OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Preot Prof. Ion BUGA
Unde a fost Biserica
Editura Sf. Gheorghe-Vechi, Bucuresti, 2001, 222 p., f.p.

Preotul prof. Ion Buga, unul dintre cei mai avizati teologi pe care-i avem, lasa deoparte cartile de teologie, traducerile si jurnalul eshatologic pe care-l scrie de ani buni si din care a publicat pina acum doua volume pentru a ne oferi editia a II-a, revazuta si adaugita (semn ca problema este departe de a se fi lamurit) dintr-o carte-marturisire cu un titlu incitant in contextul politic actual Unde a fost Biserica. Spune pr. Ion Buga la inceput: „Un timp obosit, un suflet pustiu, raspunsuri fundamentale in doi peri, rusinea de a fi creat cel mai urit secol, violenta, ura, necredinta, iata citeva din piesele care alcatuiesc zestrea pe care generatia virstnica o lasa celor tinere [...]. Fara Dumnezeu nu se poate si daca noi nu-L mai avem, tinerii isi vor afla Unul“ (p.3).

In cuvintul inainte este reprodus un articol scris de Arhimandritul Arsenie Papacioc si aparut in periodicul Ratiunea Mistica. Autorul explica sensul cartii de fata: „Nu este timp sa facem procese care mai mult destrama valorile si unirea in Biserica. Pe cine sa judecam? s…t Aici a fost Biserica: in temnita. Aici unde erau mii de crestini care cereau intarire duhovniceasca. [...] Nu proces de innoire in scaune, ci un proces de constiinciozitate adevarata pentru fiecare din noi si cei care au fost comozi si lipsiti de marea responsabilitate in calitatea ce o aveau, aceia se vor elimina singuri“ (p. 4 si urm.)

Departe de a fi obiective – autorul insusi recunoaste acest lucru –, portretele magistrilor spirituali din aceasta carte, preoti care au indurat ani in sir umilintele inchisorilor, sint inutil encomiastice. Pentru cititorul prea putin familiarizat cu cei omagiati aici, desi multi dintre ei au fost si sint in atentia publica de citiva ani buni – autorul insusi spune ca scrie „pentru cei foarte tineri“ – portretele sint lacunare, prea putin relevante. Un ton mai neutru, scotind in fata si speculind faptele din perioadele de detentie, marturisirile a ceea ce au trait acolo, ar fi fost mult mai eficient.
Galeria de portrete, extrem de generoasa altfel, ne ofera si multe pagini care scapa apologiei si povestesc efectiv, emotionind prin uman (aceasta trebuia sa fi fost miza cartii). Scena in care Parintele Arsenie Delamare (Techirghiol) isi aminteste despre ochelarii de soare cu lentile dublate de tabla pe care detinutii ii purtau obligatoriu cind erau dusi la interogatoriu este memorabila. Iata un fragment: „S-a intimplat ca tocmai la mine sa pice o pereche de ochelari de soare de la care lipsea tabla de la ochiul drept. La inceput m-am speriat gindindu-ma la consecintele pe care le-ar fi putut avea o astfel de anomalie, dar n-am spus nimic si mergeam ca si cind nu vedeam, cu capul putin plecat. In fata mea, la vreo zece pasi, duceau un alt detinut, la aceeasi osinda a interogatoriului. Cind l-am vazut pe celalalt, m-am bucurat ca nu sint singur si am avut o tresaltare grozava de parca atunci vedeam pentru prima data in viata mea. M-am bucurat ca si cind l-am vazut pe Dumnezeu.“ (p. 24)

Ieromonahul Petroniu-Aghioritul, Parintele Galeriu („cel mai neaos roman universal“), Patriarhul Justinian, Dumitru Staniloaie, Parintele Cleopa, Parintele Dometie Manolache, Nicolae Steinhardt si multi multi altii alcatuiesc „cel mai vinjos liturghier ortodox“ in amintirea miilor de preoti si calugari care au suferit si au murit prin beciurile comuniste.
In final, ca o tema de meditatie, citez totusi dintr-o alta carte, Golgota si Parusie (2000), a preotului Ion Buga: „Oare cum ne vom simti noi, ortodocsii, la Judecata, alaturi de clerul norvegian care, odata cu invazia germana hitlerista, din cei 850 de pastori, 800 si-au dat demisia, tocmai pentru a nu fi siliti de colaborationism?“ (p. 47)…