OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Christophe Dufossé s-a nascut in 1963 la Beauvais si este profesor de literatura la Colegiul Joachim du Bellay din Montrichard. Ora de plecare este primul sau roman. Printre cele peste 700 aparute de-a lungul toamnei literare 2002, cel al lui Christophe Dufossé a intrunit sufragiile criticii, care l-a recompensat cu „Premiul primului roman“. Il asteptam nerabdatori pe urmatorul, a carui data de aparitie pe piata este estimata a fi spre sfirsitul anului in curs.

Bucuresti, 18 februarie 2003


Draga Christophe Dufossé,

Iti mai amintesti? Incepuseram cu acele atit de formale „Draga Domnule“, apoi am trecut timid la numele noastre intregi, iar acum aproape ne tutuim cu Christophe-urile si Caroline-le noastre... si intotdeauna cu acelasi subject: Re: Voyage à Bucarest.

Draga Christophe Dufossé, ce ciudata a fost intilnirea asta a noastra! Nici nu stiu, de altfel, daca se poate vorbi de intilnire, pentru ca nu ne-am vazut si nu ne-am vorbit niciodata... Un simplu contact pe Internet. Eu, de la Biroul Cartii din Bucuresti, tu, talentatul autor al unui prim roman. S-ar putea imagina un intreg scenariu romantic... As! E vorba doar de o intilnire intre cititori, ceea ce nu se prea intimpla. Imi inchipui mutra celor care „ma“ citesc (si pe cea a traducatorului meu!), pentru ca, recunosc, nu e prea academic ceea ce fac eu acum. E clar, nu sint dotata pentru critica literara. Imi vei spune: foarte bine, nici mie nu-mi place critica... La fel ca Balzac sau Nabokov („blestematii de articlieri!“). Cu atit mai mult ma vei aprecia, asadar, pentru ca sper sa fiu diferita de ei...
Draga Christophe Dufossé, imi pare rau, cred ca nu-ti imaginai, totusi, ca voi scrie ceva frumos si profund despre cartea ta, desi o merita cu prisosinta. E o carte excelenta. Dac-as mai fi inca librar, iti jur ca as recomanda-o tuturor clientilor mei. (Ai observat cum actioneaza acesti mici farsori? Ii ceri unuia un mic sfat si, nici una, nici doua, el iti aduce ditai teancul, ti-l pune in brate, iar tu, pentru ca ti-e jena sa refuzi, iei cu tine toata gramada. O strategie comerciala fara pereche. Eu, ca cititor, nu m-am putut eschiva niciodata, si-apoi cum sa renunti la mormanul de volume, unde sa le abandonezi in labirintul de tejghele si rafturi intesate? Nemaipomenit mod de a te ruina, cind iti place sa citesti, si de a te certa definitiv cu bancherul tau...).

Draga Christophe Dufossé, am citit multe articole frumoase despre cartea ta, elogii, incurajari. Marturisesc ca cel aparut in revista Les Inrockuptibles a fost cel care m-a indreptat iremediabil spre tine. Si Marie-Françoise Bothorel, desigur, pe filiera editorului tau, Denoël, iti fac o confidenta: nu mai conteneste cu elogiile la adresa ta!. Ei bine, de atunci, aceasta Ora de plecare n-a mai plecat din capul meu. Am inmagazinat pasaje intregi din ea, de mai multe ori. Ceea ce-mi place cel mai mult la tine este felul in care „descrii“. Mai rar sa nu cedezi tentatiei de a-ti duce cititorul cu zaharelul de-a lungul unei descrieri, fizio- sau psihologice. Elevii tai probabil au remarcat lucrul asta. Lectura romanului tau e ca o plimbare cu barca: te urci, iti spui ca trebuie sa ajungi si colo, si dincolo, si-atunci vislesti, vislesti, nu te mai poti opri. Mai vrei. Te dedulcesti. Te lingi pe buze, esti ca musculita care survoleaza scena si o contempla cu un aer hitru, rizind in sinea ei. Directorul liceului pe care-l descrii tu e, de fapt, al meu. E prea de tot, imi vine sa cred ca l-ai cunoscut. Apoi, ca un alt personaj de-al tau, am fost si eu sefa clasei, am dansat in cluburi tehno si punk. Bomboana pe coliva: ma dau in vint dupa Etratat.
Dar uite ca ma pierd, si cititorul ar vrea, poate, sa stie „despre ce este vorba“ in cartea ta. Asadar, ce istoriseste Ora de plecare? Povestea unei clase de elevi de-a saptea care se comporta ciudat si a unui profesor cazut din Luna, ajuns angajat al Ministerului Educatiei Nationale din intimplare, incercind pur si simplu sa inteleaga ce are el de facut acolo. Acest Pierre Hoffman este pentru mine simbolul profesorului inexistent. Nici o ambitie, urma de vointa sau de angajament. Nimic. El a aterizat aici si a ramas de-atunci un spectator scrupulos si mereu depasit de situatie. Cartea are cite putin dintr-un roman politist, psihologic, o ambianta à la Hitchcock... 342 de pagini ticsite de angoase si suspans, care se deruleaza cu o viteza nebuna.

Draga Christophe Dufossé, mail-urile au inlocuit astazi corespondentele infloritoare de altadata si, zilnic, o data cu mesajul de la tine, ajunge in calculatorul meu o bucatica din Franta si din lumea ei editoriala: succesul unui roman, parcursul de luptator al unui autor, adaptarile dramatice sau cinematografice, traducerile (in cazul tau, in germana, italiana, engleza, spaniola, portugheza si, din luna octombrie, romana – la Humanitas). Ma simt ca una dintre elevele fascinate si agatate de buzele tale, desi sint prea in virsta pentru a ma intoarce-n liceu, iar tu, prea tinar sa-mi tii cursuri de latina. Pacat, as fi putut petrece ore-n sir ascultindu-te cum perorezi despre Bellow sau Musil. Ma gindesc abia acum cit de mult iti datorez ca cititoare, si totusi... Il stii pe Camil Petrescu? In urmatorul pachet o sa-ti strecor citeva exemplare din cartile lui, e rindul meu acum sa te fac sa descoperi texte frumoase... Iar literatura romana e plina de asa ceva.

Dar intotdeauna, draga Christophe Dufossé, tu vei fi acela care ma va invata mai multe, iar povestea noastra, recunoaste, nu e dintre cele mai banale. Mi-ar placea mult ca ea sa nu se opreasca aici. Mi-ai promis c-o sa vii la Bucuresti, pentru ca romanul tau place mai mult strainilor, mi-ai marturisit.
Ei bine, o sa te astept! Si nu cred ca voi fi singura.
Pe curind,

Caroline.

Traducere de Alexandru MATEI