Autor: 
Categoria: 
7 ianuarie 2008, 8:45 p.m. Cobor din Albastra Săgeată şi îmi
îngheaţă nasul instantaneu. Piatra Neamţ. Gradele sînt cu cîteva trepte mai jos
decît la Bucureşti, zăpada, cu cîţiva centimetri mai prezentă. Cum ai ieşit din
gară, în stînga, vezi mîndria recentă a oraşului – telegondola, iar în faţa ta,
cît vezi cu ochii, multe aranjamente luminoase, rămase de la Crăciun, pentru a
impresiona vizitatorii din următoarele zile, aşteptaţi în număr mare. Motivul:
cel mai recent festival de film din ţară (şi din lume, probabil), Filmul de
Piatră. Şi pentru că am fost vizitator şi am urmărit naşterea şi creşterea festivalului,
să vă spun de ce era nevoie de încă un festival de film şi de ce tocmai la
Piatra Neamţ.
Organizat de Filmlab şi de Consiliul Judeţean Neamţ, Filmul
de Piatră este un festival de scurtmetraje cu o competiţie naţională şi cu mai
multe programe paralele, internaţionale, obţinute prin „împrietenire“ cu alte
festivaluri. Festivalul s-a impus de la această primă ediţie ca un eveniment cu
tineri, pentru tineri, de cele mai multe ori şi despre tineri. Diferă totuşi de
CineMAiubit, prin faptul că a acceptat în competiţie şi filme de amatori, nu
numai studenţeşti. Şi bine că a făcut-o, pentru că a oferit şansa unor oameni
talentaţi să se descopere ca cineaşti şi să aspire la un statut oficial de
oameni de film.
Juriul, compus numai din profesionişti: Marija Ratkovic şi
Ljubo Zdjelarevic din Croaţia (ambii producători şi organizatori de
festivaluri), Matei Branea (desenator şi regizor de animaţie), Neil Coltofeanu
(monteur – Fundaţia Arte Vizuale – şi trainer), Mugur Robert Crângaşu
(reprezentant Future Shorts Romania), Alex Dragomir (sound designer &
editor), Mihai Mitrică (directorul festivalului Anim’est, Bucureşti) şi Daniel
Mitulescu (producător – Strada Film) a avut misiunea de a alege nouă
cîştigători din 44 de scurtmetraje. Competiţia a fost împărţită în patru
secţiuni: ficţiune, documentar, experimental şi animaţie, şi fiecare dintre ele
a fost bine reprezentată de filme de nivel mediu şi peste mediu. Concurenţa a
fost strînsă şi e de menţionat faptul că festivalul premiază nu numai filmul în
sine, dar are premii şi pentru regie, imagine, sunet, poveste, aplicîndu-şi
astfel o etichetă de festival profesionist ce are dorinţa şi scopul de a-i
descoperi şi promova şi pe acei tineri profesionişti care au legătură cu
aspectele tehnice ale filmului.
Secţiunile paralele ale festivalului nu au fost puţine şi
nici monotone şi au oferit ocazia atît publicului, dar mai ales
participanţilor, de a lua pulsul actualităţii cinematografice mondiale.
Invitaţii croaţi au adus cu ei din Croaţia selecţii de la
festivalurile Four River Festival de la Karlovac şi One Take Film Festival
(filme dintr-un singur cadru, concept, nici nu vă imaginaţi cît de
ofertant pentru regizori), iar printre
prietenii Filmului de Piatră care au oferit selecţii de filme se numără International
Film Festival Rotterdam, International Documentary Film Festival Amsterdam,
FutureShorts, precum şi festivalurile româneşti consacrate, TIFF, NexT,
Anim’est, Oneminute.
Dragostea de peste 50 de ani
Festivalul s-a încheiat cu o proiecţie specială. Andrei
Dăscălescu, coorganizator din partea Filmlab al festivalului, a cîştigat, în
urmă cu ceva mai mult de o lună, First Appearance Award, în cadrul festivalului
de la Amsterdam, cel mai important festival de film documentar din lume, IDFA.
Filmul premiat, Constantin şi Elena, care a încheiat şi Filmul de Piatra, este
o mostră de tandreţe pusă în imagini de către regizor pentru bunicii lui, ale
căror nume de sfinţi le-a imprimat pe chipuri o blîndeţe pe care o împărtă-şesc
unul cu celălalt de 56 de ani şi împreună cu restul familiei, copii, nepoţi,
strănepoţi, încă de la primele suflări ale fiecăruia. Timp de două ore, încă de
la prima secvenţă, eşti scos brusc din realitate şi transportat într-un sat de
lîngă Piatra Neamţ, în curtea a doi bătrîni, pe care îi vei urmări cuminte în
timp ce fac cele mai banale lucruri: îşi (re)povestesc amintiri,
interacţionează cu apropiaţii lor, mănîncă, merg la biserică etc. Intervenţia
regizorală e minimă şi nici nu e nevoie de mai mult, Constantin şi Elena îşi
fac propriul film de peste cinci decenii împreună. Regizorului nu i-a rămas
decît să aducă povestea lor în faţa publicului pentru a arăta o faţetă a
omenirii pe care o întîlnim tot mai rar, iar dacă trăim ceva asemănător pe propria piele, măcar
un sfert din intervalul de timp pe care l-au trăit ei, aş spune că sîntem
norocoşi.
Despre dragoste şi timp ne vorbesc Constantin şi Elena, despre cum timpul nu alterează decît trupul şi despre cum dragostea chiar învinge totul. Clişee, s-ar spune, nu? Fapt este că dragostea i-a ajutat să depăşească momentul greu al morţii unui fiu, fapt este că, după 55 de ani de trai comun, tandreţea nu a dispărut dintre cei doi.
Festivalul nu înseamnă numai cinci zile de filme, premianţi şi creare de legături. El poate avea impact şi efecte pe termen lung şi în dezvoltarea turistică a oraşului şi a întregii zone, care, chiar dacă e cunoscută pentru buchetul de mănăstiri moldoveneşti sau pentru rezervaţia naturală Dragoş-Vodă, nu poate decît să profite de pe urma unui festival internaţional, un eveniment care are un potenţial inepuizabil de a strînge admiratori în jurul său. De preferat este ca şi anul viitor să strîngă filme la fel de bune şi realizatori la fel de talentaţi.
- Articole in legatura
- Un nou festival de scurtmetraje
Etichete:
RSS Feed
Newsletters