OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Între 25 iulie şi 1 august, s-a desfăşurat la Fiuggi, în Regiunea Lazio, lîngă Roma, cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Fiuggi Family Festival (FFF), fondat în 2008 de pediatrul Gianni Astrei, decedat pe 1 mai 2009, într-un tragic accident. Doctorul Astrei continuă să trăiască prin acest Festival, al cărui obiectiv este acela de a contribui la renaşterea cinematografiei italiene, într-o perioadă de criză economică şi creativă. Ideea este aceea de a ajuta cinematograful italian să se confrunte cu propriii spectatori, fii ai unei societăţi moderne, lărgindu-şi propriile graniţe şi propriul public. Un Festival gîndit pentru întreaga familie, care să pună în evidenţă, specificul culturii italiene contemporane, cu filme, concerte, expoziţii şi conferinţe la care au participat, anul acesta, numeroşi exponenţi ai vieţii culturale, sociale şi politice din Italia: o idee originală şi interesantă, care ar putea fi exportată, de ce nu?, şi în România.

Festivalul este sponsorizat de Regiunea Lazio, de Asociaţia italiană „Familii numeroase“ (asociaţie catolică din care fac parte cinci milioane de familii italiene) şi de senatorul pe viaţă Giulio „Il Divo“ Andreotti.

Fiuggi: staţiune termală în Ciociaria

Dacă aţi fost deja la Băile Felix şi vreţi să repetaţi experienţa în Italia, nu ocoliţi Băile de la Fiuggi, o elegantă localitate între Roma şi Napoli.

„Terme“ - un cuvînt care cuprinde în sine un întreg univers. În Peninsulă, s-a decolorat de cîţiva ani imaginea clasică a staţiunii termale ca loc de îngrijire a bolnavilor cronici şi a persoanelor în vîrstă, iar băile calde trăiesc o perioadă de mare splendoare. Cine a văzut filmul La Ciociara, cu Sophia Loren, ştie, pentru că s-a informat, că Ciociaria este o zonă termală din Regiunea Lazio, bogată în izvoare de apă minerală. De două mii de ani, încă de pe vremea Romei antice, romanii vizitează aceste zone pentru a avea „mens sana in corpore sano“. Fiuggi este un loc sărutat pe frunte de Zei.

Aici anotimpurile cunosc un ritm diferit faţă de cel haotic de la Roma.

Apele minerale de la Fiuggi „rup pietrele“, scria Michelangelo în 1549.

În centrul Italiei, într-o vale necontaminată, Fiuggi este una dintre destinaţiile ideale pentru o vacanţă inteligentă şi relaxantă, gîndită pentru întreaga familie. Astăzi, cele două principale staţiuni termale sînt Bonifaciu VIII şi Anticolana, în stil liberty, construite în 1911, unde se mănîncă bine, vinul e excelent, iar preţurile sînt abordabile.

Filme în competiţie

Un juriu condus de regizorul italian Alessandro D’Alatri (anul trecut, preşedintele juriului a fost Pupi Avati) a vizionat 12 „family films“, selecţionate pe baza unei teme centrale: figura paternă.

Filmele cele mai apreciate de public şi de criticii de film acreditaţi au fost:

El Estudiante de Roberto Girault, Mexic, 2009, despre un bătrîn fan al lui Cervantes care se înscrie la universitate pentru a înţelege noua generaţie, film fascinant şi plin de poezie;

Carlitos and the Chance of a Lifetime de Jesus del Cerro, Spania, 2008, delicios film pentru copii, despre pasiunea pentru fotbal a unui băiat crescut la orfelinat; într-un rol cameo, apare şi un star al fotbalului spaniol, Raul Gonzales, de la Real Madrid;

As We Forgive de Laura Waters Hinson, SUA, 2009, documentar despre genocidul din Ruanda din 1994, care încearcă să dea un răspuns la o întrebare imposibilă: se poate ierta persoana care ţi-a asasinat întreaga familie?

Snow de Aida Begic, Bosnia-Herţegovina, 2008, despre consecinţele războiului din Bosnia, laureat al Marelui Premiu al Săptămînii Criticii la Cannes anul trecut, un film simplu dar eficace despre elaborarea doliului şi despre lupta cotidiană pentru supravieţuire;

Versailles de Pierre Scholler, Franţa, 2008, ultimul film în care apare Guillaume Depardieu (fiul lui Gérard), decedat anul trecut;

Little Robbers de Armands Zvirbulis, Lituania, 2009, un basm modern;

Labou de Greg Aronowitz, SUA, 2008; Who is Afraid of the Wolf de Maria Prochazkova, Cehia, 2008, o Scufiţă Roşie modernă despre tema suferinţei copiilor în urma despărţirii părinţilor;

Angeles de Eduard Bosch, Spania, 2007, o comedie delicată despre familie, speranţă şi posibilitatea de a avea în viaţă o a doua şansă, interpretată de tînăra cîntăreaţă spaniolă Maria Isabel;

Intercampus, un documentar italian regizat de Gabriele Salvatores, despre lumea fotbalului italian şi, filmul cel mai aşteptat de public şi de critici, ultima operă a britanicului Michael Winterbottom, Genova, cu Colin Firth, Catherine Keener şi Hope Davis, SUA, 2009, filmat în Italia, despre o familie care încearcă să-şi continue viaţa după o tragedie, film emoţionant şi misterios, bine filmat şi foarte bine interpretat.

Documentare şi retrospective

În cadrul secţiunii „Documentare internaţionale“, au fost prezentate şapte filme din Olanda, SUA, Germania, Franţa şi Angola. Tema recurentă a fost aceea a copiilor şi a adolescenţilor obligaţi să înfrunte inevitabile tragedii, în cadrul unor familii disfuncţionale sau din cauza războiului. Interesant Beyond the Game al olandezului Jos De Putter, despre doi campioni mondiali de videogames, un chinez şi un olandez, în timpul duelului lor final la World Championship Cybergames, filmat în mod original, ca un western hipermodern. Ne-a plăcut şi Heart of Jenin de Leon Geller şi Marcus Vetter, Germania, 2008, despre un copil palestinian ucis din greşeală de un soldat israelian, al cărui tată decide să doneze organele fiului său unor copii israelieni, în semn de pace. Despre un alt tragic război, cel din Cecenia, documentarul Between Heaven and Earth al regizoarei germane Hanna Doose. Filme despre cum poţi lupta pentru a-ţi realiza propriul destin, despre familii care încearcă cu îndîrjire să rămînă unite pentru a nu-şi pierde speranţa, despre persoane disperate care visează pacea pe timp de război.

Un mare succes de public a avut retrospectiva dedicată figurii tatălui în cinematografie; au fost proiectate Hook (1991) de Steven Spielberg, după romanul lui J.M.Barrie, cu Robin Williams, Dustin Hoffman şi Julia Roberts, October Sky (1999) de Joe Johnson, după romanul autobiografic Rocket Boys al lui Homer Hickman Jr., cu Jake Gyllenhaal şi Laura Dern, o poveste adevărată despre adolescenţa unui inginer de la NASA care se îndrăgosteşte de această meserie în momentul în care vede, în octombrie 1957, deasupra cerului din West Virginia, urma luminoasă a faimosului Sputnik, primul satelit lansat de ruşi pe orbită; Big Fish (2003) de Tim Burton, povestea unui fiu care încearcă să-şi înţeleagă tatăl „învăţînd“ limbajul acestuia, operă contaminată de o percepţie vizuală magică şi de o incoerenţă logică fascinantă, unică în cinematografia mondială din ultimii ani. Aplauze la scenă deschisă din partea tînărului public de la Fiuggi pentru filmul Cinderella Man (2005) de Ron Howard, cu Russell Crowe şi un excelent Paul Giamatti, pentru Le Chiavi di Casa (Italia, 2004) de Gianni Amelio, cu Kim Rossi Stuart şi Charlotte Rampling, şi pentru Dear Frankie (Marea Britanie, 2004) de Shoha Auerbach, cu Gerard Butler (într-o formă splendidă) şi Emily Mortimer, despre un copil de nouă ani abandonat de tată, pentru care mama inventează poveşti pline de patos, în care figura paternă devine un marinar-erou care călătoreşte prin porturile din lumea largă.

Marele Premiu şi sincere felicitări

Premiul celei de a doua ediţii a FFF i-a revenit filmului american As We Forgive de Laura Waters Hinson, documentar despre consecinţele genocidului din Ruanda (1994) şi despre posibilitatea/capacitatea de a ierta. Cele două protagoniste, Rosaria şi Chantal, reuşesc să-i găsească pe bărbaţii care le-au masacrat familiile în cursul unui război civil care a cauzat în Ruanda milioane de morţi. Un documentar vibrant, care atinge o temă ingrată, cea a iertării. Nu poţi rămîne indiferent în faţa chipurilor şi a vocilor acestor femei distruse de o durere insuportabilă, dar care nu renunţă să lupte pentru a-şi (re)construi un viitor tolerabil, din dragoste pentru cei care au rămas în viaţă şi pentru cei care nu mai există. Un film în care se impun valori etice şi morale cu care cinematografia contemporană se confruntă arareori; speranţa este ca această operă de calitate să obţină o meritată vizibilitate în circuitul cinematografic din Italia, care a căpătat nenaturalul obicei de a neglija documentarele, în contratendinţă cu restul pieţei mondiale.

Fiuggi Family Festival se conturează ca o manifestare culturală lipsită de platitudine, organizată cu entuziasm cinefil şi cu o bună doză de ospitalitate tipic italiană, care demonstrează că cea de-a şaptea artă nu-şi poate permite să renunţe la un dialog constant cu lumea familiilor, element structural şi vital al acelui public stilat, de care are nevoie societatea contemporană, inclusiv pentru a redescoperi rolul pedagogic pe care mass-media îl are faţă de noile generaţii. Fiuggi Family Festival are capacitatea de a deveni o palpabilă realitate în panorama iniţiativelor culturale din Peninsulă şi poate reprezenta un model, în viitor, pentru a ieşi din sistemul autoreferenţial al festivalelor de film gîndite pentru critici. A ne îndrepta în direcţia publicului poate fi o soluţie indubitabilă pentru a-i restitui cinematografului vizibilitatea de masă pe care o merită.