In data de 13 octombrie 1998, reprezentantii celor mai puternice trei factiuni warez de atunci (Mr. Skill sCLASSt, ZEUS sPARADIGMt, The Punisher sRAZOR 1911t) s-au intrunit si au elaborat de comun acord un decalog al miscarii in care sint stipulate regulile de baza ale activitatii de pirat warez. Noua din cele zece articole ale documentului se refera la probleme tehnice de arhivare si „spargere“ a programelor, iar ultimul punct arata modul in care un novice poate deveni membru al unei factiuni warez. Secretomania membrilor unei astfel de organizatii cu iz masonic este proverbiala, insa este o modalitate de a-i tine departe, pe cit posibil, pe agentii FBI care ii hartuiesc necontenit.
Majoritatea membrilor sint adolescenti experti in computere si programare care fac totul in joaca si pentru aventura. Doua sint directiile pe care acestia le pot urma mai tirziu: fie renunta in momentul in care realizeaza riscurile la care se expun si devin programatori redutabili, doriti de orice companie de software, fie intra in rolul de e-haiduci de-a binelea si, adoptind pozitii antimonopoliste, incearca sa reduca cifra de afaceri a marilor companii productoare de software prin facilitarea accesului la copii-pirat ale produselor acestora. Din ce in ce mai multi, acesti „justitiari“ ucid ideea warez a gratuitatii activitatii lor incercind (si reusind) sa obtina bani prin plasarea de bannere ale unor situri pornografice in front page-ul sitului lor warez. Ei sint remunerati la numarul de click-uri pe respectivul banner sau conditioneaza logarea la situl warez cu subscrierea (platita) la un oarecare sit porno de unde amatorul de software pirat, urmind indicatiile precise din front page-ul warez, extrage un cuvint aflat intr-o anume pozitie, cuvint care este cheia catre mii de megabytes de programe gratuite.
Un alt tip de site warez este cel unde un download este conditionat de un upload, schimb guvernat de un anumit ratio (care este de obicei de 3 la 1). Daca un utilizator vrea, de exemplu, o melodie in format MP3, va trebui sa puna in loc trei piese. Acest tip de schimb este oarecum acceptat de scena warez, dar conjugarea celor doua fenomene (warez+porno) este foarte blamata de adevaratii warez, care se rezuma insa la a-i numi lameri pe confratii lor mai verosi. Jocul (de-a) warez este confiscat, din pacate, de interese mercantile, iar mariajul cu e-pornografia aduce dupa sine o serioasa deteriorare a imaginii piratilor care navigheaza in apele tulburi ale Internetului.

