OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 6 mai 2007, 53% dintre alegatorii francezi au votat pentru Nicolas Sarkozy. Reducerea birocratiei si impozite mai putine – aceasta a fost esenta programului electoral. Daca Sarkozy va avea un mandat reusit ca presedinte, atunci schimbarea cu putere de exemplu, capabila sa rupa anchiloza mentala colectivista, va porni din Franta si ar putea sa se perpetueze in tot continentul.

Aceasta e problema, si nu doar pentru Franta, pentru Europa: „Sarko=Fascist“. Sau, si mai clar: „Sarkozy 2007=Hitler 1933“. Lozincile cu pricina, scandate si afisate la evenimentele de strada (133 de masini arse, vitrine sparte, raniti, sute de arestati) ce au salutat – in Piata Bastiliei si in alte piete din Hexagon – schimbarea turei la Elysée, n-ar fi, aparent, decit emanatia unei infime si debusolate minoritati. „Nu vom disputa in strada al treilea tur de scrutin“ – au asigurat socialistii prin François Hollande, prim-secretar al partidului (din 1997) si tovaras de viata, inca din facultate, al candidatei infrinte (4 copii, fara cununie). Candidata care, in ajunul alegerilor, prorocea la radio ca victoria lui Sarkozy „risca sa dezlantuie asupra tarii violenta si brutalitate“. in ziarul Libération, un simpatic grup de intelectuali ante-prorocise „razboi civil“.

Nu vorbim, insa, aici de josnicie si iresponsabilitate. Ségo lansa un „avertisment“ ce putea fi luat usor drept invitatie la actiune, pe scara mai larga. Cu toate acestea, stinga nu putea fi banuita de asa ceva, nu. Urmeaza alegeri parlamentare, socialistii au nevoie de liniste in campanie. Mai tirziu, evident, e timp destul sa se implineasca prorocirile – de pilda, prin sfinta minie sindicala in fata reformelor promise de Sarko. „Daca la urne nu s-a putut, atunci facem altfel“ (va suna cunoscut?). Ceea ce, normal, e scenarita. Asa cum scria deunazi Le Monde intr-un editorial, stinga „are vocatia istorica de a incarna miscarea, schimbarea si speranta, viitorul optimist“. Dar dreapta?

Ei, na! Sarko=Facho, voyons!
Sint unii care se intreaba, ingrijorati, daca Europa n-o cirmeste, usurel, spre dreapta. Raspunsul e nu. Nici o sansa. Zero. Caci in Europa, dreapta=fascism. Sa fim bine intelesi: Sarkozy poate transforma totul intr-o merde, ca un baiat mare ce e. Dar mai plauzibil e ca va incerca sa-si tina cuvintul, iar merde o vor arunca, potop, cei de vizavi. Miza e uriasa. UE se infunda tot mai adinc in socialism si va da faliment. intrebarea nu e „daca“, ci „cind“ – si risca sa fie curind.
Iar schimbarea nu poate veni decit din Franta. Se spune ca politica e arta posibilului. Franta a explicat lumii ca imposibilul e posibil. De acolo a pornit molima, numai de-acolo poate veni antidotul.

Les frères ennemis
Mussolini, baze teoretice si practice in crearea fascismului: nationalism, marxism si leninism (predat in Elvetia, in tête-à-tête, de o scumpa prietena de-a lui Lenin) si sindicalismul revolutionar francez, al lui Georges Sorel, care postula ca emanciparea clasei muncitoare e posibila doar prin violenta. Hitler: rasism, marxism, leninism, fascism. Si Mussolini, si Hitler au nationalizat instantaneu „principalele mijloace de productie“, introducind planificarea in absolut toate domeniile, de la economie la invatamint, de la sport la cultura, in numele egalitatii si bunastarii.

Amindoi s-au pus pe casapit comunisti si socialisti – dar nu de la dezacorduri ideologice („nazism“ vine de altfel de la national-socialism), ci pentru eliminarea concurentei. Se bateau pe aceeasi „audienta“. Si nu voiau sa fie vasalii lui Stalin, care-i controla pe marxistii europeni si visa un imperiu mondial comunist, nu „Imperiul Roman Redivivus“ (Mussolini) ori „Reich-ul de 1000 de ani“ (Hitler). Totodata, comunismul sovietic, „internationalist“, a fost nationalist, rasist si anti-semit – doar ca rusii erau „superiorii“ – si a purtat razboaie de cotropire, coloniale. in esenta, nici o deosebire fata de fascism/nazism. Lupta pentru suprematie, in familie. Dar contributia franceza? Sorel, si gata? Mintenas – deocamdata, aplicati-i cele de mai sus numitului Sarkozy Nicolas si explicati de ce e fascist si Hitler-doi. intrebare secundara: cum, Sfinte Sisoe, de-a reusit stinga sa acrediteze ideea ca n-are nici o legatura cu fascismul/nazismul, iar dreapta e, in cel mai bun caz, fascism bine deghizat?

Iluminism
Nazismul s-a calat cum nu se poate mai bine pe Etatismul prusac. Care n-a fost nascocit de Bismarck, ci preluat din Franta, unde i se zicea bonapartism. Statul tentacular, model ideal si pentru Mussolini. Iar bonapartismul s-a cladit si pe ceva numit saint-simonism, dupa creatorul lui, Contele de Saint-Simon. Un personaj fabulos. De pilda, avea dese conversatii cu raposatul Charlemagne (din care credea ca descinde), iar Augustul Spectru ii confirma ca e cel mai mare ginditor al lumii. Absorbind creator tezaurul iluminist, Saint-Simon a formulat un model al lumii perfecte: fericire garantata, bazata exclusiv pe ratiune. Adica, definitia oricarei ideologii. I-a zis „Noul Crestinism“. Si ajungem la poanta (daca n-o stiti, o sa va tavaliti): din ce si-a tras seva marxismul? Din „Noul Crestinism“. Saint-Simon a fost primul „Planificator“ modern. Si cei ce nu vor Planul? „Vor fi tratati ca vitele“, a explicat Contele. Minati in directia „corecta“ de pastori intelepti. Celor docili – nutretul cuvenit. Harapnic pe spinare – celor recalcitranti, satir pentru irecuperabili. Rezultat: Marx, apoi Lenin si discipolii. Experiment nereusit, depasit, ni se spune. Dar iluminismul, planificarea saint-simonista, etatismul bonapartist? „A treia cale“, aflam (pe care si Mussolini o cautase).

A mers binisor, o vreme. Americanii au achitat in tot razboiul rece grosul facturii militare a Europei occidentale (si continua s-o achite). Banii economisiti au fost dirijati spre pensii, ajutoare de somaj, invatamint si medicina „gratuite“. Sigur, cotizatia americana, oricit de substantiala, nu acoperea decit o mica parte din potul necesar. Care se aduna din exporturi, bazate pe tehnologii superioare. Mai ales spre lumea a doua si a treia.

Puterea iluziei
„Economiile emergente“ din Asia si America de Sud reduc rapid decalajul tehnologic. Au in continuare surplus de forta de munca ieftina, de care companiile din tarile dezvoltate profita, „delocalizind“ fabrici, uzine, centre de comunicatii, servicii telefonice pentru clientii bancilor etc. Dar forta de munca ieftina se scumpeste treptat, e o solutie temporara. Apoi, delocalizare inseamna efectiv export masiv de locuri de munca – spre nemultumirea somerilor vest-europeni. Companiile n-o fac insa din lacomie – ci pentru ca piata muncii din tarile lor e prea scumpa, iar povara fiscala e prea mare. Nu mai au bani de investit in tehnologii competitive.
in varianta „umana“, socialismul nu distruge sectorul privat, ci il paraziteaza. in loc de nationalizare, confiscare prin impozite. Tot redistributia planificata a veniturilor. Interesant, insa, cind e taxat prea de tot, in democratie, capitalul fuge. La fel, cetateanul cu inalta calificare. Hemoragie de fonduri si de „creiere“. Plus stagnare.

Pe o piata ingradita, sufocata de legi si de impozite, oamenii nu isi mai asuma riscul de a porni afaceri noi, de-a crea locuri de munca productive, care, prin taxare, sustin sectorul public. Nu isi mai asuma riscul de-a pierde tot, stiind ca nu pot cistiga mare lucru. Foarte bine. Sa nu faca profit! Sa nu se imbogateasca! Liberté, égalité, fraternité! Societatea perfecta. Adica, oameni perfecti. Pacat ca iluministii si urmasii lor intelectuali au nesocotit o vorba cu miez: „Oamenii nu sint nici ingeri, nici bestii; iar tragedia e ca atunci cind vor sa fie ingeri, ajung sa fie bestii“. A spus-o, cu mult inainte de ghilotina, tot un francez, pe nume Blaise Pascal. „Rationalismul“ francez a creat un virus. Unul informatic. Se transmite prin cuvint. La unii, anticorpii au aparut imediat. Ceilalti, cu imunitatea deficitara, s-au molipsit de ideea ca imposibilul – Omul Perfect, zis si Omul Nou – e posibil. Ca in orice epidemie, trebuie stavilit focarul-sursa. Vaccinul exista si e eficient, cu o conditie: pacientii sa devina receptivi. Exista semne ca devin.

Programe antivirus
Sondajele inaintea alegerilor aratau ca 64% dintre alegatorii francezi nu cred in piata libera, in capitalismul „à l’américaine“. Virusat din belsug, dar foarte rezistent. Pe 6 mai, 53% dintre alegatorii francezi au votat, totusi, pentru Sarkozy. „Fascistul“ propune ceva departe de modelul american, insa foarte diferit de cel francez. Reducerea birocratiei, deci a cheltuielilor bugetare, si un „scut fiscal“: impozit pe maximum jumatate din ce cistiga fiecare si abolirea, in buna parte, a taxelor pe mostenire.

Americanii spun ca pina in aprilie lucreaza pentru Stat si dupa aceea pentru ei. Impozitul mediu e cam de 30%. Sub Sarkozy, francezii ar urma sa lucreze pentru Stat doar sase luni pe an. Mai departe, e vorba de schimbarea legislatiei muncii, care asigura, practic, slujbe pe viata. Cine prinde una, o poate tine pina la pensie, indiferent de felul cum munceste. in atari conditii, patronii se feresc sa faca noi angajari. Apoi, eliberarea de catusele celor 35 de ore pe saptamina: cine vrea sa munceasca mai mult ca sa cistige mai mult sa o poata face, fara penalizari fiscale. Suna modest, dar ar fi o schimbare seismica in Franta. Pentru stinga, avutia e ca un joc cu suma zero: ca sa cistigi, altii trebuie sa piarda. Dreapta nu crede ca avutia e finita si trebuie redistribuita echitabil, ci poate creste permanent, daca oamenii sint liberi sa intreprinda.

Solidaritate sociala nu inseamna citi beneficiaza de ajutorul Statului, ci citi nu mai au nevoie de el.
Electoratul are nevoie, insa, de rezultate. Aplicata prudent, dar ferm, liberalizarea are mereu succes. Numai ca in UE nu e la moda. Europa Unita inseamna, pina la urma, Cei 4 Mari. Marea Britanie sta mai bine ca Franta, dar la putere e stinga: impozitele cresc, birocratia se extinde, serviciile publice aluneca spre dezastruos. Dreapta britanica are, insa, aproape acelasi discurs ca si stinga, iar sondajele nu arata ca ar cistiga teren. in Germania, Angela Merkel e teoretic de dreapta. N-a redus fiscalitatea, n-a simplificat legislatia muncii, a majorat in schimb TVA-ul. in Italia, guvernul socialistului Prodi a punctat, normal, prin marirea impozitelor. Daca va veni virajul spre dreapta, schimbarea cu putere de exemplu, capabila sa rupa anchiloza mentala colectivista, nu poate veni decit din Franta. Argumentul cel mai presant in favoarea rupturii cu trecutul e insa altul.

Social-democratiile europene ramin fara oameni. Fac tot mai putini copii. Din lipsa de contribuabili, si cu impozite prea mari care gonesc capitalul si oamenii cei mai productivi, sistemele de pensii vor fi primele care vor esua, talonate de sanatatea publica. Deja semnele sint alarmante. Imigratia nu poate rezolva situatia – trebuie oameni calificati si dornici sa se integreze rapid. Sint rari, iar America e o destinatie mult mai atragatoare. in Franta, natalitatea nu sta atit de prost ca in restul UE. Un atu in plus de partea lui Sarkozy. Iar in caz de reusita, un exemplu si mai puternic pentru restul continentului. De la „Sarko=Facho“, la „Sarko, ça va mieux!“. Acesta e pariul. Nu doar al Frantei, ci al Europei.