OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fondane – Maritain
Préface par Michel Carassou, in Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Textes réunis et annotés par Michel Carassou et René Mougel, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Cachet Volant“, 1997, 218 p.

intre Benjamin Fondane, discipolul lui Lev Sestov, ginditorul evreu care refuza toate sistemele intemeiate pe ratiune, si Jacques Maritain, filozoful catolic, aparator inflacarat al gindirii tomiste, intre aceste doua spirite care aveau convingeri atit de diferite s-a legat, totusi, un dialog, un dialog pasionat din care urma sa se nasca o mare prietenie. Aceasta prietenie va fi, in realitate, a celor doua cupluri: Jacques si Raïssa Maritain, Benjamin si Geneviève Fondane.

Cea dintii marturie care apare despre aceasta relatie este, de altfel, o scrisoare catre Raïssa, in aprilie 1933. Si unul, si celalalt erau poeti, evrei si emigranti. Tot atitea motive pentru ca poetul venit din Romania1 sa-i trimita rusoaicei2 exilate volumul sau de poeme, Ulysse3. L-a insotit cu aceasta dedicatie: „Doamnei Jacques Maritain, careia René Schwob ma sfatuieste sa-i trimit acest Ulise evreu [...]“. Corespondenta ulterioara o dovedeste: Raïssa a stiut sa-l aprecieze pe marele poet care era Fondane.
Trei ani mai tirziu, in 1936, Fondane trece numele lui Jacques Maritain pe lista destinatarilor impunatorului sau volum de scrieri filozofice, Constiinta nefericita4. Atunci cind cartea iese de sub tipar, in iunie, autorul sau va fi parasit Franta, de la sfirsitul lui aprilie, pentru a turna un film in Argentina.

Poet, filozof, Fondane era, in acelasi timp, pasionat de cinematografie, incintat de filmul mut si de incarcatura sa poetica. Cind cinematograful a devenit vorbitor – vorbaret, spunea el – si tot mai supus unor imperative economice, Fondane a avut de suferit, cu atit mai mult, cu cit era nevoit, pentru a supravietui, sa scrie scenarii de film fara prea mare interes, destinate studiourilor Paramount. Dar continua sa viseze la un „film absurd despre un lucru absurd pentru as-sit satisface gustul absurd pentru libertate“5. Iar ocazia i-a fost oferita la Buenos Aires. Din initiativa Victoriei Ocampo6, marea doamna a literelor argentiniene, i-a fost comandat un film avind, printre alti interpreti, un cvatuor de lutisti, Aguilar7.
in iulie, Jacques Maritain se imbarca, la rindu-i, impreuna cu Raïssa si Vera (sora Raïssei), catre Argentina, unde este invitat de corespondentii catolici. in timpul sejurului sau, trebuie sa infrunte „socialistii si catolicii, de fapt cu totii niste fascisti, care ar vrea, si unii, si ceilalti, sa-l aiba cu ei si printre care trebuie adusa putina intelegere si pace“8.

Nu se stie daca Fondane si cuplul Maritain s-au intilnit la Buenos Aires. Poate ca da, la prietena lor comuna Victoria Ocampo ori cu ocazia uneia dintre acele conferinte ale lui Maritain, care se tineau intr-un climat cu atit mai tensionat, cu cit evenimentele din Spania aveau pe atunci un ecou puternic in America Latina. in orice caz, au parasit Argentina in 14 octombrie, la bordul aceluiasi vapor, Florida, iar traversarea indelungata le-a lasat tot timpul sa se intilneasca si sa se pretuiasca: „sa tot vorbesti la nesfirsit, fara doar si poate“9, ii scrie Fondane sotiei. Arta, poezia, filozofia, angajarea scriitorului..., orice domeniu poate declansa discutii fara sfirsit. Iar Fondane nu uita sa le vorbeasca sotilor Maritain despre ceea ce reprezenta, in ochii lui, lucrul „cel mai important“: gindirea maestrului sau, Lev Sestov, lupta batrinului ginditor – lupta pe care o interiorizase el insusi – impotriva dictatelor ratiunii.
Aceste schimburi nu au tinut doar in rastimpul traversarii Atlanticului, ci au fost continuate la intoarcere. S-a nascut o prietenie, la care a fost in curind asociata Geneviève Fondane. Cele doua cupluri s-au intilnit cu regularitate la Fondane, pe rue Rollin sau la Varenne-Saint-Hilaire, unde locuiau in timpul verii. Precum si la Meudon, in casa din rue du Parc, unde sotii Maritain primeau scriitori, artisti, clerici. Fondane l-a dus, desigur, acolo si pe Sestov.

Autorul Constiintei nefericite se declara a fi cel dintii surprins de aceasta relatie care se infiripase cu filozoful catolic: „la prima vedere, distanta care ne separa este intr-atit de mare“, ii scria el acestuia. Nu isi imagina ca gindirea existentiala, asa cum o intelegea el, ar putea fi, daca nu acceptata, cel putin urmarita de seful curentului reinnoirii tomiste. Iar, in ceea ce il privea, desi il considera pe Maritain un adversar, il citea cu pasiune. Schimbul lor se baza pe o „onestitate de gindire“ comuna, pe o cautare incrincenata a adevarului. intre catolicul care recunoaste maretia Israelului si evreu, intre credinciosul si agnosticul care asaza credinta deasupra ratiunii dialogul a fost asadar continuat, fara concesie, dar mereu subintins de o stima reciproca si de o prietenie crescinda.
Daca Benjamin Fondane era in cautarea „adevarului imposibil“, Geneviève traversa, atunci, o criza spirituala grava. inainte de a-l cunoaste pe Fondane, ea tinuse deja piept vocatiei religioase10. intilnirea ei cu Fondane nu o indepartase de Dumnezeul Bibliei, dar cel al religiei catolice. in Jurnalul sau11, in iulie 1944, evocind perioada de dinaintea razboiului, scrie: „Sufeream din pricina absentei vietii religioase. Aveam sentimentul ca nu il slujeam pe Dumnezeu, inainte de toate... Iar Dumnezeu este un Dumnezeu gelos“. La care adauga: „Nostalgia mea pentru catolicism – influenta insemnata a sotilor Maritain, pentru atmosfera de puritate si de pasiune care ii inconjoara si unde ma simteam in largul meu“.

Cind izbucneste razboiul, sotii Maritain isi gasesc mai intii un refugiu la preotul din Avoise, in regiunea Sarthe. Jacques vine cu regularitate la Paris si, de fiecare data, il viziteaza pe Fondane. in ianuarie 1940, se imbarca spre America, impreuna cu Raïssa si Vera, pentru a merge sa-si tina cursurile in Canada si conferintele in Statele Unite. Cind armata germana ocupa Parisul, in luna mai, Gestapoul il cauta la Institutul catolic, iar casa din Meudon este rechizitionata. Astfel, Maritain se va afla prins in capcana exilului. Cursurile sale la Universitatea din New York, conferintele sale, alocutiunile transmise la radio vor fi tot atitea ocazii pentru a auzi o voce franceza, care va deveni o voce a Frantei libere. Va face, astfel, nenumarate demersuri pentru a fi primiti in Statele Unite artisti si scriitori aflati in pericol pe batrinul continent, dar nu va reusi sa-i aduca pe Fondane si pe ai sai12.
Fondane, care devenise cetatean francez in 1938, este mobilizat in 1940. Este facut prizonier in iunie, evadeaza, este prins din nou, apoi eliberat din motive de sanatate si ingrijit la spitalul Val-de-Grace. in anii Ocupatiei, locuieste la Paris, impreuna cu sotia si sora sa, Lina, intr-o semiclandestinitate, refuzind sa poarte steaua galbena.

insufletit de vointa de a implini lucrurile cele mai urgente, doreste sa-si incheie operele deja incepute, consacrate lui Baudelaire, Sestov, Lupasco, Lévy-Bruhl; vrea sa dea o forma definitiva pieselor de teatru si culegerilor de poeme. in acelasi timp, continua sa tina cronica de „filozofie vie“ din Cahiers du Sud si colaboreaza la mai multe publicatii clandestine. in martie 1944, denuntat ca evreu, este arestat si trimis in lagarul de la Drancy, in acelasi timp cu sora sa. Jean Paulhan, Emil Cioran si Stéphane Lupasco, prin demersuri pe linga autoritatile Ocupatiei, obtin eliberarea sa, dar nu si a Linei. Fondane refuza sa paraseasca lagarul fara ea. La 29 mai, ii scrie sotiei, Geneviève: „Stii bine, ti-am mai spus, exista, in alcatuirea destinului nostru, lucruri care nu pot fi schimbate. «Drumetul n-a ajuns la capatul drumului», am scris cindva. Ei bine, aveam dreptate. Continui. Va fi miine. Si de-adevaratelea“.13 Prin acelasi curier, ii trimite directive precise legate de editarea operelor sale. A doua zi, Lina si el se vor afla in cel din urma convoi cu destinatia Auschwitz. La 3 octombrie 1944, este gazat la Birkenau14.
Dar Geneviève nu stie ce s-a intimplat cu sotul ei. Nu va afla decit in octombrie 1945. Sfirsitul razboiului nu a fost si sfirsitul calvarului sau, iar Maritain, care a reluat legatura cu ea de indata ce s-a intors in Franta, in noiembrie 1944, o va ajuta, ca multi altii, sa afle vesti despre Benjamin Fondane.

in aceasta experienta a nefericirii absolute pe care o cunoaste Geneviève, harul si-a continuat lucrarea. Arestarea sotului sau a provocat o „criza definitiva“15, care o readuce inspre catolicism. Atunci cind este sigura de moartea lui Fondane, incearca sa afle care i-au fost ultimele clipe, daca, in momentul de pe urma, i-a fost cu putinta sa se indrepte, cu toata fiinta, spre Dumnezeu. in corespondenta care se continua intre Geneviève si cuplul Maritain, Fondane ramine deosebit de prezent, prin simpatia si stima pe care o exprima Jacques si Raïssa Maritain pentru om, ca si pentru operele sale, prin iubirea si suferinta sotiei, Geneviève, prin vointa sa de a implini opera lui Fondane. Aceasta implinire merge dincolo de editarea scrierilor – de care se ocupa in mod activ –, inseamna, pentru ea, a da sens propriei sale vieti, intr-o directie pe care ar fi deschis-o Fondane. intelege sa duca pina la capat mesajul neterminat, daruindu-se cu totul lucrurilor despre care credea ca „Dumnezeu ar fi facut sa se implineasca in Fondane daca acesta ar fi supravietuit“.

intii de toate, isi propune sa munceasca in mijlocul lumii, ajutindu-i pe cei sarmani. in martie 1947, obtine un post de asistenta sociala la OSE, opera de binefacere destinata copiilor evrei. Scrie, in Jurnalul sau, in 1946: „Doamne [...], vin in fata Ta stringindu-i linga mine pe toti cei pe care nu vreau sa-i pierd, pe toti cei pe care vreau sa-i trag cu mine: evreii, comunistii, toti ceilalti... Iata-ma impreuna cu toti, si frica ma incearca mai putin. Doamne al meu, nu voi fi singura in fata Ta, singura cu Tine, decit atunci cind ei vor fi trecut inaintea mea, cind ii voi fi trimis catre Tine si ii vei fi primit la Tine.“

Dar nu aici este adevarata sa vocatie. Stie ca a rezistat prea multa vreme, ca nu mai poate da inapoi inca o data. Hotaraste sa se realizeze deplin daruindu-se cu totul lui Dumnezeu, calugarindu-se. Si, pentru a depune marturie pentru fidelitatea si angajarea in favoarea evreilor, alege ramura contemplativa Notre Dame de Sion16, consacrata intercesiunii pentru Israel. Astfel, il va regasi, in Dumnezeu, pe cel pe care il pierduse. La 31 mai 1949, intra in manastirea La Solitude, unde isi va afla in cele din urma linistea, desi, trei ani mai tirziu, va fi lovita de un cancer care o va rapune la 1 martie 1954.
Fie ca va fi la Roma, ca ambasador pe linga Sfintul Scaun, la Princeton, unde isi va relua cursurile la Universitate, ori in trecere prin Franta, cu toate ca adesea coplesit de griji si de oboseala, Jacques Maritain ii va acorda mereu o atentie plina de afectiune. Acceptind sa-i fie indrumator spiritual, o insoteste neincetat in acest parcurs dureros care o conduce catre Lumina.
____________

1. Benjamin Wecsler s-a nascut la Iasi, in 1898. in 1914, ia pseudonimul Fundoianu, pe care il va transforma in Fondane, odata instalat in Franta, in 1923.
2. Raïssa Oumançoff, nascuta la Rostov-pe-Don, avea zece ani in 1893, cind a ajuns la Paris cu parintii si sora sa, Vera.
3. Bruxelles, Les Cahiers du Journal des poètes, 1933 straducere in limba romana in pregatire, la Editura Limes, seria „Benjamin Fondane“t.
4. Paris, Denoël si Steele, 1936 straducere in limba romana in pregatire la Editura Limes, seria „Benjamin Fondane“t.
5. Benjamin Fondane, „Cinéma 33“, Cahiers jaunes, nr. 4, 1933, reluat in Écrits pour le cinéma, Paris, Plasma, 1984.
6. Victoria Ocampo conducea revista Sur. Fondane o cunoscuse la Lev Sestov. La invitatia acesteia, fusese prima data in Argentina, in anul 1929, pentru o serie de conferinte despre cinematografia de avangarda si despre filozofia lui Sestov.

7. Filmul Tararira nu va fi difuzat, producatorul gasindu-l scandalos. Nici o copie nu pare sa se fi pastrat.
8. Scrisoare a lui Jacques Maritain catre Charles Journet, din 29 august 1936, citata de Jean-Luc Barré, in Jacques et Raïssa Maritain. Les Mendiants du Ciel, Paris, Éditions Stock, 1995, p. 436.
9. Scrisoare din Bahia, datata 25 octombrie 1936. in aceasta scrisoare, Fondane mentioneaza si prezenta italienilor Ungaretti si Puccini pe vapor, precum si a citorva profesori universitari din Franta.
10. Geneviève Tissier (1904-1954) l-a intilnit pe Fondane la compania de asigurari L’Abeille, unde lucrau amindoi, in serviciul juridic. S-au casatorit in 1931; martorii casatoriei au fost Sestov si Brancusi.
11. Jurnal inedit.
12. Cf. Jean-Luc Barré, op. cit., p. 479.
13. Scrisoare reprodusa in „Citeva amintiri ale lui Geneviève despre Fondane“, publicate in anexa acestui volum. „Drumetul n-a ajuns la capatul drumului“ este un vers scris in 1937, care inchide un poem din Titanic, culegere reluata in volumul Le Mal des fantômes, Paris, Éditions Paris-Méditerranée / L’Éther-Vague, 1996.
14. Lina a fost probabil gazata inca din momentul sosirii la Auschwitz.
15. Acest citat si urmatoarele sint extrase din Jurnalul scris de Geneviève Fondane.

16. Congregatia Notre Dame de Sion a fost fondata in 1843, de catre parintele Théodore Ratisbonne. Avind drept vocatie pastrarea, in sinul Bisericii, a Iubirii lui Iisus Cristos pentru poporul lui Israel, ea a evoluat inspre intelegerea acestei chemari, dupa Shoah si Conciliul Vatican II: „... Pentru Sfintul Paul, evreii sint inca, din pricina parintilor lor, foarte indragiti de Domnul, ale carui haruri si chemare sint fara de cainta. Dimpreuna cu Profetii si acest Apostol, Biserica asteapta Ziua, numai de Domnul stiuta, in care toate popoarele se vor ruga la Domnul intr-un singur glas si il vor sluji cu o singura inima“ (Sofonie, 3, 9). Conciliul Vatican II. Declaratia Nostra Aetate, referitoare la atitudinea Bisericii cu privire la religiile noncrestine, paragraful 4. Pretutindeni unde se afla in lume, Maicile de la Notre Dame de Sion incearca sa raspindeasca, printre crestini, stima si cunoasterea poporului evreu. Ramura contemplativa, dedicata rugaciunii, incepe cu maica Cristina, la 31 octombrie 1926. Ea va pastra acest nume de la instalarea celei dintii comunitati la manastirea La Solitude din Grandbourg-Évry, in 1931 snota sorei Anne-Cécilet.

Traducere din limba franceza
de Luiza Palanciuc

Redactia multumeste domnului Michel Carassou pentru generosul acord dat publicarii acestei traduceri.

Articole in legatura

Restitutio Benjamin Fondane. Fondane – Maritain

Restitutio Benjamine Fondane: Fondane – Maritain