OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Petrecere de adio

Un cuţit îi taie somnul dimineaţa, la ora cînd geamul este încă negru. În spaţiul gol dintre vise, şi-a adus aminte. Mintea i s-a limpezit şi un aer cald o umple, îi presează arterele, îi zvîcneşte în tîmple, îi bîzîie în urechi. E neliniştea şi n-o să scape de ea pînă va adormi, cu greu, la noapte. Aleargă la baie, nimic. Nu mai suportă să se tot ducă, cu inima bătînd asurzitor, în cabina toaletei, să-şi vîre între labii hîrtia ori chiar pînza chilotului tetra şi să nu apară nici o pată maronie! Duşul o mai linişteşte un pic şi picioarele moi o poartă la bucătărie să pregătească micul dejun. Sorin detestă să se şuşotească în public, dar azi, cînd se întîlnesc la amicul Florinel, o să-i spună. I-a părut rău tot timpul ăsta că n-a făcut-o la ultima lor întîlnire! Dar n-a vrut să strice momentele bune, tot mai rare în ultima vreme, cînd resentimentele ei şi neliniştea lui înveninează dintr-un nimic atmosfera.

Are să îi spună, dar ce aşteaptă de fapt de la el? Tot ea va trebui, singură, să se descurce. Înăuntrul ei este plantată o bombă cu întîrziere, care în cîteva luni va exploda. Lui Sorin o să-i fie teamă că, dacă avortul va da greş, va fi şi el anchetat de Securitate drept complice, alături de ea, dosar penal şi închisoare.

Nici Letiţiei, nici lui Sorin nu le poate trece prin minte să lase sarcina să meargă înainte: asta ar declanşa un scandal mai mare decît divorţul. Un ghinion, o eroare de calcul, o trădare a trupului, o pedeapsă divină sau a Codului Eticii şi Echităţii Socialiste, un cheag, orice, dar nu un copil, asta nu! Dacă eroarea ar lua înfăţişare de copil ar fi numai a unuia handicapat, Letiţia a înghiţit pînă acum toate otrăvurile posibile ca nu cumva să ajungă mamă! Un copil cu probleme, însămînţat de o spermă străină în uterul ei, care i-ar aparţine, obligatoriu şi legal, lui Petru! Nu, Letiţia nu-i poate face asta soţului ei, care de luni şi luni de zile n-a mai atins-o! L-au făcut mofturile ei să renunţe? Băutura şi frustrările care îl rod? A intrat în andropauză? Sau, mai degrabă, şi-a înstrăinat trupul, în alt culcuş, la fel ca şi ea?

Un spate rotund şi bronzat de bărbat, atît mai înseamnă Petru pentru Letiţia. Lîngă ea doarme un bărbat străin sau, mai bine zis, ea trebuie să doarmă lîngă el. Faţa i-o ştie, ca şi glasul, ştie dinainte şi ce are să îi spună, totul îi este apropiat şi departe. Tăcerea, spaima, bărbatul întins pe pat, drept, cu faţa tăiată de trăsături reci, dezagregarea casei, ura care s-a instalat între ei, neputinţa în care se zbat. El mai repară telefonul, îşi mai pune muzică, se mai duce să aducă sticle pline de băutură pe care le închide, ca altădată, în barul lui, să nu se atingă nimeni de ele. Nenaturalul acestei vieţi o pustieşte, neliniştea îi furnică trupul, mintea îi e goală. Poartă ascuns acelaşi ghimpe al vinovăţiei ca şi bărbatul celălalt, în care nu se poate sprijini nici măcar cît se sprijină în ea şi care cutreieră coridoarele Clădirii cu o faţă agitată şi ochi indiferenţi.

*

Coboară scările blocului lui Florinel, punînd atentă piciorul pe fiecare treaptă, iar Sorin vine cu liftul şi în hol trece repede pe lîngă ea. La fel ca de fiecare dată, totul s-a rezumat la orele de amor: domesticirea înceată a trupului celuilalt şi ei, prăbuşiţi în pat, cu capul tot mai tulbure de sex şi băutură, mîncarea uitată pe un colţ al mesei, reproşurile făcute pe rînd, în timp ce beau amîndoi din sticlă, trecîndu-şi-o din mînă în mînă.

Au pierdut jumătate din timpul de vorbit cu scandalul lui Titus Marga, chemat, azi, împreună cu Eleonora, să dea explicaţii la Sectorul de Partid al Raionului 7, casa aceea de lîngă cheiul Dâmboviţei unde ţi-am propus prima oară să ne întîlnim, sper că nu ai uitat, Lety! În stilul lui, Titus a continuat să trimită memorii şi despre noul nostru director, numai că Ilie Chivu are oase tari! N-ai zice, cînd îl vezi, e nervos şi plin de ticuri! Ei, cum! N-ai observat că nu poate sta nemişcat nici atunci cînd îl citează pe Tovarăşul? Îşi smuceşte umărul stîng, de parcă nici după două decenii de cînd l-au scos din fabrică şi l-au băgat în Şcoala Judeţeană de Partid n-a ajuns să se simtă la largul lui în costumele de stofă care, în treacăt fie spus, sînt de o calitate foarte bună. Dar ştie cum să contraatace, a luat la puricat dosarul lui Titus şi a găsit ce vroia. Prima soţie a lui Titus, da, Lety, a existat o căsătorie studenţească, despre care Titus nu vorbeşte pentru că, atunci cînd a aflat că acea primă soţie urma să intre în discuţia Adunării de Partid, pentru că nu declarase un tată arestat, el a înaintat divorţul! Dar era prea tîrziu, dosarul lui nu a mai putut fi decuplat de al ei şi la verificare s-a aflat că Titus Marga făcuse parte din Frăţiile de Cruce! Fireşte, cînd era puşti! Frăţiile de Cruce mai funcţionau, clandestin, după război, Lety, pînă cînd noul regim a umplut puşcăriile cu liceeni şi studenţi. Titus s-a trezit fără nevastă, fără institutul de cercetare unde fusese repartizat, erau anii de represiune după Ungaria. A ajuns muncitor necalificat în construcţii, îl excluseseră şi din Partid. Soţia actuală, sora unui cadrist, l-a ajutat să intre, după o vreme, în tipografie, linotipist, pe urmă corector, apoi tehnoredactor. Nu te cred, Lety, cînd spui că nu-ţi place Titus, este bărbat bine şi femeile l-au salvat. Eleonora l-a folosit la început ca negru, la lucrările ei de economie politică, şi l-a ţinut colaborator, fără carte de muncă, pînă a putut să-i dea înapoi carnetul de Partid. S-ar putea să se aleagă şi ea cu un vot de blam pentru lipsă de vigilenţă şi probabil va fi scoasă la pensie. Îşi plăteşte orbirea, Titus are putere de muncă, e tobă de carte, dar cu caracterul nu stă prea bine...

*

Dar tu cum stai cu caracterul? ar fi vrut Letiţia să-l întrebe. Era o nebunie, în situaţia lor, că îşi pierdeau vremea cu poveşti despre Titus! Ea tot pîndea momentul bun cînd să-i spună lui Sorin îngrijorările ei, de teamă că o să-l vadă aşa cum îl vede acum, gata de orice ca să ascundă urma întîlnirilor, care pentru ea nu au fost niciodată ruşinoase. Iar pentru el, probabil, înseamnă o dependenţă prelungită în oboseală, mai searbădă, dar încă necesară. Doar în ultima jumătate de oră, Sorin lăsase politica instituţiei deoparte şi încercase s-o îmbuneze în timp ce se îmbrăcau, el trepidînd de grabă, cu un picior încă doar în ciorap, celălalt vîrît în cizma scurtă, cu privirea alergînd de la ceas la uşă, ea cu ochii goi rămaşi la ferestrele blocului de vizavi. Ninsoarea se oprise şi lumina era acum cenuşie.

— Să facem cum crezi tu! Cum crezi tu că e mai bine!

Glasul lui Sorin, la fel de înspăimîntat de viaţă ca şi ea, o să-i răsune în urechi săptămîni întregi. Bărbatul voinic, cu umerii plini, care înfulecase pînă acum o oră bucăţi de carne de două ori mai mari ca ea şi rîsese, cu dinţii lui sănătoşi şi albi, nici nu există, de fapt. A fost doar dorinţa ei de a-l vedea astfel. El a rămas acelaşi adolescent sperios din vremea cînd purta un pulover prea scurt la mîneci.

Mişcările repezite cu care au pus la loc lucrurile, în aceeaşi ordine în care le-au găsit, pînda din faţa uşii, cu urechea lipită de lemn, a ieşit sau nu vecina pe culoar să ducă gunoiul la ghenă? Ultima sărutare, semnul scurt de la revedere din uşă.

*

Un cîine chelălăie undeva în stradă, îi aude lătrăturile, cu uşurare, tot mai departe. Poate se tîrăşte însîngerat, după ce l-a călcat maşina. Ori poate doar aleargă în trei picioare, după ce a fost lovit, şi întoarce mereu capul să vadă dacă pericolul mai vine din urmă. Oraşul în care o să intre dezgustată, tristă, în viaţa ei de toate zilele, o aşteaptă afară. Oh, dacă s-ar şti scăpată de grija ciclului pînă se vor vedea data viitoare! Beznă, întuneric în care lucesc doar luminile roşii ale tramvaielor, deşi abia a trecut de ora 6 după-masă. Este un început de februarie rece, a început iar să fulguiască. În staţie, lîngă rigole, oameni obişnuiţi ale căror vieţi normale n-au nimic de ascuns. Ei amîndoi, în întuneric, ca şi cînd nu se cunosc, aerul care îi înconjoară încă îi uneşte. Aşteaptă două tramvaie care vor merge fiecare spre alt capăt al oraşului, privindu-şi de la distanţă siluetele, pîndind, fiecare, privirea celuilalt, fără să fie siguri de ea.

Pentru că nu poţi să trăieşti nepedepsit în afara regulilor celorlalţi, altfel decît ei toţi. Şi e vina ei că i-a cerut atît de puţin lui Sorin, că l-a vrut doar pe el, nu o viaţă de familie. Iar de la o vreme nici nu a mai ştiut dacă îl mai vroia şi nu cumva a legat-o de el nevoia inerţială de încredere în cineva. Nota de plată a întîlnirilor, această bombă cu întîrziere care îi ticăie, necontenit, în pîntec, a venit însă şi ea o s-o plătească singură! Nu au s-o salveze remediile studenţeşti, îndoparea cu chinină, opăritul cu apă fierbinte, alcoolul şi sexul violent, săritul de pe masă, gata-gata să îşi luxeze glezna, zguduiturile autobuzului cînd se aşază pe locurile din spate, pe roată.

*

Coboară la Piaţa Romană şi, atrasă ca de un magnet irezistibil, se aşază în capătul cozii la banane din faţa magazinului Leonida. Dar pe loc îşi dă seama că n-are răbdare să stea.

— Ţineţi-mi, vă rog, şi mie locul, vin imediat!

Domnul uscăţiv cu bască decolorată şi ochelari cu dioptrii mari se uită mirat, dar, pînă să deschidă el gura, ea a şi ajuns la locul de unde vin strigătele furioase. Mai apucă să vadă, din spate, un fîş argintiu şi o tunsoare arămie, uită-te ce tupeu! Aţi văzut-o cînd s-a strecurat prin faţă? Nesimţita! Nesimţita îndeasă rapid în sacoşa colorată, cu mînere flexibile, cele cinci banane verzi, cu un astfel de ciorchine sperase şi Letiţia că se va întoarce acasă, l-ar fi înfăşurat în bucăţi de ziar şi l-ar fi pus în cămară, aşteptînd să se coacă, dar, după cîtă lume e la coadă, cam slabă speranţă! Stă nehotărîtă în faţa maldărului de cutii mari de carton, goale, pe una dintre ele, întoarsă cu fundul în sus, stă cîntarul păzit de halatul de un alb îndoielnic al vînzătoarei, mişcaţi-vă! lăsaţi cearta! cine urmează?! strigă, autoritar.

— Hai, fiţi drăguţă, puneţi-mi şi p-aia mai galbenă, din colţ!

— Aici nu e pe alese! Un-te crezi?

— Vă rog, nu-mi puneţi doar verzi!

— După ce că apucă, mai vine şi cu pretenţii!

— Daţi numai trei, tovarăşa vînzătoare!

— Numai două, să prindă şi copiii noştri ceva!

— Şi tu! obraznico! Mişcă-te de colo, n-auzi! Tu! Tuuu!

Letiţia numără în gînd a treia oară bananele din cutie şi pe urmă rîndurile de oameni, mai e doar o cutie pe jumătate plină, să mai stea? să plece?

— Mişcă-te de aici!

Letiţia îşi ţine cu greu echilibrul, brînciul bărbatului a împins-o peste cutiile goale, puse unele peste altele.

— Ia mîna de pe mine, auzi?! Ia mîna de pe mine!

Nu-şi recunoaşte vocea, niciodată n-a strigat aşa. Ar vrea să-l lovească pe bărbatul scund, negricios, care strigă şi el la ea, îl urăşte, îi urăşte pe toţi, se îneacă de atîta ură. Dar se întoarce şi o ia spre uşa de fier forjat, însemnul unei eleganţe pierdute, a magazinului prost luminat.

— Ai văzut-o? A dracu paţachină! A vrut, ca şi ailantă, s-o ia pîn faţă! Boite, gătite, ele n-are timp să stea ca noi la coadă! Noroc cu tovarăşu ăsta care face ordine că e cu ochii în patru!

*

Ninge cu fulgi flocoşi, mari, plini de apă. Crengile negre ale copacilor se acoperă de zăpada apoasă şi grupuri răzleţe de ciori taie oblic, croncănind, cerul. Apa i-a intrat şi în cizme, picioarele i-au îngheţat, nu le mai simte, frigul îi taie obrazul, merge ca un automat înainte şi enervarea scade cu fiecare pas, vrea să răcească, vrea să fie atît de bolnavă, încît să nu mai ştie de nimic, să zacă la căldură, în pat, Petru să se învîrtă cu ceaiuri fierbinţi, aspirină şi algocalmine în jurul ei, hai, Letiţia, cît mai ai de gînd să zaci? Ai văzut drac mort? Şi să îi vină ciclul...

Dacă nu, va trebui să mai aştepte încă o lună jumătate, două, roasă de neliniştea permanentă. Dorina ştie ea pe cineva de la ea din sat care provoacă avort cu instilaţii, nimic periculos, numai apă vîrîtă acolo, nici măcar nu doare, scapi repede, i-a spus. Letiţia speră că Dorina nu ştie nimic despre relaţia ei cu Sorin şi crede că bomba cu ceas i-a plantat-o în pîntec Petru. Mereu altă şi altă minciună, îi este silă de tot ce a trăit, dar greţurile au să înceapă cu adevărat de abia peste o lună, două şi ce-o să spună lui Petru cînd o s-o vadă că tot vomită?

Tot atunci are să îi apară şi cartea, dar cum se poate ca ceva la care ai muncit atît, singura ta bucurie liniştită, să te lase atît de indiferentă? Să te gîndeşti doar bine măcar că pe asta am făcut-o....          

*

Invitaţia la petrecerea lui Dănuţ Iliescu nu putea să cadă mai rău. Ca de obicei, Letiţia nu avusese tact cînd îl întrebase pe Petru ce cadou să cumpere, este ziua lui Dănuţ, a Danei, a celui mic? O sticlă de vin este de-ajuns, a mormăit, morocănos, Petru.

În timp ce Letiţia căuta un loc pentru pardesiu în cuierul aglomerat, Petru i-a întins lui Dănuţ sticla cu vin bulgăresc, felicitări şi să vă meargă bine acolo! Abia atunci şi-a dat seama şi ea că era petrecerea de rămas-bun, Dănuţ Iliescu primise paşapoartele şi trebuia să-şi ia în primire postul de la Bochum. Bietul Petru, cît a mai visat la plecarea asta, Letiţia n-a mai avut curaj să se uite atentă la el, toată seara.

După cîteva ore, puţin pilit, Dănuţ Iliescu le va spune în gura mare că şi postul de la Montpellier ar fi deja dat, numai că, oricît vor insista ceilalţi, n-au să poată să scoată de la el numele fericitului.În amintirea trecutului, Dana făcuse acelaşi tip de salate, de andive, grecească, bœuf, aceleaşi sendvişuri cu caşcaval ras, sardele frecate cu lămîie şi unt, şuncă de Praga şi comandase la Capşa acelaşi tort de ciocolată cu frişcă proaspătă. Dănuţ a alternat muzica veche cha-cha, twist, rock, tango de pe magnetofonul Grundig cu Deep Purple, Pink Floyd, Rolling Stones, Jimmy Hendrix de pe casetofonul montat la instalaţia stereo. Serghei adusese caseta cu formaţia lui favorită, ABBA .

*

Mai mare baftă nici că se poate, să poţi să pleci aşa, cu căţel, cu purcel! Nebuni să fie să se mai întoarcă, Petru şi-a pus cuburile de gheaţă în pahar şi a tras spre el sticla de Johnny Walker. Şi el va face acelaşi lucru atunci cînd se va vedea cu paşaportul în mînă, numai să-i vină odată! Fostul lui student, sigur gradat, care a ajuns într-un post-cheie la Secţia CC, se jură la fiecare început de an că l-a pus pe lista posturilor în străinătate, dar cineva trebuie să îi fi băgat strîmbe, cine? Petru enumeră pentru a mia oară motivele care i-ar fi împiedicat aprobările, azilul politic al Manuelei, dosarul Letiţiei, nefericita idilă cu micuţa Li Cian în China, despre care a dat atîtea declaraţii peste declaraţii, încît nu-i va uita în veci numele. De cînd s-a întors din China, se gîndeşte doar cum s-o taie mai repede, lucrurile se împut de la o zi la alta în ţara asta şi el a văzut destule acolo ca să ghicească pe ce drum se merge şi aici! De asta s-a dat peste cap să termine teza despre Chomsky şi s-o susţină, nu aşa cum îl sfătuia perfecţionistul de Dănuţ:

— Mai stai, Petru, ce te grăbeşti aşa? Doar e lucrarea vieţii tale! Dacă mai întîrzii un pic, ni le dăm amîndoi odată!

 Nu, el s-a grăbit, a muncit pe brînci, la susţinere l-au umplut toţi de felicitări şi la ce i-a folosit? În acte e trecut tot fără doctorat, fiindcă nu-i vine confirmarea! Aberant, ai zice, dacă n-ai trăi într-o asemenea ţară! Se dovedeşte că a fost mai deştept Dănuţ, chiar dacă şi-a lungit teza atît de mult, încît nu mai are azi nici o şansă cu ea. Dar măcar a ştiut cu cine să se însoare, nu s-a uitat la mireasă, s-a uitat la soacră. Doctoratul a rămas lucrarea vieţii lui, să-i pună cîte virgulele vrea! Dar soacra a avut butoane pe care să apese şi, fără să ştie germana, la care el a buchisit singur, şi fără patalamalele necesare, Dănuţ Iliescu pleacă pe trei ani Bochum! Oricum, şi dacă Dănuţ ar fi ajuns să-şi termine teza, ar fi trebuit să ceară aprobarea Municipiului de Partid. Şi, cînd îl luau ăia la puricat şi începeau să numere anii de puşcărie ai bătrînului lui, adio aprobare! În condiţiile astea, cînd te vezi cu paşapoartele în mînă, nu te mai gîndeşti la teză, nu te mai gîndeşti la nimic, zici doar săru-mîna, mamă soacră! Să-ţi dea Domnul măcar încă trei ani de viaţă, cît ţine stagiul legal la Bochum! Piloşii îşi prelungesc şederea, cei care o zbîrcesc sînt rechemaţi mai devreme, tu stai acolo, cîine de pază la uşa Tovarăşului Rector, academician, membru în Comitetul Central! Iar cînd vei fi scoasă la pensie, pentru că ginerele tău şi fiica ta au cerut azil politic, prietenii de la Paşapoarte o să-ţi dea drumul să-ţi convingi familia să se întoarcă. Găseşti tu soluţia să vii în vizită ca soacră, mamă şi bunică, la doi ani o dată, aşa cum pretinde legea! Iar să vii mai des nici nu va fi nevoie!

*

Dacă măcar acolo se va pune pe treabă, Dănuţ Iliescu îşi va da doctoratul ajutat şi de o bursulică, cu casă şi masă de la Statul Român. Pe cînd el, Petru Arcan, un nume în ţara asta de căcat, chiar dacă se întîmplă minunea să primească paşaport de o lună pentru conferinţa din Geneva, o să umble de colo colo ca un cîine de pripas! Dacă omul lui se ţine măcar acum de cuvînt şi Petre Arcan se vede chemat la Paşapoarte, pe aici ţi-e drumul! Nici nu se mai duce la conferinţă, merge pe loc să ceară azilul, tot chinul cu recunoaşterea tezei este suficient ca să demonstrezi persecuţia politică. L-a obţinut Manuela, care a stat dintr-o prelungire de viză în alta, dar el? De altfel, aşa cum o cunoaşte, Manuela o să-i dea toate contactele.

Iar Letiţia? Va face Petru cerere de întregire a familiei? Ea nu pare deloc interesată să plece şi Dincolo s-ar putea să fie o piatră de moară legată de gîtul lui, mai ceva ca aici. Poate ar fi momentul ideal să se debaraseze unul de altul. În ultimii ani nu le-a fost deloc bine împreună, pînă şi ultimul lucru care mergea între ei, fututul, s-a stricat, evident, din vina ei, deşi nici el nu e un înger. N-a fost deloc inspirat cu această a doua căsătorie, totuşi primii ani au fost mai buni decît anii cu Manuela. Dar detestă bilanţurile, aşa că întinde iar mîna după sticla de Johnny Walker. O să aibă tot timpul să se gîndească Dincolo, sigur este doar că nu-i va spune Letiţiei nimic atunci cînd va avea în buzunar paşaportul cu vize şi biletul de avion. Cîteva rînduri pe o hîrtie, într-un plic închis, pus la vedere, o să fie de ajuns.

Iar celeilalte de aici, încă şi mai puţin decît atît. De altfel, ea nici nu se aşteaptă la mare lucru, în stilul lui, nu i-a promis nimic, i-a spus de la bun început că este însurat, că are probleme cu soţia şi că a fost totdeauna un lup singuratic.

*

Dar abia cu azilul în buzunar va începe greul: să vadă cum, unde va putea să se aranjeze. Dacă n-ar fi mucezit aici şi-ar fi plecat de acum trei ani, profesorul Hermann îi oferise post la catedra lui de studii balcanice, din Germania. Petru era decis să accepte, dacă ajungea acolo, chit că el nu este deloc de acord cu ideea că România ar fi o ţară balcanică. Dar, dacă occidentalii ţin la asta, fie cum vor ei! Din păcate, după un atac cerebral, profesorul Hermann a trebuit să se pensioneze înainte de termen, ghinionul lui, dar mai ales ghinionul lui Petru. Ocazie pierdută, ca multe altele. Dar Petru exclude din start să intre în ceva politic, gen Europa Liberă! Nu va pierde cariera universitară în care munceşte de o viaţă, chiar dacă agitaţia din ’68 a mai tăiat în Occident din statutul breslei!

Doar că şansele scad cu fiecare zi, si tu arrives là-bas à cinquante ans, tu est foutu, rînjeşte Serghei. Îi convine să vorbească, el e doar cu doi ani mai mare decît Letiţia!

 Pe Serghei l-au oprit asistent, cu pilele maică-sii! Reţeaua bătrînilor cominternişti! Ţipă în cor că i-a marginalizat Nebunul, dar mai au destule butoane la îndemînă! ricanează Dănuţ Iliescu. Aici este ura de clasă a copilului de deţinut politic, şi invidia. Dănuţ nu poate să nege că Serghei este bine educat şi citit, ai lui au avut alte posibilităţi să-şi crească băiatul decît doamna Iliescu, fostă soţie de deputat PNŢ care a ajuns vatmaniţă de tramvai cînd bătrînul Iliescu era la Aiud, în închisoare.

Dar degeaba se temea Dănuţ că Serghei amuşină aceleaşi posturi la Bochum şi Montpellier ca şi el, ca şi Petru. Cu lăcomia de bani şi antisemitismul lui ţărănesc, Ceauşescu nu-i promovează pe evrei şi nu-i trimite la posturi în străinătate, preferă să-i forţeze să facă cerere de plecare în Israel ca să ia dolari buni pe ei. Dar bătrînul Sârbu, tatăl lui Serghei, român de la coada vacii, să n-audă de Israel! Ce să facă acolo, chiar dacă l-a pensionat Nebunul? Nu ştie o limbă străină, pînă şi româna o vorbeşte pocit! Greu de înţeles cum de a luat mama lui Serghei un asemenea mîrlan şi cum de l-a suportat o viaţă! Poate pe Tania a măritat-o Partidul, în afară de fanatismul leninist şi de dorinţa de a-şi sfida familia de evrei bogaţi, nu prea mai găseşti explicaţii pentru o astfel de alegere maritală, făcută de o domnişoară crescută cu pian şi limbi străine. Letiţia o place foarte mult pe Tania Sârbu, chiar şi Petru cu ea vorbea cel mai mult pe vremea cînd mergeau în vizită la Serghei, care încă mai locuia cu părinţii în Bulevardul Primăverii. Ei, aia da casă! Piscină în curte şi ce tablouri, Pătraşcu, Iser, Baba! Dar roata lumii se învîrte, azi Serghei Sârbu nu pupă postul din Străinezia, îl umflă Dănuţ Iliescu, care s-a scos după ce a cărat geanta secretarului de Partid şi a robit ca negru la lucrările profesorului ca să îşi plătească postul în institut! Şi Petru îşi mai umple iar paharul cu Johnny Walker.

*

— Sper, Petru, că îmi dai voie să dansez cu Lety, febleţea mea dintotdeauna! chicoteşte Serghei.

Febleţea lui? Nici poveste! Nimeni nu vede în întuneric grimasa încremenită a Letiţiei, care se lasă răsucită, aruncată, la rockul în care Serghei încearcă să le dovedească celorlalţi tinereţea celor 40 de ani spre care a pornit, împreună cu partenera lui de dans. O strînge mai aproape atunci cînd începe banda veche cu Dalida, mon amour, aime-moi, il faut bien qu’on s’aime, puisqu’on est fait pour ça, serre- moi, serre- moi dans tes bras, je ne veux pas savoir où tu me conduiras, iar Letiţia îşi încordează muşchii, să se dezlipească de trupul moale al celuilalt, care o trage înspre răsuflarea alcoolizată şi spre sexul întărit care i se freacă de şold, et si tu n’es qu’un rêve, ne me réveilles pas, ea  rătăceşte în noaptea fără sfîrşit a petrecerii, gazda a adus salata de fructe, tortul, cafelele, coniacul Rémy Martin, cînd o să se poată ghemui în patul plin de paltoane străine, după un ultim drum de control la toaletă? Amintirea lui Sorin îi va exploda de la sîni pînă în uterul îngreunat, et maintenant que vais-je faire de tout ce temps que sera ma vie, de tout ces gens qui m’indiffère et maintenant que tu est partie? o minge de foc, în pîntecul ei, intensă, intensă, la fel ca discul roşu al soarelui, care desenează în peniţă neagră pe cerul moale, alb-ivoriu, coroanele rotunde ale copacilor, atunci cînd ea se întoarce, ameţită de alcool şi sex, de la întîlnirile cu Sorin.

Petru dă să se ridice să-şi umple iar paharul, se clatină şi cade, nu-i nimic, nu-i nimic, bolboroseşte, mîinile îi alunecă pe covorul de Buhara, rămăşiţă din casa boierească a părinţilor lui Iliescu. Doamnele de pe canapea încearcă să îl ridice, dar e prea greu, s-a buhăit în ultima vreme, ciroza o să îl mănînce dacă o ţine tot aşa, le şopteşte Serghei, trăgîndu-l, neîndemînatic sau neconvins, de braţul moale. Nu-i nimic, chiar nimic, îngaimă Petru, noroc că au apărut gazdele şi l-au ridicat, rapid, eficace, Dana îl acoperă cu husa fotoliului, slavă Domnului că pantalonii sînt închişi la culoare şi nu se vede pe ei pata de urină, dar Letiţia? Unde este Letiţia? De ce nu mai iese odată de la toaletă?

 Letiţia stă cu chiloţii în vine şi priveşte, încremenită, hîrtia igienică, udă, pe care şi-a tras-o dintre buzele vulvei, nici un cheguleţ maro, nici o pată de sînge. Îşi aude în tot corpul, pînă în creştet, bătăile surde ale inimii speriate, pe care încearcă să le liniştească, şi încă se mai roagă, fă, Doamne, să îmi vină, fă, Doamne…

Gabriela Adameşteanu este invitată la „Formula 3 – Serile Observator cultural“, din 27 mai 2010. Actorii Alexandra Fasolă şi Alin State vor citi, în avanpremieră, un fragment din romanul Provizorat.