Garda maghiară, legiunea şi căpitanul

Autor: Marius GHILEZAN | Categoria: Politic | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

După opt ani de opoziţie, FIDESZ-ul lui Viktor Orbán reuşeşte să cîştige alegerile parlamentare din Ungaria, cu acelaşi mesaj naţionalist care l-a consacrat, împreună cu aliatul său creştin-democrat KDNP obţinînd 52,76 din numărul total de voturi. Socialiştii, aflaţi la putere, au fost pur şi simplu spulberaţi, nu numai din cauza crizei fără precedent, ci în primul rînd a unei campanii electorale profesioniste, în care alegătorii au fost contactaţi direct, prin metoda cea mai eficientă a grassroots-ului. Nu a mai contat că, la sfîrşitul competiţiei, partidul de centru-dreapta a fost prins cu tehnici necinstite folosite la precedentele alegeri. Orban ştie mai bine ca oricine în Est că scopul scuză mijloacele, iar electoratul trebuie sedus cu metodele care ţin de corzile cele mai sensibile ale firii umane.

Sistemul de vot din Ungaria este complicat, combinînd votul majoritar cu cel proporţional pe liste şi cu o listă naţională de compensaţie, cam la fel cum era la noi în perioada interbelică, cu prima electorală. Se mai aşteaptă turul al doilea al alegerilor pentru a afla dacă FIDESZ şi aliatul său loial vor obţine majoritatea absolută, care îi va permite să schimbe Constituţia şi legile organice ale statului.

Viktor Orbán are destulă personalitate. Vocea sa va răbufni din nou în estul Europei. Ar fi de preferat să cîştige cît mai multe locuri şi în runda a doua, pentru a nu fi nevoit să invite la guvernare partidul Jobbik, o formaţiune ultranaţionalistă şi xenofobă, cu o retorică antiţigănească şi cu o imensă priză la public. La doi ani de la înfiinţare a obţinut un spectaculos 17%. O performanţă greu de atins, dar explicabilă.

Aşa cum bine remarca Sorin Ioniţă în Evenimentul zilei, extrema dreaptă maghiară a trecut de la starea bătrînicioasă gen România Mare, a lui Csurka, la o „alură business-fitness“ a membrilor de partid, croiţi pe modelul Jorg Haider, fiind conduşi de Gabor Vona, un tînăr carismatic, cu alură de dandy şi prestaţie de cazac. Democraţilor li se zbîrleşte pielea la auzul tropăitului celor cinci mii de membri, organizaţi după un sistem tip Garda de Fier, în brigăzi paramilitare, cu indivizi stil skin-heads, purtînd simboluri naziste. Nu întîmplător mai este numită Garda maghiară.

Cum a fost posibilă ascensiunea atît de spectaculoasă a unei formaţiuni extremiste? Analiştii de tip Cişmigiu ar sări să comenteze că sărăcia i-a împins pe unguri să voteze soluţii extreme. Că a fost stîrnită sămînţa revizionistă, că s-au tulburat minţile neîmpăcate cu Trianonul. Nimic mai fals. Veszprém rămîne, în istoria recentă, un exemplu de convieţuire paşnică şi de solidaritate cu cauza lui Marian Cozma, handbalistul ucis de o haită de golani. Jobbik a cîştigat prin metodele cele mai avansate ale organizării instituţionale. Inclusiv numele este bine ales. Jobbik este un joc de cuvinte bine ticluit: drept/mai bine. Mesajele au fost percutante, inspirate din agenda publicului. Maghiarii aveau nevoie de ordine şi de respectare a legilor. Degeaba li se spunea să strîngă cureaua, iar statul era în disoluţie. Autoritatea Guvernului, condus de un tehnocrat, era şubrezită de un acord împovărător cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca Mondială. Nimeni nu le-a spus contribuabililor unde s-au dus banii, de ce se măresc taxele, cînd se va sfîrşi calvarul. Aici, Garda a punctat.

Dacă Vona a resuscitat în termeni moderni vechiul şi rău-famatul „Ordnung und Disziplin“, Viktor Orbán a recurs la mesaje mai populiste: „Ungaria prin ea însăşi“, „Un milion de locuri de muncă“, „Prosperitate“, renunţînd la verva antisionistă ce i-a întrerupt în 2000 un mandat de prim-ministru.

Opt ani de zile i-au fost suficienţi lui Viktor Orbán să înţeleagă faptul că nu tot ce gîndeşti trebuie spus, că politica modernă este orientată spre soluţii, iar un partid modern se bazează pe structuri funcţionale, cu suficiente voci în stare să spună predicatul. Şi FIDESZ a avut predicat, nu ca partidele româneşti care s-au întrecut prin mita electorală, disperînd organismele democratice din zonă. Un institut remarcabil american a obţinut o finanţare pentru ca aceste comunităţi din ţările europene să conştientizeze faptul că politica înseamnă principii, programe, soluţii şi nu litre de mălai. Un occidental rîdea, spunînd că, la populaţii educate, găleţile, tricourile, sacii de făină nu ar avea succes, dar răul, aşa cum scriu mereu pe blogul meu, se propagă singur, binele trebuie promovat.

Ungaria va deveni din nou o forţă în regiune. Asta datorită nărăvaşului Orban, care a ştiut să aştepte opt ani, să-şi organizeze echipa guvernamentală şi să-şi pregătească o domnie de mulţi ani. Nu este susţinător al UDMR, pe care-l detestă datorită clientelismului liderilor săi şi a lipsei de programe pentru etnicii maghiari. În Parlamentul european, a făcut deseori front comun cu László Tökés pentru autonomia nu numai culturală a minorităţilor. E clar că va da cetăţenie maghiară mai repede tuturor conaţionalilor săi din regiune, decît o face propagandistic regimul de la Bucureşti cu basarabenii, care ar avea nevoie, mai mult decît alţii, de un paşaport Schengen. Culmea politicii, astăzi culege „buchetul de mireasă“, aruncat precum un bumerang în istorie, de Lajos Bokros, prin ’98, cînd şi-a legat numele de pachetul de austeritate destinat să combată minicriza maghiară.

Nu trebuie să ne fie teamă de autoritatea unui lider cu vocaţie, ci de posibila ascensiune a Gărzii maghiare, singurul pericol real pentru vecini.

Recomanda articolul prin: