OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa ce Melescanu a incercat marea cu degetul in negocierile cu PNL, facindu-i totodata zile negre lui Nicolae Manolescu, dl Valeriu Stoica a anuntat public, intr-o declaratie de presa melodramatica, inscrierea in cursa pentru presedintie a lui Theodor Stolojan. Aceasta prima candidatura la functia cea mai inalta in stat a unui tehnocrat a fost considerata de domnul Stoica drept un moment de rascruce in istoria postdecembrista a tarii.

Aproape simultan, si partidele care pina mai ieri au facut parte din vechea Conventie Democrata alaturi de PNL, incercau sa intre in gratiile celuilalt mare tehnocrat al tarii, Mugur Isarescu. O personalitate mult mai greu de convins decit Theodor Stolojan, dl Isarescu s-a eschivat cit a putut, a mai dat o raita prin natura („evadarea“ in Delta), pe la Neptun, si pina la urma, s-a intors in Bucuresti, unde il asteptau liderii taranisti. Acestia, intre timp, au mai semnat citeva acorduri si au elaborat ceea ce, intr-o pana de inspiratie, au numit „CDR–2000“. Mesajul pe care l-a adus dl Isarescu celor care il asteptau cu o legitimatie de membru de partid gata pregatita a fost insa transant: nu va candida decit ca independent si numai cu o larga sustinere din partea cit mai multor grupuri de sprijin de felul celui pe care Nicolae Manolescu a declarat ca intentioneaza sa il puna pe picioare. Cu alte cuvinte, nu va candida impotriva lui Theodor Stolojan decit daca va fi sigur ca il va depasi si va ajunge in turul doi de scrutin alaturi, poate, de Ion Iliescu. Iar in turul doi, cine stie daca nu se va repeta figura de la locale si toate fortele anti-PDSR il vor sprijini pentru a ajunge la Palatul Cotroceni. Pina una-alta, Mugur Isarescu se pastreaza intr-o rezerva care nu il angajeaza cu nimic.

Iata, deci, ca formatiunile democratice care au fost pina acum la putere (nu vorbesc de cele care sustin sau au sustinut „democratia originala“ si care au fost si ele, cindva, la putere) incearca sa prezinte alegatorilor prezidentiabili tehnocrati. Schimbarea de tonalitate a discursului politic ar urma, de aceasta data, sa fie insotita de o schimbare sustinuta de faptele si de experienta celor chemati la guvernare. Constienta ca populatia nu are incredere in ea, clasa politica romaneasca – de fapt o parte importanta a ei – incearca sa obtina victoria in competitia electorala ascunzindu-se in spatele unor oameni care nu o reprezinta decit conjunctural. Principala calitate a acestor oameni, in afara de faptul ca sint buni profesionisti, este ca pina acum nu au facut politica si ca, pentru mentalul colectiv, s-au pastrat „curati“. Propulsind tehnocrati credibili spre functii importante – un lucru cu totul laudabil –, liderii partidelor respective dau dovada de abilitate. Dar poate si de un cinism comparabil cu cel de care e capabila si stinga esichierului politic atunci cind incearca sa-l aduca din nou la Cotroceni pe fostul presedinte care a mai locuit sase ani acolo.

In aceasta faza a competitiei electorale nu ar trebui sa se petreaca rasturnari spectaculoase de situatie, nu ar trebui sa se faca dezvaluiri senzationale sau sa se dea lovituri de gratie. Timp mai e destul. Singurul care a tulburat apele (poate din aceasta cauza nici nu mai poate media acum intre liberali si taranisti) a fost Emil Constantinescu. Stinga, aparent, isi pastreaza unitatea de monolit in jurul lui Ion Iliescu, considerat ca si inscris la startul electoral, desi oricind ne poate face o surpriza. O surpriza care ar arunca in aer toate combinatiile de pina in prezent si care ar pune atit PNL-ul cit si CDR–2000 in fata unui adversar nou, neuzat „moral“ si, oricum, mult mai greu de doborit decit fostul presedinte. Asta daca antagonismele si dizidentele din PDSR nu se autoreprima pina dupa alegeri. De cealalta parte, liberalii si taranistii, motoarele fostei CDR, sint sfisiati de lupte intestine care se agraveaza parca pe zi ce trece. Intilnirile succesive s-au terminat fara vreun rezultat, tensiunile se acumuleaza, declaratiile partilor intetesc razboiul mediatic.

Strategiile aparent opuse ale stingii si ale centru-dreptei seamana in realitate destul de mult: votul pentru presedintie va fi cu siguranta unul dat persoanei si nu doctrinei, asa cum s-a intimplat si cu Primaria Generala a Capitalei. Intrebarea pe care o putem formula in momentul acesta, fara a avea datele complete ale alegerilor din toamna lui 2000, este cine va cistiga: carismaticul Iliescu, enigmaticul si de curind inregimentatul Stolojan sau independentul Isarescu? Pentru ca Melescanu sau Vadim nu fac decit figuratie in sondajele de opinie.
In ce priveste alegerile parlamentare, zilele astea nimeni nu s-a prea gindit la ele.