OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Florin SLAPAC
Matei si Eva
Editie revazuta, prefata de Evelina Cirligeanu, Editura Ex Ponto, Constanta, 1999, 257 p., f. p.


Matei si Eva (1985), cartea de debut a lui Florin Slapac, il situeaza de la inceput pe autor pe un drum pe care se inscriu si prozele ce-i urmeaza: Jucaria (1989), Centrul schimbator al atentiei (1990), La inima fermecata (1995), Zapodie (1996), Salonul refuzatilor (1998): acela al literaturii care se creeaza pe sine.

In Matei si Eva materialul epic este prelucrat cu metode postmoderne, diferite in prima parte de cele din cea de-a doua. Titlul anunta un roman de dragoste, de tipul Tristan si Isolda, Daphnis si Cloe, insa orizontul de asteptare este inca o data inselat, asa cum se intimpla frecvent in proza postmoderna. Matei si Eva contine doua romane (Matei, Eva), intre care aparent nu exista nici o legatura. Cu toate acestea, unitatea este data nu numai de prezenta personajului Eva in ambele romane, ci si de tehnicile postmoderne similare folosite in constructia celor doua parti ale cartii, prin fragmentarism, decupaj epic, autoreferentialitate, parodie, autoparodie etc. Marea tema a romanului este scriitura, careia i s-ar putea subsuma o tema a iubirii (intre Matei si Eva in masura in care, descifrind textele ce formeaza cele doua romane constitutive, reconstituim si relatia dintre protagonisti) si una a familiei (in Eva).

Fluxul fabulatoriu al memoriei lui Matei creeaza impresia de fluiditate deosebita a textului. Transformarile care se produc neincetat se dovedesc rezultatul unui joc al imaginatiei elucubrante a acestuia. Jocul se regaseste la toate nivelurile prozei lui Slapac. Porneste de la primul cuvint al romanului, dar nu se termina o data cu ultimul, ci continua in incercarea de descifrare a imaginilor care se intrepatrund, a sensurilor ascunse in aglomerarea de detalii, dincolo de care exista o armonie si o ordine pe care le descoperi la capatul lecturii.
Exista o referentialitate scriptica, literara: „Pe cerul brusc imaculat se infiripau anevoios direle intortocheate a doua avioane cu reactie, ca niste urme de penita“, dar si o autoreferentialitate: „Cumul de semnificatii...? functie referentiala...? desacralizare...? abandonarea principiilor estetice...? deproblematizarea discursului...? Forme de evaziune...? polaritati...?“
Florin Slapac mizeaza si pe un ludic verbal, imposibil de ignorat in scrierile sale, indiferent ca sint in versuri sau in proza. Ludicul verbal este exploatat la maximum in poemul Zapodie.

Preluind simbolistica sahului, titlurile capitolelor denumesc miscari si pozitii proprii acestui joc: Albul muta, Sah la rege, Cal contra turn, Mat contra regelui. Matei mosteneste de la Verde meseria de bibliotecar, fapt ce-l va obliga moral si il va determina sa continue sa creeze el insusi. Sirguinciosul bibliotecar invizibil inlocuieste volumele disparute cu scrierile proprii, alcatuind din opera sa o lume intreaga: „astupam rafturile pustii cu foi scrise marunt, pina ce m-am trezit din nou singur, fata in fata cu o singura carte. Am botezat-o Eva, asta mi-a trecut prin cap.“ Sensul primului roman din Matei si Eva este initierea lui Matei in scriitura. Finalul este incununat de izbinda creatorului aflat in fata operei sale, Eva. Structura celui de-al doilea roman este diferita de prima. Originala este aici si numirea capitolelor cu zilele saptaminii. Compus din sapte discursuri epice independente, in care personajul-narator Eva trece cu mare usurinta dintr-un episod in altul, dirijind fluxul intortocheat al amintirii, romanul sfirseste la fel de neasteptat cum incepe.

Lumea surprinsa de Florin Slapac, cu oamenii si obiectele sale, este intr-o continua prefacere. Nu exista granite pentru delimitarea unui teritoriu; in orice moment, orice obiect sau fiinta din acest spatiu inchipuit de autor o pot lua razna, fara ca imaginatia elucubranta sa-i poata stapini. Inainte de a deveni personaje, obiectele si fiintele create de Florin Slapac sint pretexte pentru fictiune. Doar cele suficient de motivate fictional dobindesc calitatea de personaje, celelalte dispar la fel de repede cum au aparut. Privita in contextul literaturii anilor ’80-’90, creatia lui Fl. Slapac se distinge printr-o spontaneitate deosebita a discursului epic, citeodata imposibil de controlat.