OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Surpriza relativa a Colocviului de la Cluj a reprezentat-o discreta politizare a discursului de catre participantii francezi, pe fondul votului negativ pe care electoratul hexagonal – si, ulterior, cel olandez – l-au dat nu de mult Constitutiei Europene. Astfel, am desprins, daca am interpretat corect, doua motivatii subiacente pentru decantarea acestei nelinisti. Prima deriva dintr-o incompatibilitate stilistica globala: Constitutia Europeana – sugerau participantii de la Cluj – a impus un model unitar intr-o Europa a pluralitatilor, in care insasi reprezentarea imaginara ca atare a continentului are parte de interpretari regionale variate, in functie de istoria, pozitia de putere si geografia simbolica a comunitatii care o practica. In acest sens, s-a vorbit mult la Cluj – indeosebi slovenul Bojan Baskar, asupra caruia voi reveni – de „identitati frontaliere“, specifice regiunilor de aculturatie, de la diferitele margini ale continentului, si de faptul ca, in numeroase cazuri, identitatea imaginara a unei regiuni e stratificat conceputa, pe simplul motiv ca identitatea politica sau culturala explicita nu coincide intotdeauna cu identitatea etnica, uneori mai puternica, ea dind nastere si unor razboaie cumplite, cum s-a intimplat in Iugoslavia.

Oricum, acesta a fost un alt aspect care se cere a fi remarcat din start: toti participantii – fara exceptie – si-au conceput discursul in functie de identitati regionale si plurale, stratificate.
Sedinta inaugurala s-a desfasurat in Aula Magna a Universitatii „Babes-Bolyai“, beneficiind de prezenta lui Andrei Marga, presedintele Consiliului Academic, a lui Emil Boc, primarul Clujului, si a decanului Facultatii de Litere, Mircea Muthu. Acesta din urma a si tinut, de altfel, un discurs inaugural de contextualizare, vorbind despre identitatea spirituala a sud-estului european ca spatiu de coexistenta a trei straturi culturale: arhaic, medieval si modern. Dintre toti participantii, profesorul Muthu a insistat cel mai mult pe aspectele religioase ale imaginarului identitar, reflectate in amprenta diegetica a Balcanilor, in faliile de profunzime ale teologiei apofatice si in formele de universalizare ale ortodoxiei rasaritene, concentrate in teocratia politica a cosmopolis-ului. Ca o caracteristica generala ulterioara, participantii au optat sa-si abordeze temele intr-un context preponderent laic, cu infime trimiteri inspre religie, careia i s-a preferat, ca strat mai profund, mitul.

Aici intra al doilea aspect al decantarii crizei constitutionale europene, pe care o aminteam la inceput: daca, sugerau participantii, impactul defavorabil al votului politic antieuropean poate fi contracarat noocratic, existind citeva domenii in care intelectualii pot construi Europa pe care electoratul nu o vrea (consortiile universitare, comunitatile academice si de cercetare, cultura), aceasta „noocratie“ va trebui sa fie preponderent mitica, adica sa se identifice pe sine la un strat simbolic unificator, care sa treaca de separatiile religiilor. Am detectat, daca nu gresesc, doua modele motivationale in articularea unui asemenea discurs compensatoriu: modelul enclavizant al campusului american, care traieste alte rituri si un alt „timp stilistic“ decit restul societatii, si modelul mai estompat al contraculturii anti-Establishment, specifica anilor ’60, in care s-au format majoritatea participantilor occidentali.

Titularul de drept al sedintei inaugurale a fost profesorul Jean-Jacques Wunenburger de la Lyon, care a tinut un discurs anti-regresiv, vorbind nu de modul in care, desfoliind straturile culturii europene, ajungem la mit, ci invers, de modificarile stilistice la care evolutia istorica, politica si identitara a diferitelor regiuni europene a supus miturile originare, creind baza de lucru actuala, care este una plurala, nerestrictiva. Hermeneutica traditionala – sugera profesorul Wunenburger – trebuie inversata daca dorim sa intelegem ce anume se intimpla cu continentul nostru acum, fiindca timpul celor care isi propun sa decripteze regresiv „mitul european“ a trecut: resurectia Europei, subminata de apatia politica a electoratului in democratiile hedoniste, poate fi facuta doar de pe pozitia flexibila a unei „Europe a miturilor“, in care locul „universaliilor“ este luat de pluralitatea istorica si de „logomitografiile“ concepute cu precadere de catre intelectuali.


- Problematica „stratificarilor“ culturale ale imaginarului european

Jean-Jacques Wunenburger a fost, de altfel, si cel care a introdus in economia colocviului sintagma de „mit imperial“, rezervata doar relatiilor imaginare de putere din partea occidentala a continentului. Sugestia, care ducea inspre o Europa unita, a aristocratiilor, foarte pregnanta si azi in imaginarul batrinului continent, nu a fost preluata in suficienta masura, insa, tot in sedinta inaugurala, profesorul Remo Ceserani, de la Bologna, a vorbit despre modelul federalist european, calchiat dupa cel helvet de catre Denis de Rougemont in cartile sale de senectute, care sugera avant la lettre (desi, ascultind conferinta, imi spuneam ca „batrinul“ Pierre-Joseph Proudhon nu trebuie, totusi, uitat...) o rationalizare a simbolurilor religioase, in directia unei ascendente care se revendica de la un calvinism riguros, trecut prin scoala majora a universalitatii iluministe.

In acelasi spirit, profesorul Michel Viegnes, de la Grenoble, a deconstruit „fatalitatile“ identitare europene din opera lui Victor Hugo, care se gindea inca de pe atunci ca intelectualii gresesc construind totul pe extrapolarea modelului francez, filtrat prin Revolutie. Oricum – arata profesorul Viegnes –, Hugo intrezarea, la vremea respectiva, si presiunea unor „conglomerate nationale“ plurale, opuse modelului francez discretionar, comunicarea domniei sale prelungindu-se intr-una dintre cele mai subtile abordari ale intregului colocviu, pe care i-o datoram profesorului Claude-Gilbert Dubois, de la Grenoble, care a abordat problematica „stratificarilor“ culturale ale imaginarului european pe linia unei interpretari care se revendica, pe de o parte, de la psihanalisti, si, pe de alta, din morfologia culturii practicata de catre Georges Devereux si Victor Turner. Supla, lucrarea lui Dubois demonstra ca imaginarul identitar european se instituie, in orice timp l-am aborda spre analiza, prin coexistenta unor „straturi“ manifeste si a unora larvare, periferice, care confera identitatea „marginii“. Victor Turner sugera, in operele sale clasice, ca aceste paliere liminale sint tinute „in rezerva“ de catre stratul dominant, care apeleaza la ele ori de cite ori este nevoie, ceea ce infirma clasica ecuatie a „culturilor represive“, centrale, care „oprima“ culturile mici, periferice, acuzata de catre anxiosii postmoderni.

Colocviul despartindu-se dupa sedinta inaugurala pe sectiuni lingvistice distincte (franceza, respectiv engleza), am urmarit-o cu precadere pe aceasta din urma. Din aceasta cauza, cronica sectiunii franceze este separat tratata in acest grupaj de catre colegul meu Corin Braga, insa, inainte de a trece „dincolo“, cu regretul – de pilda – de a nu-l fi putut asculta pe profesorul Paul Cornea (tinar, ca intotdeauna), al carui timp de comunicare coincidea cu al meu, am mai apucat sa vad diapozitivele profesorului Sorin Alexandrescu, de la Bucuresti, care a vorbit despre „privirile identitare“ ale picturii, ilustrindu-le cu reproduceri celebre, sa ascult incitanta lucrare a Stellei Ghervas, de la Geneva, care a demonstrat, cu Constitutia Europeana „la purtator“, ca „valorile“ din ea sint „universale“, nu specific europene (de unde si ingratitudinea electorala a francezilor si a olandezilor, desi primii n-ar fi trebuit sa uite „lectia“ universalista a Revolutiei franceze...) si sa particip la demonstratia subversiv-bonoma a lui Zirkuli Péter, de la Budapesta si Paris totodata (autor al unei incitante carti despre scriitorii romani, publicata in limba maghiara in 1988 – putini mai stiu de ea...), care a aratat sugestivele diferente care pot fi sesizate intre reflectarile Europei Centrale in Occident si autoreprezentarile pe care popoarele Europei Centrale le genereaza despre ele insele. Facind analogia cu cazul romanesc, e imposibil sa nu recunosti ca cele autoreferentiale sint mai caustice, mai pesimiste decit cele sosite din afara: m-am gindit zimbind, ascultindu-l pe decomplexatul Zirkuli (o prezenta foarte agreabila), ca s-ar putea organiza un foarte instructiv colocviu international pe tema autosubminarilor nationale, pentru a se vedea cit de alert isi taie craca de sub picioare reprezentantii culturilor central- si est-europene. In aceasta privinta, cel putin, toti sintem o apa si-un pamint...

In primul modul englez, de vineri dimineata, Andrei Oisteanu, de la Bucuresti, a reluat citeva demonstratii de stereotipizare etnica prefigurate in cartea sa dedicata Imaginii evreului in cultura romana – a carei versiune maghiara, A képzeletbeli zsidó, tradusa de catre Hadházy Zsuzsa, a fost lansata in seara aceleiasi zile la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, cu o participare selecta, printre vorbitori aflindu-se Irina Petras, presedintele filialei, Szabó Gyula, directorul Editurii Kriterion, traducatoarea, respectiv profesorii Gyémánt László si Horváth Andor, ambii de la UBB –, eu am vorbit despre antropologia nebunului de curte, iar Ovidiu Pecican, de la Cluj, a operat citeva distinctii frapante intre modelul politic al suveranitatii din Occident si cel corespondent, autocratic, din spatiul rasaritean, bazat pe extrapolarea imaginara a batrinului umil, intelept, apropiat de natura si popor, pe care o gasim, intre altele, in panslavismul rusesc si in citeva prelungiri medievale romanesti.

Sesiunea engleza de dimineata a adus si o frumoasa pata de culoare, asistenta rizind amar – dar participativ – la foarte spumoasa prezentare a profesorului Boris Lanin, de la Moscova (unul dintre cei mai simpatici participanti la Colocviu!), care a detaliat – atit cit a fost lasat, fiindca sala a reactionat patimas – citeva distopii literare aparute la edituri moscovite in perioada de dupa perestroika lui Gorbaciov, unite prin viziunea „grandioasa“ a unei mari masinarii politice eurasiatice, conduse de la Moscova, puse in miscare – cum presupuneti... – pentru cistigarea dominatiei mondiale. Distopiile, care calchiaza, fara exceptie, fie autoritarismul expansiv al Ecaterinei a II-a sau al lui Petru cel Mare, fie dominatia opozitiva ulterioara, din perioada Razboiului Rece, vorbesc despre o mare simbioza ruso-chineza, intarita demografic in creuzetul siberian si consfintita politic pe granita de vest a Rusiei, cu o inevitabila elongatie cotropitoare catre Occident. Tinind cont ca nu de mult a avut loc o uriasa aplicatie militara sino-rusa, la care americanii nu au fost invitati nici macar in calitate de observatori infiorati (cazul a facut valuri la Euronews si la CNN), premonitiile grotesti ale utopistilor rusi evocati de catre Lanin se cer a fi citite cu ochi mai atenti...


- Imaginarul identitar balcanic

Tot dimineata a adus si o puternica participare slovena, prin Sabina Mihelj, care lucreaza in Marea Britanie, si Boris Baskar, de la Ljubljana. Ambii au vorbit, foarte nuantat, despre imaginarul identitar balcanic, oarecum in prelungirea – respectuoasa, dar nu obedienta – a celebrei carti a Mariei Todorova si a Orientalismului lui Edward Said, atragind atentia asupra erorii pe care o infaptuiesc cei care acrediteaza imaginea osmotica, nediferentiata, a unei identitati balcanice unice, dominante.

Discursul Sabinei Mihelj s-a axat pe deconstruirea erorilor de uniformizare imaginara care se practica foarte des in Occident, in vreme ce profesorul Baskar – pe care l-am citat deja – a vorbit despre foarte acuta „constiinta frontaliera“ a multor comunitati balcanice, care se definesc, in principal, „in oglinda“, prin obsesia influentelor accidentale si a configurarii unor spatii de confluenta culturala si etnica. Pentru a-si ilustra teza, prezentatorul a optat pentru Trieste, „oras-frontiera“, situat de catre unii la „marginea ultima“ a lumii civilizate (dincolo de care incep Balcanii), iar de catre altii la confluenta unor influente culturale si politice ireconciliabile, care includ expansionismul comercial venetian, atractia culturii germane, influenta catolicismului si creuzetul foarte complicat al ortodoxismului rasaritean si al Levantului. Situat pe coasta Adriaticii, Trieste a devenit – arata conferentiarul – un oras eterogen, cu o identitate imaginara imposibil de definit. Analogia, in termeni mai molcomi, poate fi gasita in Transilvania, dar nimeni nu s-a incumetat, la Cluj, sa abordeze o asemenea tema exploziva. In prelungirea ei, au fost tot surprinzator de putine referiri la Mitteleuropa si la imaginarul modernismului vienez. Adriana Babeti ar fi fost indreptatita, probabil, sa suplineasca aceasta lacuna, dar ea a preferat in ultima clipa insorita Italie Clujului autohton (in treacat fie spus: la fel de insorit...).

Simbata dimineata, in doua module englezesti succesive, moderate de catre Sorin Alexandrescu, respectiv Boris Lanin, Horea Poenar, de la Cluj, a vorbit despre „paradigme inchise“ si „paradigme deschise“ in abordarea imaginarului, profesorul Thomas Alkemeyer, din Germania, a abordat, in rama sociologica, sportul ca „imagine culturala“ din deceniile de dupa inventarea televiziunii, in vreme ce Doru Pop, tot de la Cluj, a prezentat (cu ilustratiile de rigoare, proiectate pe perete) o foarte incitanta comunicare despre suprasexualizarea reclamei televizate pe posturile nationale si comerciale romanesti. Ambele comunicari au stirnit discutii substantiale, cu atit mai mult cu cit profesorul Alkemeyer demonstrase, foarte incitant, ca noile reglementari sportive care permit naturalizarea sportivilor de culoare in reprezentative nationale unde te-ai astepta sa gasesti doar caucazieni blonduti (tarile scandinave, de pilda) duc la redimensionarea „religiei civile“, cum numea baronul Pierre de Coubertin sportul, caracterizata, in principal, prin deznationalizarea corpului sportiv si abordarea unor imagini globale, carora li se subsumeaza, prin legile suple ale pietei, si retorica globalizanta a reclamelor.

In alta ordine de idei, Doru Pop a insistat pe declasarea simbolica a feminitatii in reclamele romanesti dedicate ciocolatei si centralelor termice de apartament („caldurica de la pasarica“), si pe faptul – reluat apoi in discutii – ca modelul autocratic abuziv al managerilor tineri din Romania cuprinde, intre alte psihoze, si pe aceea a dreptului sexual asupra angajatelor, ceea ce demonstreaza ca un tinar manager autohton intra in afaceri cu o mentalitate de mic dictator gata configurata. Despre politicieni Doru Pop a vorbit doar tangential, dar subiectul s-ar putea relua, chiar la o Dezbatere Phantasma...
Ultimele doua comunicari englezesti – excelente amindoua! – au apartinut Clujului si, in special, unor membre ale Centrului de Cercetare a Imaginarului. Mihaela Ursa-Pop a vorbit despre tehnici reprezentationale postmoderne din cimpul literar, abordind foarte complexa problematica a „autorilor inventati de catre critici“ in contextul unui imaginar cultural preponderent apocaliptic, in vreme ce Carmen Borbély si-a continuat cercetarile doctorale intreprinse la Oxford, prezentind o conferinta despre imaginarul teriomorf din proza fictionala britanica a ultimelor decenii (Angela Carter, A.S. Byatt), care trimit si spre o rearticulare paradigmatica a mai vechii feminitati gotice.
*
Modulele in limba franceza de vineri si simbata au cuprins lucrari regrupate in citeva arii tematice. Dimineata de vineri a fost dedicata unor teme ale imaginarului mitic si literar european. Astfel, academicianul argentinian Hugo Bauzá a analizat evolutia conceptiei romanilor asupra mortii si iconografia care o insoteste. Pornind de la episodul unui paradis culinar din Tiganiada lui Budai-Deleanu, profesorul Paul Cornea, presedintele Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania, a recapitulat savurosul topos medieval al Pays de Cocagne, univers compensatoriu unde se indeplinesc toate fantasmele de satietate, sexualitate, lenevie si placere ale unei Europe chinuite de foame si restrictiuni. Proiectind numeroase imagini luate din manuscrise arabe medievale, Anna Caiozzo de la Sorbona a urmarit felul in care legenda populara a lui Alexandru Macedon a fost preluata in Islam, oferind in felul acesta o imagine noneuropeana, orientala, asupra Europei medievale. Ionel Buse, directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului si a Rationalitatii „Mircea Eliade“ din Craiova, a reluat mitul Atlantidei construit de Platon si a panoramat interpretarile si metamorfozele pe care le-a suferit de-a lungul secolelor in imaginarul european (bibliografia temei numara circa 20.000 de titluri!).

In lucrarea sa Imaginaire et écriture du rêve dans la littérature anglaise de la fin du XIVe siècle, Martine Yvernault de la Universitatea din Limoges s-a aplecat asupra opozitiei dintre spatiul real si spatiul imaginar in opera lui Chaucer si a altor autori medievali englezi. Denis Lopez, de la Centrul LAPRIL al Universitatii Michel de Montaigne din Bordeaux, in comunicarea Science ou imaginaire? Représentations du Cosmos dans la littérature française du XVIIe siècle, a prezentat foarte documentat schimbarea de paradigma cosmologica ce a avut loc in Renastere si care a dus, prin modelele lui Copernic, Ticho Brache, Giordano Bruno, Galileu, Descartes, Kepler sau Fontenelle, de la sistemul pitagoreic geocentric crestin la sistemul modern al universului infinit, fluid si lipsit de centru. Barbara Sosien, care conduce o echipa de cercetare a imaginarului simbolic la Universitatea Jagellona din Cracovia, a analizat mitul romantic al eroului (in varianta sa poloneza), sfisiat intre pulsiunile contrare ale izolarii si participarii la colectivitate, intre dorinta de victorie si atractia abisala a esecului. Corina Moldovan, de la Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj, a demonstrat ca decadentismul literaturii de la sfirsitul secolului al XIX-lea nu reflecta o decadenta economica sau sociala reala, ci este mai degraba o tema literara si o tehnica retorica si stilistica.


- Teme de imagologie

Sesiunile de simbata s-au concentrat pe teme de imagologie, adica de reconstituire a imaginilor (cel mai adesea ostile), pe care diverse grupuri si culturi si le fac despre ceilalti, despre straini. Profesorul Mircea Muthu de la Universitatea din Cluj a trecut in revista citiva termeni stereotipizati cu o puternica valenta depreciativa si peiorativa, cum sint cei de balcanism, bizantinism si orientalism. Simona Corlan-Ioan, reprezentind Centrul de istorie a imaginarului de la Universitatea Bucuresti, a pus in evidenta felul in care, in perioada moderna, Europa si-a construit identitatea, raportindu-se la si interpretind in propria grila imaginara civilizatiile africane, descoperite in procesul constituirii imperiilor coloniale. De la Africa neagra, lucrarea mea (C.B.), a mutat discutia asupra Americilor, aratind felul in care imaginea „bunului salbatic“, impusa de Columb si primii descoperitori ai Lumii Noi, s-a transformat intr-un mit negru, cel al „raului indian“, antropofag si posedat de diavol. Fiind vorba de calatorii, Boyan Manchev, de la Noua Universitate din Bulgaria, a aratat felul in care citiva ideologi bulgari din ultima jumatate de secol au facut din mitul lui Ulise, calatorul care se reintoarce la vatra, o retro-utopie si o emblema a omului modern (in opozitie cu viziunea unui Gabriel Liiceanu, care vede, dimpotriva, in Ulise un simbol al politropismului si dorintei de aventura).

Lucrarile au capatat un interes mult mai apasat pentru noi, romanii, in a doua sesiune de simbata, cind analizele s-au aplecat asupra imaginilor pe care ni le facem despre noi insine sau prin care ne percep alte popoare europene. Astfel, Gheorghe Lascu, de la Universitatea „Babes-Bolyai“, a refacut portretul „romanului tipic“, asa cum a fost confectionat acesta de calatorii straini in tara noastra. Intr-o lucrare documentata si obiectiva, Kazimierz Jurczak, de la Universitatea din Cracovia, a prezentat imaginea deloc flatanta (lucru surprinzator pentru unii dintre noi!) pe care o au romanii in ochii polonezilor de azi. La fel de putin automagulitor a fost si studiul Ruxandrei Cesereanu, autoarea Imaginarului violent al romanilor, despre culturile suburbane in plina expansiune si imagistica de tip „mahala“ care inunda Romania contemporana. (C.B.)
*
Insumind: au fost trei zile intelectuale sufocante la Cluj, cu sesiuni de la 9 la 13.00 respectiv 3 dupa-amiaza la 19.00, s-a mincat frugal, dar s-a vorbit mult si bine, am mai avut un organizator omniprezent, extrem de eficient si foarte strict in respectarea intocmai a programului, in persoana lui Corin Braga, nu au fost studenti – ceea ce am regretat – din cauza neinceperii cursurilor, si am savurat de mai multe ori pe zi ajutorul culinar si organizatoric al tinerilor doctoranzi de la Comparata (Vlad Roman, Constantina Buleu, Mara Stanca, Andrada Fatu-Tutoveanu, Ovidiu Mircean, Alexandra Vlad), fara altruismul carora – „exercitat“ intr-o saptamina de vacanta – nimic nu s-ar fi putut face. Am mai baut cafea oferita de Il Caffé: italiana, de la sursa, excelenta. Inutil sa precizez ca toti participantii au venit cu lucrarile finisate, asa cum se face la casele cele mari: prin urmare, nici Caietele Echinox, care vor cuprinde toate textele, nu se vor lasa prea mult asteptate...