OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Bucuresti: camera 314 de la Caminul „Grozavesti“ blocul B, in care folosind aparatul „cu perdea“ (un „Zenit“ rusesc, daca nu ma insel) al lui Mircea am pornit seria noastra de fotografii „la veioza“. Descult, in pat, sprijinit de calorifer, cu genunchii la gura si un aer de totala dezabuzare, expus sub lumina veiozei, contraste puternice de alb si negru: degete, suvite de par, o jumatate de obraz, o ureche iesind din intuneric, un personaj din filmul japonez Dodeskaden. Cred ca sint eu. Poze de acelasi tip cu Mircea si Zozo, cu alte personaje, prietenii si vecinii nostri de etaj de la filologia bucuresteana. Mai tirziu, in aceeasi camera apare si un aparat de marit (de care a facut rost Mircea): invatam sa developam filme, sa preparam solutii, facem fotografii (inclusiv pentru unii colegi care au nevoie de poze „tip buletin“, pentru legitimatia de camin), le uscam pe geamurile camerei (lucram pe hirtie fara luciu), solarizari cu portretele noastre, cu obiecte, copaci, strazi, banci din parcul Cismigiu, cruci intr-un cimitir inzapezit. Fotografii in racursiu cu perechi pe aleile caminului, pagini cu vedete din revistele rock, fotografiate neprofesionist, cu aparatul in mina (dar astea sint conditiile), transformate in poze si lipite pe peretii camerei.

Cineclubul de la Casa Studentilor: Mircea la 20 de ani, cu plete, in geaca lui italieneasca de fis, stil „foaie de ceapa“, cu fermoar lat de aluminiu, vorbind, gesticulind la o „sedinta de lucru“. Aparatul a prins in aer o mina in miscare, care in loc de degete expune o dira lata, cenusie, de gest rapid. Fundulea (am deja si eu un aparat de fotografiat „Zenit“, chiar mai bun decit al lui): Mircea in curtea casei, in gradina, pe malul riului, cind apune soarele, privit de la distanta, din spate, de ochiul meu care incearca sa studieze prezenta unei siluete in peisaj si „efectul de voal“. Sovata: sintem impreuna, ne plimbam, o batrina in halat alb, linga o mica taraba pe roti (si rotile sint acoperite partial de frunze, pentru ca e sfirsitul lui octombrie) unde se vind floricele de porumb, un tambal si un violoncel si o cutie de acordeon depuse pe peronul autogarii, linga cei trei tigani care beau bere la o masa (dar n-au intrat in cadrul fotografiei), debarcaderele goale ale unui lac, Mircea in geaca de piele, un barbat de nici 30 de ani, de data aceasta chiar pozindu-mi (el, care nu iubeste deloc portretele artistice) intr-un chiosc de lemn, se vad bine crapaturile stilpilor de sprijin, lumina cade din spate, il inconjoara frunzisuri, partea din stinga a fetei e toata in umbra, parul bogat, din care nu se vad urechile, pleoapa plecata, gura senzuala si un aer de visare si melancolie.

Muntii Piatra Craiului: o poteca ce intra intr-un luminis, Mircea a venit inarmat cu un „Snipper“ urias si am plecat numai noi doi spre creasta, „tunul“ trecea mereu de la unul la altul, cautam unghiuri si cadre, distante si pozitii, voiam sa vedem ce poate aparatul, un instantaneu, luat de la mare distanta, prin teleobiectiv, cu fata transpirata a prietenului meu, pletele bogate ii ies de sub o sapcuta alba de pinza cu cozorocul moale si i se rasfring pe spate iar el priveste spre mine mirat, increzator, usor ironic, pentru ca stim ca nu mai e mult pina la cabana. Fundulea: impreuna cu Ion Dumitriu (avem in fata, pe masa din curte, un vas mare cu piersici), fotografie luata cu automatul (sint si eu in cadru), toti trei fumam, doi dintre noi cu palarii pe cap, Mircea poarta de data asta barba, e intr-o camasa cadrilata cu mineca scurta si pe fata i se citeste un fel de nepasare crispata. Tohanu Vechi: in camaruta mea de lucru, unde ne-am intilnit si cu alti prieteni, pentru ca eu implinesc 30 de ani, si unde Zozo Cardas filmeaza si fotografiaza totul.

Evenimentul il face pe Mircea sa arboreze cu naturalete o superba camasa taraneasca cu creturi, foarte larga, achizitionata din zona Sibiului de unde s-a intors de curind. E mindru de camasa lui si foarte vesel. Buzau: la intilnirea generatiei noastre, Mircea pe treptele casei de cultura, in blugi, cu pulover negru si vesta de culoare deschisa, pletos ca de obicei, cu o mina sprijinita pe genunchi si in cealalta tinind ceva alb (o bucata de hirtie cu vreo adresa). In spatele lui sint Dan Petrescu, Sorin Antohi, Vasile Andru, Bogdan Ghiu, Dan Culcer, Mircea Cartarescu, Adriana Babeti si multi altii. Poiana Marului: in fata casei lui Bojor (cel care seara, la un pahar de vin, ne explica ritos ca iarna ursul „caberneaza“), unde Mircea a venit sa scrie romanul Zmeura de cimpie. Romancierul e cu bustul gol, poarta o pereche de blugi destul de uzati, sta pe un scaun sub un par cu coroana impunatoare, in fata are alt scaun pe care a fost asezata o masina de scris „Olivetti“ si dincolo de masina de scris se vede un lan copt de griu. Fotografiez miinile lui Mircea pe clapele masinii, paginile scrise aruncate in iarba, picioarele lui goale, fata lui aplecata, preocupata, care refuza sa ma priveasca. Scene, situatii si fotografii care mi-au revenit brusc in memorie.

Nu-mi amintesc fotografii cu Mircea de la Sighisoara (Festivalul de poezie), de la Bistrita (Saloanele Liviu Rebreanu), din localitatea franceza Martigues de pe malul Mediteranei, din muntii Fagarasului, de la libraria Cartea Romaneasca, din podul lui Ion Dumitriu si din curtea pictorului Teodor Rusu. Exista prin cutiile mele poze in care el apare impreuna cu Gheorghe Iova, Tede Moraru, Ioan Flora, Viorel Grimalschi, Mircea Horia Simionescu, Gheorghe Ene, Sorin Preda, pe care nu mi le pot aminti acum. Stiu ca am arhivate in calculatorul pe care scriu un set de fotografii cu Mircea Nedelciu de dupa declansarea bolii dar nu am curajul sa le deschid. Deschid Generatia ’80 in proza scurta si privesc acel portret al lui Mircea in care el tine in dreptul obrazului sting o jumatate de lentila ce-i acopera fata de la buze pina deasupra fruntii. Ochiul sting e mai mare, la fel sprinceana, jumatate din buza superioara pare anulata de grosimea sticlei, degetele cu care Mircea tine lentila sint neclare, partea exterioara a lentilei se rotunjeste pe arcuirea palmei. Pe frunte i-a alunecat o subtire suvita de par, dar unde priveste ochiul din spatele lentilei? Pleoapa superioara e coborita, firele de par ale sprincenei par zburlite. Incerc sa inteleg fotografia si am senzatia ca descopar in aceasta privire dublata un ochi care infrunta sfidator ochiul mecanic al aparatului de fotografiat, vrind parca sa anuleze puterea lui producatoare de simulacre.