OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Formula AS. Saptaminal, format tabloid, 24 de pagini pe hirtie de ziar. Director: Sinziana POP. Redactor-sef: Toma ROMAN. Secretar general de redactie: Ruxandra CONSTANTINESCU. Lansata in 1991, Formula AS e una dintre „istoriile de succes“ ale presei romanesti a anilor ‘90. Condusa de Sinziana Pop, autoarea unui splendid roman de tinerete, Serenada la trompeta, cunoscuta mai apoi, in anii ‘70-’80, ca unul dintre cei mai valorosi „reporteri literari“ si autori de interviuri cu scriitori de la noi, si de Toma Roman, eseist specializat in sociologia culturii si in analiza politica, revista profita de aceste inclinatii catre comunicare si pragmatism ale unor intelectuali care fac cu program o publicatie „de consum“. Pe de o parte, Formula AS e scrisa bine, profesionist, fara acel aer diletantistic de care sufera majoritatea „concurentei“ de pe piata romaneasca; pe de alta parte, reteta amesteca atent tot ce intra in raza asa-numitului „larg consum“: de la politica la interviuri cu „VIP-uri“ si de la retete pentru gospodine la muzica adolescentilor. Cronica politica a saptaminii, sustinuta multa vreme de catre Toma Roman, a fost preluata de Dan Pavel. O rubrica glumeata despre realitatea romaneasca de zi cu zi sustine N.C. Munteanu. Rubrica de „Cultura“ merge pe evenimente de interes larg (festivaluri, filme etc.) si pe dimensiunea biografica (cum isi traiesc artistii viata, „Monologuri cu scriitori“ etc. – invitata rubricii in aceasta saptamina fiind Magda Carneci). Adriana Bittel sustinea intr-o vreme o rubrica de scurte semnalari editoriale (poate se va relua dupa ce vor fi trecut vacantele). Pagini de recomandari medicale, fotomodele, pop-rock, zodiac s.a.m.d. Nu trebuie uitat marele merit al Formulei AS de a fi gazduit timp de mai multi ani o rubrica saptaminala de articole semnate de Mircea Nedelciu.


din presa cotidiana

- Premiul Nobel se acorda - totusi - in Suedia! Intr-un interviu aparut marti 29 august in Curierul national, Dan SHAFRAN, traducator de literatura romana in suedeza si invers, reaminteste ca Premiul Nobel se acorda – totusi – in Suedia!: „din pacate, in Romania se ignora faptul ca nici un mare scriitor din lume n-a luat Nobelul literar fara sa fie tradus in Suedia. Publicul suedez vrea sa-i citeasca pe scriitorii importanti in limba sa, iar juriul Academiei Suedeze nu are incredere in alte traduceri decit acelea in suedeza“. Stabilit in anii ‘80 la Stockholm, Dan Shafran s-a facut din ce in ce mai cunoscut ca traducator in ultimii ani. El a tradus recent piese de Matei Visniec si Vlad Zografi pentru montari la Stockholm.

- Ce intelege un pictor din ce se intimpla in Suedia, in Romania, in America... Pagina culturala a Cronicii romane are meritul de a gazdui aproape in fiecare zi o rubrica de tip „tableta de scriitor“ sau „de artist“. Alaturi de Mircea Horia Simionescu si Stefan Aug. Doinas, titular de rubrica este si Sabin Balasa. Cunoscutul autor a nenumarate tablouri si fresce kitsch, cu personaje serafice proiectate pe fundaluri pastelate, de aspect selenar, vag-science fiction (eroii sai semanind in mai multe rinduri leit cu Nicolae si Elena Ceausescu), a devenit acum un inversunat publicist catastrofist, acerb critic al evolutiilor din Romania postcomunista si mai ales al guvernarii de dupa 1996. Cel mai recent articol al sau (in numarul de joi 31 august), S.B. evoca o calatorie a sa la Stockholm, pe vremea comunismului. „Oamenii de cultura din Stockholm“ (asa, toti!) se luptau pe-atunci cu „puterea oculta“ sau cu „conspiratorii“: companiile prospere care foloseau simbolurile traditiei culturale in reclamele comerciale. Ei bine, constata S.B., „conspiratorii“ au reusit in Romania de azi, unde – oroare! – reclamele folosesc si simboluri ale traditiei culturale. Cine sa fie – oare – „conspiratorii“, „puterea oculta“? Nu e greu de ghicit: „in America, recenta deconspirare a celor care, lansind postmodernismul, de aproape cinzeci de ani incearca sa distruga spiritualitatea lumii pentru a o stapini, dovedeste ca poporul american este barbatos, nu inocent – asa cum, in mod intentionat, s-a lansat zvonul.“!!! Parca tot mai bine-i statea lui S.B. ca pictor kitsch decit ca stingace si grosier publicist nationalist, anti-american etc. etc.

- Poetii, sexul si justitia. Presa de saptamina trecuta a facut putintel caz de un „caz“ care nici n-a apucat sa fie! Junii versificatori Mihail Galatanu si Marius Ianus, care si-au cistigat deja in mediile literare un inceput de reputatie ca autori complet lipsiti de pudoare, preocupati in textele lor de toate cele ale sexului, in maniere cit mai dezinhibate, cit mai sfidator-vulgare, au facut obiectul unei plingeri depuse de un cetatean brasovean la Parchet, respectivul considerindu-se ultragiat! Astfel sesizat, mecanismul justitiei s-a pus in miscare si, dupa „investigatiile“ de rigoare, a dispus neinceperea urmaririi penale. Conform unui comunicat transmis de Parchetul de pe linga Curtea Suprema de Justitie ziarului Romania libera (vezi editia din 1 septembrie), dosarul a fost inchis martea trecuta, pe 29 august, intrucit „din probele administrate in cauza nu rezulta savirsirea unei fapte cu caracter penal“. Si Romania libera, si alte citeva cotidiane apucasera sa se lanseze intr-o vehementa campanie impotriva unor asemenea apucaturi „comuniste“ ale justitiei si ale politiei, care si-au permis sa ancheteze poezia ca fapta penala. Doar ca institutiile statului erau obligate sa faca respectivele cercetari o data ce au fost sesizate prin plingerea unui cetatean! Oricum, ii ramine Romaniei libere meritul de a fi obtinut pe aceasta minunata tema o noua declaratie exceptionala a presedintelui Uniunii Scriitorilor din Romania, Laurentiu Ulici, cel care sustinuse cu doua luni si jumatate in urma ca n-ar fi trebuit sa fie publicata corespondenta dintre Eminescu si Veronica Micle. Acum, contactat de ziar, L.U. i-a transmis unui colonel de politie din Brasov urmatoarele: „Dle colonel Scurtu, tot ce am sa va raportez in legatura cu scrisoarea dvs. incape intr-un singur cuvint: Merde!“ (Romania libera, 28 august). Ironic, frantuzesc si deosebit de elegant, nu-i asa?!


de ici, de colo

Numarul 13-14/ 2000 al Jurnalului literar dedica un bogat si interesant grupaj proaspat octogenarului Virgil Ierunca, sarbatorit si in alte publicatii culturale de la noi. Retin atentia, in primul rind, amplul interviu acordat de sotii Ierunca lui Constantin Amariutei (Cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca recapitulind exilul) si paginile de „restituiri“: esantioane din publicistica de tinerete a lui Virgil Ierunca (plus un comentariu al lui Pavel Chihaia), scurte reflectii si doua pagini cu poeme ale aceluiasi aparute in anii ‘50-’60 in diverse publicatii ale exilului romanesc. Grupajul poetic e insotit de o nota editoriala a Mihaelei Constantinescu si de Un posibil post-scriptum al lui Nicolae Florescu, care prefateaza si sectiunea „publicistica“. Se retin si contributiile la aniversara ale lui Al. Paleologu, Sanda Stolojan, Cornelia Stefanescu si Gh. Grigurcu. Citam din articolul lui Alexandru Paleologu: „Ce vreau sa spun despre Virgil Ierunca, si mai sint citiva despre care am gindul acesta, dincolo de pozitiile lui critice sau politice cu care sint sau nu de acord, ramine imaginea intrupata a gentlemanului, fara indoiala, si nu poate fi ocolit faptul acesta, pentru ca este mai important decit orice atitudine de idei, mai ales ca nu sintem in afara lumii, gindirii. Ideea inseamna, in ultima instanta, o gindire oprita, pe cind gindirea vie este altceva nu se oprestre la idei. s…t In exilul romanesc anticomunist, Virgil Ierunca ocupa un loc de rindul intii, de prim plan. Si poate chiar mai mult decit altii, care au avut o importanta politica mai mare decit el. Adica, vreau sa spun ca Virgil Ierunca a avut un rol mai mare decit Visoianu, de exemplu, in ordinea aceasta, si Monica la fel, pentru ca ei, saptamina de saptamina si zi de zi, la radio, erau in actiune si in actualitate, adresindu-se Tarii“. Jurnalul literar mai cuprinde si alte materiale demne de interes, intre care fragmentele inedite din jurnalul lui Al. Busuioceanu (Caietele de miezul noptii), cronica lui Al. Sandulescu despre memoriile lui Petre Pandrea sau eseul despre Caragiale al lui Serban Foarta.

Revista este insa, pe o latura a ei, atrasa pe orbita unui nationalism spiritualist destul de dubios, lucru vizibil in articolele suspect de inflamate ale lui Aristarc, in atentia cucernica acordata unor autori precum Nae Ionescu si in apropierea fata de nationalismul „interbelic“ al unei publicatii romano-americane de felul Curierului romanesc, cunoscuta pentru afinitatile „spirituale“ cu traditionalismul etnicist al miscarii legionare. Sub pretextul solidarizarii cu opinia lui Paul Goma (publicata intr-un numar anterio al J. L.) despre „securismul“ lui Augustin Buzura este publicat si comentat un „interviu «cenzurat»“ de A. Buzura la Curierul romanesc. Interviul fusese acordat de Nicolae Florescu lui Vlad Andrei Orheianu. Ne pune serios pe ginduri insa Scrisoarea deschisa a lui Radu Dragan, o diatriba antisecurista in care „inchizitorialismul“ anticomunist fuzioneaza cu argumente nu mai putin „securiste“ si cu elemente din recuzita dreptei radicale: „ati reinceput, utilizind o tactica veche, sa atacati numele mari ale culturii romanesti si pentru asta nu meritati iertare. [...] Ati scos de la naftalina proletcultismului toate acuzatiile rasuflate impotriva lui Eminescu si, printr-o pirueta ideologica, ati aruncat anatema si asupra lumii romanesti actuale, utilizind acuzatiile cele mai teribile si mai eficace: antisemitismul, legionarismul, antioccidentalismul.“ Si, in final, o mostra déjà vue de retorica à la R.D.: „Sinteti vinatorii de vrajitoare ai acestui timp. Daca cei obsedati, in imaginatia lor bolnava, de instapinirea diavolului asupra bietelor fiinte trimise pe rug distrugeau trupurile crezind ca astfel le salveaza sufletele, tinta voastra este distrugerea spiritului.“

Adevarul literar si artistic din 29 august 2000 publica pe post de editorial prelungit in paginile 8 si 9 un eseu al lui Ovidiu Hurduzeu, cunoscut prin diatribele antiglobaliste si anti PC (corectitudine politica) aparute, mai an, in Romania literara. Eseul se intituleaza Utopia mileniului trei: Noua Ordine Mondiala si are ca obiect o presupusa convergenta intre globalismul companiilor financiare transnationale si comunismul de tip sovietic, un asa-numit globalism socialist, o „intoarcere a Unului“ sub forma unui „Guvern Mondial Unic“ sustinut, intre altii, de senatorul american Jesse Helms si de Dalai Lama. Hurduzeu introduce aici o distinctie intre globalizarea „benefica“ si globalismul malefic, intre „individualismul occidental, mostenitor al traditiei si valorilor greco-crestine“ si „globalismul omogenizator“ mai mult sau mai putin ocult asociat revenirii „gindirii unice“ impuse lumii de „acesti «socialisti» eficienti si devitalizati care ne ofera cafea fara cofeina, smintina fara grasime, bogatie fara bani, trai fara traire, diferente fara alteritate, femei fara feminitate, umanitate fara oameni, sclavie fara stapini, spiritualitate fara spirit“. Autorul se foloseste, in demonstratie, de opiniile mai multor „insideri“ americani si filozofi ai istoriei. Pe baza lor, O.H. respinge ideea unei „conspiratii mondiale evreiesti“ intrucit „nici religia, nici originea etnica nu a stat la baza acestor aliante“ ci doar „eterna pasiune pentru bani si putere“. In ultima instanta, frapeaza similitudinea dintre teoria lui Hurduzeu, critica conservatoare si, deopotriva, neomarxista a globalismului. La noi, acesta ar fi punctul in care se intilnesc autori cu optiuni politice extrem de diferite precum H.-R. Patapievici, Cristian Tudor Popescu si, intr-o oarecare masura, Ioan Buduca. O. H. se inversuneaza, de fapt, impotriva corectitudinii politice si a rationalizarii planetare cu care ne-ar ameninta „comisarii globalismului multiculturalist“, ai „corporatismului industrial si financiar transnational“ si ai „totalitarismului etic“. Demonizarea multiculturalismului „distrugator de traditii“ tine insa, ne temem, mai degraba de fantasmele si spaimele opinentului.

Revista constanteana de cultura Tomis e un lunar extrem de eclectic, onorabil, dar lipsit de anvergura, in care semneaza autori de toate orientarile (literare si nu numai) si de toate marimile. Impresia generala este una de haos daca nu neorganizat cel putin neconvingator gestionat; practic, in fiecare numar poti gasi lucruri demne de citit, insa pe ansamblu revista este una stearsa. E, oricum, un spatiu de intilnire in care intelectualii constanteni si nu numai se pot manifesta in voie. Ancheta realizata in nr. 7/2000 de Ovidiu Dunareanu, Dan Persa si Sorin Rosca pe marginea colocviului international al traducatorilor „Mihai Eminescu“ (v. Prioritati si strategii) se incadreaza in linia generala a revistei, plina de recenzii, recenzioare, eseuri si eseuase nespectaculoase: nici prea-prea nici foarte-foarte. Raspund: Stefan Stoenescu (SUA), Horst Samson (Germania), Marco Cugno (Italia), Laurentiu Ulici, Ana Andreescu (Romania) si Ileana Ursu (Iugoslavia). Iese in evidenta, de asemenea, rezumatul unui interviu acordat de Pavel Chihaia lui Ovidiu Dunareanu. Vom reveni la Tomis cind va fi cu adevarat cazul. Deocamdata atit.