OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cîştigătorii celei de-a III-a ediţii au fost anunţaţi luni, 30 martie, într-un spectacol desfăşurat la Teatrul Odeon

Premiul pentru Debut

Simona Sora – Regăsirea intimităţii, Cartea Românească

M-a pus pe gînduri în această nominalizare cuvîntul „debut“. Participînd la diferite jurii, sînt obişnuită să nominalizez la debut oameni de 20-30 de ani şi tocmai de aceea m-am gîndit că e cumva o derogare. De fapt, cred că e un fenomen şi o derogare. Pentru că nici Iulian Costache nu mai are 20-30 de ani şi nici alţi debutanţi. Gîndiţi-vă la Svetlana Cârstean sau la Gheorghe Florescu. Iată de ce sînt foarte fericită să primesc acest Premiu de Debut. Mi-am adus aminte de o vorbă a Antoanetei Ralian, cum că întotdeauna şi-a dorit să primească mai degrabă un premiu de debut decît un premiu pentru întreaga activitate. Cred că am primit acest premiu şi pentru debut, şi pentru întreaga activitate.

Premiul pentru Debut

Iulian Costache – Eminescu. Negocierea unei imagini, Cartea Românească

Este o carte care a venit foarte tîrziu şi vreau să-i mulţumesc profesorului Paul Cornea, care a avut o răbdare îngerească cu un debut aşa de tîrziu, şi tot acum cred că pot să spun şi de ce am amînat acest debut. Din panică. A scrie despre un subiect, un nume, un autor care acumulează atîta inerţie şi monopol interpretativ poate să fie chiar un gest sinucigaş. Mi-a fost frică, la un moment, de acest subiect, de responsabilitatea pe care o aveam faţă de profesorii mei şi mi-am dat seama că nu am voie să ratez. Pentru un scriitor care cumulează atîtea prejudecăţi, încercarea de înnoire uneori poate să frizeze tocmai o abatere prea mare de la normă, o erezie. Un astfel de premiu îţi aduce un fel de izbăvire de erezie.

Premiul pentru Eseu/ Memorialistică

Livius Ciocârlie – Cu dinţii de lână, Humanitas

Nu sînt eu autorul cărţii pe care aţi avut bunăvoinţa să o premiaţi. Autorul este un bărbat tînăr, de vreo 45 de ani. I-aş transmite trofeul, chiar dacă cu regret, însă nu am de unde să-l iau pe autor. El a dispărut atunci cînd s-a ridicat elicopterul de pe Comitetul Central. Prin forţa lucrurilor mă simt legat de el, chiar dacă el, în vremea aceea, avea dinţii de lînă, pe cînd eu, ca majoritatea congenerilor mei, îmi aduc aminte numai cît eram de neînfricat. Propun să păstrez, totuşi, trofeul şi să-l închin amintirii adevăratului autor, mulţumind în numele lui şi juriului, şi Observatorului cultural.

Premiul pentru Poezie

Liviu Ioan Stoiciu – Craterul Platon, Vinea

M-am tot gîndit la un lucru care poate n-ar trebui spus aici, dar am să-l spun: vreau să consider acest premiu Premiul Muşat şi, în paranteză, Observator cultural. Să vă spun de ce. În România e o anumită inflaţie de premii ale unor reviste. Care nu înseamnă nimic. În schimb, deşi nu există decît de trei ani aceste premii, familia Muşat, revista Observator cultural, reuşeşte o performanţă de invidiat. Probabil că sînt premiile cele mai invidiate în acest moment. Se confundă cu Premiile Uniunii Scriitorilor. Nu pot decît să-mi scot pălăria şi să le mulţumesc. Pentru mine va fi Premiul Muşat.

Premiul pentru Proză

Ion Iovan – Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, Curtea Veche

Cartea e groasă, titlul e lung, e tîrziu, cineva mi-a spus, cînd scriam cartea, să fiu mai scurt. Un îndemn caragialian. Cu riscul de a fi abscons, mulţumesc şi celor care m-au votat, şi celor care n-au făcut-o. Mateiu nu agrea majorităţile democrate. În spiritul său, deci, mulţumesc Observatorului cultural, care premiază în chip niţel cam elitist un reacţionar – Mateiu Caragiale.

Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia a fost acordat în acest an scriitorului Norman Manea

Omagiul pe care, cu atîta generozitate, mi-l oferiţi, însufleţeşte benefic relaţia cu limba scrisului meu şi cu ţărmul primordial al biografiei mele. Regret că nu pot fi împreună cu dumneavoastră în această seară în Odeonul bucureştean, dar distanţa transatlantică nu a diminuat ci, dimpotrivă, a potenţat impactul afectiv al mesajului.

Această distincţie literară confirmă credinţa noastră comună în perenitatea literaturii autentice, dincolo de inevitabilele diversiuni şi derute ale momentului. Celebrarea creativităţii artistice într-o perioadă de tensiuni globale crescute şi de nu mai puţin păgubitoare tensiuni perpetuate în ţară, este în ea însăşi un act major de fidelitate spirituală. Admirabila echipă a Observatorului cultural şi-a dovedit inteligenţa, integritatea şi independenţa de spirit, promovînd valoarea, judecata lucidă, înnoirea, oriunde s-ar găsi, neinfluenţată de canonul şi confuziile conjuncturii sau de autoritatea narcisistă a Puterii, fie ea politică, adminstrativă sau literară. Ea întreţine, cred, temeinicia speranţei în prezentul mai bun şi viitorul mai înalt al culturii şi democraţiei româneşti.

Preţuirea cu care mă dăruiţi are, din acest motiv, o mai gravă semnificaţie pentru mine decît cele cu care m-a onorat străinătatea.

Mulţumesc talentaţilor tineri colegi de scris de la Observator cultural, cu care am avut bucuria de a colabora. Mulţumesc juriului şi, în mod deosebit, doamnei Carmen Muşat. Mulţumesc audienţei care ne confirmă în această seară sărbătorească.

Vă mulţumesc tuturor.

Mesajul video al laureatului a fost transmis în cadrul Galei

Premiul cititorilor

Daniel Bănulescu – Cel mai bun roman al tuturor timpurilor, Cartea Românească

Fiind vorba de un premiu al cititorilor pentru o carte de proză, m-am gîndit să vă povestesc o foarte scurtă întîmplare. Exista un plutonier-major Duţu. Lucra la Tîrgovişte, locuia în Ploieşti. Îi era dor de casă. Cînd îl pălea dorul de casă îşi lua un scaun şi ieşea pe terenul de sport. În acea clipă, una dintre grupele de militari în termen începea să rupă crengi şi se dispunea în jurul lui Duţu, care stătea pe scaun şi se uita către pomi. La un semnal al lui Duţu începeau să alerge. La început, foarte uşor, apoi, din ce în ce mai iute, pînă-i creau senzaţia plutonierului-major că se află într-un tren şi ei sînt copacii pe care i-ar vedea pe fereastră. În această întîmplare domnul Duţu este cititorul, ceilalţi zece soldaţi în termen sînt scriitori. Mai există alt gen de scriitori care i-ar trage două palme domnului Duţu şi l-ar trimite la gară.

Premiul pentru Critică/ Istorie/ Teorie literară

Eugen Negrici – Iluziile literaturii române, Cartea Românească

Vă mărturisesc că sînt în continuare uimit de succesul, care durează de ceva timp, al acestei cărţi, mai ales că eram sigur că va produce antipatii violente şi chiar furii, dar nu le-a produs decît marginal, şi nu în ansamblul receptării. M-am gîndit care e pricina acestui succes. Am dat la o parte ideile, care sînt puţine, trecătoare şi nu prea fac impresie în general la noi. Probabil că semnalul de alarmă dat de această carte va răsuna o vreme.

Dar mi-am dat seama. Întîi, am găsit un titlu incitant, provocator şi neliniştitor. Apoi, o copertă interesantă, tabloul lui Raphaelle Peale. Sub cearşaf putem ghici orice, iar cearşaful ar reprezenta perdeaua de iluzii a literaturii române. Mai cred că mai este ceva. M-am adresat în primul rînd, pentru a patra copertă, profesorului Paul Cornea şi prietenului Livius Circârlie, care au scris cîteva rînduri emoţionante, viguroase şi precise. Sînt două personalităţi creditabile în spaţiul cultural românesc şi asta a contat. Ce-a mai contat? Reacţia extraordinară a Observatorului cultural, care într-un singur număr a propus mai multe articole şi un interviu excepţional al lui Ovidiu Şimonca. Intuiţia lui de mare ziarist de a pune ca subtitlu ceva de felul „îmi pare rău că am scris această carte“. Rămîn cu această reţetă de succes pe care o vînd tuturor, nu m-am gîndit la ea, a ieşit ca un fel de expresivitate involuntară.

Fotografiile de la Gala Premiilor revistei Observator cultural au fost realizate de Daniel Cozma