OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu e filmul care duce cel mai departe revoluţia realistă declanşată în cinematograful românesc de Cristi Puiu, dispensîndu-se nu numai de amplificatori dramatici de tip muzică, plastică „expresivă“ etc., ci de orice legătură cu ceea ce se înţelege de obicei prin „acţiune dramatică“. Dacă în Moartea domnului Lăzărescu, Hîrtia va fi albastră, A fost sau nu n-a fost?, 4, 3, 2 ş. cl. continuă să funcţioneze măcar unele dintre legile tradiţionale ale spectacolului dramatic (în ...Lăzărescu, Hîrtia... şi 4, 3, 2 există cîte o cursă contra cronometru; în A fost sau n-a fost? există poante), aici nu mai există decît fapte – blocuri de realitate solidă, neanimate decît minimal de principiul necesităţii dramatice şi neprelucrate în nici un fel de autorul care ne vorbeşte prin intermediul lor. Ele nu devin semne ale autorului, adresate spectatorului; rămîn blocuri de realitate perfect integre – un poliţist aşteaptă, un poliţist mănîncă, un poliţist filează un suspect care nu face nimic deosebit, un poliţist citeşte nişte definiţii din dicţionar.

 

Semnificaţia care se degajează pînă la urmă din ele pare perfect naturală, ca şi cînd nu artistul ne-ar vorbi prin intermediul realităţii, ci realitatea ne-ar vorbi prin intermediul artistului. Şi, dată fiind natura acelei semnificaţii, Porumboiu nici nu putea să ajungă la ea pe altă cale; aceasta era singura cale cinstită. Filmul e despre relaţia şubredă şi alunecoasă dintre realitate – fapte, lucruri – şi semnele folosite de oameni ca să dea sens faptelor şi lucrurilor: adică în primul rînd cuvintele. Şi ce-i acel cinema pe care-l cunoaşte toată lumea dacă nu un limbaj de semne convenţionale înrudit cu acela al cuvintelor? Iată de ce Porumboiu nu putea să-l folosească: drama din Poliţist, adjectiv e drama cuiva a cărui realitate se goleşte dintr-odată de sens în timp ce e invadată de semne, or, o asemenea dramă n-are cum să reiasă dacă autorul nu menţine riguros distincţia dintre semne şi lucruri. Poliţist, adjectiv nu numai că exemplifică strălucit principiile realiste formulate de André Bazin încă de-acum cincizeci şi ceva de ani, dar le mai şi justifică încă o dată.