Şi a venit şi s-a pogorît peste
noi minunea cu brandul de ţară. Oare ce ne-am fi făcut, în
miez de vară caniculară, doar cu plictisitorul Emil Boc şi cu mai
vechiul nostru client de la FMI, simpaticul Jeffrey Franks?
Reprezentantul FMI are, de peste o săptămînă, întîlniri
cu sindicatele şi patronatul, chestie pe care trebuia s-o facă
Guvernul României… Cum Emil Boc nu se comportă ca un
prim-ministru şi nu încurajează „dialogul social“, ajunge
Jeffrey Franks la întîlnirea cu sindicatele. Oare nu ar
fi cazul să-i găsim un „suflet-pereche“ lui Jeff, să-i
atribuim şi un loc de casă, ca să-l facem, omeneşte vorbind,
„de-ai noştri“, dacă tot a ajuns să aibă mai multe dialoguri
şi întîlniri decît premierul?
Well, well, well, prea nu aveam frunze
verzi şi proaspete de mărunţit. Şi uite cum de se leagă între
ele. Politic, nepolitic, totul devine politic. Deshumarea, din motive
vag obscure, a soţilor Ceauşescu, la solicitarea familiei, a creat
o bruscă emulaţie nostalgică. Nu doar în rîndul
puştimii aflate pe litoral să se distreze cu Beyoncé şi
Shakira, ci mai ales în cel al babalîcimii, care deja
strînge de zor bonuri fiscale. Vîrsta a treia şi a patra
au ieşit imediat la rampă. Nu doar ginerele lui nea Nicu ne dădea
lecţii de etică şi echitate capitalistă, of course, dar a apărut
şi iubita lui Nicuşor – aşa am aflat cum îşi făcea,
sireacu, singur salata de crudităţi şi cum recita de zor din
Nichita Stănescu, emoţionant, desigur... – dar şi nenea Ştefan
Andrei, şi delicatul Adrian Păunescu, alături de alte multe
fantome ale trecutului, să ne binecuvînteze cu
ce-bine-era-înainte-şi-oamenii-erau-fericiţi-că-au-siguranţa-zilei-de-mîine.
Greu de meşteşugit cuvinte pentru atîtea nelinişti şi
emoţii. Şi tot aşa, foaie verde rozmarin, am trăit cîteva
zile de dulci nostalgii legate de Sein und Zeit-ul ferice al
vechiului regim. Îi fredonam soţiei Partidul, Ceauşescu,
România şi dădeam din cap citind ce frumos a scris şi Dragoş
Aligică (luînd un text mai vechi din 22 şi oferindu-l ca
prospătură la Hotnews) despre eşecul marxismului! Curat eşec! (În
limba turcă, eşec egal măgar!) Un nod în gît şi o
lacrimă în colţul ochilor ne bîntuiau reveriile. Oh, ce
zile minunate! Şi ne întrebăm, acum, în 2010, dacă
viforosul „apel către lichele“ al lui Gabriel Liiceanu mai are
vreun target, că tot veni vorba de branduri şi logo-uri.
Duios, duios, precum suspinele doamnei
Corina Vinţan – din Consiliul de Brand, acea struţocămilă
interministerială –, care ne-a spus ce brand minunat avem! Din
acest Consiliu de Brand fac parte şi mai mulţi domni încărunţiţi
în sacrificiul pentru turismul românesc, cu funcţii şi
atribuţii, trecute şi actuale, care au tot mărunţit şi au dat
explicaţii, mai mult sau mai puţin savante, despre toată tevatura
asta cu imaginea şi promovarea României. Spre exemplu, domnul
Gheorghe Fodoreanu, membru în Consiliul de Brand, ne-a spus că
a fost la 180-200 de tîrguri internaţionale de turism, în
ultimii 20 de ani. Brava lui.
Ca să ce? Dacă nu mai vin turişti,
geaba teoretizare şi gargariseală. De altfel, toate dezbaterile
televizate au fost foarte bune pentru cei care vor să culeagă
informaţii din „surse deschise“, cum se spune în limbajul
de specialitate. Ca apoi să se facă „analiză de date“. Bref,
aşa am aflat şi noi că atragerea de turişti străini în
România nu este o treabă uşoară! Asta ne-au spus-o doamna
Corina Vinţan, consultant al Consiliului de Brand, şi domnii
Gheorghe Fodoreanu şi Iulian Andrei, „experţi“ în turism.
Domnul Iulian Andrei – manager general la firma de turism Blue Line
– arăta cam aşa: mustaţă oaţă, braţe păros-vînjoase,
cămaşă albă-albă, de ziceai că a folosit apă de ploaie şi –
şi, aici e tare ce ne-a sărit în ochi!– o brăţară de aur
strălucitoare, groasă cît degetul mic. Simpatic personajul,
îl vedeam deja alături de Florin Salam, să promoveze noul
„Explore Carpathian Garden“. În schimb, Corina Vinţan era
foarte înfiptă (rămasă acelaşi boboc de trandafir, care-l
aburea pe ministrul MAE de acum cîţiva ani, cu idioţenia de
proiect „Romania-Fabulospirit“, 100.000 de euro. Ce mai contează
banii, dacă ideea era unică şi nu a folosit la nimic?). Şi acum
la fel: 95.000 de euro – banii pentru frunză, restul pînă
la 900.000 de euro – pentru cercetări de piaţă. Tare de tot,
românii e deştepţi!
Efect? Zero. Bani aruncaţi? 100% Ei,
şi? Ce gingaş şuguia Corina Vinţan despre targetare şi audit,
iar Gheorghe Fodoreanu ofta adînc despre ranforsarea
turismului. Frumos, ce să zicem. Dar nu ţine. Am umblat în
ţara asta şi o ştim mai abitir şi decît mama lui Vlahuţă.
A se scuti.
Toţi mîndrii reprezentanţi ai
turismului românesc, care mai de care mai verde sănătos şi
mai roşu în obraji, dădeau explicaţii şi ofereau detalii
despre povestea cu brandul şi frunza cea verde ca dolarul, care
iţeşte atîtea discuţii despre sutele de mii de euro duşi pe
apa promovării României în lume.
Prea multe vorbe meşteşugite pentru
prea mulţi bani aruncaţi pe apa sîmbetei. Cine poate turism
roade. Cine nu, rămîne cu frumuseţile eterne ale României.
Ne găsim printre aceştia şi ne oferim serviciile de consultanţă
Ministerului Turismului. Imediat. Nu chiar gratis, tot ce-i scump
atrage lumea. De exemplu: de ce nu s-ar valorifica Sînnicolaul
Mare, ca target turistic, mai ales că acolo unde şi-a lansat Traian
Băsescu candidatura pentru un nou mandat prezidenţial s-a născut
şi marele compozitor Béla Bartók. Wow, tare de tot,
iată o găselniţă turistico-politică ce poate fi valorificată de
tot arcul guvernamental. Inclusiv de UDMR. De iluminarea Bucureştilor
cu licurici, cum propunea Caragiale, nici nu vrem să amintim. Azi,
totul e pe bani. Face Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Turismului o ofertă şi noi venim cu proiectul.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters