
comedioară facilă, cu tuşe groase, a acumulat peste 1.350.000 de spectatori
locali.
Însă industria cinematografică din ţara lui Wajda merge ceas, în pofida
reticenţei criticilor. Şi excepţionalul operator Janusz Kaminski, cu două
Oscaruri la activ, revenit acasă, a avut ceva succes cu a doua sa tentativă de
regie, deşi Hania este un film de Crăciun submediocru – cînd dulceag, cînd
lacrimogen, niciodată credibil. Figuranţii de Michal Kwiecinski, un alt film de
public, are în plus un scenariu ofertant (pe principiul poveştilor comunicante)
şi umor, dar păcătuieşte prin lungime. Cel mai izbutit film dintre cele şase
prezentate de Institutul Polonez din Bucureşti a fost Iasomie de Jan Jakub
Kolski, remarcabil mai ales prin elementele fantastic-legendare, care
potenţează o poveste altminteri destul de convenţională.
Revenind la
Săptămîna Filmului Maghiar (eveniment cu un buget considerabil mai mare,
asigurat atît de Ministerul Culturii şi Cultelor din România, cît şi de
Ministerul Învăţămîntului şi Culturii din Ungaria), mi se pare lăudabilă ideea
organizatorilor de a aduce în faţa publicului bucureştean atît regizori şi
producători (care au răspuns la întrebările spectatorilor), cît şi cineaşti
autohtoni (care au prezentat creaţiile confraţilor maghiari). Deloc
întîmplător, proiecţiile au fost însoţite de o masă rotundă pe tema
coproducţiilor cinematografice dintre România şi Ungaria. (M.F.)