OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„[...] O astfel de miscare intelectuala de stinga – prezenta in alte tari foste comuniste – a generat acolo un important curent reformist, bine legitimat intelectual chiar in respectivele partide, dar si intr-o parte a societatii civile, curent care, odata cu venirea la putere a lui Gorbaciov, a devenit treptat dominant. Asa se face ca acele partide comuniste, dupa 1989, s-au putut reforma rapid si complet, devenind niste partide social-democrate respectate, care au promovat reformele la fel ca si partidele de dreapta. Ceea ce, fireste, nu s-a intimplat la noi, unde PCR era nereformabil, oprit intr-un proiect etnicist si neo-stalinist, iar FSN (FDSN, PDSR) care i-au preluat, in mare parte, cadrele, a cochetat inevitabil fie cu populismul, fie cu nationalismul. [...]

(D)eoarece stinga la noi nu avea legitimitate intelectuala, dreapta a avut, in schimb, prea multa. Cine, la noi, voia sa fie ideologic impotriva regimului devenea imediat mai mult sau mai putin de dreapta. Cine voia sa gaseasca argumente intelectuale impotriva comunismului nu le afla in marxismul „revizionist“, ci in spiritualism, religie, Platon, Heidegger, cind nu la Eliade, Cioran sau Nae Ionescu. Iarasi, trebuie recunoscut ca, adesea, intelectualii erau atrasi nu atit de dreapta liberala, individualista, de tip anglo-saxon, cit de dreapta continentala, deopotriva nationalista, etatista si corporatista.
Desigur, Eliade, Noica, Cioran, ca si cititorii lui, nu erau deloc agreati de regim; dar, asa cum a observat si Vladimir Tismaneanu, in anii ’70-’80 era mai putin suspect sa te ocupi cu acei autori decit cu Kautsky, Adorno sau chiar Marcuse. Chiar structuralismul sau deconstructionismul, cind au patruns la noi, au tins in general sa fie epurate de valentele lor ideologice de stinga, pentru a ramine la nivelul unor metode critico-literare, asociate „autonomiei esteticului“. Ceea ce nu inseamna ca aceste tendinte, ca si personalitatile care le reprezentau, nu erau, adesea, viguros atacate de revistele „protocroniste“.

Din pacate, dupa 1990, ilegitimitatea intelectuala a stingii democratice s-a mentinut. In consecinta, marea majoritate a intelectualilor umanisti de la noi continua sa se considere de dreapta sau de centru (ce-i drept, stinga politica pina acum n-a avut un credit democratic prea consistent [...]). O dovada banala la indemina: literatura marxista sau postmarxista este la fel de greu de gasit in librariile noastre din 2001, precum era acum douazeci de ani, in conditiile in care astazi, spre deosebire de atunci, exista o abundenta de carti de nenumarate alte orientari – de la conservatorismul unui Michael Oakshott si liberalismul de dreapta al unui Hayek, si pina la Mein Kampf.
[...] Desigur, domeniul politic si cel intelectual nu concid si nici nu trebuie puse sa coincida; totusi ar fi absurd ca neintrerupta pasiune de dreapta a intelectualului roman standard, cit si precaritatea intelectuala a stingii romanesti sa nu aiba consecinte dramatice. De pilda, izolarea relativa a intelectualului roman, putina lui audienta in publicul larg se poate explica si in acest fel: fiind el mereu, obsesiv, „de dreapta“, cum ar putea spera sa comunice cu un public larg, tentat adesea, din motive economice, mai ales de stinga?

Pe de alta parte, daca stinga politica nu-si va afla o legitimitate intelectuala solida, cum poate ea spera sa construiasca un mesaj modern, democratic si reformist, eliberindu-se de reziduurile populiste, nationaliste si neo-staliniste?“

Andrei CORNEA
Text publicat in volumul
Intelectualul roman fata cu inactiunea. In jurul unei scrisori a lui G.M. Tamás, Editura Curtea Veche, 2002