OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dan SOCIU
Borcane bine legate, bani pentru inca o saptamina
Postfata de O. Nimigean,
Editura Junimea, Iasi,
2002, 52 p., f.p.


Prietenul meu Caius Dobrescu obisnuia sa ma intrebe in vremea studentiei – a mea, timisoreana, a lui, bucuresteana – daca poetii despre care ii mai vorbeam sint „de-ai nostri“, adica daca „scriu cu realitatea“. La timpul respectiv, sa tot fie prin al doilea cincinal al anilor optzeci, eram putini cei care „scriam cu realitatea“. Lucrurile s-au schimbat in deceniul urmator, cind a aduce cotidianul in poezie a devenit de domeniul uzului si al abuzului. Datorita optzecistilor, inclusiv discursul poetic adolescentin a cunoscut o mutatie spectaculoasa, poeziile „cu realitatea“ dovedind ca paradigma inaugurata de ei este cea care domina in poezia romana de azi. Inclusiv convertirea unor poeti din generatii anterioare la „realism“ e un semn ca discursul centrat pe realism si biografie e cel care domina epoca noastra.
Spunind aceste lucruri am vrut sa punctez faptul ca debutul editorial al lui Dan Sociu, intitulat Borcane bine legate, bani pentru inca o saptamina, nu e surprinzator prin retorica poetica aleasa. Ea este, repet, cea care domina astazi in poezia noastra. Dan Sociu redescopera America, insa situindu-se intr-un orizont cultural care-l aminteste pe Frank O’Hara – dar si pe William Carlos Willimas sau, mai aproape, pe Ted Berrigan. In ce priveste modelele romanesti, sint si ele vizibile. Unele se regasesc chiar la poetii din cercul autorului: Radu Andriescu, O. Nimigean, Constantin Acosmei…, iar altele, si mai clare, in alte parti, mai mult sau mai putin pline de soare.

Pornind cu aceste precautii, sa observam ca foarte tinarul Dan Sociu e talentat si dezinhibat. Poezia sa e inteligenta si vie, alternind gravitatea si umorul in doze bine cintarite. Spre deosebire de „mai batrinul“ sau confrate O. Nimigean care, in versurile din Planeta 0, e (cam) sastisit de viata boema, Dan Sociu isi traieste cu frenezie (nesfirsita-i?) studentie. Principala calitate a, mai ales, primei parti a volumului e umorul. Nu e insa umorul pe muchie de cutit care sa camufleze asumarea grava a existentei, ci mai degraba acela generat de libertatea absoluta pe care ti-o confera viata la 20 de ani. De aici si capacitatea poetului de a se privi autoironic, de a ride de el insusi asa cum ride de ceilalti, fara incrincenare si fara rautate: „mi-am cumparat un caiet am scris pe coperta/ cu litere ingrosate dan sociu poezii editura/ cutare pe prima pagina dan sociu poezii coperta/ de prefata de pe urma m-a cuprins un fel de/ anxietate dar ce le dau la lansare vodca sau vin/ cum stiam eu ca se face“. Aceasta toleranta desavirsita fata de sine si fata de ceilalti e nota definitorie a junelui care traieste in poezia lui Sociu. Doar intr-un poem din final, facem o pauza cit sa ne umplem paharele, poetul devine vehement, rememorind acid trecutul unei generatii compromise pe timpul comunistilor, dar la putere (catedra) azi: „facem o pauza cit sa ne umplem paharele/ cit s-aruncam un cd ca pe-un bustean/ in burta incinsa-a combinei/ si eu intreb ce ai facut ieri la legala/ si el spune ca a vazut citeva din/ mintile generatiei alora/ ale celor care-au copilarit si s-au masturbat/ prima oara sub dej/ care-au avortat sub ceausescu in case/ conspirative prin mahalale...“.

Mintile „generatiei“ nu sint evocate admirativ ca la Ginsbeg, ci pe dos, cu un fel de furie neostoita pentru mortii-vii ai societatii romanesti. Violenta pamfletara e insa rara in aceasta carte, in care domina relativismul propriu boemei, stropit din belsug cu, vorba poetului, „vina sau vodca“. Spre binele poeziei sale, Sociu nu cade in filozofarea stearpa proprie boemei artistice. El e un fel de Ceata, numele unui personaj de poem al lui Caius Dobrescu, o identitate neclar precizata, ce se lasa, cel putin aparent, dusa de vint. In spatele acestei existente confuze se afla un remarcabil simt al observatiei si o stiinta remarcabila de a defini stari. Tensiunea poetica se naste astfel din coliziunea existentei confuze cu precizia constructiei poemului. Si aici Caius Dobrescu ar fi cel mai indreptatit sa spuna ca Dan Sociu e „de-al nostru“, adica „scrie cu realitatea“. „Ploua sau gilgiie instalatia// intinsa pe canapea ea citeste din cartea cum/ sa ne calculam coeficientul de inteligenta// mai tirziu mi-l va calcula si mie// la vecinii de sus au venit niste barbati/ si discuta// de-aici de unde-i aud/ as putea jura ca vorbesc in latina.“ Scaderea acestei carti e data de unele imagini-cliseu care definesc de cele mai multe ori derizoriul existentei si pe care „mizerabilistii“ anilor nouazeci le-au utilizat pina dincolo de satietate. Totusi, nici aici Sociu nu cade prada tezismului, ci-si salveaza poemele gasind fie un final „tare“, fie recurgind, ca in fratele paduche, la „arma“ sa preferata, umorul.
Talentat, inteligent, cu o foarte buna stiinta a scrisului, Dan Sociu reuseste, cu Borcane bine legate, bani pentru inca o saptamina, sa debuteze convingator. Ramine ca, in cartile viitoare, sa vedem daca si cum va capata un ton propriu, inconfundabil, poezia junelui iesean.